Viperă 684

în aceeaşi măsură cu incestul şi pedofilia, violul este o crimă

sexuală deosebit de gravă şi este pedepsit ca atare. Au fost

puse la punct medicamente capabile să inhibe impulsurile

agresive ale violatorilor.

Punctul comun al tuturor violurilor este dispreţuirea

femeii ori a altui individ,care sunt consideraţi inferiori. Mai

mult decât dorinţa sexuală, nevoia de violenţă este cea care

determină violatorul să treacă la acţiune. Majoritatea violatorilor

este constituită din indivizi normali în aparenţă, dar

care nu pot rezista impulsurilor lor.

EXAMEN MEDICO-LEGAL Şl TRATAMENT. în afara

şocului emoţional care constituie o urgenţă (angoasă, confuzie,

delir) victima poate suferi traume fizice: lovituri,

strangulare, echimoze ale pereţilor genitali, ruptură a anusului

sau a perineului, umflare a labiilor vulvare etc. Un

examen clinic relevă sistematic orice urme sau răniri, mai

ales din regiunea vaginală. Hainele murdărite sunt analizate

în laborator. De altfel, se întreprinde o depistare a diferitelor

boli transmisibile sexual.

Un viol are adesea consecinţe grave asupra personalităţii:

un sindrom posttraumatic (coşmaruri, sentiment de depersonalizare,

depresie reacţională), o fobie faţă de sexul opus,

o frigiditate, o dispareunie (raporturi sexuale dureroase) sunt

frecvente. Atunci se dovedeşte absolut necesar un ajutor

psihologic, chiar psihiatric.

Viperă. - venin.

VIREMIE. Prezenţa unui virus în sânge.

Viremia constituie unul din modurile de difuzare a unei

infecţii virale. Germenele pătrunde în organism pe cale

respiratorie (inhalare), digestivă (ingestie) sau cutaneomucoasă

(rănire) şi infectează un organ după ce a fost

transportat prin circulaţia sangvină.

VIRGINITATE. Stare a unei persoane care nu a avut

niciodată raporturi sexuale.

La femeie, integritatea himenului (membrană suplă

situată între vagin şi vulvă) este în principiu un semn al

acestei virginităţi. Totuşi, acest semn nu are valoare absolută,

ţinând cont de marea capacitate a himenului de a se

întinde fără să se rupă.

VIRILISM. Stare a unei femei care prezintă caractere

sexuale secundare masculine.

Virilismul, care este urmarea procesului de virilizare, se

traduce prin prezenţa unei pilozităţi de tip masculin (hirsutism)

şi printr-o voce gravă, prin acnee seboreică, printr-o

dezvoltare musculară şi o hipetrofiere a clitorisului, prin

absenţa dezvoltării mamare, prin tulburări ale menstruaţiei

(fluxuri menstruale neregulate sau absente) şi uneori printr-un

comportament agresiv mai marcat. El este cauzat de un

exces de secreţie a hormonilor masculini (androgeni), de

origine ovariană şi suprarenaliană, provocat de cele mai

multe ori de o tumoră benignă sau malignă a ovarului, de

o aberaţie cromozomială, de o boală congenitală a glandelor

suprarenale (bloc enzimatic suprarenalian, dereglare a

receptorilor de androgeni) sau de o tumoră situată pe una

dintre aceste glande.

TRATAMENT. Simptomele regresează sub efectul tratamentului,

care depinde de cauza virilismului: ablaţia unei

tumori, luarea de corticosteroizi sau de antiandrogeni etc.

VIRION. Stare intermediară între fiinţele vii şi moleculele

neînsufleţite, corespunzând stadiului de multiplicare a unui

virus în care toţi constituenţii acestuia se află asamblaţi.

VIROLOGIE. Ştiinţă care studiază virusurile, agenţii

infecţioşi de dimensiuni foarte mici responsabili de boli ale

fiinţelor umane, ale animalelor şi plantelor.

VIRUS. Agent infecţios invizibil la microscopul optic.

DESCRIERE. Virusurile se caracterizează prin dimensiunile

lor foarte mici (între 12 şi 300 nanometri). Ele sunt constituite

dintr-un singur acid nucleic, ARN sau ADN,închis

într-o capsidă (capsulă de proteine), întregul - numit nucleocapsidă,

fiind înconjurat la unele virusuri, de un peplos (al

doilea înveliş, compus din lipoproteine).

PROPRIETĂŢI. Virusurile se situează la frontiera dintre

materia inertă şi materia vie. După opinia unor cercetători,

virusurile nu sunt organisme vii. De fapt, ele nu au metabolism

şi diferă prin aceasta fundamental de alţi agenţi

infecţioşi (bacterii, ciuperci microscopice, paraziţi). în

consecinţă, ele nu sunt capabile să producă energie pentru

sintetizarea macromoleculelor lor şi pentru a se reproduce.

Lor le este necesar, pentru aceasta, să utilizeze metabolismul

celulelor vii pe care le infectează. Această deturnare a

funcţiilor celulelor în favoarea lor poate provoca o boală

organismului infectat.

Maniera în care celula reacţionează la prezenţa virusului

este foarte variabilă; de asemenea, se pot deosebi diferite

tipuri de infecţie celulară:acută şi citolitică (care antrenează

moartea celulei), persistentă, cronică, latentă sau, încă,

transformantă (cancerizare la scară celulară).

Virusurile pot infecta orice organism, animal sau vegetal,

inclusiv bacteriile, ciupercile şi algele, fiecare specie

virală fiind perfect adaptată la gazda sa şi la anumite ţesuturi

ale acestei gazde (de exemplu, la specia umană: sânge,

ganglioni limfatici, piele, ficat, ţesut nervos etc). Virusurile

constituie adesea cauza unor epidemii (gripă, febră

galbenă, SIDA).

Contaminarea poate să se facă pe diferite căi: cale respiratorie

sau digestivă (gripă, poliomielită), chiar transcutanată,

prin înţepătură sau muşcătură (rabie), cale

transmucoasă, de obicei din cauza unei eroziuni a mucoasei

(conjunctivită, herpes, SIDA), cale sexuală şi sangvină

(hepatite B şi C, SIDA).