681 Voma

PATOLOGIE. Din cauza absenţei vascularizării şi a micului

conţinut de celule al vitroasei, patologia ei este relativ

limitată.

• Anomaliile congenitale ale vitroasei sunt, în general, fără

răsunet asupra vederii. Totuşi, cea mai gravă, persistenţa

vitroasei primare care rămâne opacă în cursul dezvoltării

fetale, se manifestă printr-un strabism şi o pupilă albă, în

general pe o singură parte, şi poate fi responsabilă în

copilărie de o cataractă şi adesea de un glaucom congenital.

Vederea este foarte proastă, chiar nulă. Vitrectomia (ablaţia

chirurgicală a vitroasei) nu permite întotdeauna vindecarea.

• Degenerescenta vitroasei este o evoluţie naturală cauzată

de îmbătrânirea ochiului; ea este mai precoce la persoanele

operate de cataractă şi/sau puternic mioape. Această

degenerescentă conduce la dezlipirea vitroasei, a cărei parte

posterioară nu se mai află în contact cu retina. Un astfel

de fenomen, care trece de cele mai multe ori neobservat,

poate fi foarte deranjant în anumite cazuri, manifestându-se

printr-o impresie de „pânză de păianjen" în faţa ochiului

sau prin pete care se deplasează la mişcarea ochiului.

Această degenerescentă, care nu are vreun caracter evolutiv,

nu poate fi tratată în mod eficace.

• Hemoragiile intravitreene pot surveni după un traumatism

sau în mod spontan, îndeosebi în cursul rupturilor retiniene

şi al rupturilor de neovase la diabetici. Ele se pot resorbi

de la sine sau pot fi tratate prin vitrectomie.

• Infiltraţiile inflamatorii sunt legate întotdeauna de o

inflamaţie a structurilor vecine (retină, uvee) şi se manifestă

printr-o scădere a acuităţii vizuale mai mult sau mai puţin

marcată, asociată uneori cu perceperea de corpi care plutesc.

Tratamentul constă în utilizarea de antiinflamatoare

corticosteroidiene pe cale generală. Atunci când tulburarea

vitreană nu se resoarbe şi continuă să deranjeze vederea,

este uneori necesară vitrectomia.

VOCE. Totalitate a sunetelor produse de vibraţiile corzilor

vocale.

Vocea este un fenomen complex care face să intervină

mai multe organe.

• Corzile vocale, situate de o parte şi de alta a glotei, sunt

două pliuri ale mucoasei laringelui, care depărtându-se sau

apropiindu-se, produc, respectiv, un sunet ascuţit sau unul

grav.

• Creierul, prin intermediul celor doi nervi laringeeni inferiori,

ori nervii recurenţi (ramuri ale nervilor pneumogastrici)

comandă mişcările laringelui, în particular cele ale corzilor

vocale.

• Alte organe servesc drept cutie de rezonanţă pentru

sunetele emise (gură, fose nazale, faringe) sau permit articularea

(palat, buze, limbă).

• Plămânii expiră, epuizează aerul cu o presiune mai marc

sau mai mică, după gradul de contractare a muşchilor - mai

ales cei ai peretelui anterior al abdomenului -, ceea ce

determină nivelul de putere sonoră.

Cultivarea vocii o presupune pe cea a respiraţiei (dezvoltarea

respiraţiei abdominale în detrimentul celei toracice,

controlul puterii sunetului, amplasarea pauzelor), precum

şi controlul decontractării muşchilor perturbatori (umeri,

gât), al poziţiei capului şi a gâtului, mişcările gurii şi buzelor

(atât pentru inteligibilitatea, cât şi pentru calitatea sunetului).

PATOLOGIE. O disfonie (tulburare a calităţii vocii: voce

răguşită, stinsă, prea gravă, prea acută) poate semnala o

atingere fie a laringelui (laringită), fie a sistemului nervos.

Când cauza unei anomalii a vocii este găsită şi tratată,

tratamentul se poate completa, dacă este nevoie, cu şedinţe

de ortofonie (reeducare a vocii). -> FONAŢIE.

VOLEMIE. -> MASĂ SANGVINĂ.

VOLET TORACIC. Porţiune a peretelui toracic,

desolidarizată complet sau parţial de restul cuştii toracice

ca urmare a unei fracturi multiple a coastelor.

TRATAMENT. Tratamentul,întreprins de urgenţă, adesea

chiar la locul accidentului, constă în culcarea bolnavului

pe partea atinsă şi/sau în menţinerea fermă a voletului

toracic cu o chingă. în cazurile cele mai grave, subiectul

trebuie să fie spitalizat imediat într-un centru de terapie

intensivă, unde o ventilaţie artificială va fi pusă în practică

timp de 10 zile aproximativ, până când coastele încep să

se consolideze. Uneori, se dovedeşte necesară o intervenţie

chirurgicală pentru a fixa coastele rupte sau pentru a repara

leziunile asociate (contuzie pulmonară, efuziune pleurală).

Tratamentul este uneori completat cu un bandaj şi prin

şedinţe de kineziterapie. Durerile, uneori foarte vii, pot fi

atenuate cu ajutorul analgezicelor; ele scad, în general,

treptat pentru a dispărea spre a şasea săptămână.

VOLKMANN (sindrom al lui). Afecţiune caracterizată

printr-o compresie excesivă a unui muşchi al membrului

superior în loja sa aponevrotică. — LOJELOR (sindrom al).