631 Toxicomane

vaselor mari, comunicaţia interauriculară sau interventriculară),

anevrismul aortic, embolia pulmonară;

- pentru plămâni, tuberculoza, pneumopatiile, astmul,

bronşiectazia, emfizemul, fibroza, cancerul bronhopulmonar;

- pentru pleură, pleureziile, pneumotoraxul, mai rar,

cancerul;

- pentru esofag, esofagita, refluxul gastroesofagian,

cancerul;

- pentru mediastin, adenopatiile, limfoamele, mediastinitele.

TORACOTOMIE. Deschidere chirurgicală a toracelui.

TORSIUNE. Mişcare de rotaţie a unui organ în jurul său.

-» TESTICUL (torsiune de), VOLVULUS.

TORTICOLIS. Contractură mai mult sau mai puţin

dureroasă a muşchilor gâtului, care limitează mişcările de

rotaţie a capului.

DIFERITE TIPURI DE TORTICOLIS. Există diferite

varietăţi de torticolis, clasate după cauzele lor.

• Torticolisul obişnuit sau banal apare uneori după o

mişcare brutală şi forţată a gâtului. Mai des, el se constată

dimineaţa Ia trezire, fără îndoială din cauza unei proaste

poziţii în timpul somnului. Simptomele dispar în mai puţin

de 3 zile după odihnă şi după administrare de medicamente

analgezice şi miorelaxante (decontracturante musculare),

în pomadă sau pe cale orală.

• Torticolisul congenital, prezent de la naştere, este cauzat

de o dezvoltare insuficientă a unuia dintre muşchii sternocleido-

mastoidieni (situaţi de o parte şi de alta a gâtului).

în acest caz, torticolisul este permanent şi nedureros.

O corectare chirurgicală, care constă în alungirea tendoanelor

prea scurte, trebuie să fie efectuată încă din primii ani

de viaţă.

• Torticolisul spasmodic, de cauză necunoscută, este

clasificat printre distonii (boli în decursul cărora contracturile

provoacă poziţii anormale ale corpului). Se observă

accese de dureri şi de redoare a gâtului, în timpul cărora

survin contracturi succesive. Capul poate fi în rotaţie

(torticolis), în înclinaţie pe o parte (laterocolis), în flexie

spre în faţă (antecolis) sau în extensie spre spate (retrocolis).

Tratamentul constă în kineziterapie, care vizează întărirea

muşchilor antagonişti muşchilor atinşi. Acesteia i se adaugă

acelaşi tratament de bază ca şi pentru torticolisul banal sau

injecţii locale, cu doze infime, de toxină botulinică (botulismul

fiind o intoxicaţie alimentară caracterizată prin

paralizii); se obţine astfel paralizia muşchilor prea activi.

• Torticolisul simptomatic nu este decât unul dintre simptomele

unei boli cauzale. Multe leziuni ale coloanei vertebrale

cervicale sau ale regiunii cefei pot provoca un

torticolis. Tratamentul este cel al durerii şi al contractării,

ca pentru un torticolis banal, completat cu tratamentul uneori

chirurgical, al cauzei, dacă ea este cunoscută.

TOXEMIE GRAVIDICA. Orice complicaţie normală

care survine în cursul sarcinii. -• ECLAMPSIE.

TOXIC, -Ă. Produs sau substanţă nocivă pentru organism.

->• INTOXICAŢIE.

TOXICODEPENDENTĂ. Dependenţă fizică şi psihică

generată de consumul regulat de droguri.

TOXICOLOGIE. Disciplină medicală care are ca obiect

studiul otrăvurilor.

Toxicologia se ocupă de compoziţia substanţelor chimice

toxice, medicamentoase sau nu, cu efectele acestor

substanţe asupra organismului, cu diagnosticarea şi

tratamentul intoxicaţiilor.

în Franţa, în fiecare oraş important există un centru

specializat, capabil să ofere telefonic informaţiile necesare

privind o substanţă eventual toxică, să organizeze acordarea

îngrijirilor de urgenţă şi să asigure tratamentele.

TOXICOMANIE. Comportament care constă în consumul

în mod regulat şi important de substanţe (droguri) mai

mult sau mai puţin toxice şi susceptibile să genereze o stare

de dependenţă psihică şi/sau fizică.

Conform unei recomandări a Organizaţiei Mondiale a

Sănătăţii (O.M.S.), termenul de „toxicomanie" ar trebui să

fie înlocuit cu cel de „farmacodependenţă".

DIFERITE TIPURI DE DROGURI. „Drogurile" din

limbajul curent au ca punct comun fie acela de a fi substanţe

(heroină, cocaină etc.) al căror utilizare este ilegală, fie

substanţe (lipici, benzină etc.) deturnate de la folosirea lor

legală. Este important să se sublinieze că unii specialişti

nu ezită să numească „droguri" şi alte substanţe (alcool,

tutun), legale şi relativ bine integrate social. în plus, unele

Daunele aduse de „drogurile uşoare"

Dacă dependenţa fizică este deosebit de mică în cazul

haşişului - de unde calificativul său de „drog uşor" -,

efectul său toxic imediat constă în micşorarea rezistenţei

la infecţii, toxicitate asupra embrionului în caz de sarcină,

tulburări ale funcţiilor intelectuale. Folosirea regulată a

haşişului antrenează, de asemenea, o importantă dependenţă

psihologică.

Actualmente se ştie că luarea regulată de haşiş este

responsabilă, din cauza acţiunii sale asupra sistemului

nervos central (blocaj al receptorilor nervoşi de către

drog), de apariţia unui dezinteres şcolar şi, mai mult chiar,

de o indiferenţă generală denumită sindrom amotivaţional,

ori anhedonie.

TOXIDERMIE 632

medicamente (anxiolitice, hipnotice, morfină, amfetamine)

pot fi deturnate de la folosirea lor normală de către toxicomani

sau chiar pot induce o dependenţă involuntară la

bolnavi.

Drogurile acţionează asupra creierului, dar în diferite

feluri, în funcţie de produs: destindere, liniştire; stimulare,

excitare; distorsionare a percepţiilor senzoriale, halucinaţii

etc.

CAUZE. La tineri, luarea ocazională de droguri traduce

dorinţa de a încerca senzaţii noi, dorinţa de a-i imita pe alţii

sau de a trece peste interdicţii. Unii adolescenţi, după aceste

prime experienţe, devin consumatori regulaţi. Trei factori

pot contribui la aceasta; frecventarea drogaţilor; un dialog

insuficient cu mediul familial; probleme psihologice personale,

drogul permiţând toxicomanului să evadeze dintr-o

realitate pe care nu o suportă. Uneori, există o adevărată

dereglare psihiatrică subiacentă, pe care medicul trebuie să

ştie s-o depisteze cu scopul de a putea propune un tratament.

EFECTE NEDORITE. Toxicomania se manifestă printr-o

dependenţă psihică, adică printr-o nevoie de nestăpânit de

a consuma drogul. în plus, unele produse declanşează o

dependenţă fizică: oprirea luării drogului antrenează o „stare

de lipsă" (sau un sindrom de înţărcare), uneori grav,

comportând mai ales angoasă, greţuri, vărsături, dureri musculare

şi chiar halucinaţii.

Fiecare drog are efectele lui toxice care sunt eventual

mortale. Haşişul, de exemplu, poate micşora rezistenţa la

infecţii sau poate provoca un sindrom psihologic de indiferenţă

sau de dezinteres şcolar. Toxicomanii care utilizează

seringi riscă în plus, atunci când le schimbă între ei, să

contracteze grave boli virale (hepatită B sau C, SIDA).

în sfârşit, se întâmplă ca toxicomanul, pentru a-şi procura

banii necesari cumpărării drogului, să ajungă să frecventeze

medii din ce în ce mai periferice şi mai violente.

TRATAMENT. Un consumator ocazional nu necesită vreun

tratament medical: anturajul familial şi şcolar trebuie să-1

avertizeze în ce priveşte riscul de obişnuire şi de creştere

a dozelor. Cel care foloseşte mai regulat drogurile poate fi

ajutat printr-o susţinere psihologică ce îi permite să înţeleagă

ce dificultate a existenţei are de depăşit şi prin ce poate

înlocui drogul. în sfârşit, dacă s-a instalat o dependenţă

fizică, oprirea drogului se impune înainte de îngrijirea

psihologică. Oprirea drogului (înţărcarea) este practicată sub

control medical şi asociată cu administrarea temporară a

medicamentelor de substituţie. Luarea în îngrijire a toxicomanilor

cuprinde şi prevenirea şi/sau tratamentul problemelor

de sănătate care decurg din luarea drogurilor; pentru

a evita propagarea bolilor virale, unele ţări iau măsuri ca punerea

în vânzare liberă a seringilor sterile. Dar cel mai important

rămâne un program de readaptare socială şi profesională,

la nevoie internând bolnavul într-un centru specializat.

TOXIDERMIE. Tulburare cutanată şi/sau de mucoasă,

cauza fiind ingestia sau injectarea unui medicament.

Mecanismul pus în joc permite să se claseze toxidermiile

în două mari categorii.

• Toxidermiile imunoalergice sunt cauzate de o hipersensibilitate

(„alergie" în limbajul curent).

• Toxidermiile neimunoalergice au diferite cauze: depunere

de medicament sub piele (argirie), supradozare (eliminare

insuficientă a medicamentului prin ficat sau prin rinichi,

interacţie dintre diferite medicamente), efect secundar al

unui medicament (căderea părului consecutivă administrării

de medicamente anticanceroase, de exemplu), perturbare

a florei microbiene (dezvoltarea de ciuperci de tipul Candida

albkans după o antibioterapie pe cale generală), reacţie

fototoxică (declanşare după expunerea la soare a unei erupţii

roşii sau buloase, consecutivă luării unui medicament) etc.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Unele cazuri de toxidermie sunt

acute şi grave, chiar mortale în absenţa tratamentului, simple

mâncărimi, o urticarie, un edem Quincke (umflare a feţei),

o indispoziţie sau o eritrodermie (roşeaţă generalizată), dacă

nu li se găseşte o altă cauză şi dacă pacientul ia medicamente,

atunci acestea sunt de considerat drept semne importante

de alarmă, uneori suficiente pentru a necesita o

spitalizare de urgenţă. O toxidermie mai poate să se traducă

printr-un eritem pigmentat fix (roşeaţă care apare în aceleaşi

locuri întotdeauna, la fiecare priză de medicament), o

eczemă, o erupţie buloasă, o purpură (roşeaţă hemoragică

prin extravazarea de globule roşii în afara vaselor sangvine),

o acnee, un şoc anafilactic (prăbuşire circulatorie), o boală

serică, o vascularită alergică, un lupus eritematos, un pemfigus

vulgar, un pseudolimfom, o fotoalergie medicamentoasă,

tulburări ale pigmentaţiei sau probleme pilare

(căderea părului, hipertricoză |dezvoltarea anormală a

perilor într-o regiune în care nu se întâlneşte, de obicei, decât

un puf fin]) etc.

DIAGNOSTIC. Acesta se pune adesea pe baza caracterului

simetric al leziunilor, a mâncărimilor foarte puternice pe

care ele le provoacă, a faptului că debutul erupţiei coincide,

cu o aproximaţie de câteva ore sau câteva zile, cu luarea

unui nou medicament. în sfârşit, dispariţia leziunilor o dată

cu oprirea luării medicamentului şi eventuala lor recidivă

în caz de o nouă priză constituie, de asemenea, argumente

diagnostice foarte importante.

TRATAMENT Şl PREVENIRE. Tratamentul constă în

suspendarea luării medicamentului în cauză şi în îngrijirea

simptomelor: îngrijiri cutanate, prescrierea de antihistaminice

(împotriva mâncărimilor), chiar reanimare în cazurile

cele mai grave.

TOXIINFECŢIE. Stare infecţioasă provocată de o toxină

microbiană (substanţă toxică elaborată de un microorganism).

O toxiinfecţie este o stare infecţioasă gravă care se

traduce, în principal, printr-o alterare a stării generale, semne

nervoase şi cardiovasculare (colaps).