Vegetaţii (operaţie de). -• adenoidectomie.

VENA. Vas sangvin care are drept rol conducerea sângelui

spre inimă.

STRUCTURĂ. Venele au, ca şi arterele, un perete făcut

din trei tunici (endoteliu, media, adventice); acesta este mai

puţin gros decât peretele arterelor, presiunile care domnesc

în sistemul venos fiind mult mai mici decât cele care există

în sistemul arterial.

DIFERITE TIPURI DE VENĂ

• Venele circulaţiei mici sunt cele 4 vene pulmonare, care

aduc sângele „roşu", bogat în oxigen, de la plămâni spre

auriculul stâng.

• Venele circulaţiei mari aduc sângele „albastru", sărac în

oxigen, de la alte organe la inimă. Principalele, către care

converg toate celelalte, sunt cele două vene cave: vena cavă

inferioară pentru jumătatea inferioară a corpului şi vena cavă

superioară pentru jumătatea inferioară a corpului, care sfârşesc

în auriculul drept. Venele sistemului portal hepatic

drenează sângele de origine digestivă către vena portă, care

se ramifică în ficat căruia îi aduce substanţele nutritive.

PATOLOGIE. Venele, îndeosebi venele profunde ale

membrelor inferioare, pot fi sediul unei tromboze (formarea

unui cheag), asociată în general cu o flebită (inflamaţie a

unei vene). Venele superficiale ale membrelor inferioare

pot fi dilatate de varice.

VENOTONIC. Medicament utilizat în tratamentul tulburărilor

venoase. SlNONM: flebotonic.

Se pare că venotonicele ar acţiona crescând tonicitatea

pereţilor venoşi, dar eficacitatea lor n-a fost încă demonstrată

în mod ştiinţific întotdeauna.

Indicaţiile lor sunt insuficienţa venoasă a membrelor

inferioare (gambe greoaie, furnicături, crampe, edem, varice),

fragilitatea capilară (echimoze, sângerări ale gingiilor

şi ale nasului), hemoroizii. Venotonicele nu au, să zicem

aşa, efecte nedorite, dacă nu socotim puţinele tulburări

digestive sau rarele alergii cutanate.

VELOCIMETRIE. Măsurare a vitezei sângelui în inimă

sau în vase. -* DOPPLER (examen), ECO-DOPPLER VASCULAR.

677 VENTILAŢIE ARTIFICIALA

V.E.M.S. -> VOLUM EXPIRATOR MAXIM PE SECUNDĂ.

VENERIAN, -Ă. Relativ la raporturile sexuale.

Astfel, o boală venerică este o boală cu transmisie sexuală.

VENEROLOGIE. Parte a medicinei care studiază şi

tratează bolile veneriene, denumite azi boli cu transmisie

sexuală.

Adesea, venerologia este practicată de un dermatolog.

VENIN. Substanţă toxică, în general lichidă, fabricată de

anumite organisme.

Organismele care îşi injectează veninul prin înţepătură

sau prin muşcătură sunt denumite veninoase. Acestea sunt

în special animale, dar există şi plante veninoase, ca urzicile.

Animalele (broaştele râioase) şi plantele (beladona, cucuta),

care nu-şi injectează veninul lor sunt zise otrăvitoare, ca

de exemplu ciupercile.

PERICOLE ALE VENINURILOR. Unele veninuri sunt

foarte puţin toxice (urzici, ţânţari, pureci, tăuni, furnici);

altele sunt extrem de toxice (cobrele, şerpii coral din

America de Sud, cu inele succesive negre, galbene şi roşii).

Cu toate acestea, un venin cunoscut ca puţin toxic poate fi

foarte periculos dacă antrenează un edem al căilor

respiratorii (risc de moarte prin asfixie) sau o reacţie alergică

generalizată (şoc anafilactic). Aceste două riscuri există în

principal în caz de înţepătură - mai ales de înţepături

multiple - de himenoptere (albine, viespi). Acţiunea distrugătoare

a veninurilor se poate exercita asupra sângelui

(hemoliză sau distrugere a globulelor roşii), asupra sistemului

nervos (prezenţa de neurotoxine responsabile de

neuroliză) şi/sau asupra ficatului (citoliză hepatică).

TRATAMENT ŞI PREVENIRE. Tratamentul accidentelor

provocate de veninuri comportă îngrijiri imediate, destinate

să limiteze difuzarea substanţei toxice şi să calmeze mâncărimile

sau durerea (aspiraţia veninului cu o pompă vândută

în farmacii, aplicarea de apă rece, de bucăţi de gheaţă,

de pomadă calmantă). în cel de al doilea timp, eventual,

administrarea de antihistaminice şi adrenalină, destinată să

combată efectul alergic al veninului, şi injectarea de seruri

antitoxice specifice pot fi utile. O injectare de ser anitetanic

şi luarea de antibiotice (împotriva suprainfecţiilor) pot fi

asociate. în sfârşit, în cazurile grave sunt necesare spitalizarea

de urgenţă şi manevrele de reanimare.

Prevenirea tulburărilor şi accidentelor provocate de veninuri

constă în evitarea pe cât posibil a plantelor sau a

animalelor veninoase şi în manifestarea de mare prudenţă

atunci când nu li se poate evita prezenţa (protecţie vestimentară,

utilizare de repulsive, desensibilizare în caz de

alergie constatată). Persoanele care se ştiu alergice la înţepătura

de albine, de exemplu, pot avea în permanenţă asupra

lor, vara, o doză de adrenalină şi de antihistaminice.

VENTILAŢIE ARTIFICIALĂ. Tehnică ce permite

suplinirea - parţială (ventilaţie asistată) sau totală (ventilaţie

controlată), temporară sau prelungită - a unei ventilaţii

(totalitatea fenomenelor mecanice care concură la respiraţie)

prăbuşite.

INDICAŢII. Această tehnică, ce permite să se aducă organismului

oxigenul de care el are nevoie şi de a evacua din

el dioxidul de carbon, este indicată în tratamentul tuturor

insuficienţelor respiratorii, acute sau cronice.

DIFERITE TIPURI DE VENTILAŢIE ARTIFICIALĂ

• Respiraţia gurâ-la-gură este o tehnică de salvare utilizată

în situaţiile de extremă urgenţă.

• Baloanele autoexpansive sunt indicate pentru o ventilaţie

de scurtă durată (transportul în ambulanţă). Dotate cu valve

direcţionale, ele sunt acţionate prin presiuni regulate exercitate

de mâna salvatorului.

• Respiratoarele sunt întrebuinţate în caz de ventilaţie

artificială de durată mare: comă, paralizie a muşchilor

respiratori, slăbiciune respiratorie postoperatorie, episod

acut survenit la un subiect atins de insuficienţă respiratorie

cronică decompensată, infecţie acută gravă (septicemie).

Aceste aparate, din ce în ce mai complexe, insuflă în

plămâni aer îmbogăţit în oxigen.

Muşcăturile de vipere: precauţii

şi primul ajutor

O viperă europeană se poate recunoaşte după pupila sa

despicată, după gâtul pe care se înalţă un cap triunghiular,

după prezenţa mai multor solzi care formează un desen

în formă de V între ochi şi gură. Cu ocazia şederii sau

plimbării într-o regiune cu risc, este recomandat să se

ia câteva precauţii: să se poarte pantaloni lungi şi încălţăminte

înaltă, să se meargă zgomotos pentru a speria

şerpii, să se evite mersul în zone cu mărăcinişuri, deplasarea

obstacolelor (pietre mari şi bucăţi de lemn) să se

facă doar cu un baston, să se evite alungirea pe sol, să

se evite apropierea de grămezile de gunoi, care atrag

rozătoarele şi şerpii. în caz de muşcătură trebuie să se

acţioneze rapid:

- alungirea victimei;

- imobilizarea membrului atins, care nu trebuie să

fie supraînălţat;

- să se aplice, dacă este posibil, gheaţă pe muşcătură

cu scopul de a întârzia difuzarea veninului;

- aplicarea unei comprese sterile sau a unei pânze

curate pe plagă;

- punerea unui pansament uşor compresiv pe plagă

cu scopul de a limita difuzia veninului;

- avertizarea rapidă a serviciului de specialitate, care

va proceda la evacuarea victimei.

Trebuie să ne abţinem să punem un garou în josul

plăgii, să dăm de băut victimei, să incizăm plaga şi să

sugem conţinutul ei.