681 Vezică

• Verucileplane sunt frecvente mai ales la copii, adolescenţi

şi subiecţii imunodeprimaţi. Acestea sunt mici îngroşări,

abia proeminente, cu suprafaţă relativ netedă, de culoare

rozalie. Uneori dispuse linear, afectează mai ales faţa,

spatele mâinilor, braţele, genunchii şi faţa anterioară a gambelor.

Ele persistă timp de mai multe luni, chiar mai mulţi

ani, şi pot dispărea spontan după ce s-au înconjurat de un

halou inflamator pruriginos.

• Verucile plantare pot lua două forme. Forma obişnuită

sau mirmecia este puţin proeminentă, cu marginea hiperkeratozică

(groasă, tare, uscată), dureroasă Ia apăsare; ea

seamănă întrucâtva cu o bătătură şi are mai curând tendinţa

de a creşte în profunzime. Cea de a doua formă cuprinde

mici elemente hiperkeratozice grupate în mozaic şi

nedureroase.

• Verucile seboreice, deşi acesta este numele consacrat prin

folosirea repetată, nu sunt de origine virală. Foarte frecvente,

ele ating în general subiecţii trecuţi de 50 de ani. Adesea

multiple, verucile seboreice sunt amplasate în principal pe

faţă, pe spate şi pe piept. Veruca seboreică ia forma unei

leziuni foarte bine delimitate, cu suprafaţa catifelată sau

foarte puţin aspră, împestriţată de orificii pilosebacee

dilatate. Culoarea sa variază de la galben-deschis la negru.

• Verucile vulgare sunt proeminente, de formă emisferică.

Suprafaţa lor este concomitent mamelonată şi hiperkeratozică,

uneori brăzdată de fisuri. Ele apar pe spatele mâinilor

şi degetelor, eventual în jurul unghiilor şi sub ele, riscând

atunci să le dezlipească. Verucile vulgare ale feţei au un

aspect diferit, filiform.

EVOLUŢIE. Verucile sunt contagioase prin simplul contact,

dar gradul lor de contagiozitate este foarte variabil după

papillomavirusul în cauză, după localizarea verucii şi după

starea imunitară a subiectului; incubaţia lor este foarte lungă

(mai multe săptămâni). La anumite persoane, verucile tind

să prolifereze, uneori în număr mare, prin autoinoculare

(transportul virusului de la un punct la altul prin scărpinat

sau, în cazul feţei, prin ras). Verucile dispar spontan, dar

uneori numai după mai mulţi ani. Factorii psihologici joacă

un rol în dispariţia lor, ceea ce explică succesul şi eficacitatea

unei multitudini de tratamente empirice. Totuşi,

recidivele sunt frecvente.

TRATAMENT. Verucile plantare şi vulgare sunt distruse

cu azot lichid; aplicaţia trebuie să se facă în mod suficient

de îndelungat (timp de 1-2 minute). Mai rar, veruca se

distruge sub anestezie locală, cu bisturiul electric (electrochimrgie)

sau cu laserul cu dioxid de carbon. De asemenea,

se mai poate încerca un decapaj cu ajutorul vaselinei

salicilate în proporţie de 10 sau 20%.

Alte tratamente, mai toxice şi uneori contraindicate la

femeia gravidă, nu sunt justificate decât în formele foarte

profunde (veruci foarte numeroase şi care acoperă o suprafaţa

cutanată importantă) şi recidivante: aplicarea de

podofilină, aplicarea locală sau luarea pe cale orală de

medicamente retinoide etc. Tratamentele generale ca imunomodutatoarele

(medicamente care permit întărirea imunităţii)

sau interferonul mai pot fi, de asemenea, încercate.

Tratamentul verucilor seboreice este facultativ şi constă,

după numărul şi grosimea lor, fie în distrugerea prin crioterapie

(zăpadă carbonică, azot lichid), fie în electrocoagularea

lor cu laserul cu dioxid de carbon.

VERUCIO. Medicament destinat să ducă la dispariţia

verucilor.

Verucidele fac parte din keratolitice, substanţe capabile

să distrugă keratina cutanată, care se află în exces în veruci.

Se întrebuinţează adesea, în aplicaţii cutanate, acidul salicilic

(vaselină salicilată), asociată eventual cu acidul lactic

(soluţie de colodiu elastic). Printre alte substanţe utilizate

an mod curent, se află retinoina (derivat de vitamina A).

Verucidele plantare pot necesita o macerare sau o înmuiere

mai marcate: atunci este lăsat mai multe zile pe locul

respectiv un pansament care conţine subsatnţa activă. Abia

apoi pot fi îndepărtate resturile de veruca.

Verucidele trebuie să fie utilizate respectând cu grijă

modul de întrebuinţare din cauza riscului mare de iritaţii

locale pe care îl prezintă.

VERUCOZITATE. Excrescenţă cutanată cenuşie, de

consistenţă tare şi cornoasă.

Verucile vulgare, verucile seboreice şi keratozele senile

(leziuni precanceroase) sunt verucozităţi.

VESPERTILIO. Erupţie cutanată în formă de lup

(mască), caracteristică lupusului eritematos cronic sau

diseminat şi sarcoidozei.

VESTIBUL. Cavitate care conferă acces la un organ

cavitar.

Vestibulul urechii interne comportă un vestibul osos,

situat între melc în faţă şi canalele semicirculare în sus şi

în spate, şi un vestibul membranos conţinut în precedentul

şi format din două vezicule: utricula şi saccula. împreună

cu canalele semicirculare, vestibulul constituie organul de

echilibru.

VEZICAL, -A. Care se raportează la vezică.

• Globul vezical (vezică întinsă printr-o retenţie de urină)

se traduce printr-o dorinţă de a urina nesatisfăcută şi foarte

dureroasă.

• Litiaza veziculă este caracterizată prin blocarea, în vezică,

a unor calculi provenind de la rinichi.

• Sondajul vezical (introducerea unei sonde în vezică)

permite fie evacuarea conţinutului vezicii, fie instilarea în

ea a unui produs terapeutic.

VEZICA. Rezervor natural de formă sferică în care urina

se acumulează între micţiuni.