625 Timp de sângerare

în ureche a unui beţişor învelit în vată sau a unui ac de păr.

Mai rar, ea rezultă dintr-un barotraumatism, exces de

presiune pe faţa externă a timpanului survenind de cele mai

multe ori în cursul unei scufundări submarine sau a unei

coborâri prea rapide cu avionul. în tratamentul unor otite

acute, medicul este nevoit să practice paracenteza, perforaţie

a timpanului care lasă să curgă puroiul.

SIMPTOME ŞI SEMNE. O perforaţie mică se poate să nu

se traducă prin nici un simptom. în alte cazuri, ea antrenează

o durere, chiar o surditate mai mult sau mai puţin

importantă. Dacă urechea medie este iritată sau infectată,

se produce o otoree (scurgere de lichid limpede sau purulent),

uneori cu multe intermitenţe, spre exteriorul urechii.

Băile în piscină sunt total contraindicate în caz de perforaţie

a timpanului, precum şi orice picături auriculare care

nu sunt prescrise de medic.

TRATAMENT. O perforaţie mică sau medie se închide

spontan în câteva săptămâni. în schimb, o perforaţie mai

mare trebuie să fie reparată pe cale chirurgicală.

-• PARACENTEZA.

TIMPANOMETRIE. Examen care are drept scop evaluarea

variaţiilor de presiune a căsuţei timpanului (partea

urechii medii care conţine oscioarele) şi, mai rar, studierea

supleţei timpanului şi a lanţului de oscioare ale urechii

medii.

Timpanometria permite să se pună în evidenţă o otită

seroasă (presiune anormal de joasă a căsuţei timpanului)

sau să se diagnosticheze o fractură sau o luxaţie a oscioarelor

(elasticitate excesivă a lanţului de oscioare).

Timpanometria constă în introducerea în conductul

auditiv extern a unei sonde dotate cu un microfon. Acest

examen, care nu necesită nici o pregătire deosebită, durează

2-3 minute.

TIMPANOPLASTIE. Orice intervenţie chirurgicală

care constă în repararea timpanului sau a lanţului de

oscioare.

TIMPANOSCLEROZĂ. Infiltraţia mucoasei care tapetează

căsuţa timpanului (partea urechii medii care conţine

oscioarele) cu o substanţă hialină (asemănătoare unei depuneri

calcaroase), îngroşând-o.

Timpanoscleroza este o complicaţie rară a unei otite

cronice.

Singurul tratament posibil este îndepărtarea pe cale

chirurgicală a membranei hialine.

TIMPANOTOMIE. Deschidere chirurgicală a căsuţei

timpanului (partea urechii medii care conţine oscioarele).

TIMP DE CEFALINĂ. Timp de coagulare a plasmei

sangvine în prezenţa unui substitut lipidic al plachetelor,

cefalina (extracţie realizată cu cloroform pornind de la ţesut

cerebral), şi a unui activator (caolinul, în special). SINONIME:

timp de cefalina activat (T.C.A.), timp de cefalina

caolin (T.C.K.).

INDICAŢII. Măsurarea timpului de cefalina, practicată în

laborator pe un prelevat sangvin de la bolnav, permite

evaluarea globală a activităţii factorilor coagulării ai căii

intrinseci (coagularea declanşată de doar contactul sângelui

cu o suprafaţă, cea a fibrelor de colagen ale pereţilor vaselor

sau cu cea a unui tub de testare). Acest examen serveşte

la depistarea deficitelor factorilor acestei căi, între care

factorii VIII şi IX (responsabili de hemofiliile A şi B) şi

la supravegherea tratamentelor anticoagulante cu heparină.

REZULTATE. Rezultatele examenului, exprimate în secunde,

sunt comparate cu un martor (plasmă normală). Un timp

prea lung semnifică o coagulare modificată, de origine

patologică sau terapeutică.

TIMP DE PROTROMBINĂ. Timp de coagulare a

plasmei sangvine în prezenţa unui extract de ţesut de origine

umană, animală sau sintetică, tromboplastina. SINONIM:

timpul Iui Quick.

INDICAŢII. Măsurarea timpului de protrombină (T.P.),

practicată în laborator pe un prelevat sangvin de la bolnav,

permite evaluarea globală a activităţii factorilor coagulării

ai căii intrinseci (coagularea declanşată prin contact cu

tromboplastina eliberată în mod normal de către celule).

Acest test serveşte la cercetarea unei tendinţe hemoragice

congenitale sau dobândite, cauzată de un deficit în factorii

II, V, VII sau X, de o atingere hepatică sau de o avitaminoză

K, precum şi la supravegherea tratamentelor anticoagulante

cu antivitamine K.

REZULTATE. Rezultatele sunt exprimate în secunde, în

procente din timpul obţinut în raport cu un martor sau, mai

bine, ca indice INR (International Normalized Ratio sau

raport internaţional normalizat), care ţine cont de sensibilitatea

reactivilor. Un timp de protrombină mare indică

o coagulare modificată, de origine terapeutică sau

patologică.

TIMP DE SÂNGERARE. Durată necesară pentru ca

o incizie de dimensiuni standardizate, practicată în scop

diagnostic, să înceteze să mai sângereze.

INDICAŢII. Măsurarea timpului de sângerare (T.S.), metodă

sensibilă de evaluare a hemostazei primare (agregarea

plachetelor între ele, care duce la formarea unui cheag,

„trombusul plachetar") permite cercetarea unei tendinţe

hemoragice şi supravegherea tratamentelor antiagregante

plachetare.

TEHNICĂ. Metoda lui Ivy, cea mai întrebuinţată, constă

în practicarea pe antebraţ a unei incizii de 1 milimetru

profunzime pe 1 centimetru lungime la o presiune de 40 milimetri

coloană mercur menţinută cu un tensiometru (brasarda

servind la măsurarea presiunii arteriale).

TIMP DE TROMBINÂ 626

REZULTATE. Timpul de sângerare este în mod normal mai

mic de 10 minute. Acest timp este mai mare în caz de

trombopenie (micşorarea numărului de plachete din sânge),

de trombopatie (anomalie a funcţionării plachetelor), congenitală

sau dobândită, şi în cazul bolii lui Willebrand.

TIMP DE TROMBINĂ. Timp de coagulare a plasmei

sangvine în prezenţa trombinei.

INDICAŢII. Măsurarea timpului de trombină permite

evaluarea în mod global a fibrinoformării, etapă a coagulării

în decursul căreia, sub acţiunea unei enzime, trombină,

unul dintre constituenţii sângelui, fibrinogenul, se

transformă în fibrină, substanţă proteică ale cărei filamente

întăresc trombusul plachetar. Acest examen scurtcircuitează

toate etapele precedente ale coagulării, măsurate prin timpii

de protrombină şi de cefalină. El serveşte la diagnosticarea

disfibrinogenemiilor (afecţiuni care alterează calitatea

fibrinogenului), ori la stabilirea prezenţei produşilor de

degradare ai fibrinogenului, confirmând astfel o fibrinoliză.

REZULTATE. Timpul de protrombină este evaluat în

secunde şi comparat cu un martor (plasmă normală). Un

timp de trombină lung indică o tulburare a coagulării sau

prezenţa heparinei (medicament anticoagulant prezent în

embolii şi flebite).

TIMUS. Glandă mică situată în cavitatea toracică, în faţa

traheei, a cărei funcţie este aceea de a produce limfocitele

T (tip de globule albe care au un rol esenţial în răspunsul

imunitar al organismului).

Timusul începe să se atrofieze la pubertate, involuţia

continuă la vârsta adultă, când va fi menţinută doar o mică

producţie de limfocite T, reînnoirea lor fiind asigurată în

organele limfoide periferice.

TINCTURA. Preparaţie medicamentoasă obţinută prin

dizolvarea principiilor active ale uneia sau mai multor

substanţe, de origine vegetală sau minerală, într-un lichid

ca apa, alcoolul sau eterul.

ŢINEA NIGRA. Infecţie benignă a pielii cu o ciupercă

microscopică Cladosporion werneckii.

Ţinea nigra este o afecţiune foarte rară, observată în

ţările calde.

TIPAJ TISULAR. Identificare a antigenelor de histocompatibilitate,

ori a antigenelor sistemului HLA (Human

Leucocyte Antigen, antigen leucocitar uman), transmise

genetic, exprimate de către celulele unui individ, caracterizând

grupul său tisular. SINONIM: grupaj tisular.

TIRAJ. Depresiune anormală a peretelui toracic, vizibilă

fie deasupra sternului (tiraj suprasternal), fie dedesubtul lui,

la înălţimea spaţiilor intercostale (tiraj substernal), în cursul

inspiraţiilor puternice.

TIREOSTIMULINĂ. Hormon secretat de către antehipofiză

(partea anterioară a hipofizei, mică glandă

endocrină situată la baza creierului) şi destinată stimulării

sintezei hormonilor tiroidieni, precum şi creşterii şi proliferării

celulelor tiroidiene. SINONIM: hormon tireotrop.

Tireostimulina este cunoscută sub numele de TSH

(Thyroid Stimulating Hormone, hormon stimulant al tiroidei);

producţia sa este stimulată de un hormon hipotalamic,

tiroliberina (sau TRH), şi este reglată de către hormonii

tiroidieni.

EXAMENE. Tireostimulina poate fi măsurată în sânge.

Acest dozaj este foarte util pentru supravegherea tratamentelor

cu hormoni tiroidieni. Nivelul sangvin normal

variază între 0,2 şi 3 microunităţi pe mililitru.

PATOLOGIE. O creştere a nivelului sangvin al tireostimulinei

traduce aproape întotdeauna o hipotiroidie (micşorare

a secreţiei de hormoni tiroidieni) de origine tiroidiană;

diminuarea sa este adesea reflectarea unei hipertiroidii

(creşterea secreţiei de hormoni tiroidieni). Acest nivel este

interpretat în funcţie de cel al tiroxinei.

TIROGLOBULINA. Proteină, precursor al hormonilor

tiroidieni, sintetizată de către celulele tiroidiene şi stocată

în glanda tiroidă.

TIROIDĂ (cancer de). Cancer care atinge glanda tiroidă

sub forma unui adenocarcinom (cancer al ţesutului glandular),

a unui carcinom (cancer al epiteliului) sau a unui

limfom (proliferare malignă a limfocitelor).

SIMPTOME ŞI SEMNE. Semnele revelatoare pot fi un

nodul tiroidian perceptibil la palpare, dar care nu se manifestă

prin nici un alt simptom, ori care antrenează o compresie

a glandei tiroide, o creştere în volum a ganglionilor

gâtului sau metastaze pulmonare sau osoase.

DIAGNOSTIC ŞI EVOLUŢIE. Scintigrafia pune în evidenţă

un nodul care fixează mai puţin iod decât ţesutul

înconjurător (nodul „rece"); ecografia, un nodul solid. Cancerul

este uneori suspectat, necesitând citopuncţia nodulului.

Examenul anatomopatologic al tumorii, după ablaţia ei,

permite confirmarea diagnosticului.

TRATAMENT ŞI PROGNOSTIC

• Tratamentul adenocarcinoamelor diferenţiate (cancere

ale ţesuturilor glandulare) asociază de cele mai multe ori

chirurgia (ablaţia totală a tiroidei) şi, câteva săptămâni mai

târziu, administrarea unei doze de iod radioactiv pentru a

distruge resturile tiroidiene. Pentru a compensa absenţa

secreţiei de hormoni tiroidieni, este administrat pe toată

durata vieţii un tratament substitutiv cu tiroxină.

• Tratamentul cancerelor anaplazice nediferenţiate constă

în chirurgie şi în radioterapie.