451 Parodontoliză

mai întâi fără corecţie optică, apoi cu ochelari, dacă

pacientul îi poartă de obicei. Scara lui Parinaud este destinată

depistării unei eventuale tulburări de refracţie (miopie,

hipermetropie, astigmatism) sau unei dificultăţi de acomodare

din cauza rigidităţii cristalinului (prezbiţie), frecventă

începând cu vârsta de 45 de ani.

PARINAUD (sindrom al lui). Tulburare oftalmologică

ce se caracterizează printr-o paralizie a mişcărilor verticale

ale ochilor şi printr-o paralizie de convergenţă, provocând

o vedere dublă de aproape.

PARKINSON (boala lui). Boală neurologică cronică ce

se caracterizează prin tremurătură, redoare şi lentoare a

mişcărilor.

CAUZE ŞI MECANISM. Boala lui Parkinson este de

origine necunoscută. Se invocă o anume predispoziţie

ereditară care n-ar juca totuşi decât un rol minor, şi, de

curând, factori legaţi de mediul rural (influenţa toxicelor

ca pesticidele, de exemplu).

în schimb, mecanismul bolii este cunoscut: este vorba

de o degenerescentă care afectează celulele nervoase ale

unui nucleu cenuşiu central (substanţă cenuşie situată în

interiorul encefalului) numit locus niger; aceasta antrenează

o insuficienţă a secreţiei de dopamina, un neurotransmiţător.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Boala începe spre vârsta de 55 de

ani, uneori imediat după un stres (intervenţie chirurgicală,

şoc afectiv), mai des fără motiv şi de o manieră deosebit

de treptată şi insidioasă. Primul semn este adesea o micrografie

(scrierea cu litere foarte mici). Atunci când boala este

instalată, ea se traduce printr-un sindrom extrapiramidal.

sindromul parkinsonian, care asociază 3 tipuri de semne:

o tremurătură atunci când bolnavul este în repaus; o akinezie

(rărirea şi încetinirea mişcărilor); o hipertonie plastică

(creşterea tonusului muscular). De la un subiect la altul,

poate domina unul sau altul dintre aceste semne. De asemenea,

se constată o exagerare a reflexelor şi o disartrie

(tulburare a vorbirii), care dă vocii un ton monocord. Faţa

este înţepenită, inexpresivă (amimie), contrastând cu

privirea care rămâne prezentă şi vie.

DIAGNOSTIC. Acesta este stabilit exclusiv după semnele

clinice.

TRATAMENT. Tratamentul este mai ales medicamentos

şi Constă, în principal, din administrarea de levodopa (sau

L-dopa), substanţă care, o dată absorbită, se transformă în

dopamina şi este eficace îndeosebi în formele în care

predomină lentoarea mişcărilor şi redoarea musculară. Un

fenomen denumit on-off apare adesea după câţiva ani (la

4 pacienţi din 5 după IO ani): reapariţia bruscă a tulburărilor

cu trecerea - în anumite momente - de la un blocaj motor

complet la un deblocaj cu mişcări anormale (compulsie de

mers rapid, secuse musculare).

Alte medicamente antiparkinsoniene sunt agonistele

dopaminergice (acţionând ca dopamina), ca bromcriptina

şi piribedilul, şi anticolinergicele.

Tratamentele ncmedicamentoase intervin şi ele.

• Kineziterapia este fundamentală împotriva akineziei şi

rigidităţii.

• Chirurgiei cu stereotaxie (reperarea radiologică în trei

dimensiuni a structurilor nervoase) este rezervată anumitor

forme de tremurături rebele la orice fel de medicamente.

• Grefa de celule provenite de la glandele suprarenale fetale,

prelevate de la un făt avortat, este încă de domeniul experimentului.

PROGNOSTIC. Tratamentul a transformat prognosticul

bolii lui Parkinson. Prognosticul bolii îi permite, în general,

pacientului să-şi păstreze activităţile şi să-i fie asigurată o

durată de viaţă normală.

PARODONTITĂ. Inflamaţie a parodonţiului.

O parodontită este provocată de acţiunea nefastă a plăcii

dentare şi a tartrului, care conţin numeroşi germeni, asupra

ţesuturilor de susţinere a dintelui (gingie, os alveolar,

cement).

Ea se traduce printr-o gingie roşie şi umflată care sângerează

la cel mai mic contact, îndeosebi în cursul penajului

dinţilor. Parodontitele cronice, foarte frecvente, afectează

de obicei adultul în jur de 30 de ani. Evoluţia lor este foarte

lentă.

Tratamentul debutează printr-un detartraj-polizaj al

rădăcinilor, cu scopul de a încetini procesul de depunere a

tartrului. Este indispensabilă practicarea unui periaj corect

al dinţilor, ceea ce permite eliminarea regulată a plăcii

dentare. Câteva luni mai târziu, se procedează la o evaluare

a stării ţesuturilor şi, dacă este cazul, la o acoperire a

structurilor distruse (grefe de gingie, acoperirea leziunilor

osoase cu ajutorul coralului, hidroxiapatitei, fosfaţilor

tricalcici etc).

PARODONTOLIZĂ. Distrugere treptată şi ireversibilă

a parodonţiului.

Parodontolizele sunt consecutive unei parodontopatii

profunde (afectare profundă a parodonţiului). Ele sunt

precedate printr-un stadiu de inflamaţie superficială a gingiei

(gingivită). In cursul evoluţiei bolii, dispariţia suportului

osos este însoţită de o dezlipire a gingiei în jurul

dintelui (pungă gingivală).

Parodontoliza este cauza esenţială a pierderii dinţilor

începând cu vârsta de 30 de ani. Ea evoluează de cele mai

multe ori în mod cronic.

TRATAMENT. Acesta începe prin suprimarea cauzei

bacteriene a bolii asigurând învăţarea penajului minuţios

şi eficace, şi printr-un detartraj-polizaj al rădăcinilor. Atunci

când boala progresează în profunzime, o intervenţie în

lambou (dezlipirea chirurgicală a gingiei) permite curăţirea

şi chiuretarea leziunilor şi opreşte astfel evoluţia lor.

PARODONTOLOGIE 452

Tratamentul poate, de asemenea, să cuprindă acoperirea

eventuală a structurilor distruse cu ajutorul coralului,

hidroxiapatitei sau altor materiale.

PARODONTOLOGIE. Disciplină consacrată studiului

bolilor parodonţiului.

PARODONTOPATIE. Orice afecţiune caracterizată

printr-o atingere a parodonţiului.

PARODONŢIU. Totalitate a structurilor care asigură

fixarea şi susţinerea dintelui pe maxilare.

PAROTIDĂ (glandă). Cea mai voluminoasă dintre glandele

salivare, situată în spatele ramurii urcătoare a maxilarului

inferior, sub ureche. -> SALIVARĂ (glandă).

PAROTIDECTOMIE. Ablaţia chirurgicală, în întregime

sau parţial, a glandei parotide.

PAROTIDITĂ. Inflamaţie a glandei parotide (principala

glandă salivară).

O parotidită poate fi de origine virală sau bacteriană.

UParotidita virala, cea mai frecventă, se observă în principal

în cursul oreionului. Ea provoacă o febră moderată

şi se traduce printr-o umflătură dureroasă a celor două

parotide. Tratamentul este cel al bolii în cauză.

• Parotidită bacteriană, purulentă, apare în general la o

persoană în vârstă a cărei stare bucodentară este precară

sau care suferă de o boală ce provoacă o deshidratare.

Semnele sunt aceleaşi ca şi cele ale unei parotidite virale,

dar mai marcate şi unilaterale. Din orificiul canalului lui

Stenon (canalul excretor al glandei parotide), la înălţimea

molarilor superiori, ţâşneşte puroi. Tratamentul este cel al

simptomelor (îngrijirea gurii), asociat cu luarea de

antibiotice pe cale orală.

PARVOVIRUS. Virus A.D.N. de dimensiuni mici, din

familia Parvoviridae.

Familia Parvoviridae cuprinde îndeosebi virusul lui

Norwalk, responsabil de gastroenterite, şi parvovirusul

uman seric B19, transmis pe cale parenterală (transfuzie,

seringi, tatuaj, grefă de organ) şi responsabil de anemii

eritroblastopenice, de megaleritem epidemic şi de diferite

manifestări (sindrom respirator benign etc).

PASTEURELOZĂ. Boală infecţioasă provocată de o

bacterie din genul Pasteurella.

Pasteureloza este o boală care afectează omul şi animalul

(bovine, porcine, iepuri, păsări etc). Animalul constituie

rezervorul de germeni. Omul se contaminează prin inocularea

directă a acestui germene, în cursul unei muşcături,

a unei înţepături, zgârieturi, sau prin inhalarea germenelui

la contactul cu un animal bolnav.

SIMPTOME. O inflamare a plăgii survine între 3 şi 6 ore

după inoculare; această rapiditate de apariţie este

caracteristică pasteurelozei. Plaga devine dureroasă, roşie

şi zemuindă în răstimp de două zile. Aceste semne sunt

adesea însoţite de o inflamaţie a vaselor limfatice şi a

ganglionilor apropiaţi de plagă, precum şi de o febră

moderată.

TRATAMENT. Tratamentul constă în administrarea de

antibiotice timp de 10 zile.

PATĂ CAFEA CU LAPTE. Pată cutanată de culoare

galben deschis, rotundă şi plană.

Petele cafea cu lapte sunt provocate de o hipermelanoză

(exces de melanină, pigmentul pielii) de origine genetică.

Perfect de bine delimitate, nepruriginoase, ele predomină

pe torace şi pe reginea lombară. Adesea, mai ales dacă sunt

mici şi numeroase, ele nu sunt patologice. Totuşi, ele constituie

uneori unul dintre simptomele unei afecţiuni ereditare:

boala lui Recklinghausen, scleroza tuberoasă a lui

Bourneville.

PATĂ DE VIN. -+ ANGIOM.

PATĂ MONGOLICĂ. Pată pigmentată, de culoare

neomogenă, dar în care domină albastru-ardezie, situată la

partea de jos a spatelui.

Pata mongolică, deosebit de frecventă la sugari sau la

copiii mici asiatici şi negri, este provocată de o hipermelanoză

(exces de melanină, pigment al pielii). Ea dispare

adesea spontan în timpul copilăriei.

PATĂ RUBINIE. Nodul benign format dintr-o îngrămădire

de minuscule vase sangvine cutanate. SINONIM:

angiom nodular.

Petele rubinii afectează adultul începând de la 40 de ani

în sus. Acestea sunt mici proeminenţe emisferice de 1 până

la 5 milimetri diametru, de culoare roşie sau violacee, foarte

bine delimitate, care arată ca şi cum ar fi aplicate pe piele.

Ele sunt situate mai ales pe trunchi şi la rădăcina membrelor.

Asociate uneori cu o insuficienţă hepatică sau, la femeie,

cu un exces de hormoni estrogeni (sarcină, luare de pilule

contraceptive), aceste pete nu au, de cele mai multe ori, nici

o semnificaţie patologică.

TRATAMENT. Deşi o pată rubinie nu necesită nici un

tratament, se poate, din raţiuni estetice, să fie distrusă prin

electrocoagulare sau prin laser cu dioxid de carbon; atunci

rămâne în loc doar un mic semn.

PATCH. Mic dispozitiv adeziv conţinând un medicament,

destinat să fie lipit de piele. SINONIM: sistem transdemic.

Patchul difuzează local un medicament, în piele

(patch-test) sau în întreg organismul, pe cale sangvini.

în primul caz, patchul este utilizat în scopuri diagnostice:

patch-testul (sau timbrul) cu tuberculină, pentru