685 Vitamina

Unele virusuri sunt imunogene, adică declanşează producerea

de anticorpi, specifici de către organismul pe care

îl atacă. Dacă aceşti anticorpi se menţin în organism, ei îl

protejează în mod obişnuit împotriva unei noi infecţii cu

acelaşi virus; acesta este cazul, de exemplu, pentru rujeolă,

rubeolă şi poliomielită, boli numite, din acest motiv,

imunizante.

Pe de altă parte, introducându-şi acidul lor nucleic în

celulă, virusurile sunt capabile să modifice profund informaţia

genetică a acesteia, de exemplu, inducându-i transformarea

sa în celulă canceroasă (virus oncogen).

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT AL INFECŢIILOR VIRALE.

Diagnosticul unei boli virale poate să se bazeze pe

serologie (căutarea anticorpilor în serul sangvin) sau pe punerea

în evidenţă, prin cultură celulară sau prin metode de

biologie moleculară, a virusului din sânge, urină, salivă etc.

Tratamentul bolilor merge de la cel al simptomelor -

cazul gripei, de exemplu - până la utilizarea medicamentelor

antivirale (aciclovir împotriva virusului zonei zoster,

zidovudină împotriva HIV, virusul cauzator al SIDA). Cel

mai bun tratament este cel preventiv şi constă în vaccinarea

atunci când există un vaccin.

Virus al imunodeficienţei umane.

Virus responsabil de SIDA. în engleză Human Immunodeficiency

Virus, cu abrevierea HIV, adoptată şi în limba

română.

DESCRIERE. Virusurile imunodeficienţei umane (HIV)

constituie subfamilia lentivirusurilor, aparţinând, la rândul

ei, familiei retrovirusurilor. Acestea din urmă sunt virusuri

cu ARN, capabile să retrotranscrie ARN-ul lor în ADN,

adică să copieze informaţia genetică conţinută în ARN-ul

lor sub formă de ADN, datorită unei enzime pe care o

conţin, transcriptaza inversă (reverstranscriptaza). Acest

ADN, numit proviral, se integrează apoi în ADN-ul celulei

infectate pentru a rămâne aici în aşteptare sau pentru a fi

copiat de către ADN-ul celulei.

DIFERITE TIPURI DE HIV. Actualmente se cunosc două

virusuri ale imunodeficienţei umane. HIV 1, descoperit în

1983, şi HIV 2, descoperit în 1986. HIV 2 este actualmente

limitat la Africa Occidentală.

DIAGNOSTIC. Infecţia cu HIV este pusă în evidenţă prin

prezenţa în serul sangvin a anticorpilor specifici dezvoltaţi

împotriva virusului (test ELISA), decelabili doar după

aproximativ 6 până la 12 săptămâni de la contaminare. Dar,

acest test putând fi fals pozitiv, un rezultat pozitiv trebuie

să fie controlat prin reacţia zisă a lui Western-Blot, sensibilă

la proteinele virusului. -> SÂNGE, SlDA.

VIRUS RESPIRATOR SINCIŢIAL. Virus din familia

paramixoviridae, responsabil de infecţii respiratorii.

Virusul respiratoriu sinciţial (VRS) bântuie sub formă

epidemică, iarna şi primăvara, în colectivităţile de copii

mici, din toate zonele geografice. El poate infecta sugarul,

copilul mai mare, dar şi adultul.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Adulţii nu prezintă de cele mai

multe ori nici un simptom, în afara unei eventuale traheobronşite.

în schimb, infecţia cu virus respirator sinciţial este

manifestă, de cele mai multe ori, la sugar; ea se declară sub

forma unei pneumopatii, unei bronşiolite, unei rinofaringite,

unei laringite, unei traheobronşite şi/sau a unei otite, însoţită

de febră. Eventualele complicaţii sunt legate de insuficienţa

respiratorie, care decurge dintr-o bronşiolită, şi de suprainfecţiile

bacteriene respiratorii.

TRATAMENT. Subiecţii infectaţi sunt izolaţi, cu scopul

de a evita diseminarea virusului la cei din jur. Nu există

un tratament antiviral specific, chiar dacă ribavirina poate

fi administrată în formele cele mai grave ale infecţiei virale.

VIS. Suită mai mult sau mai puţin organizată şi coerentă

de imagini, de reprezentări şi de stări psihice caracteristice

din cadrul somnului şi al unor stări de slăbire a conştientei

(onirism).

Visurile durează între 10 şi 15 minute şi apar frecvent

la începutul sau sfârşitul nopţii, în timpul fazelor zise de

somn uşor. Ele ocupă aproximativ un sfert din timpul somnului.

Toată lumea visează, chiar şi persoanele care, neputând

să-şi amintească visele, cred că nu visează.

VISCER. Organ situat în cavitatea trunchiului şi participând

la una sau la mai multe funcţii vitale ale organismului,

care au ca rol de a asigura în primul rând

supravieţuirea individului sau a speciei.

Viscerele sunt, în general, elemente voluminoase, unele

pline (ficat, pancreas), altele cavitare (inimă, rinichi, intestin,

rect, uter etc).

VITAMINA. Substanţă organică necesară creşterii şi

bunei funcţionări a organismului, care o fabrică în cantitate

insuficientă pentru a-i acoperi nevoile (vitaminele B6, B8,

D, K) sau pe care nu o poate sintetiza.

Vitaminele trebuie deci aduse prin alimentaţie sau, în

lipsă, prin medicamente. Toate sunt conţinute în laptele

matern, dar nu întotdeauna în cantităţi suficiente (vitamina

K, în special, trebuie să facă efectul unei suplimentări

medicamentoase sistematice la naştere). Structura chimică

şi rolul biologic al celor treisprezece vitamine cunoscute

în zilele noastre (acid folie, vitaminele A, Bl, B2, B5, B6,

B8, B12, C, D, E, K. şi PP) sunt foarte diferite. De altfel,

vitaminele acţionează în doză mică, singure sau în mod

sinergie, şi n-au nici o valoare energetică.

Vitaminele se clasifică, de obicei, în două grupe: vitamine

hidrosolubile (solubile în apă), care grupează vitamina

C şi vitaminele din grupul B (Bl, B2, B5, B6, B8, B12,

PP), şi vitaminele liposolubile care grupează vitaminele A,

D,EşiK.