481 Preparate farmaceutică

evita punerea în pericol a vieţii copilului şi a mamei, se

poate decide provocarea unei naşteri înainte de termen.

PREGNANDIOL. Substanţă care provine din degradarea

progesteronului (hormon secretat îndeosebi de către corpul

galben şi de către placentă).

Copil născut înainte de termen (înainte de

37 de săptămâni de amenoree, adică înainte de 8 luni).

DESCRIERE. Prematurul diferă în ce priveşte aspectul de

copilul născut la termen: înălţimea lui este mai mică, greutatea

de asemenea, în funcţie de durata gestaţiei sale.

Prematurul prezintă o imaturitate globală a organelor

şi funcţiunilor care îi poate pune în joc viaţa sau dezvoltarea

sa. Astfel, imaturitatea sistemului nervos, aliată cu cea

a plămânilor, poate fi responsabilă de tulburări respiratorii,

îndeosebi încetarea de moment a respiraţiei (apnee), şi poate

antrena o proastă oxigenare a sângelui şi a ţesuturilor (cianoza).

Imaturitatea plămânilor creează un risc de îmbolnăvire

a membranelor hialine, afecţiune caracterizată printr-o dificultate

a plămânilor de a se descreţi în cursul inspiraţiei.

Fragilitatea vaselor creşte riscurile de hemoragie cerebromeningeană,

iar imaturitatea cardiovasculară poate da naştere

unui suflu cardiac prin persistenţa canalului arterial,

care leagă artera pulmonară de aortă în timpul vieţii

intrauterine. Imaturitatea digestivă face dificil reflexul de

supt-înghiţit: copilul este uneori incapabil să sugă. Imaturitatea

ficatului provoacă un icter adesea mai pronunţat decât

la nou-născutul la termen. Dezvoltarea încă neîncheiată a

sistemului său imunitar face prematurul mai vulnerabil la

infecţii de toate felurile. în sfârşit, absenţa rezervelor

energetice, legată de caracterul incomplet al gestaţiei, poate

conduce la o micşorare a temperaturii corporale, la o hipoglicemie

sau la o hipocalcemie (respectiv, la scăderea

nivelurilor de zahăr sau de calciu).

ÎNGRIJIREA PREMATURULUI. Din cauza fragilităţii sale

şi a riscurilor pe care le întâmpină la naştere şi în primele

luni ale vieţii sale, prematurul trebuie să fie îngrijit din

primele minute. Venirea lui pe lume în sala de naşteri trebuie

să fie pregătită: incubator, material pentru reanimare respiratorie,

prezenţa unui pediatru sau a unei moaşe. Copilul

este menţinut la incubator la temperatură şi oxigenare

constante. îngrijirile îi sunt acordate în condiţiile unei asepsii

riguroase, uneori prin intermediul hublourilor amenajate pe

peretele incubatorului. Prematurul este alimentat prin sondă

gastrică în mod discontinuu (la fiecare trei ore) sau continuu

dacă are o greutate foarte mică sau dacă este hipoglicemic.

Se utilizează de preferinţă laptele matern îmbogăţit în

proteine şi în calciu sau un lapte artificial pentru prematuri,

adaptat posibilităţilor digestive ale copilului. Este necesar

un supliment de vitamine E, D şi C. Dacă a fost reanimat

la naştere sau dacă prezintă cel mai mic semn de suferinţă

respiratorie, copilul este hrănit prin perfuzie intravenoasă.

O fototerapie (expunerea nou-născutului la lumina albastră)

poate fi practicată în caz de icter. In sfârşit, un bilanţ

infecţios se impune cu ocazia unei naşteri premature

inexplicabile sau la cel mai mic semn de infecţie la copil,

în caz de infecţie este prescris un tratament cu antibiotice.

Un prematur este ţinut în spital până când greutatea lui

atinge cel puţin 2,5 kilograme.

PROGNOSTIC. Viitorul imediat al prematurului depinde

de vârsta sa gestaţională, de greutatea sa la naştere şi de

cauza prematurităţii sale. Deasupra limitei de 32 săptămâni

de amenoree, mortalitatea este foarte mică. Sechelele,

îndeosebi neurologice, sunt rare. Supravieţuirea copilului

de mai puţin de 32 de săptămâni viaţă intrauterină şi cântărind

sub ! .000 grame nu mai constituie un lucru de

excepţie, dar sechelele neurologice şi psihomotorii sunt mai

frecvente.

Prematurul rămâne, timp de câteva luni, cu o greutate

corporală mai mică decât copilul născut la termen, iar dezvoltarea

sa psihomotorie este uşor în întârziere. Totuşi, la

vârsta de 2 ani, copilul, în general, a recuperat acest decalaj.

CAUZE DE PREMATURITATE. O naştere prematură

poate fi accidentală (prematuritate spontană) sau consecutivă

unei decizii medicale (prematuritate provocată).

Principalele cauze ale prematurităţii sunt materne (anomalie

a uterului, infecţii bacteriene sau virale, sarcini repetate,

travaliu greu sau traiecte dificile, condiţii socioeconomice

defavorabile) sau ovulare (sarcină multiplă, exces de lichid

amniotic). O naştere prematură poate să fie declanşată

pentru a salva viaţa fătului sau pentru a evita grave complicaţii:

este vorba îndeosebi de cazurile de preeclampsie

(asocierea unei hipertensiuni arteriale, a unei luări excesive

în greutate de către mamă şi a unei proteinurii), de hematom

retroplacentar (dezlipire de placentă), de suferinţă fetală,

de diabet dezechilibrat al mamei sau de boală maternă gravă

şi de incompatibilitate Rhesus, care se agravează.

PREVENIRE. Din cauza riscurilor întâmpinate de nou-născutul

prematur, este de dorit să se prelungească sarcina

dincolo de 37 de săptămâni de amenoree în măsura în care

nici viaţa mamei, nici cea a copilului nu sunt în pericol.

Pot fi puse în aplicare măsuri preventive ale complicaţiilor

respiratorii previzibile ale copilului, în particular o corticoterapie

maternă, care are drept efect accelerarea maturării

pulmonare a fătului.

Supravegherea medicală a femeii gravide şi depistarea,

chiar şi tratarea, principalelor cauze ale prematurităţii permit

o reducere a frecvenţei.

PREMEDICAŢIE. Administrare de medicamente care

vizează pregătirea unui bolnav în vederea acordării unei

lgrijiri sau efe, nor examene dureroase,

PREPARAŢIE FARMACEUTICA. Medicamen

preparat de un farmacist sau de un preparator de farmacie

PREPUŢ 482

O preparaţie farmaceutică este opusul specialităţilor

farmaceutice care sunt fabricate industrial.

PREPUŢ. Pliu cutanat situat la extremitatea penisului,

care acoperă glandul.

La unii copii, prepuţul rămâne strâmt până la vârsta de

3 sau 4 ani, ceea ce face dificilă decalotarea glandului, dacă

nu chiar imposibilă. El nu trebuie întins forţându-1 şi, dacă

aceasta nu antrenează nici infecţie, nici jenă la micţiune,

abţinerea de la tratament este regula generală; în caz contrar

se poate practica o circumcizie.

PATOLOGIE. Prepuţul poate fi sediul a numeroase atingeri:

malformaţii congenitale (el nu înconjoară complet organul

viril în caz de hipospadias sau de epispadias, două malformaţii

în care meatul uretral nu se găseşte pe locul normal

la extremitatea glandului, ci deasupra sau dedesubt), dermatoze,

tumori, infecţii (cu transmisie sexuală îndeosebi) etc.

Fimoza este o strâmtare a orificiului prepuţial care împiedică

decalotarea glandului. Parafimoza, complicaţie frecventă

a fimozei, este o strangulare a bazei glandului penian

printr-un inel prepuţial prea strâmt, care necesită o intervenţie

chirurgicală rapidă.

PRESIUNE ARTERIALĂ. Presiune pulsantă rezultată

din contracţia regulată a inimii (aproximativ în fiecare

secundă), care creează un sistem de forţe ce propulsează

sângele în toate arterele corpului. SINONIM: presiune

sangvina.

Presiunea arterială este adesea numită, impropriu,

„tensiune arterială".

VARIAŢII FIZIOLOGICE. Cifrele normale ale presiunii

arteriale se situează între 10 şi 14 centimetri de mercur

pentru maximă şi între 6 şi 9 centimetri pentru minimă.

După Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.), aceste

cifre nu trebuie să depăşească valoarea 16 pentru presiunea

sistolică şi valoarea 9 pentru presiunea diastolică. Presiunea

diastolică este, în principiu, egală cu jumătate din presiunea

sistolică la care se adaugă cifra 1. Dar diferenţa între maximă

şi minimă (presiunea diferenţială) poate fi modificată

în anumite condiţii patologice; se vorbeşte atunci de ciuntirea

sau de lărgirea diferenţialei: o ciuntire poate fi observată

dacă forţa contractilă a ventriculului stâng scade, o

lărgire atunci când o anomalie a valvulei aortice provoacă

un reflux sangvin din aortă în ventriculul stâng (insuficienţă

aortică).

Este un lucru normal să se constate o creştere progresivă

a presiunii arteriale cu vârsta şi se admite ca normală o

presiune sistolică reprezentată prin cifra 10 majorată cu

numărul de decenii ale pacientului: astfel, pentru o persoană

de 50 de ani, se obţine 10 + 5 = 15 pentru presiunea sistolică,

iar pentru un subiect de 20 de ani, 10 + 2 = 12 pentru

presiunea sistolică.

Este, de asemenea, normal ca presiunea sistolică să

crească cu 4 până la 6 centimetri de mercur în cursul unui

efort puţin important.

TEHNICĂ DE MĂSURARE. Presiunea arterială se măsoară

cu ajutorul unui sfingmomanometru sau tensiometru.

Măsurarea trebuie să fie făcută pe un subiect aflat la

orizontală după 5-10 minute de odihnă.

Uneori se cere subiectului să poarte un aparat de măsurare

ambulatorie a presiunii arteriale (M.A.P.A.), sau Holter

tensional, care înregistrează pe durata a 24 de ore variaţiile

de presiune şi permite stabilirea unei mai bune estimări a

îngrijirii „tensiunii" subiectului. -* HIPERTENSIUNE ARTERIALA,

HlPOTENSIUNE ARTERIALĂ, VALVULOPATIE

PREVENIRE. Totalitate a mijloacelor puse în aplicare

pentru a evita apariţia, expansiunea sau agravarea anumitor

boli.

PREZBIACUZIE. Diminuare treptată a acuităţii auditive

cauzată de o îmbătrânire a sistemului auditiv.

Prezbiacuzia este legată de degenerescenta celulelor

ciliate ale organului auzului, sau organului lui Corti, situat

în canalul cohlear. Ea se manifestă mai ales după vârsta de

60 de ani printr-o diminuare bilaterală şi simetrică a acuităţii

auditive. Prezbiacuzia se manifestă mai întâi la frecvenţele

înalte, întinzându-se apoi treptat şi la cele grave. Diagnosticul

este confirmat prin audiogramă, examen care constă

în auzirea, cu fiecare ureche, a unor sunete de diferite

intensităţi şi frecvenţe.

Nici un tratament medical sau chirurgical nu poate

actualmente nici preveni, nici ameliora prezbiacuzia.

Doar purtatul unei proteze auditive externe amplificatoare

permite subiectului să aibă o mai bună percepţie auditivă.

PREZBIŢIE. Diminuare treptată a puterii de acomodare

a ochiului care antrenează o stânjenire a vederii de aproape.

SINONIM: prezbiopzie.

CAUZE. Prezbiţia este provocată de o pierdere progresivă

a supleţei cristalinului, legată de procesul natural de îmbătrânire:

ea priveşte majoritatea persoanelor trecute de 40 de ani.

SIMPTOME ŞI EVOLUŢIE. O persoană atinsă de prezbiţie,

denumită prezbit, vede prost obiectele de aproape şi

citeşte cu greutate un text prea apropiat de ochi. Persoanele

prezbite resimt dureri de cap sau senzaţii de arsuri oculare,

mai ales seara. După o perioadă de timp, ele nu mai pot

citi fără ochelari.

Prezbiţia creşte progresiv cu vârsta, obligând subiectul

să-şi schimbe cu regularitate lentilele; spre vârsta de 60 de

ani vederea se stabilizează.

TRATAMENT. Prezbiţia este corectată cu lentile convergente

a căror putere este crescută la 4-5 ani timp de vreo

20 de ani, până când micşorarea puterii de acomodare să

ajungă să fie total stabilizată.

PRIMITOR UNIVERSAL

Dacă folosirea de lentile corectoare era deja necesară

pentru vederea de departe, purtatul de ochelari semilună,

a lentilelor cu dublă focalizare sau a lentilelor cu focar

progresiv este recomandat. Ultimul tip este din ce în ce mai

folosit, permiţând o vedere clară la toate distanţele. Pentru

a te obişnui cu astfel de lentile este necesară o perioadă de

două săptămâni.

PREZERVATIV. Rezervor cilindric, suplu şi subţire, din

latex, pus pe organul viril sau în vagin înaintea raporturilor

sexuale ca măsură contraceptivă sau igienică. SINONIM:

condom.

• Prezervativul masculin împiedică trecerea spermei în căile

genitale feminine. Din cauza recrudescenţei bolilor transmisibile

pe cale sexuală (B.T.S.) şi a amplificării SIDA,

folosirea prezervativului este azi indispensabilă în timpul

raporturilor sexuale: în fapt, el asigură o mai bună protecţie

împotriva transmisiei infecţioase pe cale sexuală suprimând

orice contact direct între mucoasele partenerilor. Pentru a

fi eficace, un prezervativ nu trebuie să fi fost deja utilizat

ţi trebuie să fie aplicat corect pe penisul în erecţie şi înaintea

oricărui contact sexual. O cremă spermicidă aplicată pe

prezervativ poate fi utilizată pentru o protecţie mai bună.

Prezervativele lubrifiate sunt recomandate pentru raporturile

genitale, iar modelele nelubrifiate în cursul relaţiilor

bucogenitale.

• Prezervativul feminin este un sac în formă de deget de

mănuşă care se introduce în vagin. De fabricaţie recentă,

el este comercializat în câteva ţări (SUA, Spania, Elveţia,

Mirea Britanie). Eficacitatea sa împotriva riscului de

infecţie prin boli cu transmisie sexuală (între care şi SIDA)

au este totală, îndeosebi pentru partenerul masculin. Diafragma

poate fi asimilată prezervativului feminin, deoarece

împiedică înaintarea spermatozoizilor în colul uterin.

Diafragma este ineficace împotriva riscului de infecţie prin

boli cu transmisie sexuală.

MUAPISM. Erecţie peniană independentă de orice libido,

oneroasă, cu durata de cel puţin două ore şi care nu ajunge

li ejaculare.

i, Priapismul este cauzat de o insuficienţă a drenării sângelui

care umple corpii cavernoşi, menţinând penisul în

erecţie. Priapismul poate, fi cauzat de diferiţi fectori, psihici

MU medicamentaşi (heparină, unele neuroleptice), de injec-

Hrea intravenoasă a unei prea mari doze de medicamente

destinate provocării unei erecţii (cum se poate întâmpla în

cursul tratamentului unei impotente) sau de unele boli

(leucemie, cancer, insuficienţă renală etc). Spre deosebire

de ceea ce se întâmplă în cazul unei erecţii fiziologice,

gkodul nu este umflat şi rămâne moale.

tRATAMENT. Acesta constituie o urgenţă, deoarece priatfemul

poate antrena o impotenţă definitivă prin fibroza

•Hpilor cavernoşi, care-şi pierd elasticitatea. Tratamentul

constă în injectarea de medicamente care să permită o

vasodilataţie locală în corpii intracavernoşi, în evacuarea

prin puncţie a sângelui care s-a acumulat aici sau în

realizarea pe cale chirurgicală a unei comunicări între corpii

cavernoşi şi sistemul venos penian.

PRIM-AJUTOR. Ansamblu de metode practice şi de

tehnici terapeutice puse în aplicare pentru a acorda asistenţă

persoanelor în pericol (victime ale accidentelor, de

exemplu) şi pentru a le acorda primele îngrijiri.

Cel care acordă primul-ajutor trebuie, dacă este cazul,

să îndepărteze mulţimea de privitori, să încerce să suprime

factorii de accident (degajarea drumului, semnalarea locului

accidentului, să oprească gazul sau curentul electric etc.)

şi să prevină sau să determine prevenirea serviciilor de

urgenţă competente (pompieri, servicii spitaliceşti de

urgenţă).

Primele îngrijiri constau în degajarea victimei, lucru care

dacă este posibil să fie făcut fără pericol pentru ea, iar dacă

este conştientă, să i se vorbească cu scopul de a o linişti şi

de a se informa asupra împrejurărilor accidentului şi asupra

stării sale. Dacă victima este inconştientă şi respiră, trebuie

să fie aşezată, în caz că nu există temeri cu privire la o

atingere a coloanei vertebrale, în poziţia laterală de securitate

(poziţie care reduce sau elimină riscurile mecanice

de asfixie) şi să fie supravegheată pentru a verifica dacă

respiraţia se menţine (mişcările respiratorii, culoarea buzelor,

pulsul). Dacă victima nu mai respiră, trebuie întreprinsă

imediat respiraţia artificială după ce s-au desfăcut hainele

deranjante (guler, cravată, cămaşă, centură), iar gura şi

gâtlejul au fost eliberate de eventualele obstacole (vome,

pământ etc). în caz de stop cardiac, trebuie să fie practicat

un masaj cardiac extern fără a mai aştepta sosirea unei persoane

competente.

Hemoragiile externe trebuie să fie oprite, prin compresia

vasului sangvin cu policele sau cu pumnul în amonte de

plagă sau chiar prin compresia plăgii (pansament compresiv).

Membrele fracturate trebuie să fie imobilizate cu aţele,

cu o eşarfă sau cu hainele.

PRIMIPARĂ. Se spune despre o femeie care naşte pentru

prima oară.

PRIMITOR UNIVERSAL. Subiect care poate primi

sânge aparţinând oricărui grup sangvin.

Doar subiecţii aparţinând grupului AB, cel mari rar, sunt

primitori universali, deoarece ei nu prezintă niciun anticorp

natural al sistemului ABO; serul lor este deci compatibil cu

sângele din grupurile A, B, AB sau 0. De asemenea,

pacienţii aparţinând grupului AB, atunci când au nevoie de

o transfuzie, primesc de cele mai multe ori sânge de grup

A sau 0, mai uşor disponibil. Totuşi, nu trebuie să se abuzeze

de expresia „primitor universal"; primitorii „universali"

nu sunt astfel de primitori decât în cadrul sistemului ABO,

iar regulile privind securitatea transfuzională legate de

PRIMO-INFECŢIE 484

sistemul Rhesus şi de aglutininele neregulate le sunt

aplicabile acestor primitori.

PRIMO-INFECŢIE. Invadare, pentru prima dată, a organismului

de către un agent infecţios.

Termenul se foloseşte în mod curent pentru a desemna

primo-infecţia tuberculoasă, infecţia primară cu bacilul lui

Koch.

PRIMO-INFECŢIE TUBERCULOASĂ. Pătrunderea

bacilului lui Koch într-un organism lipsit de orice

infecţie tuberculoasă. SINONIM: tuberculoza primară.

Cândva cea mai frecventă la copil şi la adolescent,

primo-infecţia survine actualmente din ce în ce mai târziu,

tuberculoza întâlnindu-se din ce în ce mai puţin în mod

permanent, iar vaccinarea B.C.G. în ţările dezvoltate din

punct de vedere medical fiind obligatorie.

Contaminarea este de cele mai multe ori aeriană, prin

inhalarea picăturilor de salivă expectorate în timpul tusei

sau al strănutului unui subiect contagios, mar rar pe cale

digestivă sau cutaneomucoasă.

SIMPTOME ŞI SEMNE. O primo-infecţie se traduce

printr-o leziune pulmonară denumită şancru de primo-infecţie

şi printr-o creştere a mărimii ganglionilor mediastinului

(zona toracelui care separă faţa internă a plămânilor). în

porţiunea de plămân unde a pătruns bacilul lui Koch se

formează o leziune denumită folicul epiteloid, bogat în

bacili, care se necrozează (caseum); într-un al doilea timp,

peretele acestei leziuni se calcifică.

în 90% din cazuri, infecţia este latentă, fără alterarea

stării generale, şi regresează spontan. în mai puţin de 10%

dintre cazuri, survine la aproximativ două luni după incubare

un sindrom infecţios moderat (tuse, ferbă puţin ridicată,

oboseală, pierdere a poftei de mâncare). Manifestările sunt

uneori mai importante: febră bruscă, tulburări digestive,

eritem nodos (erupţia de noduli roşii-violacei pe membre),

keratoconjunctivită (inflamaţie oculară). Infecţia se complică

uneori prin fistulizarea leziunilor la bronhii,compresia

bronhiilor sau difuzia bacilului la alte organe prin sângele

circulant.

DIAGNOSTIC. O primo-infecţie este decelată prin

intradermoreacţia la tuberculină, subiectul infectat cu bacilul

prezentând un „viraj de cuti-reacţie". Ea mai poate fi decelată

prin radiografie pulmonară, care permite vizualizarea

leziunii pulmonare.

TRATAMENT ŞI EVOLUŢIE. în majoritatea cazurilor,

testul tuberculinic pozitiv rămâne singura dovadă a infecţiei,

primo-infecţia regresând de la sine. Totuşi, aceasta este

indispensabil să fie tratată pentru a evita evoluţia ulterioară

spre tuberculoză. Tratamentul face apel la administrarea pe

o perioadă lungă, de medicamente antituberculoase (izoniazidă,

rifampicină). Prevenirea constă în vaccinarea B.C.G.

PRINZMETAL (angor al lui). Formă de angor (angină

pectorală) legată de un spasm al arterei coronare.

Angorul lui Prinzmetal se caracterizează prin apariţia

lui, mai curând nocturnă, spontană şi nelegată de vreun efort,

şi prin durerea care creşte şi apoi descreşte treptat. Electrocardiografia,

atunci când poate fi practicată în timpul crizei,

arată alterări caracteristice, care se estompează în acelaşi

timp cu durerea. Tratamentul acestui spasm coronarian face

apel la inhibitorii calcici.

PRION. Agent infecţios responsabil de bolile prin

degenerescenta sistemului nervos central denumite encefalopatii

spongiforme sau demenţe transmisibile (boala lui

Creutzfeldt-Jakob, kuru).

Un prion este o formă aberantă a unei proteine normale,

care se găseşte în substanţele patologice care infiltrează

ţesuturile nervoase.

PRIVIGHETOARE A TÂBĂCARILOR. Ulceraţie

cutanată cronică a degetelor sau a spatelui mâinilor, provocată

de acţiunea caustică a cromului sau a sărurilor de

crom asupra pielii.

TRATAMENT. Nu există un tratament specific bolii.

Leziunile trebuie doar să fie curăţate cu ajutorul unui produs

antiseptic. Vindecarea survine, de obicei, după foarte multă

vreme, cicatrizarea fiind deosebit de dificilă.

PRIZĂ DE SÂNGE. Prelevare de sânge. SINONIME:

luare de sânge, puncţie venoasă.

INDICAŢII. O luare de sânge se face fie pentru o analiză,

fie pentru pregătirea unei intervenţii chirurgicale (autotransfuzie),

sau pentru a face posibilă donarea de sânge

(transfuzie).

PREGĂTIRE ŞI DESFĂŞURARE. Cu scopul de a evita

riscurile de contaminare (îndeosebi cu virusul SIDA), luarea

de sânge se face cu ajutorul unor ace şi instrumente de întrebuinţare

unică. Luarea de sânge se face, de obicei, dintr-o

venă din plică cotului sau, la persoanele ale căror vene sunt

puţin vizibile şi la copiii mici, din venele piciorului,încheieturii

mâinii sau feţei dorsale a mâinii. De asemenea.se

poate lua o priză de sânge dintr-o arteră (de exemplu pentru

a măsura gazele din sânge) sau din vasele capilare.

PROBĂ DE EFORT. Tehnică de explorare cardiacă ce

constă în practicarea electrocardiografiei unui bolnav în

cursul unui efort fizic. SINONIM: electrocardiografie de efort.

INDICAŢII. Proba de efort caută să precizeze, în cursul

unui efort fizic, comportamentul principalelor variabile

hemodinamice, care sunt: frecvenţa cardiacă şi presiunea

arterială, şi să detecteze existenţa unor simptome anormale

(dureri toracice, stări de rău, palpitaţii) sau a unor anomalii

electrocardiografice (tulburări de ritm sau tulburări de

repolarizare ventriculară [faza de recuperare electrică)

evidenţiind o insuficienţă coronariană).