Insulinom 330

aceeaşi compoziţie cu insulina umană. După durata ei de

acţiune, se deosebesc trei forme de insulina: obişnuită

(6-8 ore), intermediară (12 ore), lentă (mai mult de 24 ore).

Insulina este prescrisă în caz de diabet, mai ales de diabet

insulinodependent. Bolnavul învaţă să-şi facă singur injecţiile

pe cale subcutanată, una până la trei pe zi. în plus

medicul poate să folosească insulina obişnuită pe cale

subcutanată sau intravenoasă (la nevoie cu ajutorul unei

pompe electrice care asigură o perfuzie intravenoasă continuă)

pentru urgenţe (hiperglicemie majoră, acidocetoză

diabetică). în viitor, administrarea de insulina pe cale nazală,

deja în testare, ar putea să se dezvolte şi să înlocuiască

administrarea pe cale subcutanată, mai constrângătoare.

INSULINOM. Tumoră a pancreasului,de cele mi multe

ori benignă, care secretează insulina.

Insulinomul provoacă crize de hipoglicemie.

Tratamentul constă în ablaţia chirurgicală a tumorii.

INTERACŢIUNE MEDICAMENTOASĂ. Modificare

a efectelor unui medicament de către alt medicament

sau de către o substanţă dată.

într-o mulţime de cazuri, efectul este favorabil şi medicii

îl folosesc pentru a creşte eficacitatea unui tratament. De

altfel, un medicament poate fi utilizat ca antidot al altuia

în caz de intoxicaţie. în alte cazuri, efectul este nefast.

Acesta poate merge de la o simplă blocare a efectului

favorabil la o reacţie care să pună în pericol viaţa pacientului

(şoc anafilactic, de exemplu). Astfel, o asociere între

două medicamente sau între un medicament şi o substanţă

determinată (alcool, în principal) poate fi contraindicată

(interzisă), nerecomandabilă (beneficiul aşteptat trebuie să

prevaleze asupra riscului întâmpinat) sau poate face doar

obiectul unor precauţii de utilizare (supraveghere mai

atentă).

Două medicamente luate simultan pot acţiona sinergie

(în acelaşi sens) şi, în acest caz, efectele (bune sau rele)

sunt fie adiţionate, fie potenţate (efect mai puternic decât

simpla adiţionare). Ele mai pot acţiona şi în mod antagonist

(în sens contrar) şi îşi pot micşora sau anihila reciproc

efectele.

Asocierea mai multor medicamente nu trebuie să se facă

decât sub prescripţie medicală, cu scopul de a evita riscurile

interacţiunii medicamentoase.

INTERCOSTAL, -Ă. Care este situat(ă) între două

coaste adiacente.

INTERFERON. Substanţă a organismului dotată cu

proprietăţi antivirale, anticanceroase şi modulatoare ale

funcţiei imunitare.

Interferonii fac parte din citokine, proteine mici secretate

de diferite tipuri de celule, care au o acţiune regulatoare

şi stimulatoare a sistemului imunitar. Există trei tipuri

de interferoni: interferonul alfa, produs de monocite; beta,

de către fibroblaşti; gama.de către limfocitele T.

UTILIZARE TERAPEUTICĂ. Interferonii, obţinuţi prin

inginerie genetică, sunt utilizaţi în tratamentul sarcomului

lui Kaposi din cadrul SIDA, în cel al hepatitei cronice şi

al unor cancere (leucemia cu tricoleucocite, melanomul

malign, carcinomul hepatocelular). Ei sunt administraţi pe

cale subcutanată sau intramusculară. Efectele lor adverse

depind de doza absorbită, dar ele sunt reversibile: sindrom

pseudogripal, tulburări digestive, neurologice, cardiovasculare,

cutanate, creştere a transaminazelor, prezenţă a proteinelor

şi a sângelui în urină. Interferonii gama sunt până

la 300 ori mai eficace decât alte tipuri de interferoni, dar

ei reduc producţia de anticorpi în organism, favorizând astfel

suprainfecţiile. în schimb, toţi interferonii suscită producţia

de autoanticorpi (anticorpi îndreptaţi împotriva însuşi

subiectului).

INTERLEUKINĂ. Molecula secretată de limfocite sau

de macrofage şi slujind drept mesager în comunicaţiile

dintre celulele sistemului imunitar.

Interleukinele fac parte din citokine, mici proteine

secretate de diferite tipuri de celule, care au o acţiune

regulatoare şi stimulatoare în numeroase sisteme, între care

şi cel imunitar. în nomenclatura internaţională, interleukinele

sunt notate „IL" urmat de un număr.

UTILIZARE TERAPEUTICĂ. Cele mai multe interleukine

sunt disponibile în mari cantităţi datorită tehnicilor de

inginerie genetică. Proprietăţile lor imunostimulante sunt

utilizate în tratamentul unor forme de cancer.

INTEROCEPTIV, -Ă. Care se raportează la sensibilitatea

sistemului nervos la stimuli şi la informaţiile care

vin de la viscere (organe interne).

INTERTRIGO. Infecţie cutanată situată în plicite pielii

(axilar, inghinal, spaţiile dintre degetele de la mâini şi

picioare, ombilic).

Semnele de intertrigo sunt marile placarde roşii, zemuinde,

simetrice sau nu, surse de mâncărime şi mărginite de

un guleraş albicios atunci când sunt de origine micozică.

Tratamentul face apel la aplicaţii locale de antifungice (în

caz de micoză) sau de antibiotice (contra bacteriilor) şi de

antiseptice.

INTESTIN. Segment lung al tubului digestiv constituit

din duoden, jejun, ileon, cec, colon şi rect.

Rolul intestinului este de a desăvârşi digestia începută

în cursul masticaţiei şi continuată în stomac. Peretele său

extern este constituit din două straturi de musculatură

netedă, unul cu fibre longitudinale, celălalt cu fibre transversale.

Peretele său intern, mucoasa, este acoperit cu

epiteliu şi posedă în profunzimea sa glanda care secretă

sucurile digestive.

în funcţie de rolurile lor diferite, se disting două segmente

principale ale intestinului: intestinul subţire şi colonul.

INTOXICAŢIE A COPILULUI

• Intestinul subţire, lung de aproximativ 7 metri, cuprinde

succesiv duodenul, jejunul şi ilconul. Mucoasa intestinului

subţire este tapisată cu vilozităţi prin care se efectuează

aproape întreaga absorbţie a alimentelor.

• Colonul, sau intestinul gros, cu o lungime de aproximativ

1,40 metri, este îmbinat cu ileonul prin porţiunea sa iniţială,

cecul. El are ca funcţie principală absorbţia de apă şi de

electroliţi şi concentrarea materiilor nedigestibile. Acumularea

acestor materii (fecalele) în ultima parte a colonului,

rectul, declanşează nevoia de a defeca.

PATOLOGIE. Patologia intestinală cuprinde bolile infecţioase,

parazitare, inflamatorii (boala lui Crohn, rcctocolita

hemoragică), ocluziile, perforaţiile, sindroamele de

malabsorbţie, tumorile benigne şi maligne, ulcerele.

INTESTINULUI (cancer al). Tumoră malignă localizată

la intestin, subţire sau colon. -• COLONULUI (cancer

al), INTESTINULUI SUBŢIRE (cancer al).

INTESTINULUI SUBŢIRE (cancer al). Tumoră

malignă a intestinului subţire (duoden, jejun şi ileon), luând

de cele mai multe ori forma de carcinom.

Cancerele intestinului subţire sunt rare.

Multă vreme fără simptome, un cancer al intestinului

subţire poate să se manifeste printr-o melenă (emisie de

sânge în fecale), vizibilă sau nu, care în timp generează o

anemie.

Tratamentul este esenţialmcntc chirurgical (rezecţia

întregii părţi de intestin invadată de tumoră). Prognosticul

este în funcţie de tipul de tumoră şi de precocitatea

diagnosticului.

INTOLERANTĂ ALIMENTARĂ. Reacţia patologică

ce se produce în cursul consumului anumitor alimente.

Sub termenul generic de intoleranţă alimentară sunt

grupate un anumit număr de reacţii patologice ca diferitele

alergii alimentare sau de intoleranţe la anumite nutrimente

din cauza unui deficit enzimatic al aparatului digestiv sau

a unor tulburări metabolice.

• Intoleranta la gluten, constituent al grâului, secarei,

ovăzului şi orzului, este responsabilă de boala celiacă.

• Intoleranta la lacună este consecinţa unui deficit,

congenital sau dobândit, într-o enzimă specifică mucoasei

intestinale, lactaza, necesară hidrolizei lactozei (transformarea

ei în glucoza şi galactoză), principalul glucid din

lapte. Ea se manifestă printr-o diaree lichidă şi prin dureri

abdominale în urma consumului de lapte sau de produse

cate conţin lactoză. Tratamentul constă în excluderea

lactozei din alimentaţie

INTOXICAŢIE. Totalitate a tulburărilor provocate de

«ttoducerea, voluntară sau nu, în organism a uncia sau mai

multor subtante toxice (otrăvuri). SINONIM: otrăvire.

CAUZE. Substanţele toxice pătrund în organism prin

ingestie, prin inhalare, prin injectare sau prin absorbţie prin

piele sau mucoase.

Intoxicaţiile acute constituie un procentaj ridicat de

spitalizări, fie că sunt accidentale (casnice sau profesionale),

fie voluntare (toxicomanie, tentativă de sinucidere). Intoxicaţiile

cu medicamente,cele mai frecvente, reprezintă 80%

dintre intoxicaţiile ce necesită o spitalizare de urgenţă. Ele

sunt, în general, provocate prin asocierea mai multor

medicamente (65% din cazurile semnalate la adulţi). în

ordinea descrescândă a frecvenţei, medicamentele

responsabile sunt benzodiazepinele, analgezicele,

antidepresivelc, neurolepticele,carbamaţii, barbituricele şi

alte psihotrope, în sfârşit, medicamentele împotriva

tulburărilor cardiace. Alte toxice sunt produsele industriale

(solvenţii), produsele menajere (detergenţii, apa de Javel

|soluţie 5-10% de hipoclorit de sodiu]), alcoolul, tutunul

şi stupefiantele, oxidul de carbon, plantele şi ciupercile,

precum şi produsele utilizate de către agricultori (îngrăşăminte,

fungicide, erbicide, insecticide, raticide).

Intoxicaţiile cronice sunt legate în mod deosebit de

activităţile profesionale (mai ales în industrie) şi de poluarea

mediului.

Gravitatea unei intoxicaţii depinde de toxicitatea

produsului în cauză, de modul de introducere în organism,

de doza absorbită, de rezistenţa organismului şi de vârsta

subiectului. Adesea imprevizibilă, ea justifică recurgerea

sistematică la intervenţia medicului. Mortalitatea rezultată

în urma intoxicaţiilor este actualmente mai mică de 1% la

adulţi şi de 0.5% la copil.

SIMPTOME ŞI TRATAMENT. Acestea depind de toxicul

sau de toxicele în cauză. Ţinând cont de varietatea

acestora, aproape toate funcţiile şi toate organele pot fi

afectate. Totuşi, în caz de intoxicaţie acută, o preocupare

comună este aceea de a decela semnele unui risc vital

imediat; insuficienţă respiratorie (jena resimţită de către

victimă, mişcări toracice prea ample sau prea slabe, prea

rapide sau prea lente), insuficienţă circulatorie (stare de şoc

cu rău, paloare, agitaţie), puls slab sau prea rapid, scăderea

presiunii arteriale), convulsii (contracţii musculare

generalizate care antrenează o redoare sau secuse), comă

(victima, inconştientă, nu se mai mişcă, nu vorbeşte, nu

răspunde la întrebări).

După ce au fost prevenite serviciile medicale (centrul

local antiotrăvire), cei din jur trebuie să se abţină de la orice

fel de intervenţie, îndeosebi; să nu mişte victima, să nu o

facă să bea (inclusiv lapte), să nu o facă să vomite. Medicul

sosit efectuează un număr de gesturi şi de verificări, atât

la faţa locului apoi, dacă este nevoie, şi la spital.

PREVENIRE. Medicamentele nu trebuie să fie ţinute la

îndemâna copiilor. în caz de intoxicaţie voluntară, este

recomandată consultarea unui psihiatru.

INTOXICAŢIE A COPILULUI. Ansamblu de tulbu

rări cauzate de absorbţia, de către un copil, a unei substanţe

toxice.