Imunodepresor 314

IMUNODEPRESOR. ~> IMUNOSUPRESOR.

IMUNOGLOBULINĂ. Proteină a serului sangvin

secretată de către plasmocite, provenite din limfocite

(globule albe care intervin în imunitatea celulară) de tip B

ca reacţie la introducerea în organism a unei substanţe

străine (antigen). SINONIM: anticorp.

DIFERITE TIPURI DE IMUNOGLOBULINE

• IgA joacă un rol important în lupta împotriva bacteriilor

în mucoase (căile respiratorii, de exemplu).

• IgD intervin în maturarea limfocitelor.

• IgE au un rol cheie în lupta împotriva paraziţilor şi în

mecanismul alergiei. Ele sunt secretate împotriva alergenelor

(anumite tipuri de antigene) şi antrenează în organism

eliberarea de histamină, substanţă responsabilă de

apariţia simptomelor alergiei.

• IgG sunt produse în cursul unui contact cu antigenul,

contact care se prelungeşte, sau în cursul unui al doilea

contact al organismului cu un antigen. Acesta este răspunsul-

memorie, principiul în baza căruia funcţionează

imunitatea dobândită şi vaccinurile.

• IgM sunt imunoglobulinele secretate în cursul primului

contact al organismului cu un antigen.

FUNCŢIE. O imunoglobulină este capabilă să se fixeze pe

antigenul care a provocat sinteza sa; ea primeşte atunci

denumirea de anticorp. Imunoglobulinele neutralizează

antigenele şi le împiedică să se reproducă. Antigenele sunt

în continuare distruse de către complement (sistem enzimatic)

sau de către celulele fagocitare (macrofage, limfocite

T, polinucleare neutrofile, monocite) care se fixează la

rândul lor pe imunoglobuline.

UTILIZAREA TERAPEUTICĂ. Imunoglobulinele, de origine

animală sau umană, sunt utilizate ca medicamente în

imunoterapie. Ele sunt indicate în prevenirea şi în

tratamentul bolilor infecţioasc (tuse convulsivă, hepatite A

şi B, oreion, rabie, rubeolă, tetanos, varicelă, zona zoster),

în caz de deficit imunitar global şi în prevenirea

incompatibilităţii Rhesus. Administrate pe cale subcutanată,

intramusculară sau intravenoasă lentă, ele oferă o protecţie

rapidă, dar de durată limitată. -• ANTICORP, GAMAGLOBUUNĂ.

IMUNOLOGIE. Specialitate biologică şi medicală care

studiază totalitatea mecanismelor de apărare ale organismului

împotriva antigenelor (agenţii patogeni exteriori).

IMUNOSTIMULANT. Substanţă care stimulează sistemul

imunitar, sistemul care asigură apărarea organismului.

• Imunostimulantii specifici sunt vaccinurile. Destinate

prevenirii bolilor infecţioase, fiecare dintre ele nu este

eficace decât împotriva unui germene precis.

• Imunostimulantii nespecifici cuprind substanţe identice

cu substanţele organismului (interleukine, interferoni),

substanţe de origine bacteriană şi substanţe diverse (levamisol).

Folosite pentru tratarea cancerelor, infecţiilor

(respiratorii etc), deficitelor imunitare, bolilor autoimune

(în care sistemul imunitar atacă însuşi organismul), ele

stimulează global mijloacele de apărare, dar eficacitatea lor

este adesea parţială. -• IMUNOTERAPIE ANTICANCEROASÂ,

VACCIN.

IMUNOSUPRESOR. Medicament care atenuează sau

suprimă reacţiile imunitare ale organismului. SINONIM:

imunodepresor.

Imunosupresoarele se prescriu, în principal, în cursul

unei grefe, cu intenţia de a limita fenomenele de rejecţie,

şi în bolile autoimune.

EFECTE NEDORITE. Micşorând răspunsurile imunitare

ale organismului, imunosupresoarele îl expun la complicaţii

infecţioase virale sau bacteriene, iar pe termen lung, la

dezvoltarea afecţiunilor maligne (îndeosebi limfoame).

O supraveghere foarte regulată a bolnavilor trataţi cu

imunosupresoare este deci indispensabilă. în caz de efecte

nedorite, se pot diminua dozele, se poate trata afecţiunea

în cauză sau, dacă aceasta nu este posibil, se poate schimba

imunosupresorul.

IMUNOTERAPIE. Tratament al bolilor prin modificarea

activităţii sistemului imunitar.

Imunoterapia constă fie în a stimula răspunsul imun

atunci când el este insuficient (imunostimulare), fie în a-1

jugula atunci când produce efecte excesive sau nedorite

(imunosupresie).

Imunostimularea. Această stimulare a unui sistem imunitar

deficient sau „debordat" este indicată în tratamentul

deficitelor imunitare, al infecţiilor şi al cancerelor.

MIJLOACE NESPECIFICE

• Grefa de măduvă osoasă este indicată în tratarea deficitelor

ereditare ale imunităţii celulare (limfocite T) şi

humorale (limfocite B). Celulele-suşe provenite din măduva

unui donator compatibil sunt injectate pe cale venoasă şi

colonizează măduva bolnavului.

• Injectarea de imunoglobuline polivalente (active pe un

mare număr de antigene), pe cale intramusculară sau

intravenoasă, este indicată în tratamentul unui deficit

imunitar humoral foarte rar: agamaglobulinemia lui Bruton.

• Administrarea de antigene produse plecând de la

bacterii, care stimulează apărarea imunitară, a fost folosită

ca tratament de completare în cancer. Eficacitatea sa este

discutată în infecţiile bronşice cronice, inclusiv la copil.

MIJLOACE PUŢIN SPECIFICE. Aceste metode sunt încă

experimentale.

• Administrarea de hormoni timid de sinteză este utilizată

în tratamentul deficitelor imunitare celulare.

• Administrarea citokinelor (substanţa având un rol în

stimularea imunităţii), fabricate prin inginerie genetică,este

indicată în tratamentul unor cancere. Interferonul, antiviral

şi antitumoral, şi interleukina 2 sunt cele mai folosite.

r 315

MIJLOACE SPECIFICE

• Vaccinarea este cel mai clasic dintre procedeele de

imunostimulare specifică cu o bacterie, un virus sau un

parazit, în scop preventiv.

• Seroterapia este utilizată în situaţii de urgenţă. Se dispune

de anticorpi activi împotriva tusei convulsive, citomega-

J, lovirusului,hepatitei B,oreionului,rabiei,rujeolei,rubeolei,

" tetanosului, varicelei şi zonei zoster.

ImunOSUpresia. Numită, de asemenea, imunodepresie,

,! această inhibiţie a reacţiilor excesive sau anormale ale

': sistemului imunitar este indicată global în alergii, cancere,

boli autoimune (caracterizate printr-o dereglare a sistemului

imunitar, care atacă însuşi organismul subiectului) şi în

rejecţiile de grefă.

MIJLOACE NESPECIFICE

• Metodele chimice implică administrarea de medicamente

numite imunosupresoare. Ele aparţin la 3 categorii: corticosteroizii,

antimetaboliţii (azatioprină) şi alchilanţii (ciclofasfamidă,

clorambucil, melfalan).

• Metodele fizice includ iradierea organelor limfoide (măduva

osoasă, ganglionii limfatici) şi plasmafereza. Aceasta

din urmă constă în prelevarea sângelui de la bolnav, în

separarea celulelor (globule albe, globule roşii şi plachete)

din plasma bolnavului, care conţine anticorpii anormali, şi

în reinjectarea celulelor în plasma de substituţie.

• Metodele chirurgicale constau în practicarea ablaţiei

timusului în caz de miastenie (boală autoimună însoţită

adesea de o hipertrofie a timusului) sau a splinei în caz de

purpură trombocitopenică, având în vedere că atunci

plachetele sunt distruse excesiv de acest organ.

MIJLOACE PUŢIN SPECIFICE

• Administrarea de ciclosporinâ A a permis diminuarea

i semnificativă a numărului de respingeri de grefă prin

neutralizarea limfocitelor T auxiliare, reducând secreţia de

interleukină 2.

• Administrarea de anticorpi monoclonali puţin specifici,

;| fabricaţi prin inginerie genetică şi obţinuţi plecând de la o

descendenţă celulară unică, denumită clonă, înlocuieşte azi

'i injectarea de seruri antilimfocite T, fabricate prin imunizarea

J cailor şi iepurilor împotriva limfocitelor T umane. Anticorpii

i monoclonali sunt îndreptaţi împotriva unor limfocite T şi

|i B activate sau împotriva unor citokine. Anticorpii anti-CD3

j| sunt prescrişi uneori în cursul grefelor, iar anticorpii

i anti-CD4, în cursul bolilor autoimune, în particular

împotriva poliartritei reumatoide.

,| MIJLOACE SPECIFICE. Unele dintre ele sunt încă doar

' experimentale.

';' • Administrarea de anticorpi monoclonali specifici, care

î nu recunosc decât o proporţie infimă de limfocite, cele care

* sunt patogene, este în curs de experimentare.

fi • Vaccinarea bolnavului împotriva propriilor sale limfocite

P patogene a fost practicată la om.