539 Sarcom

DIFERITE TIPURI DE SARCINĂ MULTIPLĂ. Există

două feluri de sarcină multiplă, sarcina monozigotă (un

singur ou) şi sarcina dizigotă (două ouă), aceasta din urmă

reprezentând 30% din sarcinile gemelare şi 3 naşteri din

1000.

• în sarcina dizigotă sau pluriovulară, copiii rezultă din

fecundaţia a două sau mai multor ovule de către spermatozoizi

diferiţi. Copiii pot fi de acelaşi sex sau de sexe

diferite. Ei se aseamănă, dar nu mai mult decât fraţii şi

surorile născute la date diferite.

• în sarcina monozigotă sau monoovulară, copiii rezultă

din fecundaţia de către un spermatozoid a unui singur ovul,

care se divide. Aceşti copii sunt întotdeauna de acelaşi sex,

sunt identici din punct de vedere morfologic, fiziologic şi

genetic. Sângele lor are aceleaşi caracteristici.

SUPRAVEGHERE. Procentul de naşteri premature şi de

mortalitate perinatală este mai ridicat în caz de sarcină

multiplă. Acest risc este redus prin luarea în supraveghere

precoce a sarcinii într-un centru specializat. O sarcină multiplă

necesită o supraveghere crescută, odihnă, o încetare a

lucrului mai devreme decât în cazul unei sarcini obişnuite,

chiar dacă este vorba doar de o sarcină gemclară. La naştere,

copiii au, în general, o greutate mai mică decât cea a copiilor

rezultaţi dintr-o sarcină unică şi ei constituie obiectul unei

supravegheri atente încă din primele săptămâni ale vieţii lor.

SARCOID. Nodul rotund sau oval, de dimensiuni variabile,

caracteristic sarcoidozei şi unei varietăţi de hipodermită

(inflamaţie acută a hipodermului), denumită eritem

indurat al lui Bazin, care este cauzat de cele mai multe ori

de tuberculoză.

SARCOIDOZĂ. Boală generală caracterizată prin

existenţa unei leziuni tipice, dar nu specifice, granulomul

epiteloid (îngrămădire de celule epiteloide - globule albe

modificate - cu centrul nenecrozat) şi care este susceptibil

să afecteze succesiv sau simultan un mare număr de organe

sau de ţesuturi (ganglioni, plămâni, piele, oase şi articulaţii).

SINONIM: boală a lui Besnier-Boeck-Schaumann.

Originea sarcoidozei este necunoscută.

SIMPTOME ŞI SEMNE. O sarcoidoză este frecvent lipsită

de simptome sau de semne vizibile. în alte cazuri, boala

poate fi pusă în evidenţă prin diferite manifestări:

• Leziunile toracice sunt cele mai frecvente: adenopatii

(inflamaţii ale ganglionilor limfatici) voluminoase ale mediastinului

(regiunea cuprinsă între cei doi plămâni); infiltraţii

nodulare ale plămânului; infiltraţie pulmonară difuză.

• Leziunile cutanate sunt reprezentate frecvent printr-un

eritem nodos, caracterizat prin noduli roşietici, simetrici,

sensibili, care sunt amplasaţi pe faţa internă a gambelor.

Aceste leziuni cutanate tipice sunt însoţite de manifestări

mai rare şi nespecifice: cădere a părului, eritrodermie (roşeaţă

şi descuamare a pielii), ihtioză (piele uscată acoperită de

scuame fine), mâncărimi.

• Alte simptome sau semne ale unei sarcoidoze pot fi o

hipertrofie a ganglionilor superficiali (axilari, inghinali), o

artrită, dureri difuze, anomalii ovulare (uveită anterioară,

de exemplu), atingeri ale ficatului şi ale glandelor salivare.

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. O sarcoidoză evoluează în

pusee succesive fără să se cunoască bine factorii declanşării

acestora.

Tratamentul depinde de bilanţul general.

SARCOM. Varietate de cancer care se dezvoltă pe seama

ţesutului conjunctiv.

Sarcoamele sunt tumori maligne rare. Ele survin mai

ales la subiecţii tineri, inclusiv copii, şi sunt caracterizate

prin înclinaţia lor să invadeze ţesuturile învecinate, să disemineze

la distanţă prin metastaze şi să evolueze rapid. Se

disting două tipuri de sarcom.

Sarcoamele ţesutului conjunctiv obişnuit. Acestea

sunt tumori canceroase care se dezvoltă pe seama ţesuturilor

Aceste tumori survin de cele mai multe ori în curgerile

conjunctive ale membrelor, în zona situată în spatele peritoneului

şi în piele. Tratamentul constă în ablaţie chirurgicală,

radioterapie şi chimioterapie.

Sarcoamele ţesutului conjunctiv specializat. Acestea

sunt tumori dezvoltate pe seama diferitelor ţesuturi

conjunctive, structura lor amintind-o pe cea a ţesutului din

care au luat naştere.

• Angiosarcoamele se dezvoltă plecând de la elemente

• Condrosarcoamele sunt tumori ale cartilagiilor.

• Leiomiosarcoamele se dezvoltă plecând de la celulele

muşchilor netezi, în particular cele ale uterului şi ale tubului

digestiv.

• Liposarcoamele proliferează plecând de la celulele

grăsoase. Acestea sunt tumori care evoluează mai ales local.

• Osteosarcoamele proliferează plecând de la ţesutul osos.

Ele sunt localizate de cele mai multe ori la membrele

inferioare.

• Rabdomiosarcoamele proliferează plecând de la fibrele

muşchilor striaţi.

• Sarcomul lui Kaposi proliferează pe seama celulelor

endoteliale, a vaselor sangvine şi a fibroblastelor dermului.

Actualmente, el afectează îndeosebi bolnavii atinşi de SIDA.

SIMPTOME ŞI TRATAMENT. Simptomele sunt foarte

variate deoarece depind nu doar de tipul exact al sarcomului,

ci şi de regiunea corpului sau de organul atins. Aceste tumori

fiind extrem de virulente, tratamentul lor (ablaţia chirurgicală,

radioterapie, chimioterapie) este adesea de o eficacitate

limitată. Totuşi, excepţiile sunt numeroase: unele

sarcoame cutanate sunt tratate în mod satisfăcător prin

ablaţia chirurgicală.

SARCOPT 540

SARCOPT. Parazit din ordinul acaricnilor responsabil

de scabie. -• SCABIE.

SARE. Substanţă albă sau cenuşie, compusă în cea mai

mare parte din clorură de sodiu, cristalizată, friabilă, solubilă

în apă şi întrebuinţată pentru a da gust mâncării şi pentru

a conserva alimentele.

Consumul mediu de sare pe individ este de 7 sau 8 grame

pe zi, cuprinzând sarea prezentă în mod normal în alimente

(1 sau 2 grame), sarea utilizată pentru gătit (3 sau 4 grame)

şi sarea conţinută în preparatele alimentare industriale (3 sau

4 grame).

SARE BILIARĂ. Substanţă derivată de la colesterol,

produsă de către celulele hepatice şi secretată în bilă,

permite degradarea şi absorbţia grăsimilor.

SATURNISM. Totalitate a manifestărilor cauzate de o

intoxicaţie cu plumb sau cu săruri de plumb.

Actualmente, saturnismul afectează de cele mai multe

ori anumite profesiuni (sudori, spoitori de vase ctc). Copiii

se pot intoxica, de asemenea, lingând sau ingerând fragmente

de picturi vechi cu plumb.

SIMPTOME Şl SEMNE. Cum eliminarea plumbului este

foarte lentă, acesta se acumulează, mai întâi în oase şi apoi

în alte ţesuturi.

• Intoxicaţia acuta se traduce prin dureri abdominale intense

cu diaree şi vărsături, sau „colici de plumb", printr-o

polinevrită (atingere a sistemului nervos periferic), apoi prin

convulsii care pot fi mortale.

• Intoxicaţia cronica adaugă acestor simptome tulburări de

comportament, pierderi ale memoriei, dureri de cap, o cecitate

definitivă, o hipertensiune arterială; în plus, gingiile

subiectului sunt încadrate de un chenar albăstrui.

DIAGNOSTIC. Examenele sangvine pun în evidenţă o

anemie.

TRATAMENT Şl PROGNOSTIC. Tratamentul constă în

eliminarea plumbului cu ajutorul agenţilor chclatori, administraţi

de preferinţă în mediu spitalicesc prin cure discontinue

de aproximativ o săptămână. Dacă în cazul leziunilor

din cadrul formelor acute se obţine o regresie, în cazul

formelor cronice de saturnism prognosticul este mai sumbru.

PREVENIRE. Prevenirea, lucrul fundamental, se bazează

pe diferite dispoziţii reglementare: protecţia subiecţilor

expuşi profesional; protecţia populaţiei, în general, prin

măsuri ca introducerea benzinei fără tetraetil de plumb.

SĂNĂTATE. Stare de bună funcţionare a organismului.

Sănătatea, conform definiţiei O.M.S., se caracterizează

printr-o „bunăstare fizică, mintală şi socială care nu constă

doar în absenţa bolii sau a infirmităţii".

SĂPUN. Substanţă utilizată datorită puterii sale de curăţare,

obţinută prin acţiunea unei substanţe bazice (alcaline),

ca soda caustică sau potasa caustică, asupra unui corp gras.

Săpunul este o sare a unui acid gras, rezultată în urma

reacţiei de saponificare.

DIFERITELE TIPURI DE SĂPUN

• Săpunurile antiseptice conţin, în afara unei substanţe

bazice şi a unui corp gras, o substanţă de sinteză care

distruge germenii patogeni: formol, alcool.

• Săpunurile supragra.se sunt obţinute pe bază de lanolină

sau de acizi graşi liberi.

• Săpunurile acide .sau pseudosăpunurile sunt constituite

din emulsii apoase pe bază de alcooli graşi sulfonaţi, acidifiaţi,

conţinând uleiuri naturale sau gliceride. Săpunurile

acide, ca şi săpunurile supragrase, sunt bine suportate şi

evită proliferarea bacteriană.

• Săpunurile de uz. dermatologic conţin o substanţă cu efect

detergent, nefiind bazică. Ele sunt utilizate pentru toaleta

persoanelor cu pielea delicată sau iritată de o afecţiune.

Unele săpunuri dermatologice sunt făcute pe bază de substanţe

medicamentoase, precum gudronul sau uleiul de

ienupăr şi sunt prescrise în diferite afecţiuni precum

psoriazisul.

SÂN. Glandă mamara.

STRUCTURĂ

• La femeie, sânii au în partea centrală mamelonul, la rândul

lui înconjurat de o zonă pigmentată, areola. Pielea areolei,

foarte fină, este uşor deformată de orificiile glandelor

sebacee, glandelor sudoripare şi ale foliculilor piloşi. Glanda

mamară este constituită din vreo douăzeci de lobi glandulari

plonjaţi în ţesutul grăsos. Canalele excretoare ale acestor

lobi, denumite canale galactofore, se deschid pe mamelon.

Sânii se sprijină în spate pe muşchiul pectoral.

• La bărbat, sânii rămân imaturi şi nu conţin glanda

PATOLOGIE. Dezvoltarea sânilor este primul semn al

pubertăţii feminine. Glanda mamară reacţionează la variaţiile

hormonale din cursul ciclului menstrual şi creşte în

volum în perioada premenstruală sub efectul estrogenilor.

La menopauză, producţia ovariană de estrogeni se prăbuşeşte,

ceea ce antrenează o micşorare a volumului sânilor.

Principala funcţie biologică a sânilor este producerea

de lapte. în timpul sarcinii, estrogenii secretaţi de ovar şi

progesteronul secretat de corpul galben, apoi de placentă,

provoacă dezvoltarea glandelor mamare, precum şi lărgirea

mameloanelor. Chiar imediat după naştere, sânii produc un

lichid apos, colostrul. Acesta face loc laptelui matern, după

vreo 3 zile, sub influenţa hormonului numit prolactină.

în afara funcţiei sale de hrănire a sugarului, sânul feminin

joacă şi un rol estetic şi sexual. Erecţia mamelonului

este prima manifestare a excitaţiei sexuale, urmată de o

SÂNGERARE NAZALĂ 544

(poliglobulie) sau la infecţii parazitare (distrugere a globulelor

roşii în caz de paludism, de exemplu).

• Bolile care afectează leucocitele sunt înainte de toate

leucemiile, afecţiuni maligne ale măduvei osoase care antrenează

o producere de globule albe anormale şi distrugerea

măduvei sănătoase. De altfel, bolile infecţioase ale sângelui

pot fi favorizate de o lipsă de polinucleare neutrofile şi de

monocite (infecţii bacteriene) sau de un deficit de limfocite

(infecţii virale şi micozice).

• Bolile cu răsunet asupra compoziţiei plasmei rezultă

din anomaliile sintezei sau din catabolismul componentelor

genetice ale acesteia (în particular anomalii ale factorilor

de coagulare, responsabili de hemofilie) sau sunt dobândiţi

(sinteza unei imunoglobuline anormale, responsabilă de

mielomul multiplu sau de boala lui Waldcnstrom). Afecţiunile

cu răsunetul cel mai mare asupra compoziţiei plasmei

sunt cele ale ficatului (ciroză) şi ale rinichiului (sindromul

nefrotic al diabetului). Astfel, micşorarea producerii de

albumină de către ficat sau pierderea excesivă de albumină

prin rinichi pot antrena o carenţă în albumină asociată cu

edeme; insuficienţa renală funcţională creşte nivelul de uree,

de creatinină şi al potasiului în plasmă.

SÂNGERARE NAZALĂ. > EPISTAXIS

SÂNULUI (abces al). Cavitate umplută , :u puroi care

se dezvoltă pe seama glandei mamare.

Un abces al sânului poate decurge dintr-un traumatism

sau poate constitui localizarea secundară a unui alt focar

infecţios. De cele mai multe ori, acesta este o complicaţie

a alăptării; atunci el survine în primele 10-15 zile care

urmează începerii alăptării şi se traduce la început printr-un

placard roşu, dur şi dureros de o parte a sânului. în absenţa

tratamentului (antibiotice, antiinflamatoare), placardul se

suprainfectează şi se umflă din cauza puroiului, constituind

abcesul propriu-zis. Tratamentul constă în drenajul

chirurgical.

SÂNULUI (cancer al). Cancer care afectează glanda

mamară a femeii, în principal sub forma unui adenocarcinom

(cancer al ţesutului glandular), uneori sub forma

unui sarcom (cancer al ţesutului conjunctiv).

Cancerul de sân afectează o femeie din 13, domeniul

de vârstă cel mai afectat fiind între 50 şi 60 ani; doar 5%

dintre paciente au mai puţin de 35 ani la data stabilirii

diagnosticului. Este cel mai frecvent dintre cancerele femeilor

şi numărul de cazuri creşte cu regularitate.

CAUZE. Mai curând decât să vorbim de cauze directe,

trebuie să amintim factorii favorizanţi. Aceştia sunt genetici

, definiţi printr-o legătură familială directă (mamă, soră)

sau indirectă (mătuşă din partea mamei, bunica maternă).

Este vorba.de asemenea, de factori hormonali, caracterizaţi

printr-o pubertate precoce (înainte de 10 ani), o menopauză

tardivă (după 55 ani) sau o primă sarcină după 30 ani.

Femeile care au un chist sau o tumoră benignă a sânului,

tratate sau nu, trebuie să fie supravegheate regulat din cauza

riscului mai ridicat care îl întâmpină. în schimb, nici rolul

cancerigen al pilulelor estroprogestative, nici rolul protector

al alăptării nu au fost dovedite.

S1MPTOME Şl SEMNE. Un cancer al sânului poate să se

manifeste printr-o întăritură (nodul), printr-o scurgere de

lichid limpede sau sângerând prin mamelon, printr-o deformare

a sânului sau a mamelonului (refracţie), mai rar

printr-o durere. Uneori el nu prezintă nici un semn şi este

pus în evidentă printr-o mamografie (examen radiologie al

sânului).

DIAGNOSTIC. Un cancer al sânului este descoperit fie cu

ocazia unui examen sistematic de către ginecolog, fie de

însăşi pacientă în cursul unei autoexaminări a sânului.

Diagnosticul este confirmat printr-o mamografie, eventual

completată cu o ecografie mamară şi printr-o puncţie a

chistului sau a nodulului (biopsie), al căror lichid sau celule

prelevate sunt examinate la microscop cu scopul de a căuta

celulele tumorale.

EVOLUŢIE. Ca majoritatea cancerelor, cancerul de sân

evoluează mai întâi local, cu extindere la organele din vecinătate

şi la ganglionii limfatici axilari, apoi se propagă pe

calea sangvină (metastaze), mai ales la oase, la creier, la

ficat şi la plămâni. Aceste metastaze pot apărea tardiv, chiar

la 10 ani după descoperirea cancerului iniţial.

TRATAMENT. Pot fi întreprinse patru tratamente, uneori

izolate, alteori în asociere: chirurgia, chimioterapia, radioterapia,

hormonoterapia.

• Chirurgia este, în general, primul tratament avut în

vedere. Ea constă de cele mai multe ori, astăzi, în ablaţia

tumorii (tumorectomie), asociată cu examinarea histologică

imediată (zisă extemporanee) a acesteia, pacienta continuând

să rămână sub anestezie generală: dacă examenul

histologic confirmă natura malignă a tumorii, ablaţia ganglionilor

axilari (curăţare ganglionară axilară) este realizată,

acordul pentru această eventuală extindere a actului chirurgical

trebuind să fi fost în prealabil obţinut. Pentru tumorile

voluminoase sau multiple, mastectomia (ablaţia sânului) este

încă practicată.

• Radioterapia, practicată după o tumorectomie, constă în

iradierea sânului şi a perimetrului zonei scoase pentru a evita

recidivele locale. Tratamentul cuprinde, în general, şase

până la douăsprezece şedinţe, cu frecvenţa de una-două

şedinţe pe săptămână timp de şase săptămâni. O altă tehnică

de radioterapie, curieterapia, constă în implantarea în sân,

în apropierea tumorii, a unor ace tubulare în care s-a introdus

un fir radioactiv şi care sunt lăsate acolo timp de câteva

zile.

• Chimioterapia este utilizată, după o tumorectemie sau

ca metodă terapeutică folosită singură, atunci când tumora

evoluează rapid, la femeile tinere, sau atunci când au fost

r