405 Mixedem

de miopii medii. Laserul.de exemplu, poate servi la răzuirea

fină a corneei cu scopul de a o face mai plată.

SUPRAVEGHERE. Persoanele atinse de o miopie puternică

trebuie să-şi examineze regulat fundul de ochi, cu

scopul de a preveni riscul de dezlipire a retinei. Orice zonă

suspectă poate face obiectul unei fotocoagulări preventive

cu laser cu argon.

MIORELAXANT. Medicament care favorizează destinderea

musculară.

Miorelaxantele servesc la tratarea exagerării tonusului

muscular (spasticitate), care apare în cursul hemiplegiilor,

paraplegiilor şi a sclerozei în plăci.

Efectele nedorite se limitează la o somnolenţă diurnă

(mai ales la doze ridicate) şi la destul de rare tulburări

neuropsihice (halucinaţii,euforie, confuzie mintală, depresie,

obnubilare trecătoare, astenie) şi gastrointestinale (greţuri,

vărsături, diaree, dureri de stomac).

MIOSARCOM. Tumoră malignă dezvoltată pe seama

ţesutului muscular.

La copil şi la adultul tânăr, miosarcomul ia aspectul unor

coşuri voluminoase (sarcomul zis embrionar) care apar în

gâtlej, vezică, prostată, vagin sau se localizează pe membre

şi în regiunea cervicală (sarcomul zis alveolar).

Tratamentul constă în ablaţia chirurgicală, asociată cu

radioterapia şi chimioterapia. O extindere la distanţă a

tumorii (metastaze) şi recidivele sunt posibile. Prognosticul

este rezervat.

MIOTIC, -Ă. Se spune despre o substanţă capabilă să

provoace o mioză (contracţie a pupilei ochiului).

INDICAŢII. Substanţele miotice sunt utilizate pe calc locală

în tratamentul glaucomului cronic cu unghi larg şi în cel

al glaucomului cu unghi îngust.

EFECTE NEDORITE. Medicamentele miotice pot provoca

O modificare a câmpului vizual sau o creştere a secreţiei

lacrimale. Uneori, se constată dureri de cap sau clipiri din

pleoape, dar ele sunt rare şi dispar destul de repede.

-• MlDRIATIC.

MIOTONIE. Anomalie musculară caracterizată printr-o

decontractare anormal de lentă.

Miotonia se caracterizează prin faptul că, după o

contracţie normală, muşchiul nu ajunge să se decontracteze

şi să-şi reia starea de relaxare. Dacă se cere, de exemplu,

pacientului să strângă tare pumnul, el nu poate să-l relaxeze

brusc. Miotonia este favorizată de frig. Ea constituie un

«emn observat într-un grup de boli denumite distrofii

musculare (boala lui Steinert, sau miopatia atrofică cu

miotonie; boala lui Thomsen, sau miotonia congenitală)

Chinina şi procainamida sunt capabile să reducă intensitatea

miotoniei. Interesul lor este totuşi limitat din cauza

efectelor lor nedorite.

MIOZĂ. Contracţie a pupilei.

O mioză poate fi patologică, în caz de paralizie a nervului

simpatic, mai ales în sindromul lui Claude Bernard-Horner,

legat de o atingere a plexului simpatic şi caracterizat printr-o

mioză, un ptosis (căderea pleoapei superioare) şi o înfundare

a globului ocular în orbită.

MIOZITĂ. Inflamaţie a ţesutului muscular striat.

Miozitele constituie un fenomen rar, cel puţin în expresiile

lor majore. Ele au cauze diverse: cancer (al bronhiilor,

al sânului etc), conectivită (anomalie a colagenului, substanţa

diseminată în ţesuturi), boli autoimune (dereglarea

sistemului imunitar), uneori infecţia muşchilor sau efectul

nedorit al unui medicament. în caz de origine infecţioasă,

îndeosebi în cursul infecţiilor cu germeni anaerobi

(gangrena gazoasă), ele pot duce la o necroză a muşchiului

sau la o distrugere a fibrelor musculare striate.

DIFERITE TIPURI DE MIOZITĂ. Există trei varietăţi de

miozită.

• Pollmiozilele care afectează adultul şi se caracterizează

printr-un deficit muscular predominant la rădăcina

membrelor (dificultate la ridicarea braţului, la a se ridica

de pe scaun, la urcatul scărilor), simetric şi cu evoluţie destul

de rapidă.

• Dermatomioz.itele ating adulţii şi copiii de preponderenţă

feminină; ele asociază atingerii musculare, specifică

polimiozitei, semne cutanate: pleoape purpurii şi umflate,

înroşirea feţei, a dccolteului, a articulaţiilor membrelor.

• Miozita cu incluzii se deosebeşte de celelalte două prin

preponderenţa sa la subiecţii în vârstă şi la subiecţii masculini,

şi prin extinderea deficitului muscular la extremităţile

membrelor, o distribuţie asimetrică şi o evoluţie cronică.

TRATAMENT Şl PROGNOSTIC. Tratamentul constă în

administrarea de corticosteroizi, de imunosupresoare şi în

plasmafereză (epurarea plasmatică). El permite încetinirea

evoluţiei bolii şi lungirea perioadelor de remisiuni.

MIROS. -> SIMŢUL MIROSULUI.

MITOMANIE. Tendinţă sistematică, mai mult sau mai

puţin voluntară, la fabulaţie şi la minciună.

Mitomania ar fi un semn de imaturitate cognitivă şi

psihoafectivă, mitomanului fiindu-i greu să distingă evenimentul

trăit de cel imaginar. Această tendinţă există în

mod normal şi trecător la copil. La adult, mitomania poate

fi un simptom al isteriei sau al perversiunii.

MIXEDEM. Infiltraţie cutanată care antrenează o umflare

a feţei şi membrelor, fiind caracteristică hipotiroidiei (micşorarea

activităţii glandei tiroide).

Mixedemul este un edem tare şi elastic, care trebuie să

fie deosebit de edemul moale care provine din retenţiile

hidrice ale insuficienţei cardiace, renale sau hepatice. Un

mixedem survine adesea la nou-născut, mult mai frecvent

la femeile cuprinse între 30 şi 50 ani.

MIXEDEM CIRCUMSCRIS PRETIBIAL 406

MIXEDEM CIRCUMSCRIS PRETIBIAL. Infiltraţie

cutanată a membrelor inferioare care survine în cursul

bolii lui Basedow, caracterizată printr-o creştere a activităţii

glandei tiroide, sau hipertiroide.

Un mixedem circumscris pretibial se manifestă prin

apariţia pe faţa externă a gambelor a unor papule rozalii,

gălbui sau depigmentate,care formează un relief sub forma

de coajă de portocală nepruriginos. Leziunile se întind în

continuare de jur-împrejurul gambelor şi se unesc în noduli

mai proeminenţi, izolaţi, atingând gleznele şi partea din

spate a degetelor de la picioare. O infiltraţie care dă un edem

tare se localizează pe partea inferioară a gambei.

Corticostcroizii locali, aplicaţi în pansamente ocluzive,

pot da unele rezultate, dar tratamentul se dovedeşte adesea

decepţionam. în ce priveşte tratamentul urmat simultan

pentru boala lui Bascdow, acesta este fără vreun efect asupra

evoluţiilor mixedemului circumscris pretibial.

MIXOM. Tumoră benignă de consistenţă moale,

constituită din fibroblaşti (celule ale ţesutului conjunctiv)

scăldată într-un mucus.

Mixom al auriculului. Este o masă cu aspect gelatinos.

amplasată în auriculul stâng al inimii şi a cărei origine este

în general trombotică (transformarea unui cheag sangvin

persistent în mixom).

Un mixom al auriculului poate să se afle la originea unei

insuficienţe cardiace şi trebuie să se procedeze la ablaţia

sa chirurgicală. Prognosticul său este bun.

MIXOVIRUS. Familie de virusuri cuprinzând Onhomyxoviridae

(Myxovirus influenzue A şi li, responsabile de

gripă) şi Paramyxoviridae (paramixovirusuri, responsabile

de infecţiile respiratorii,de laringite şi de orcion; pneumovirusurile,

responsabile de bronşite şi de pneumopatii;

morbilivirusul, care provoacă rujeola).

M.N.I.-TEST. Test utilizat în diagnosticul mononucleozei

infecţioase, constând în amestecarea pe o lamă a unei mici

cantităţi de ser al pacientului cu o suspensie de globule roşii.

MOARTE. încetarea completă şi definitivă a vieţii.

Moartea corespunde în mod obişnuit opririi oricăror

funcţii vitale, cu încetarea definitivă a oricărei activităţi

cerebrale.

• Moartea clinica, sau moartea aparentă, cu stop respirator,

stop cardiac şi suspendare a conştientei, este o fază iniţială

care poate fi eventual obiectul unei reanimări cardiorespiratorii

şi este deci — cel puţin în unele situaţii — potenţial

reversibilă.

• Moartea cerebrala, sau coma depăşită, corespunde opririi

definitive a oricărei activităţi cerebrale, inclusiv a trunchiului

cerebral, cu suspendarea oricărei activităţi respiratorii

spontane şi cu electroencefalogramă plată. în ţări ca

Franţa, moartea cerebrală defineşte moartea legală.

MOARTE CEREBRALĂ. - • COMĂ DEPĂŞITĂ.

MOARTE SUBITĂ. Deces neaşteptat, inopinat, survenit

la un subiect aparent în stare bună de sănătate.

CAUZE. în majoritatea cazurilor, o tulburare a ritmului

cardiac (fibrilaţie ventriculară), legată de o boală a coronarelor

de cele mai multe ori, sau de o boală a unei valvule

cardiace, se află la originea morţii subite.

Atunci când cauza nu este cardiacă, trebuie căutată o

hemoragie cerebromeningeană, o embolie pulmonară, o

ruptură de anevrism, o disecţie aortică, o hemoragie

digestivă, un şoc anafilactic (reacţie alergică) etc.

TRATAMENT. Dacă un subiect este în stare de stop cardiac

şi circulator, fiind afectat de o moarte aparentă recentă, se

impun efecturea unei respiraţii gură-la-gură şi a unui masaj

cardiac şi chemarea de urgenţă a unei unităţi de îngrijire

intensivă mobilă care posedă un defibrilator cu scopul de

a practica, cât mai devreme posibil, un şoc electric.

PREVENIRE. La subiecţii atinşi de boli cardiace, unele

medicamente sunt prescrise pentru a evita o moarte subită.

La subiecţii care prezintă factori de risc de ateroscleroză

sau la sportivi, prevenirea constă mai ales în depistarea şi

tratamentul cardiopatiilor.

MOARTE SUBITĂ A SUGARULUI. Deces brutal

şi neaşteptat al unui bebeluş considerat până atunci ca fiind

sănătos sau care a prezentat simptome a căror nici natură,

nici importanţă, nu puteau permite prezicerea unui eveni- '

ment rapid fatal. I

Se vorbeşte de „moarte subită inexplicabilă a sugarului" !

atunci când ancheta clinică, bacteriologică şi mai ales cea !

anatomopatologică (autopsie) nu permit găsirea unei

explicaţii medicale a decesului.

FRECVENŢĂ. Moartea subită a sugarului reprezintă, în !

ţările industrializate, principala cauză a mortalităţii infantile

în cursul primului an de viaţă. Frecvenţa sa este estimată

între 1 şi 3 copii la 1 000 naşteri de copii vii. Ea afectează I

mai ales sugarii în vârste de două până la patru luni; între |

80 şi 90% dintre decese se produc înaintea vârstei de 6 luni. |

FACTORI DE RISC. Foştii prematuri, copiii care au avut

o greutate mică la naştere sau care au prezentat tulburări

neurologice sau respiratorii sunt expuşi mai mult decât alţii I

riscului morţii subite a sugarului. Aceasta pare să fie provocată

de mai mulţi factori prezenţi în mediul obişnuit al

bebeluşului, care pot, la un moment dat, să se conjuge pentru |

a duce la un accident mortal. Printre cei mai frecvenţi factori |

figurează infecţiile virale şi bacteriene (mortalitatea este |

multiplicată cu patru sau cinci în timpul perioadei de iarnă), I

creşterea bruscă a temperaturii corporale, fie că este vorba

de origine infecţioasă, fie că este de origine exterioară

organismului (copilul este prea învelit, de exemplu), refluxul

gastroesofagian, apneele (oprirea respiraţiei) provenind |

dintr-o inflamaţie sau o malformaţie a căilor aeriene

superioare.

407 MOLLUSCUM PENDULUM

AJUTORAREA PĂRINŢILOR. Moartea subită a unui

sugar reprezintă un traumatism major pentru anturajul

bebeluşului, care încearcă întotdeauna un sentiment de

vinovăţie. Este un accident imprevizibil şi anturajul nu are,

prin urmare, nici o responsabilitate în apariţia lui.

în plus, autopsia copilului este necesară, chiar dacă

adesea ea pare „agresivă" în mod inutil în ochii părinţilor.

Ea poate, de fapt, să ducă la cunoaşterea cauzelor morţii

şi deci să contribuie la o mai bună supraveghere a copiilor

care vor veni ulterior pe lume.

ÎN CAZ DE O NOUĂ SARCINĂ. Riscul de apariţie a

morţii subite a sugarului nu este mai ridicat într-o familie

care a suferit această dramă decât în populaţia generală.

Totuşi, în cursul sarcinilor următoare, se impune o susţinere

psihologică. Copilul următor al cuplului poate, de asemenea,

să fie supus unor examene specializate. Astfel, dacă

factorii de risc sunt cunoscuţi şi trataţi, copilul va beneficia

de o securitate crescută. Recurgerea la un monitor cardiorespirator,

aparat care permite controlarea frecvenţei cardiace

şi respiratorii, nu s-ar justifica decât prin anxietatea

părinţilor traumatizaţi de o dramă precedentă. Aparatul este,

în fapt, greu suportabil, deoarece alarmele se declanşează

prea des.

în toate cazurile, o colaborare, bazată pe încredere, cu

un medic competent şi experimentat apare de dorit pentru

viitorii copii. Ea este singura cale care permite asigurarea

pentru familie a unei asistenţe medicopsihologice eficace.

MOAŞA. Persoană care are drept rol supravegherea,

îngrijirea şi sfătuirea femeilor pe toată durata sarcinii lor,

a naşterii şi în perioada care urmează naşterii.

în unele ţări (Belgia, Elveţia, Franţa, de exemplu), moaşa

este abilitată să practice singură asistarea naşterii (inclusiv

episiotomiile), cu excepţia cazurilor de distocie (naştere

dificilă necesitând, de exemplu, o cezariană sau un

forceps), pentru care moaşa trebuie să facă apel la un medic

obstetrician. în timpul sarcinii, moaşa poate, de asemenea,

să asigure pregătirea naşterii, propunând diferite metode:

pregătirea „clasică" a naşterii fără dureri, sofrologia

(metodă care ajută depăşirea senzaţiilor dureroase printr-o

relaxare), pregătirea acvatică a maternităţii (exerciţii de

relaxare şi de respiraţie practicate în piscină), haptonomia

(metodă care utilizează simţul tactil pentru a face copilul

să comunice precoce cu viitorii părinţi) etc.

MOLĂ HIDATIFORMĂ. Tumoră, de cele mai multe

ori benignă, formată printr-o degenerare a vilozităţilor

coriale ale placentei în timpul sarcinii.

Mola hidatiformă este o boală a trofoblastului, stratul

extern al oului implantat în mucoasa uterină, la originea

corionului (membrana exterioară), apoi a placentei. Mola

hidatiformă se dezvoltă după fecundaţie, anomalia cromozomială

care o provoacă este de origine masculină.

Sarcina, numită atunci molară, nu este niciodată dusă la

termen.

Degenerescenta trofoblastului antrenează o secreţie

ridicată de hormon coriogonadotrofic (h.C.G.), responsabil

de apariţia unor tulburări ale sarcinii (vărsături, hemoragii).

Nivelul acestui hormon este măsurat prin dozare sangvină.

La examinare, uterul pare mai dezvoltat decât pentru vârsta

teoretică a sarcinii.

TRATAMENT. Tratamentul precoce al molclor hidatiformc

clasice dă rezultate excelente. Acesta constă în retragerea

conţinutului uterului prin chiuretaj aspirativ, în supravegherea

revenirii la normal a nivelului de hormon corionic

gonadotrofic şi în instituirea unui tratament prin

chimioterapie (metotrexat). O molă invazivă trebuie tratată

ca un cancer şi necesită adesea o chimioterapie.

Supravegherea unei femei care a avut o sarcină molară

trebuie să fie urmată timp de cel puţin un an, cu scopul de

a permite depistarea rapidă a unei eventuale recidive, pusă

în evidenţă printr-o creştere a niveluli de hormon corionic

gonadotrofic. Orice nouă sarcină este cu desăvârşire ncrecomandată

în această perioadă, cu scopul de a nu stânjeni

supravegherea.

MOLECULĂ. Grupare de atomi identici sau diferiţi, uniţi

între ei prin legături chimice şi reprezentând, pentru un corp

dat, cantitatea cea mai mică de materie care poate exista

în mod independent păstrându-şi caracteristicile.

MOLET. Parte posterioară a gambei, constituită dintr-un

grup de muşchi ce se întind de la partea posterioară a

genunchiului până la călcâi.

Durerile de molet pot avea numeroase cauze, între care

cele principale sunt crampa musculară, clacajul muscular,

sciatica, claudicaţia arterială şi flebita.

MOLLUSCUM CONTAGIOSUM. Mică tumoră

benignă cauzată de un virus din familia Poxviridae.

Molluscum contagiosum afectează mai ales copiii mici.

El se propagă de la un punct la altul al corpului atunci când

subiectul se scarpină şi este extrem de contagios de la o

persoană la alta. Se manfiestă printr-o mică formaţiune

proeminentă, emisferică, rozalic, tare, de mărime variabilă,

care este amplasată de cele mai multe ori pe faţă, în regiunile

axială şi inghinală, în regiunile anală şi genitală. Tratamentul,

puţin dureros, se face prin distrugerea locală

(rezecţia cu o chiuretă sau aplicarea de azot lichid), dar

recidivele sunt foarte frecvente.

MOLLUSCUM PENDULUM. Mică tumoră cutanată

benignă. SINONIME: fibrom molluscum, fibrom moale,

naevus molluscum.

Molluscum pendulum, foarte frecvent ca apariţie, este

provocat probabil de o sinteză crescută a factorilor de

creştere (molecule care favorizează sau care inhibă

multiplicarea celulelor. Necontagios, el formează o mică

masă cuprinsă între 2 şi 10 milimetri, moale, rozalie, prinsă

de piele printr-un pedicul şi amplasată mai ales în plici (plică

MOLIBDEN 408

cotului, axială, inghinală). Leziunile sunt unice (atunci

destul de voluminoase) sau, de cele mai multe ori la subiecţii

obezi, multiple. Tratamentul nu este justificat decât într-un

număr mic de cazuri, din motive estetice; el consta în

scoaterea leziunilor cu bisturiul electric.

MOLIBDEN. Oligoelement indispensabil organismului,

care intervine în unele sisteme enzimatice, în particular în

metabolismul sulfului şi al acizilor aminaţi cu sulf.

MONGE (boală a lui). Boală caracterizată printr-un exces

de globule roşii atunci când are loc o şedere îndelungată

la altitudine. SINONIME: boala Arizilor, boala cronica a

munţilor, eritremie de mari altitudini, râu cronic de munte.

Boala lui Mongc se manifestă printr-o oboseală, dureri

de cap şi o coloraţie ro.şie-violacce a pielii în cursul unui

efort.

Bolnavul se vindecă spontan o dată cu întoarcerea sa

la joasă altitudine.

MONGOLISM. -THISOMIL2V

MONILETHRIX. Boală congenitală ereditară a bulbului

şi tijei firelor de păr. SINONIM: aplazie moniliformâ.

Monilethrix se manifestă progresiv din cea mai fragedă

copilărie printr-o cădere a firelor de păr, rupte de la unul

sau doi centimetri de la punctul lor de emergenţă. Nu există

un tratament cu adevărat eficace al acestei afecţiuni, ale cărei

simptome regresează spontan în perioada pubertăţii.

MONILIAZĂ. -> CANDIDOZĂ.

MONITORIZARE. Ansamblu de tehnici utilizate în

ginecologic şi în obstetrică, precum şi în reanimare,

constând în supravegherea, în mod continuu şi repetat,

diferiţilor parametri fiziologici şi biologici, cu ajutorul

aparatelor automate numite monitoare (în engleză,

moniloring).

OBSTETRICĂ. Monitorizarea obstetricală este o metodă

de supraveghere a ritmului cardiac al fătului ca şi a

intensităţii şi frecvenţei contracţiilor uterine ale mamei.

în cursul naşterii, se realizează în mod sistematic o

monitorizare a inimii copilului în timpul travaliului mamei

cu ajutorul unui mic captor pus pe abdomenul acesteia şi

menţinut cu o chingă. Acest captor este legat la un aparat

care indică frecvenţa bătăilor cardiace prin sunete, un

indicator luminos şi, la nevoie, printr-un grafic. Acesta

înregistrează, de asemenea, frecvenţa şi intensitatea

contracţiilor uterine. Se poale deci, în orice clipă, să se

deceleze o anomalie (o suferinţă fetală, îndeosebi), căutând

cauza şi tratând-o, iar la nevoie accelerând desfăşurarea

naşterii (prin practicarea unei cezariene, de exemplu).

REANIMARE. Monitorizarea funcţiilor vitale permite

supravegherea numeroşilor parametri pentru aproape toate

funcţiile organismului: frecvenţa şi regularitatea bătăilor

cardiace, presiunea în artere sau în vene, debitul cardiac;

frecvenţa respiratorie, oxigenarea, cantitatea de dioxid de

carbon expirată; activitatea electrică a creierului, presiunea

intracraniană; temperatura; concentraţia anumitor substanţe

în sânge (glucoza, de exemplu).

Cea mai cunoscută dintre tehnici este cea a cardioscopului;

un aparat înfăţişează în timp real, pe un ecran şi

la nevoie pe hârtie, un grafic care reprezintă activitatea

electrică a inimiii. El afişează, de asemenea, cifra frecvenţei

cardiace şi delcanşează o alarmă sonoră şi vizuală dacă

ritmul cardiac se accelerează sau dacă se încetineşte dincolo

de limitele prestabilite pentru fiecare caz. Progresele

tehnologice recente permit actualmente realizarea unei

monitorizări neinvazive a presiunii arteriale şi respiraţiei,

toate aceste tehnici permiţând ameliorarea securităţii

bolnavilor.

MONOCIT. Celulă produsă de către măduva osoasă şi

având un rol important în apărarea imunitară.

MONOGENIC, -Ă. Se spune despre o boală în care o

singură genă este responsabilă de patologia respectivă.

MONONUCLEOZĂ INFECŢIOASĂ. Boală infecţioasă

acută şi benignă provocată de virusul Epstein-Barr,

un virus A.D.N. din familia herpesvirusurilor.

în ţările occidentale, primo-infecţia survine în copilărie

şi nu se traduce, în general, prin nici un simptom; 80% dintre

adulţi au contractat deja virusul şi 20% dintre aceşti adulţi

îl secretă în saliva lor. Transmisia virusului, slab contagioasă,

se face, în principal, pe calea salivei, de unde şi

denumirea de „boala sărutului" dată uneori mononucleozei

infecţioase. Aceasta afectează mai ales adolescenţii şi adulţii

tineri.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Incubaţia durează între două şi

şase săptămâni. De cele mai multe ori, boala debutează

printr-o febră (între 38 şi 39"C), însoţită de dureri de cap,

de o oboseală intensă (astenie) şi de o angină roşie.

Ganglionii limfatici axiali şi inghinali sunt inflamaţi, ca şi

cei ai gâtului, care pot stânjeni deglutiţia, chiar şi respiraţia;

volumul splinei creşte. Uneori se declară un icter. Pot

surveni şi forme mai grave care comportă atingeri meningcene

sau nervoase.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul se realizează

pe baza examenului clinic şi prin punerea în evidenţă

pe frotiul sangvin a creşterii numărului şi volumului limfocitelor.

Diagnosticul poate fi confirmat printr-un examen

serologic (testul lui Paul-Bunnell-Davidsohn, M.N.I.-test)

care verifică prezenţa anticorpilor specifici.

Vindecarea intervine, în general, spontan, dar astenia

poate persista mai multe luni. Administrarea de ampicilina

(penicilină) poate antrena o erupţie cutanată şi agravarea

simptomelor. Repausul şi antipireticele (care duc la scăderea

febrei) sunt indicate.