475 Poliomielită anterioara acută

TRATAMENT. Nu există un tratament specific. Afecţiunea

poate regresa de la sine. în alte cazuri, ea regresează sau

dispare cu tratarea cauzei.

POLINOZA. Orice afecţiune alergică provocată de către

polenurile conţinute în stamine (organele masculine ale

plantelor cu flori), răspândite fie de către vânt, fie de către

insecte.

Polenurile cele mai alergizante sunt cele ale arborilor,

ale gramineelor şi al paracherniţei (Parielaria officinalis).

Polinoza, predominantă primăvara, este cea mai caracteristică

dintre manifestările atopiei (tendinţa generală de a

dezvolta alergii). Ea se poate traduce printr-o coriză spasmodică

(febra fânului), o conjunctivită, un astm, aceste boli

putând fi asociate (mai ales coriza spasmodică şi conjunctivita).

Aceste tulburări au o evoluţie sezonieră.

TRATAMENT. Acesta este cel al alergiilor: suprimarea,

dacă este posibil, a oricărui contact cu alergenele; luarea

de medicamente care vizează diminuarea simptomelor (antihistaminice,

antidegranulante, anticolinergice, corticosteroizi

locali, betastimulante); dacă acest tratament se

dovedeşte ineficace, o desensibilizare prin administrarea de

doze minime de alergene este lucrul care mai poate fi

încercat.

POLINUCLEAR. Globul alb caracterizat printr-un

nucleu cu mai mulţi lobi şi cu granulaţii specifice.

SINONIM: granubtit.

POLINUCLEAR BAZOFIL. Globul alb caracterizat

prin mari granulaţii citoplasmatice care prezintă o afinitate

marcaţi pentru coloranţii bazici.

POLINUCLEAR EOZINOFIL. Globul alb caracterizat

printr-un nucleu cu 2 lobi şi prin granulaţii mari care prezintă

o afinitate deosebită pentru coloranţii acizi ca eozina.

Polinuclearele eozinofile au funcţiuni legate, în prin-

! cipal, de apărarea antiparazitară şi în reacţiile alergice; ele

nu par să îndeplinească vreo funcţie antibacteriană.

1 POLINUCLEAR NEUTROFIL. Globul alb caracte-

> nat printr-un nucleu care prezintă mai mulţi lobi, 3 de cele

t ani multe ori, şi prin granulaţii fine ale citoplasmei, pret

zentând o afinitate deosebită pentru coloranţii neutri.

; Numărul de plinucleare neutrofile este cuprins în mod

\ normal între 1 700 şi 7.500 pe milimetrul cub de sânge.

I Principalul lor rol este acela de apărare a organismului

I împotriva microorganismelor străine, bacterii şi levuri.

I MLINUCLEOZĂ. Creşterea dincolo de valorile

I normale a numărului de globule albe polinucleare.

t , Polinucleoza neutrofilă, cea mai frecventă, este în

1 fjţoeral semnul unei inflamaţii sau al unei infecţii, dar ea

I. mu poate fi cauzată de tabagism sau poate apărea în urma

unui tratament cu corticosteroizi. Polinucleoza bazofilă, sau

bazofilia, nu se observă practic niciodată fără afectarea şi

a altor polimorfonucleare. Polinucleoza eozinofilă, denumită

mai curând eozinofilie sau hipereozinofilie, se observă în

alergii, în parazitoze, în diferite dermatoze, în periarterita

nodoasă şi în sindroamele înrudite, ca şi în leucemii.

POLIOMIELITĂ. Inflamaţie a substanţei cenuşii a

măduvei spinării. Termenul de poliomielită este folosit în

mod curent pentru a desemna poliomielita anterioară acută.

POLIOMIELITĂ ANTERIOARĂ ACUTĂ. Boală

virală acută provocată de un enterovirus, poliovirusul, care

distruge neuronii motori ai coarnelor măduvei spinării şi

nucleii motori ai nervilor cranieni, provocând o paralizie

a muşchilor inervaţi de aceşti neuroni.

Poliomielita anterioară acută, numită de obicei doar

poliomielită, afectează, în principal, copiii, de unde şi celălalt

nume al bolii: paralizie infantilă. Virusul se transmite prin

ingestia de apă sau de alimente contaminate. Această afecţiune,

cândva foarte frecventă, a devenit cu totul excepţională

în ţările occidentale datorită vaccinării.

SIMPTOME ŞI SEMNE. De cele mai multe ori, infecţia

nu dă loc bolii, poliovirusul neantrenând o poliomielită decât

într-un număr restrâns de cazuri.

începutul bolii este marcat, după o incubaţie de 8 zile

(adesea vara sau toamna), printr-o stare infecţioasă de tip

gripal (tulburări intestinale, curbaturi, febră ridicată, dureri

musculare însemnate), prin dureri vii de cap care corespund

unei meningite cu lichid cefalorahidian limpede şi uneori

printr-o retenţie de urină.

într-un răstimp care variază de la câteva ore la câteva

zile, paraliziile se instalează întotdeauna în timpul fazei

febrile, care durează aproximativ 5 zile. Ele apar în mod

neregulat şi asimetric, cu absenţa reflexelor la partea atinsă.

Ele pot fi totale pentru unii muşchi, parţiale pentru alţii şi

se instalează rapid o atrofie a muşchilor. Paraliziile afectează

motricitatea membrelor, izolat sau în asociere, rachisul,

musculatura abdominală şi, în cazurile cele mai grave şi

mai rare, ele pot să se întindă la muşchii respiraţiei şi ai

deglutiţiei.

EVOLUŢIE. Sechelele musculare constituie gravitatea

ulterioară principală a poliomielitei, mai ales la copil; atrofie

a muşchilor, refracţii, defecte de creştere ale unuia sau mai

multor membre cu tulburări trofice, care necesită intervenţii

de chirurgie ortopedică a membrelor sau a coloanei vertebrale

în caz de cifoscolioză. Paraliziile regresează mai mult

sau mai puţin complet, de cele mai multe ori parţial, începând

cu a cincisprezecea zi până la maximum 2 ani.

TRATAMENT. Nu există un tratament antiviral specific

al poliomielitei, singura terapeutică fiind reeducarea, care

permite limitarea deformaţiilor scheletului şi ale retracţiilor

musculare, consecinţe ale paraliziilor. Kineziterapia trebuie

POLIOVIRUS 476

să fie întreprinsă precoce, de la dispariţia febrei, şi în mod

continuu.

PREVENIRE. Vaccinarea este obligatorie în numeroase

ţări. Atunci când este corect aplicată (3 imunizări în primul

an de viaţă, urmate de un rapel în anul următor, apoi de un

rapel la fiecare 5 ani) protejează împotriva acestei boli,

gravă din cauza infirmităţilor pe care le atrage.

Eradicarea poliomielitei este unul dintre obiectivele avute

în vedere de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.)

pentru următorii ani.

POLIOVIRUS. Virus A.R.N. din genul enterovirusurilor

(familia Picornaviridae), responsabil de poliomielita

anterioară acută.

POLIP. Tumoră de cele mai multe ori benignă, în general

pediculată, care se dezvoltă pe mucoasele cavităţilor naturale

ale organismului.

Polipii.carepotfi unici sau multipli, sunt mai mult sau

mai puţin proeminenţi pe suprafaţa organului: ei sunt adesea

pediculaţi (legaţi de organ printr-un ax conjunctiv îmbrăcat

în mucoasă), mai rar sesili (puţin proeminenţi). Ei îşi au

locul de preferinţă în tubul digestiv (colon, stomac, rect),

pe mucoasa uterină, în nas şi în laringe. Polipii vezicii sunt

denumiţi impropriu polipi: aceştia sunt papiloame. Polipii

colici şi rectali sunt fie de tip zis „juvenil", care nu degenerează,

fie adenomatoşi, care pot degenera într-un cancer.

De asemenea, un cancer poate lua aspectul unui polip.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Simptomele variază după localizarea

polipilor, care uneori trec neobservaţi şi sunt descoperiţi

din întâmplare. Cei mai voluminoşi polipi pot obstrua

un conduct.

• Polipii cavităţii ulerine pot fi cauza unor sângerări.

• Polipii corzilor vocale se manifestă printr-o modificare

a vocii.

• Polipii foselor nazale se manifestă printr-o obstrucţie

nazală, printr-o rinoree (scurgere de lichid) şi uneori printr-o

pierdere a simţului mirosului. Polipii prezenţi doar într-o

fosă nazală sunt de cele mai multe ori consecutivi unei

sinuzite cronice sau unei tumori. în majoritatea cazurilor

aceste tumori sunt benigne. Prezenţa polipilor simultan în

ambele fose nazale constituie manifestarea unei polipoze

nazosinusiene.

• Polipii meatului uretral survin, în principal, la femeia în

vârstă. Benigni, aceştia, iau forma unor proeminenţe roşii,

uneori pediculate, şi se manifestă prin dureri locale la

frecare, prin sângerări şi, de asemenea, în unele cazuri, prin

dificultăţi la micţiune.

DIAGNOSTIC. Unii polipi, ca cei ai foselor nazale, ai

meatului uretral sau ai colului uterin, pot fi văzuţi direct.

Tuşeul rectal permite să se simtă prezenţa polipilor rectului.

Punerea în evidenţă a polipilor este efectuată prin

endoscopie (histeroscopie pentru uter, coloscopie pentru

colon, laringoscopie pentru corzile vocale, cistoscopie

pentru vezică). Biopsia pune în evidenţă natura, precanceroasă

sau nu a polipului.

EVOLUŢIE. Unii polipi sunt consideraţi formaţiuni precanceroase.

Polipii colonului,în particular,constituie subiectul

unor evoluţii maligne.

TRATAMENT. Acesta constă în ablaţia chirurgicală a

polipilor, în general pe cale endoscopică, urmată de examinarea

lor histologică.

POLIPECTOMIE. Ablaţie chirurgicală a unui polip.

POLIPOZA. Afecţiune caracterizată prin dezvoltarea

într-un organ (colon îndeosebi) a mai multor polipi.

POLIPOZA DIGESTIVĂ. Boală caracterizată prin

prezenţa unor multipli polipi pe mucoasa care tapetează

tubul digestiv.

POLIRADICULONEVRITĂ. Atingere difuză a

rădăcinilor nervoase ale nervilor periferici prin disfuncţia

mielinei (teaca de fibre a sistemului nervos).

POLITRAUMATISM. Totalitate a tulburărilor provocate

de mai multe leziuni de origine traumatică, dintre care

cel puţin una ameninţă viaţa rănitului.

POLIURIE. Creştere (deasupra pragului de 3 litri) a

cantităţii de urină emisă pe durata a 24 de ore.

O poliurie poate fi cauzată de consumul excesiv de

lichide, de un diabet insipid, de un diabet zaharat prost

echilibrat, de unele boli renale cronice, de perfuzii abundente

sau de administrarea unor medicamente (litiu).

POLLAKIURIE sau POLAKIURIE. Creştere anormală

a numărului de micţiuni.

Numărul de micţiuni variază în mod normal de 0 la 1

pe timpul noţii, de la 4 la 5 pe timpul zilei. O pollakiurie

poate avea cauze foarte diferite: boală care antrenează o

iritaţie a vezicii (cistită, prostatită, tumoră sau litiază urinară);

boală responsabilă de o golire incompletă a vezicii

prin obstrucţia căilor urinare (adenom sau cancer al prostatei,

îngustarea uretrei); boală care antrenează o reducere

a capacităţii vezicale (bilharzioză, tuberculoză vezicală etc.).

POLUARE. Degradare, provocată de acţiunea omului,

a mediului cu substanţe chimice, deşeuri industriale, factori

dăunători sau contaminarea insalubră a mediului cu microorganisme

patogene.

PREVENIRE. Preocupare majoră, prevenirea comportă

reglementarea folosirii îngrăşămintelor şi a pesticidelor,

controlul conţinutului în subtanţe toxice a apei şi aerului,

stocarea şi eliminarea sau retratarea deşeurilor industriale,

limitarea circulaţiei automobilelor în anumite perioade în