Xenogrefă. -* heterogrefă.

XERODERMA PIGMENTOSUM. Afecţiune ereditară

caracterizată prin cancere cutanate multiple care se

dezvoltă în timpul copilăriei.

Xeroderma pigmentosum, boală foarte rară, se transmite,

în general, în mod recesiv; gena purtătoare a defectului

trebuind să fie primită atât de la tată, cât şi de la mamă

pentru ca boala să se dezvolte la copilul acestora. Aceasta

este cauzată de cele mai multe ori de o insuficienţă a

capacităţii de reparare a ADN-ului, ceea ce face celulele,

îndeosebi celulele cutanate, foarte sensibile la expunerea

la radiaţia solară.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Aproape de la naştere apar

înroşiri, umflături cutanate, băşicuţe apoi, treptat, o poikilodermie

(piele prea sau insuficient pigmentată, cu aspect

pestriţ, o dilatare a vaselor superficiale ale dermului). Apoi,

către 3 sau 4 ani, se formează tumori cutanate, mai întâi

benigne, transformându-se rapid în diferite cancere

701 X fragil

(epiteliom, melanom). Alte anomalii observate cuprind o

atingere oculară (fotofobie, eversiune a marginii pleoapelor,

conjunctivită, chiar cancer al pleoapelor, al conjunctivei sau

al corneei), o întârziere a creşterii şi tulburări neurologice

(întârziere mintală, epilepsie).

TRATAMENT ŞI PREVENIRE. Tratamentul vizează îngrijirea

simptomelor, prevenirea apariţiei unor tumori cutanate

(protecţie solară, prescrierea de retinoide) sau îndepărtarea

lor pe cale chirurgicală. Totuşi, prognosticul afecţiunii

xeroderma pigmentosum rămâne foarte sumbru. în familiile

afectate, sfatul genetic joacă un rol major în prevenirea

transmisiei bolii.

XEROFTALMIE. Afecţiune oculară constând într-o

uscare a conjunctivei şi a corneei.

în lumea întreagă, în fiecare an, mai multe sute de mii

de persoane sunt afectate de xeroftalmie.

CAUZE. Afecţiunea are drept cauză principală o carenţă

în vitamina A, frecventă la copiii din ţările în curs de

dezvoltare.

SIMPTOME ŞI EVOLUŢIE. O xeroftalmie se manifestă

printr-un aspect boţit al conjunctivei şi prin prezenţa pe

această membrană a unor pete albe cu aspect grunjos,

cauzate de absenţa secreţiei lacrimale. Corneea poate fi

sediul unei inflamaţii dureroase (keratită), apoi a unei infecţii

a ochiului, cu riscul de perforaţie corneeană. Uscăciunea

oculară duce la o keratinizare a ţesuturilor corneene (modificare

a structurii ţesuturilor, mai bogate în proteine), apoi

eventual la distrugerea lor. Evoluţia spre cecitate este lentă,

dar frecventă în absenţa tratamentului.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Examenul la biomicroscop

confirmă diagnosticul de xeroftalmie. Pot fi utilizate

colire sau pomezi care protejează corneea, dar tratamentul

cel mai rapid posibil este cel al cauzei (administrarea orală

de vitamină A) care este cea mai eficace.

XEROSTOMIE. Uscăciune excesivă a gurii.

CAUZE. O xerostomie este cauzată de o secreţie insuficientă

de salivă (hiposialie), chiar nulă (asialie). Cauzele

sale sunt numeroase. O xerostomie tranzitorie poate surveni

în caz de anxietate (trac, teamă) sau de deshidratare

O xerostomie îndelungată este de cele mai multe ori legată

de sindromul Gougerot-Sjogren, de luarea de anumite

medicamente (atropinice, psihotrope ca antidepresoarele)

sau, încă, de o radioterapie anticanceroasă a gâtului sau a

feţei.

SIMPTOME ŞI SEMNE. O xerostomie este extrem de

deranjantă; subiectului îi vine greu să se hrănească şi să

vorbească; îi este sete în permanenţă. în plus, această

tulburare antrenează, în timp, carii şi afecţiuni ale gurii.

TRATAMENT. Se asociază tratamentul cauzei, atunci când

este posibil, cu cel al simptomelor xerostomiei: administrare,

pe cale orală, de medicamente cu acţiune sialogogă

(anetoltritionă), pulverizaţii bucale repetate de salivă

artificială" etc.

XEROZA. Tulburare cutanată ce se traduce printr-o

subţiere, o fragilitate, o uscăciune şi o lipsă de supleţe a

pielii şi care este însoţită adesea de o descuamare mai mult

sau mai puţin marcată. SINONIM: xerodermie.

O xeroză este consecinţa unei micşorări a conţinutului

în apă a stratului cornos (partea superficială a epidermului).

DIFERITE TIPURI DE XEROZĂ. O xeroză poate constitui

o tulburare izolată; pielea este atunci subţire, fragilă,

deschisă, plăcută la pipăit, cu o reţea sangvină vizibilă prin

transparenţa pielii. Dar ea mai poate fi, uneori, şi semnul

unor boli dermatologice (dermatită atopică, ihtioză); pielea

este atunci aspră la pipăit, cu aspect făinos, gambele sunt

ca solzoase, palmele şi suprafeţele plantare fisurate; unii

pacienţi prezintă mici proeminenţe de un milimetru în

diametru, în special pe braţe sau pe coapse (keratoză pilară).

în alte cazuri, deshidratarea este pur şi simplu efectul unei

agresiuni asupra pielii exercitate de produse cosmetice de

uscare a pielii utilizate prea mult timp.

TRATAMENT. Este indispensabil înainte de toate să evităm

factorii care agravează uscăciunea cutanată: soare, vânt, frig,

săpun alcalin, loţiune alcoolizată. îngrijirile constau în

aplicarea pe piele a unor preparaţii care îi păstrează starea

de hidratare (agenţi care frânează transpiraţia, care umectează

pielea sau care cresc coeziunea celulelor).

XEROZIS. Keratinizare (modificare a structurii ţesuturilor,

care devin mai bogate în proteine) a conjunctivei

oculare.

Un xerozis este favorizat de o uscăciune oculară, oricare

i-ar fi cauza: alergie, unele boli, îndeosebi reumatologice,

administrarea anumitor medicamente (antidepresoare,

atropinice). El mai poate intra şi în cadrul unui simptom

Gougerot-Sjogren (boală autoimună care comportă o

uscare a mucoaselor ochilor, gurii şi căilor genitale) sau

poate marca debutul unei xeroftalmii (uscare a conjunctivei

şi a corneei, cauzată de o carenţă în vitamina A). Absenţa

secreţiei lacrimale dă o senzaţie de inconfort, de corp străin

în ochi; conjunctiva ia un aspect palid şi mat.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Examenul la biomicroscop,

care poate pune în evidenţă o mică inflamaţie a

corneei, permite să fie precizat diagnosticul de xerozis. în

caz de sindrom al lui Gougerot-Sjogren, testul lui Schirmer

permite evaluarea cantităţii de secreţie lacrimală.

Tratamentul constă în aplicarea locală de colire sau de

pomezi destinate protejării corneei şi în tratarea cauzei

atunci când aceasta este posibil (oprirea luării de medicamente,

tratamentul alergiei etc).

X FRAGIL (sindrom al cromozomului).Afecţiune

ereditară caracterizată printr-o întârziere mintală moderată,

printr-un prognatism, prin urechi foarte mari şi depărtate

Y

YERSINIOZA. Infecţie provocată de o bacterie Yersinia.

Yersinia este un gen bacterian din familia enterobacteriilor,

constituit din bacili (bacterii în formă de bastonaş) Gram

negativi. Acest gen bacterian comportă trei specii care infectează

un mare număr de animale şi, mai puţin frecvent, omul.

• Yersinia enterocolitica, foarte răspândită în sol, apă şi

plante, şi prezentă în cantitate mică în fecalele a numeroşi

indivizi (purtători sănătoşi), este, în unele cazuri, responsabilă

de enterocolite (inflamaţie a mucoasei intestinului)

complicându-se uneori cu septicemie, cu atingerea ganglionilor

mezenterici, cu eritem nodos sau cu poliartrită.

• Yersinia pseudotuberculosis sau bacilul lui Malassez si

Vignal este responsabil de septicemie la om (stare

infecţioasă generalizată) şi de atingere a ganglionilor, cei

mezenterici îndeosebi. Această bacterie provoacă uneori

simptome comparabile cu cele ale apendicitei.

• Yersinia peslis sau bacilul lui Yersin este agentul pestei

(ciumei).

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Bacilii sunt izolaţi prin

coprocultură (examen bacteriologic al fecalelor) sau prin

cultură realizată pornind de la un prelevat ganglionar în caz

de infecţie digestivă. Toate yersiniozele sunt sensibile la

antibiotice.

YOGA. Disciplină care înglobează atât o filosofie care-şi

propune să indice finalitatea existenţei umane, cât şi exerciţii

spirituale şi corporale, care permit fiecăruia să pună în practică

această filosofie.

ISTORIC. Corpusul ritualurilor yoga a fost elaborat în

timpul primului mileniu î.Hr. (epocile vedică şi upanişadică).

începând cu secolul al V-lea după Hr., o dată cu

dezvoltarea hinduismului, apar doctorii, compilatorii şi

comentatorii,care adună toate aceste experienţe într-o sinteză

denumită raja-yoga (yoga regală). La graniţele acestui

model sau derivând din el, anumite curente se concentrează

pe realizări particulare: printre principalele în vigoare azi,

se disting bhati-yoga (formă devoţională de abandonare de

sine în faţa divinităţii), jnana-yoga (orientată spre cunoaşterea

metafizică) şi karma-yoga (exerciţiul acţiunii

dezinteresate).

PRINCIPII. Yoga cuprinde o căutare spirituală, precum şi

reguli de viaţă şi exerciţii fizice şi psihologice a căror punere

în practică se realizează în mai multe etape, repartizate pe

numeroşi ani. Epoca actuală cunoaşte o împărţire între două

atitudini fundamentale. Prima constă în utilizarea exerciţiilor

fizice şi psihologice de yoga pentru a lupta împotriva relelor

vieţii contemporane: astfel, destinderea yogică, acţionând

asupra totalităţii muşchilor, constituie un răspuns activ la

afecţiunile legate de stres; în acelaşi mod, exerciţiile de

tonifiere a musculaturii abdominale permit stimularea

tranzitului intestinal. în ce priveşte cea de a doua abordare,

marcată de gustul pentru ezoterism şi căutarea unui „altceva"

filosofic şi spiritual, ea dă loc uneori unor derive.

INDICAŢII ŞI DESFĂŞURARE. Deşi în India este utilizată

ca un complement al medicinei tradiţionale, yoga nu

este o terapie. Dacă poate ajuta la vindecarea unor afecţiuni

ca durerile de spate, spasmofilia, anxietatea, insomnia, unele

boli cardiovasculare etc, aplicaţiile ei terapeutice rămân

aspecte anexe, iar relaţia lor cu medicina este mai curând

de însoţitor, scopul urmărit de yoga rămânând, chiar şi în

contextul actual, ceea ce a fost întotdeauna: să permită o

mai bună cunoaştdere de sine.

Şedinţele constau în serii de mişcări coordonate la ritmul

respirator, alternate cu posturi imobile. Acestea se repartizează

în şapte grupe mari, după poziţia coloanei vertebrale:

întinderi, flexii, extensii, înclinaţii laterale, torsiuni, echilibre,

inversii. Ele prezintă numeroase variante, după părţile

implicate ale corpului, nivelul de dificultate şi scopul urmărit

(tonifierea sau, din contra, mlădierea diferitelor grupe de

muşchi, de exemplu). Ele permit corectarea deformaţiilor

coloanei vertebrale (cifoză, hiperlordoză) şi mlădierea centurilor

pelviană şi scapulară, redarea mobilităţii bazinului

şi cefei. Se adaugă exerciţii de tonifiere şi de stimulare a

organelor abdominale (ficat, rinichi, intestin). în sfârşit,

respiraţia se practică de una singură sau asociată cu posturi.

Ea permite, mai ales, mobilizarea diafragmului (muşchi care

separă toracele de abdomen), de mlădiere a cuştii toracice

şi de activare a schimburilor gazoase cu ajutorul exerciţiilor

de exspiraţie/inspiraţie. în sfârşit, yoga permite femeilor

gravide să-şi cunoască mai bine corpul şi să-i ofere mijloacele

de destindere şi de mlădiere (tonificare a perineului,

întindere a ligamentelor regiunii bazinului, deprinderea

respiraţiei profunde etc).

YOYO. -* AERATOR TRANSTIMPANIC.