531 Ruptură tendinoasă

poate provoca un avort în primul trimestru de sarcină, o

naştere prematură în trimestrul al doilea şi al treilea de

sarcină şi constituie, pe toată durata sarcinii, un risc de

malformaţii pentru făt.

TRATAMENT. în afara tratamentului specific al complicaţiilor,

se recurge la odihnă, la medicamente care scad febra

şi calmează tuşea şi la dezinfecţia căilor respiratorii şi a

ochilor (antiseptice şi antibiotice). Evicţia şcolară este

preconizată pentru întreaga durată a bolii.

EVOLUŢIE ŞI PREVENIRE. Rujeola nu survine decât în

mod excepţional a doua oară, infecţia cu virus conferind

o imunitate durabilă şi permanentă faţă de această boală.

Prevenirea rujeolei constă, în principal, în vaccinare,

care este contraindicată în perioada de sarcină sau la persoanele

care sunt imunodeprimate. Vaccinul este, în general,

injectat în asociere cu cele ale rubeolei şi oreionului

(vaccin R.O.R.) şi este administrat după vârsta de un an,

mai devreme chiar atunci când copilul trăieşte într-o

colectivitate.

O seroprevenţie (administrarea de imunoglobuline

conţinând anticorpi specifici pentru antigenele virusului)

este posibilă la persoanele fragile şi la femeile gravide care

au venit în contact cu bolnavii de rujeolă; ea nu este totuşi

eficace decât dacă este practicată înainte de a cincea zi care

urmează contactului cu virusul şi eficacitatea ei nu este

durabilă decât dacă este urmată de o vaccinare efectuată

nu mai târziu de 3 luni după aceea.

RUJET AL PORCULUI. - ERIZIPELOID

RU 486. -• MIFEPRISTON.

RUPTURĂ MUSCULARĂ. Ruptură a unui muşchi

provocată de un efort prea intens.

O ruptură musculară survine de cele mai multe ori la

un sportiv insuficient antrenat. Ea se manifestă printr-o

durere acută, care poate provoca o sincopă. La câteva zile

după traumatism, apare un hematom la suprafaţa muşchiului.

Tratamentul implică repausul complet al subiectului

timp de două zile, ţinerea membrului în poziţie ridicată

•sociată cu aplicarea, două ore pe zi, a unei pungi cu gheaţă

ţi luarea de antiinflamatoare nesteroidiene şi de miorelaxante.

După două zile, dacă hematomul este voluminos, poate fi

puncţionat sub ecografie, apoi bandajat. Reluarea activităţii

sportive nu este posibilă înainte de o lună după accident.

RUPTURĂ RETINIANA. Formare a unei spărturi în

retină (membrana nervoasă sensibilă la lumină care tapetează

fundul ochiului), de cele mai multe ori la periferia ei.

O ruptură retiniana apare în zonele de fragilitate ale

retinei şi se observă mai frecvent la subiecţii afectaţi de o

miopie puternică a căror retină este uneori mai firavă.

Subiectul atins de ruptură retiniana observă uneori fulgere

albăstrui, fixe, mai ales noaptea. Complicaţia principală

a unei rupturi retiniene este dezlipirea de retină.

TRATAMENT. Tratamentul obişnuit este fotocoagularea

cu laser de argon, practicată în cursul unei consultaţii; ea

constă în efectuarea unor mici arsuri în jurul rupturii cu

scopul de a o fixa, fără a duce totuşi la dispariţia ei. Reacţia

inflamatorie care urmează face ca retina să adere la epiteliul

pigmentar subiacent, împiedicând dezlipirea sa. Cicatricea

nu este consolidată decât după un răstimp de trei săptămâni

până la o lună.

Când ruptura este deja ridicată de lichidul vitros, se

recurge uneori la o crioaplicaţie (aplicare a frigului prin

sclerotică) sub anestezie locală sau generală. Acest tratament

necesită o spitalizare de 24 până la 48 ore. Pacientul

trebuie să se limiteze la o activitate liniştită atâta vreme cât

cicatrizarea nu este definitivă.

Sunt posibile recidive în anii următori.

RUPTURĂ TENDINOASĂ. Ruptură a unui tendon.

Un tendon se poate rupe ca urmare a unei contracţii prea

bruşte sau violente (traumatism, sprint, salt), a unei plăgi

(de cuţit sau de un ciob de sticlă), din frecări repetate

îndeosebi la persoanele în vârstă, ori din cauza unei boli

tendinoase preexistente: tendinită (inflamaţie a unui tendon)

recidivantă, poliartrită reumatoidă etc.

SIMPTOME ŞI SEMNE. O ruptură tendinoasă se traduce

printr-o durere violentă şi printr-o impotenţă funcţională a

regiunii mobilizate de tendonul în cauză. Din cauza unei

eventualităţi a sechelelor funcţionale, ea trebuie tratată. în

caz de plagă, tendonul trebuie să fie suturat pe cale

chirurgicală; dacă extremităţile lui sunt foarte depărtate una

de alta, este uneori necesar să se utilizeze un grefon tendinos.

în absenţa vreunei plăgi, tratamentul este de cele mai

multe ori ortopedic (aparat gipsat), chirurgia fiind, în

general, rezervată sportivilor de performanţă.