29 Amibiazâ

hormonale, care se poate prelungi câteva luni. Dacă nu e

nevoie de mai mult, diagnosticul este orientat prin elemente

clinice: variaţii ponderale, bufeuri de căldură, galactoree,

semne de hiperandrogenie (pilozitate, acnee), cefalee,

tulburări de vedere şi alte semne evocând o boală endocrină.

Un test cu progestative (hormoni care provoacă venirea

ciclului după 10 zile de tratament) permite să se aprecieze

secreţia de estrogeni. Dozarea prolactinei serveşte la

diagnosticarea cauzelor hiperprolactemiei. Când acest prim

bilanţ este negativ, măsurarea nivelului de gonadotrofine

permite să se distingă două cauze: insuficienţele ovariene

şi disfuncţiile hipotalamohipofizare. în sfârşit, amenoreea

este permanentă după menopauză sau după histerectomie.

TRATAMENTUL AMENOREEI. în majoritatea cazurilor

de amenoree, descoperirea cauzelor permite instituirea unui

tratament, de tip chirurgical sau hormonal. -• ESTROGEN,

GONADOTROFINĂ, TURNER (sindrom al lui).

AMETROPIE. Anomalie a refracţiei oculare perturbând

claritatea imaginii de pe retină (miopatie, hipermetropie,

astigmatism).

AMEŢEALA. Tulburare caracterizată printr-o alterare a

simţurilor putând evolua spre o pierdere a stării de conştientă.

O ameţeală este cel mai adesea benignă. Ea poate fi

consecinţa unei hipotensiuni ortostatice (scădere momentană

a presiunii arteriale atunci când se trece rapid din poziţie

culcată sau aşezată la poziţia în picioare), unei indispoziţii

vagale (încetinirea frecvenţei cardiace şi căderea presiunii

arteriale), unei hipoglicemii (scăderea concentraţiei de zahăr

în sânge), unui vertij paroxistic benign, făcând să fie căutată

o origine otorinolaringologică, unei emoţii puternice, unei

insuficienţe vertebrobazilare (artroza coloanei vertebrale,

antrenând o ameţeală atunci când capul se apleacă pe spate,

prin comprimarea unei artere, aceasta, la rândul ei, adesea

fiind ateromatoasă).

Ameţeala poate avea şi alte cauze, mai rare dar mai

serioase: o tulburare a ritmului sau a conducţiei cardiace;

un accident ischemic trecător (obstrucţia parţială sau intermitentă

a circulaţiei cerebrale); un hematom intracerebral,

mai ales după un traumatism, sau o tumoră cerebrală.

Ameţelile cele mai benigne dispar în stare de repaus.

Persistenţa lor, evoluţia tulburărilor spre vertije indică o

agravare şi constituie o invitaţie la un consult medical.

AMFETAMINIC. - ANOREXIGEN.

AMIANT. Mineral compus din silicat de calciu şi silicat

de magneziu.

Proprietăţile izolante ale amiantului, termice şi fonice,

explică utilizarea sa frecventă în industrie. Inhalarea intensă

şi prelungită a pulberilor de amiant sau de asbest (numele

dat fibrelor uşor colorate, verzui sau cenuşii datorită

prezenţei impurităţilor, spre deosebire de termenul „amiant",

care desemnează fibrele albe şi strălucitoare) este

răspunzătoare de asbestoză, una dintre cele mai importante

boli profesionale pulmonare. Ea mai poate duce la apariţia

plăcilor de îngroşare a pleurei (membrana care căptuşeşte

toracele şi înveleşte plămânii), la calcificări ale diafragmei,

la efuziune pleurală, la un mezoepiteliom (tumoră a pleurei),

chiar la un cancer bronşic.

AMIBIAZĂ. Boală parazitară cauzată de infestarea cu

amiba Entamoeba histolytica.

Amibele sunt protozoare din clasa rizopode, constituite

dintr-o singură celulă mobilă care se poate înconjura de un

înveliş subţire şi să formeze astfel o sferă de câţiva microni

sau zeci de microni în diametru: chistul amibian.

Această boală priveşte mai ales regiunile tropicale cele

mai sărace, lipsite de canalizare, de latrine, de apă potabilă,

şi unde folosirea dejecţiilor umane ca îngrăşământ este

o practică obişnuită. Ea survine mai ales la călători, în timpul

şederii în / sau al întoarcerii din ţările tropicale, care nu pot

urmări regulile de igienă alimentară.

CONTAMINAREA. Boala se contractează prin ingestia de

chisturi amibiene care contaminează apa, fructele sau

legumele. Amiba atinge intestinul gros şi se instalează aici

(cel mai adesea în colon), mai întâi la suprafaţa mucoasei:

„purtător sănătos", subiectul nu prezintă atunci nici un

simptom; totuşi, materiile lui fecale conţin chisturi infecţioase

susceptibile să contamineze alte persoane. într-o a

doua etapă, amiba se implantează în grosimea peretelui

intestinului gros: atunci se declară amibiaza propriu-zisă.

SIMFTOME ŞI EVOLUŢIE. Amibiaza se manifestă

printr-o dizenterie (diaree dureroasă cu pierdere de sânge):

se vorbeşte atunci de dizenteria amibiană. Complicaţiile

grave şi destul de frecvente, amibiaza hepatică şi abcesul

amibian al ficatului se manifestă printr-o febră, o durere a

ficatului (organ care adesea creşte în volum) şi o jenă

respiratorie. Abcesul ficatului poate să se rupă sau să

comprime vasele sangvine şi canalul coledoc. Amibiaza

poate, de asemenea, să genereze un abces amibian al

plămânului: bolnavul suferă atunci de dureri în torace şi

de febră, tuse şi respiră cu greu; în anumite cazuri, el

expectorează un puroi maroniu, mai mult sau mai puţin

sangvinolent. Amibiaza mai poate, deşi mai rar, să antreneze

formarea unui abces al creierului, al rinichiului sau

al altor organe.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Parazitul este căutat în

scaune prin examen microscopic, înlesnit în caz de dizenterie;

amibiazele hepatice şi pulmonare sunt diagnosticate

prin cercetarea anticorpilor specifici în sânge. Abcesele sunt

localizate prin ecografie sau scanografie, abcesul amibian

al ficatului necesitând adesea o puncţie sub control

ecografic.

Tratamentul amibiazei constă în administrarea de

amibocide difuzibile (dehidroemetină, metronidazol etc.)

AMIGDALA. 30

şi de amibocide de contact (hidroxichinoleine) pentru

purtătorii sănătoşi. Acest tratament, deosebit de eficace,

asigură vindecarea.

PREVENIRE. Constă în urmărirea regulilor de igienă

alimentară: consumarea de apă minerală din butelii capsulate

sau de apă potabilă, clătirea fructelor şi legumelor cu

apă fiartă sau clorată.

AMIGDALĂ. Ansamblu de formaţiuni limfoide situate

în perimetrul faringelui. SINONIM: tonsila.

Amigdalele prezintă o suprafaţă neregulată marcată de

depresiuni profunde denumite cripte amigdaliene. Amigdalele

cele mai importante şi cele mai voluminoase sunt cele

palatine, situate de o parte şi de alta a omuşorului. Alte

amigdale au o funcţie mai accesorie: amigdalele linguale,

situate la baza limbii, amigdalele faringiene (vegetaţiile

adenoide), în profunzimea foselor nazale; amigdalele velopalatine,

pe faţa posterioară a vălului palatin; amigdalele

tubare, în jurul orificiilor trompei lui Eustachio.

Amigdalele contribuie Ia apărarea organismului faţă de

microbi formând globule albe, producând anticorpi şi jucând

rol de barieră la intrarea căilor respiratorii superioare.

PATOLOGIE. Infecţiile acute repetate (angine sau

amigdalite, otite) duc la slăbirea amigdalelor, care devin

ele înşile un focar de infecţie. O ablaţie chirurgicală,

amigdalectomia pentru amigdalele palatine sau adenoidectomia

pentru vegetaţiile adenoide, este avută atunci în

vedere.

AMIGDALECTOMIE. Ablatie chirurgicală a amigdalelor.

INDICAŢII. Amigdalectomia este indicată în caz de infecţie

amigdaliană cronică sau repetată, sau când amigdalele

hipertrofice împiedică respiraţia.

DESFĂŞURARE ŞI CONVALESCENŢĂ. Operaţia se

practică sub anestezie generală de scurtă durată. Uneori,

la 24 ore după intervenţie, survin sângerări ale gâtlejului,

pacientul trebuie să rămână atunci în poziţie întinsă, culcat

pe o parte, pentru a putea înghiţi mai uşor. Durerile din gâtlej

şi din urechi, obişnuite, necesită adesea administrarea unui

analgezic. O alimentaţie lichidă şi dulce (îngheţată, de

exemplu) este dată pacientului. Durerile de deglutiţie din

timpul meselor pot persista pe durata a 2-3 săptămâni

aproximativ. Vindecarea completă este realizată în mod

normal în două săptămâni. Dacă mai târziu se produce o

sângerare, este necesar să fie consultat fără întârziere un

medic.

AMIGDALITĂ. Inflamaţie acută sau cronică, de origine

infecţioasă, a amigdalelor palatine sau linguale.

Amigdalitele sunt frecvente la copilul sub 9 ani, mai rare

la adolescent sau la adult. O amigdalită provoacă dureri ale

faringelui şi dificultăţi la deglutiţie. Alte semne sunt o febră,

ganglioni palpabili la nivelul gâtului şi o respiraţie rău

mirositoare. La examenul clinic, gâtlejul este roşu. La adult,

infecţia se poate complica cu un flegmon periamigdalian

(abces între peretele faringelui şi amigdală). Dacă simptomele

persistă mai mult de 24 ore sau dacă pe amigdale

apare un depozit alburiu, trebuie consultat fără întârziere

un medic. Orice băutură şi mâncare de la gheaţă aduc o

uşurare. Alimentaţia va fi bogată în lichide. O amigdalită

acută reclamă un tratament cu antibiotice. Dacă este necesar,

se recurge la amigdalectomie.

AMILAZA. Enzimă de origine salivară sau pancreatică

intervenind în degradarea amidonului în maltoză. SINONIM:

alfaamilază.

Creşterea nivelului de amilază în sânge poate fi dovada

unei pancreatite acute şi se întâlneşte, de asemenea, în

unele cancere digestive şi în oreioh.

AMILOZĂ. Afecţiune caracterizată prin infiltrarea în

ţesuturi a unei substanţe numită amiloid. SINONIME: amiloidoză,

boală amiloklă,

O amiloză poate surveni fără motiv cunoscut (amiloză

primitivă) sau poate fi complicaţia unei alte boli cronice

(amiloză secundară): tuberculoză, dilatarea bronhiilor,

osteomielită, lepră, poliartrită reumatoidă, cancer etc. Cauza

producerii substanţei amiloide şi a depunerii sale în ţesuturi

nu este cunoscută.

AMIOTROFIE. Diminuare în volum a unui muşchi

striat prin reducerea numărului de fibre contractile care îl

constituie.

O amiotrofie este consecinţa, în general, a unei lezări

a fibrelor musculare (amiotrofie miogenă), a unei lezări a

sistemului nervos (amiotrofie neurogenă) sau a unei

imobilizări prelungite.

AMNEZIE. Pierdere totală sau parţială a capacităţii de

memorizare a informaţiei şi/sau de reamintire a informaţiei

înmagazinate.

CAUZE. O amnezie poate fi cauzată de o leziune a ariilor

cerebrale legate de funcţiile memoriei, de origine vasculară,

tumorală, traumatică (comoţie cerebrală), infecţioasă

(encefalită), degenerativă (boala lui Alzheimer), hemoragică

(hemoragie subarahnoidiană) sau consecinţa lipsei de

vitamină Bl .observată mai ales la alcoolici (sindromul lui

Korsakov).

Ea mai poate surveni şi în cursul bolilor psihiatrice, ca

urmare a unei crize de epilepsie sau a unui şoc. în sfârşit,

numărul tulburărilor de memorie este legat de consumul

de medicamente, în particular de tranchilizante (benzodiazepine).

Utilizate pe lungă durată, ele induc adesea o

amnezie anterogradă, care se manifestă prin imposibilitatea

de a fixa amintirile noi, sau prin tulburări acute de memorie

apropiate de ictusul amnezic.

TRATAMENT. Natura sa depinde de cauza subiacentă

pierderii memoriei. Tratamentul amneziilor de origine