397 Microb

Există numeroase specii de micobacterii, Mycobacterium

tuberculosis, sau bacilul lui Koch, este responsabilă

de tuberculoză; Mycobacterium leprae, sau bacilul lui

Hansen, care provoacă lepra. Mycobacterium bovis este

responsabilă de tuberculoza bovină şi poate eventual să

contamineze omul. Bacilul lui Calmette şi Guerin (B.C.G.)

este o suşă de Mycobacterium bovis atenuată, utilizată

pentru vaccinarea împotriva tuberculozei.

Alte specii de micobacterii, denumite atipice, sunt

prezente în mediu şi de obicei nu prezintă pericol pentru

om. Ele sunt totuşi responsabile de infecţiile oportuniste

(care nu se declară decât la persoanele cu mijloacele de

apărare imunitară slăbite),ca Mycobacterium avium-intracellulare,

care declanşează frecvent infecţii generalizate

(septicemii) la bolnavii atinşi de SIDA.

MICOPLASMĂ. Bacterie foarte mică (între 0,3 şi 0,8

micrometri), lipsită de perete. SINONIM: mycoplasma.

Micoplasmele sunt prezente în natură (apă, sol, vegetale),

la insecte, animale şi la om (suprafaţa mucoaselor).

Unele sunt patogene pentru om, ca Mycoplasma pneumoniae,

cauzatoare a infecţiilor respiratorii, sau Mycoplasma

hominis şi Mycoplasma ureaplasma urealyticum, responsabile

de infecţii ale căilor genitourinare.

Unele antibiotice (tetracicline) permit tratarea eficace

a infecţiilor cu micoplasme.

MICOTOXICOZĂ. Totalitate a tulburărilor provocate

omului şi animalelor de prezenţa ciupercilor microscopice

în alimente.

MICOZA. Infecţie provocată de o ciupercă microscopică.

Ciupercile microscopice se repartizează, după morfologia

lor, în levuri, în ciuperci dimorfe şi în mucegaiuri.

Unele (candida, Cryptococcus, Torulopsis etc.) sunt prezente

în mod normal pe piele sau în organism fără să facă

rău acestora.

DIFERITE TIPURI DE MICOZE

• Micozele cutanate, sau cutaneomucoase, se manifestă

printr-o afectare a pielii, a plicilor (intertrigo), a spaţiilor

dintre degete, a pielii capului, a unghiilor (onicomicoză),

a gurii sau a vaginului. Acestea sunt, de exemplu, candidozele

(mărgăritare! sau muguet, vulvită, balanită) sau

dermatofitozele (chelbe, picior de atlet, herpes circinat).

Epidermomicozele sunt micoze care ating epidermul,

provocate de dermatofiţi sau de ptiriazis verzicolor.

U Micozele profunde constituie formele cele mai grave.

Infecţia cu candida poate lua forma unei septicemii cu

extindere la endocard, la plămâni, la meninge şi Ia rinichi.

O altă levură, Cryptococcus neoformans, este responsabilă

de meningoencefalită şi de atingere pulmonară, îndeosebi

la bolnavii atinşi de SIDA. Aspergillusfumigans este cauza

aspergilozei, care se manifestă sub formă de tumori

pulmonare sau bronşice (aspergiloame) la bolnavii supuşi

unei chimioterapii anticancerose sau care au avut deja o

tuberculoză, care au o afecţiune cronică a bronhiilor sau o

mucoviscidioză.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul micozelor

se pune pe baza examinării leziunilor şi a examenului direct

sau după cultura prelevatelor.

Tratamentele locale specifice permit vindecarea

majorităţii leziunilor locale. Micozele profunde sunt de cele

mai multe ori sensibile la acţiunea medicamentelor antimicozice,

dar tratamentele sunt, în acest caz, în general de

lungă durată. Există riscuri de reşută.

MICOZIS FUNGOID. Boală caracterizată printr-o

proliferare cutanată a limfocitelor.

Micozisul fungoid face parte din limfoamele cutanate

(tumori cutanate dezvoltate pe seama ţesutului limfoid).

Micozisul fungoid atinge mai ales bărbaţii între 40 şi 60 ani

şi evoluează de cele mai multe ori în trei faze.

• Prima fază este marcată de apariţia plăcilor cutanate de

o culoare mergând de la roz deschis la roşu-violaceu.

• In faza a doua, denumita si faza infiltrată, leziunile

îngroşându-se, formează suluri de culoare variabilă, de la

gălbui la roşu închis.

• Faza a treia, sau faza tumorală, este caracterizată prin

apariţia unor mici noduli care pot creşte şi forma adevărate

tumori canceroase. în cele din urmă, boala se întinde la

ganglionii limfatici sau la viscere.

TRATAMENT. Acesta constă într-un prim timp din chimioterapia

locală (aplicaţii de mecloretamină), puvaterapie

(expunere la radiaţii ultraviolete în cabină) sau radioterapie,

în formele mai evoluate, chimioterapia permite atenuarea

simptomelor bolii.

MICROANGIOPATIE. Oricare boală care afectează

vasele sangvine de calibru mic.

Principala cauză a microangiopatiilor este diabetul

zaharat (exces de zahăr în sânge).

O microangiopatie este un fenomen difuz, dar consecinţele

sale sunt deosebit de severe pentru retină, sistemul

nervos şi rinichi: retinopatie diabetică, care suscită o

alterare a retinei şi poate duce la cecitate, multinevrită

(atingere a mai multor nervi periferici distincţi), nefropatie

glomerulară diabetică (afectare a glomerulului, unitatea

filtrantă a rinichiului, cauză posibilă de insuficienţă renală).

O microangiopatie poate, de asemenea, să fie responsabilă

de o hipertensiune arterială.

Nu există un tratament specific al microangiopatiilor.

Singurul mijloc de prevenire eficace constă într-un

control strict al glicemiei.

MICROB. Microorganism.

Termenul de microb desemnează atât bacteriile, cât şi

virusurile, protozoarele şi ciupercile microscopice.

MICROBIOLOGIE

MICROBIOLOGIE. Ştiinţă şi studiu al microorganismelor

vii patogene, responsabile de bolile infecţioase.

Microbiologia grupează studiul bacteriilor (baeteriologie),

cel al virusurilor (virusologie) şi cel al ciupercilor,

agenţi ai micozelor (micologic).

MICROCEFALIE. Micime excesivă a capului în raport

cu perimetrul cranian mediu al indivizilor de aceeaşi vârstă

şi de acelaşi sex.

în caz de insuficienţă a dezvoltării creierului, prognosticul

este, în general, rezervat, cu o întârziere a dezvoltării

mintale de un grad variat. El este mai bun în caz de îngustare

a cutiei craniene, dezvoltarea neurologică şi mintală fiind

sensibil normale; craniul rămâne totuşi deformat la adult.

La nevoie, mai ales atunci când există hipertensiune intracraniană,

se realizează o intervenţie chirurgicală (desprinderea

oaselor craniului pentru a permite creierului să se

dezvolte normal).

MICROCHIRURGIE. Chirurgie realizată cu ajutorul

unui microscop binocular care permite să se mărească până

la 40 de ori vederea câmpului operator.

INDICAŢII. Microchirurgia permite să se efectueze intervenţii

imposibile în chirurgia clasică, la scara de zecime

de milimetru sau chiar mai jos.

• în chirurgia nervoasa, ea permite reparaţia unui nerv prin

sutură sau grefă şi operaţii delicate de neuroliză (eliberare

a nervilor comprimaţi de către un ţesut sclerozat, ca în

sindromul canalului carpian).

• In ginecologie, ea este utilizată în tratamentul sterilităţii

(chirurgia trompelor şi ovarelor).

• în oftalmologie, ea a cunoscut o dezvoltare foarte importantă

odată cu operaţiile de cataractă (înlocuirea

cristalinului cu implanturi) şi pe retină.

• în otorinolaringologie, microchirurgia este utilizată, în

principal, pe urechea medie pentru a-i reconstitui un lanţ

de oscioare sau pentru a îndepărta tumorile, dar păstrând

nervii.

• în traumatologie, ea permite reimplantarea membrelor

şi degetelor secţionate.

TEHNICA. în cursul intervenţiei, chirurgul nu-şi priveşte

direct mâinile, ci examinează câmpul operator printr-un

sistem optic măritor, chiar şi prin intermediul unui ecran.

MICROCIRCULATIE. Circulaţie sangvină a vaselor

de mai puţin de 50 micrometri în diametru.

Microcirculaţia priveşte arteriolele, venulcle şi capilarele.

MICROCORNEE. Cornee de dimensiuni mici (diametrul

inferior valorii de 10 milimetri).

O microcornee există de cele mai multe ori pe un ochi

afectat de microftalmie (reducerea congenitală a mărimii

globului ocular).

398

MICRODACTILIE. Malformaţie congenitală caracterizată

prin micimea unuia sau mai multor degete de la mâini

sau de la picioare.

MICRODONTIE. Prezenţă a unor dinţi anormal de mici.

Microdonţia este o anomalie ereditară care poate să nu

afecteze decât un singur dinte.

Tratamentul microdonţiei, a cărei principală consecinţă

este de ordin estetic, este facultativ: el constă în purtatul,

timp de o perioadă de la 1 la 3 ani, a unui aparat dentar.

Uneori, se mai recurge şi la punerea unei coroane de ceramică

de mărime normală pe unui sau pe mai mulţi dinţi mici.

MICROFTALMIE. Micime congenitală a unui ochi sau

a ambilor ochi, provocată de o oprire a dezvoltării în cursul

vieţii intrauterine.

în lipsa unui tratament curativ real, protezele, de dimensiuni

adaptate creşterii cavităţii orbitare, permit să se crească

puţin câte puţin mărimea acesteia.

MICROGNAŢIE. Dezvoltare insuficientă a maxilarelor.

SINONIM: brahignatie.

Malformaţie ereditară, micrognaţia este adesea la originea

unei încălecări dentare.

La copil, extracţia unui grup de dinţi, urmată de purtatul,

timp de 2-3 ani, a unui aparat dentar permite, în general,

să se obţină o dezvoltare corectă a maxilarelor. La adult,

tratamentul micrognaţiei constă în corectarea chirurgicală

a maxilarului, apoi în realinierea dinţilor cu ajutorul unui

aparat ortodontic.

MICROSCOP. Instrument optic sau electronic cu mare

putere de mărire, permiţând să fie văzute obiectele invizibile

cu ochiul liber.

MICŢIUNE. Emisie naturală a urinei prin evacuarea prin

vezică.

Numărul de micţiuni depinde de cantitatea de urină de

emis şi de capacitatea fiziologică a vezicii subiectului; acest

număr variază de la 0 la 1 în timpul nopţii, de la 4 la 5 în

timpul zilei. Durerile la micţiune pot dezvălui o infecţie

urinară şi necesită deci un examen citobacteriologic al urinei.

Micţiunea se află sub dependenţa unui mecanism

neurologic care poate fi controlat în mod voluntar.

TULBURĂRI ALE MICŢIUNII

• Disuria este o dificultate în a evacua vezica. Ea este

consecutivă unui adenom de prostată, unei îngustări a uretrei

sau unei contracţii insuficiente a muşchiului vezical.

• Enurezia este o emisie de urină, involuntară şi inconştientă,

în general nocturnă, la un copil care a depăşit vârsta

deprinderii curăţeniei (între 2 şi 4 ani). Ea poarte fi cauzată

de o imaturitate neurologică a vezicii. Unii specialişti o

atribuie unei cauze hormonale sau psihosomatice.

• Imperiozitatea mictională se traduce printr-o incapacitate

de a reţine urina. Ea relevă o iritaţie a vezicii.

f

399

• Incontinenta urinara poate fi totală sau parţială (de cele

mai multe ori sub forma unei incontinenţe urinare de efort).

Ea este cauzată de o deficienţă a sfincterului uretrei.

• Polakiuria se caracterizează prin micţiuni frecvente,

survenind ziua sau noaptea. Ea traduce o iritaţie a vezicii

(adenom de prostată, cistită, calcul al vezicii) sau o diminuare

a capacităţii sale.

MIDRIATIC, -Ă. Se spune despre o substanţă care este

capabilă să provoace o midriază (dilataţia persistentă a

pupilei ochiului).

INDICAŢII. Substanţele midriatice sunt indicate în tratamentul

glaucomului cu unghi deschis, al hipertensiunii

intraoculare şi al hipertoniei oculare. Atropină este mai mult

utilizată în tratamentul afecţiunilor inflamatorii ale ochiului,

precum keratitele şi uveitele (inflamaţii ale tradusului uveal

care cuprinde coroida, corpui ciliar şi irisul).

EFECTE NEDORITE ŞI CONTRAINDICAŢII. Substanţele

cu efect midriatic provoacă o modificare a vederii:

ele dilată pupila şi împiedică diafragma să se închidă

suficient pentru a da o imagine clară. Acest efect secundar

benign durează câteva ore, timp în care produsul se resoarbe.

Uneori, la subiecţi predispuşi din punct de vedere

anatomic, substanţele cu efect midriatic pot genera o criză

de glaucom prin deschiderea unghiului format de iris şi

cornee (unghiul iridocornean). -+ MlOTlC(Ă).

MIDRIAZĂ. Dilataţie a pupilei.

Midriază patologică se observă în multe cazuri:

— ca urmare a unui consum prea mare de alcool;

— ca urmare a unei prize de stupefiante;

— ca urmare a unei paralizii a nervului parasimpatic

ocular, de origine traumatică, tumorală sau vasculară;

— ca urmare a unei leziuni a globului ocular sau a

nervului optic, leziune care a distrus cea mai mare parte a

fibrelor optice;

— ca urmare a excitării nervului simpatic, caz observat

mai rar.

Un subiect atins de midriază vede înceţoşat şi este foarte

zăpăcit. Aplicarea de colire miotice (care provoacă contracţia

pupilei) face să dispară aceste simptome.

MIELINĂ. Substanţă compusă din lipide şi proteine, care

înconjoară unele fibre nervoase.

MIELODISPLAZIE. Totalitate a bolilor caracterizate

prin prezenţa celulelor-suşe anormale în măduva osoasă.

SINONIM: sindrom mielodisplazic (S.M.D.).

MIELOFIBROZĂ. Creştere patologică a reţelei de

colagen situate în jurul celulelor-suşe ale măduvei osoase.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Se observă foarte des o anemie

cu o deformare a globulelor roşii (globule în formă de pară).

MIELOGRAMĂ

Numărul de globule albe este adesea crescut, cel al plachetelor,

variabil.

Mielofibroza evoluează în timp de luni, chiar ani. Atunci

când numărul de globule albe sau al plachetelor creşte, se

apelează în unele cazuri la o chimioterapie cu doze mici.

Actualmente nu se dispune de un tratament specific al

mielofibrozei.

MIELOGRAFIE. Radiografie a măduvei spinării,

rădăcinilor nervilor şi meningelor.

Un tip particular de mielografie, meilosaccoradiculografia,

explorează atât fundătura lichidiană situată sub

măduvă, cât şi coada-de-cal (grupul de rădăcini nervoase

care se distribuie membrelor inferioare).

O mielografie este indicată, în particular înaintea unei

intervenţii chirurgicale intrarahidiene, pentru a verifica faptul

că operaţia este justificată şi pentru a-1 ghida pe chirurg.

DESFĂŞURARE. Melografia impune o spitalizare de

aparoximativ 48 ore. Acest examen se desfăşoară sub anestezie.

El necesită utilizarea unui produs de contrast (substanţă

opacă la radiaţiile X).

Pacientul fiind culcat pe o parte, cu capul mai jos decât

picioarele, se injectează produsul cu un ac fie pe cale

suboccipitală (între craniu şi coloana vertebrală), fie pe cale

lombară (între două vertebre lombare). La sfârşitul examenului,

bolnavul rămâne alungit câteva ore, cu capul uşor

supraînălţat.

în unele cazuri, se practică un scaner imediat după

mielografie (mieloscaner) cu scopul de a aprecia mai bine

forma măduvei, mărimea spaţiilor subarahnoidiene şi morfologia

rădăcinilor.

CONTRAINDICAŢII ŞI EFECTE SECUNDARE. O pregătire

deosebită este necesară în caz de alergie la iodul

produsului de contrast. Efectele secundare se limitează la

câteva dureri de cap şi la greţuri.

Actualmente, imageria prin rezonanţă magnetică

(l.R.M.) permite, de asemenea, explorarea rachisului şi a

măduvei spinării în toate direcţiile şi fără injectare de produs

de contrast, cu o excelentă precizie a rezultatelor.

MIELOGRAMĂ. Examen al celulelor măduvei osoase.

O mielogramă este realizată plecând de la un mic volum

de măduvă (în general, mai puţin de un centimetru cub),

prelevată din stern sau de la înălţimea crestei iliace

posterioare. După o anestezie locală, celulele sunt aspirate

cu ajutorul unei seringi. Prelevarea este dureroasă, dar rapidă

(câteva secunde). Rezultatele sunt obţinute în câteva ore.

Pacientul poate să plece imediat după examen. Nu există

vreun efect secundar.

Mielogramă este indispensabilă pentru a preciza originea

numeroaselor forme de anemie (diminuarea numărului de

globule roşii), de trombopenie (diminuarea numărului de

plachete sangvine) şi pentru explicarea micşorării numărului

de anumite globule albe, polinuclearele nueutrofile; ea este.

MIELOMENINGOCEL 400

de asemenea, foarte utilă în supravegherea bolilor măduvei

(leucemii, de exemplu) aflate sub tratament.

MIELOMENINGOCEL. Tumoră chistică, în general

congenitală, amplasată în lungul coloanei vertebrale, de cele

mai multe ori la nivel lombar sau lombosacral.

Un mielomeningocel este forma cea mai gravă de spina

bifida (malformaţie congenitală caracterizată prin lăsarea

descoperită a unei părţi din măduva spinării).

SIMPTOME ŞI SEMNE. De culoare roşietică şi de volum

variabil, un mielomeningocel este acoperit de o peliculă fină

foarte fragilă care riscă să se rupă în orice clipă pentru a

lăsa să iasă lichidul cefalorahidian. Mielomeningocelul

antrenează, în general, o paralizie a membrelor inferioare

şi o incontinenţă. în plus, pot fi asociate o hidrocefalie şi

malformaţii ale gambelor.

DIAGNOSTIC. Mulţumită ecografiei acest diagnostic poate

fi pus chiar înainte de naştere. în acest caz, naşterea trebuie

să aibă loc într-o maternitate în apropierea unui centru de

chirurgie neonatală. Dacă diagnosticul este stabilit la naştere,

se impune transferul nou-născutului afectat într-un

centru specializat.

TRATAMENT. Atunci când este posibil, tratamentul este

chirurgical şi trebuie să fie întreprins rapid după naştere.

El constă în reducerea herniei măduvei spinării şi în

reconstruirea peretelui. Totuşi, intervenţia chirurgicală nu

este practicată, în general, decât în formele cele mai grave.

PROGNOSTIC. Prognosticul este foarte rezervat, mai ales

dacă tumora ocupă o poziţie mai la înălţime (regiunea

lombară medie), dacă ea coexistă cu o hidrocefalie severă

prezentă la naştere, dacă ea este însoţită de o paralizie a

membrelor inferioare cu atingerea majorităţii muşchilor

şoldului şi sfincterelor.

MIELOM MULTIPLU. Proliferare malignă, de origine

necunoscută, a plasmocitelor în măduva osoasă. SlNONIM:

boala a lui Kahler.

Mielomul multiplu se dezvoltă, în general, la persoanele

de vârstă trecută de 60 ani.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Din cauza proliferării plasmocitelor,

celulele specializate în secreţia de anticorpi, se

observă în sângele bolnavului o creştere anormală a producerii

unui singur tip de imunoglobulină pentru un mielom

anume. Plasmocitele secretă substanţe care antrenează

treptat o distrugere a ţesutului osos. Boala poate fi descoperită

cu ocazia unor dureri osoase rebele, a unei anemii

sau a unei creşteri importante a vitezei de sedimentare,

putând depăşi 100 mm pentru o oră.

DIAGNOSTIC ŞI EVOLUŢIE. Diagnosticul se pune pe

baza analizei proteinelor din ser prin electroforeză. Această

tehnică pune în evidenţă excesul unui anume tip de

anticorpi, care se traduce printr-un pic ce se detaşează pe

curbă numit „pic monoclonal". Diagnosticul mai este stabilit

şi prin puncţia măduvei, al cărei examen pune în evidenţă

plasmocitele, şi prin radiografii ale oaselor, care prezintă

zone de rarefiere a ţesutului osos de formă sferică, cu limite

clare, denumite geode (sau, încă, lacune sau carii osoase),

în absenţa unui tratament, evoluţia unui mielom multiplu

se face către o creştere a distrugerilor osoase, cu riscul

de fracturi fără traumatisme (fracturi spontane), şi spre o

creştere importantă a eliberării de calciu antrenând o

hipercalcemie. Mai mult, mielomul multiplu poate să se

manifeste şi prin producerea unei depuneri de anticorpi în

rinichi, răspunzătoare de o insuficienţă renală. în sfârşit,

dezvoltarea de plasmocite în măduvă poate provoca o

perturbaţie a producţiei de alte descendenţe sangvine, ca

cea a globulelor roşii, ceea ce antrenează o anemie.

TRATAMENT ŞI SUPRAVEGHERE. Tratamentul mielomului

multiplu face apel la chimioterapie, al cărei scop este

să distrugă proliferarea plasmocitară. în unele cazuri se

utilizează simultan mai mulţi agenţi chimioterapici (polichimioterapie).

Un tratament de întreţinere cu interferon este

uneori necesar. Atunci când afecţiunea survine înaintea

vârstei de 50 ani, se preferă, de obicei, administrarea unui

tratament mai greu, care poate comporta o chimioterapie

intensivă şi, eventual, o grefă de măduvă.

MIELOPATIE. Boală a măduvei spinării.

MIELOSACCORADICULOGRAFIE. Formă particulară

de mielografie (radiografie a măduvei spinării, a meningelor

şi a rădăcinilor nervoase) care explorează fundătura

meningeană şi rădăcinile nervoase destinate membrelor

inferioare. ->• MIELOGRAFIE.

MIFEPRISTON. Medicament antigestaţional şi antiprogestativ.

SINONIM: RU 486.

Mifepristonul este un steroid de sinteză capabil să inhibe

acţiunea unui hormon, progesteronul fixându-se pe receptorii

săi celulari.

INDICAŢII. Asociat cu un analog sintetic al unei prostaglandine

(substanţă hormonală), mifepristonul este utilizat

pe cale orală şi într-o priză unică, în timpul unei întreruperi

voluntare a cursului sarcinii (l.V.S.) precoce (înainte de a

50-a zi de încetare a fluxului menstrual), pentru a accelera

expulzia ovulară. întreruperea de sarcină are, în general,

loc între 2 şi 48 ore după absorbţia produsului. Dacă nu are

loc expulzia ovulară, este practicat un chiuretaj aspirativ.

Prescripţia şi luarea medicamentului trebuie să fie făcute

într-o instituţie spitalicească abilitată să realizeze întreruperea

voluntară a cursului sarcinii.

EFECTE NEDORITE. Mifepristonul poate declanşa o

hemoragie (în 5% dintre cazuri), asociată sau nu întreruperii

voluntare a sarcinii (l.V.S.) De altfel, durerile abdominale

sau pelviene, stările de rău, durerile de cap pot fi constatate

fără să se ştie dacă aceste semne sunt legate de sarcină sau

de întreruperea ei.

r