Vertebroterapie 680

toracice şi care se articulează cu coastele, 5 vertebre lombare,

corespunzând părţii de jos a spatelui, 5 vertebre sacrale

şi 4 vertebre coccigiene; aceste ultime 9 piese osoase sunt

sudate între ele pentru a forma sacrumul şi coccisul, şi

constituie împreună cu oasele iliace scheletul bazinului. Prin

convenţie, vertebrele sunt numerotate de sus în jos şi

desemnate prin litera C pentru gât, D pentru spate sau torace

şi L pentru regiunea lombară. Primele două vertebre

cervicale au numele de atlas şi axis.

STRUCTURĂ ŞI FIZIOLOGIE. Vertebrele sunt corpi

cilindrici stivuiţi unul peste altul. Situate în intervalele care

Ie separă, discurile intervertebrale asigură mobilitatea şi

amortizarea ansamblului.

PATOLOGIE

• Blocurile vertebrale, destul de rare, constau în fuzionarea

osoasă a două sau a mai multor vertebre, antrenând o poziţie

proastă a coloanei vertebrale, cauză a unor dureri. Este vorba

fie de o afecţiune congenitală prin absenţa discului intervertebral,

fie de o leziune consecutivă unei spondilodiscite

(inflamaţie a unei vertebre şi a discului adiacent) de origine

infecţioasă sau reumatismală.

• Cancerul vertebral este cauzat de cele mai multe ori de

o metastază a unui cancer dezvoltat pe un alt organ (ovar,

prostată, rinichi etc).

• Leziunile traumatice ating, în general, mai multe vertebre

sau, cel puţin, discurile intervertebrale. Simptomele lor

sunt foarte diverse: tasare vertebrală, luxaţie sau fractură

a apofizelor articulare etc.

• Boala lui Scheuermann este o epifizită (necroză a nucleului

epifizei anumitor oase) localizată la vertebre, care

antrenează o cifoză dorsală.

• Principalele malformaţii vertebrale sunt anomaliile tranziţionale,

în care o vertebră ia, mai mult sau mai puţin

complet, tipul morfologic al vertebrei subiacente sau supraiacente.

Ele afectează cel mai des cea de a 5-a vertebră

lombară (sacralizare), mai rar prima sau a 7-a vertebră

cervicală. Aceste anomalii, aproape întotdeauna benigne,

sunt responsabile de dureri şi de o proastă susţinere a

coloanei vertebrale. Tratamentul lor este, în principal, ortopedic

sau, în caz de tulburări importante, chirurgical. Spina

bifida este o altă malformaţie a vertebrelor, caracterizată

printr-o anomalie de închidere a arcului neural, de cele mai

multe ori la nivelul rachisului lombosacrat. Ea este asociată

adesea cu leziuni ale sistemului nervos.

• Tuberculoza vertebrala sau morbul lui Pott se traduce

prin dureri de intensitate crescândă, care se accentuează la

efort sau tuse.

Vertebroterapie. - chiropractie.

VERTIJ. Senzaţie eronată de deplasare în raport cu spaţiul

înconjurător sau a spaţiului în raport cu corpul, legată de

un dezechilibru între cele două aparate vestibulare.

Un vertij este însoţit adesea de greţuri, de vărsături şi

de transpiraţii, de o paloare şi mai ales de angoasă; se mai

pot asocia acufenele (zbârnâiturile în urechi) şi o surditate

unilaterală.

în limbaj curent, sunt denumite în mod impropriu vertije

diferite senzaţii care sunt considerate de medici ca „false

vertije": slăbiciune a picioarelor, instabilitate, vedere neclară,

vedere dublă, teama de a cădea etc.

CAUZE. După localizarea atingerii, se disting vertijele

periferice şi vertijele centrale. Vertijele periferice sunt

provocate de o atingere a urechii interne (sediul vestibulului

şi al cohleei) sau a nervului vestibular (nerv care se uneşte

cu nervul cohlear pentru a forma nervul auditiv). Vertijele

centrale atestă o atingere a centrilor vestibulari din

interiorul encefalului.

• Vertijele periferice cauzale de o atingere a urechii interne

cuprind boala lui Meniere, de cauză necunoscută, care

afectează simultan vestibulul şi cohleea. Vertijul paroxistic

benign, de poziţie, caracterizat prin durata sa scurtă, declanşat

de o mişcare bruscă de rotaţie a capului, se clasifică, de

asemenea, printre vertijele periferice. O labirintită (inflamaţie

a labirintului) prin propagarea unei infecţii a urechii medii

(otită acută sau cronică), unele intoxicaţii medicamentoase

(cu amidozide), un traumatism cranian pot, de asemenea,

să fie responsabile de vertijele periferice.

• Vertijele periferice prin atingerea nervului vestibular sunt

cauzate de un neurinom al sistemului acustic (a VUI-a

pereche de nervi cranieni) sau de o nevrită vestibulară

(distrugerea brutală, de origine probabil virală, a nervului

vestibular).

• Vertijele centrale sunt de origine vasculară (accident

vascular cerebral), tumorală, traumatică, infecţioasă sau

toxică.

TRATAMENT. înainte de toate este cel al cauzei, de fiecare

dată când acest lucru este posibil: prescrierea de antibiotice

împotriva unei infecţii, încetarea luării unui anume medicament,

ablaţia chirurgicală a unei tumori etc. Tratamentul

simptomelor recurge la repausul la pat, la antiemetice (împotriva

vărsăturilor) şi la anxiolitice (împotriva angoasei).

Prevenirea recidivelor şi tratamentul vertijelor cronice

cuprinde cure de antivertiginoase, o reeducare a echilibrului

- eficace mai ales pentru vertijele de poziţie -, o psihoterapie

dar şi corectarea oricărui deficit vizual sau auditiv

care poate agrava tulburările.

VERUCA. Mică tumoră cutanată benignă provocată de

un virus de tip papillomavirus.

DIFERITE TIPURI DE VERUCĂ. Extrem de frecvente,

verucile pot lua forme multiple.

• Condiloamele genitale sau vegetaţiile veneriene, denumite

în mod obişnuit, „creastă de cocoş", constituie o varietate

de verucă.