303 Histerografie

medicamente (dopamină, îndeoschi) favorizează reîntoarcerea

venoasă la inimă.

HIPOXIE. Micşorare a concentraţiei de oxigen din sânge.

Hipoxia este un semn care permite estimarea gravităţii

stării unui pacient. Ea defineşte o insuficienţă respiratorie;

mai există şi o hipoxie în bolile cardiace avansate. Consecinţa

sa este o micşorare a aportului de oxigen pentru

celulele organismului, denumită uneori hipoxie celulară,

care se poate traduce printr-o gâfâială şi printr-o durere

toracică şi poate antrena o disfuncţie a creierului, inimii şi

rinichilor. Tratamentul este cel al bolii, căruia i se adaugă

eventual administrarea de oxigen.

HIRSCHSPRUNG (boală a lui). Boală congenitală

legată de absenţa, în anumite zone, a ganglionilor nervoşi,

care controlează musculatura netedă a intestinului (colon).

SINONIM: megacokm aganglionar.

SIMPTOMEŞI SEMNE. Boala lui Hirschsprung se manifestă

la sugarii mici (între 3 şi 5 luni), şi chiar la nou-născuţi,

printr-o distensie abdominală importantă. în fapt, atunci

când ajung în porţiunea de intestin afectată, fecalele şi

gazele nu mai înaintează normal, ceea ce antrenează o

dilatatie a colonului în amonte. Scaunele, rare, greu de

evacuat, au uneori duritatea pietrei. Constipaţia poate fi

tatreruptă de câteva episoade de diaree care dovedesc uneori

prezenţa unei enterocolite (inflamaţie a mucoaselor

intestinului subţire şi colonului).

TRATAMENT. Acesta este chirurgical şi constă în

scoaterea segmentului de intestin neinervat şi în legarea

colonului subiacent inervat la rect cu scopul de a restabili

continuitatea digestivă anatomică şi funcţională.

HIRSUTISM. Dezvoltare la femeie a unei pilozităţi

excesive şi cu aspect de pilozitate masculină.

Hirsutismul este legat adesea de factori genetici, dar ci

Mai poate fi provocat de luarea de medicamente steroide

mbolizante sau de hormoni estroprogestativi, care au efecte

Udrogenice deosebit de marcate. în alte cazuri, el dezvăfcrie

o prea mare secreţie de hormoni androgeni de către

ovare (distrofie polichistică, tumoră) sau de către glanda

Ofllticosuprarenală (hiperplazie suprarenală congenitală,

tumoră).

Hirsutismul se declară adesea încă de la primele cicluri

JMKtruale şi se accentuează cu timpul. El se manifestă prin

fire de păr dese, lungi, groase şi pigmentate, apărând în zone

neobişnuite la o femeie: barbă, obraji, mustaţă, areola

•Inilor, regiunea situată între sâni, linia mediană a abdomenului,

sus pe coapse. Alte semne de exces în hormoni

IWrogeni pot fi asociate, realizând un adevărat virilism:

leliee, căderea părului, hipertrofie a muşchilor şi a clitotfeului.

Toate aceste elemente diferenţiază hirsutismul de

Bpertricoză, care este o hiperpilozitate generalizată, de cele

nri multe ori de origine familială.

TRATAMENT. Hirsutismul poate fi revelator al unei boli,

care atunci trebuie căutată şi tratată. Dacă nu e vorba de o

altă boală, tratamentul hirsutismului face apel la hormonii

antiandrogeni (acetat de ciproteron), completat cu îngrijiri

cosmetice (epilare electrică).

HIS (fascicul lui). Grup de fibre miocardice diferenţiate

care se situează în septul interventricular al inimii.

FUNCŢIONARE. Fibrele fasciculului lui His conduc rapid

în interiorul ventriculelor influxul nervos responsabil de

contracţia cardiacă.

HISTAMINA. Amină provenind din transformarea

unui acid aminat, histidina.

Histamina se fixează pe receptorii situaţi la suprafaţa

celulelor. Ea joacă un rol de mediator chimic în mai multe

fenomene; creşterea secreţiei gastrice, transmiterea

mesajelor nervoase în creier, vasodilataţia, alergia, chiar

şocul anafilactic. Numeroase medicamente antihistaminice

sunt utilizate în tratamentul afecţiunilor alergice.

HISTERECTOMIE. Ablaţie chirurgicală a uterului.

INDICAŢII. O histerectomie este avută în vedere fie după

eşecul tratamentului medical al sângerărilor rebele, fie

atunci când un fibrom uterin antrenează simptome deranjante

(hemoragii repetate, compresia organelor pelviene,

dureri în micul bazin), fie în caz de cancer uterin sau chiar

după o naştere atunci când hemoragia se dovedeşte

imposibil de controlat.

DIFERITE TIPURI DE HISTERECTOMIE. Există două

tipuri de intervenţie, practicate sub anestezie generală.

• Histerectomia totala cuprinde ablaţia corpului şi colului

uterin. Ea se practică pe cale abdominală (chirurgie clasică)

sau, de câte ori este posibil, pe cale vaginală, din cauza

avantajelor acestui acces: risc operatoriu mai mic, absenţa

cicatricii, convalescenţa mai scurtă.

• Histerectomia subtotala, care nu se practică decât pe cale

abdominală, constă în îndepărtarea corpului uterin dar

lăsând la locul lui colul uterin. Ea permite conservarea în

întregime a profunzimii vaginului, dar riscul dezvoltării unui

cancer pe colul rămas (acest risc nefiind legat de operaţie)

o face din ce în ce mai rară.

CONVALESCENŢĂ ŞI PROGNOSTIC. După o spitalizare

de vreo zece zile, în caz de histerectomie pe cale abdominală,

sau de 3-5 zile,. în caz de intervenţie pe cale

vaginală, şi după o convalescenţă de 6 săptămâni, pacienta

îşi reia viaţa normală. Ea nu mai are scurgeri menstruale

şi nu va mai avea copii, dar îşi poate relua viaţa sexuală

normală la o lună după operaţie.

HISTEROGRAFIE. Examen radiologie al uterului.

-> HlSTEROSALPINGOGRAFIE.

HISTEROMETRIE 304

HISTEROMETRIE. Măsurare a profunzimii cavităţii

uterine.

O histerometrie este indicată în cursul oricărei boli care

modifică dimensiunile uterului (fibrom uterin sau cancer

uterin) şi înaintea unor intervenţii intrauterine, ca punerea

unui sterilet. Ea se efectuează cu ajutorul unei tije gradate

- histerometrul -, din metal sau din material plastic, introdusă

prin colul uterin până în fundul uterului.

HISTEROPEXIE. Fixare chirurgicală a uterului.

O histeropexie serveşte la corectarea deplasărilor de uter

(prolaps, retroflexiune, retroversiune).

HISTEROPTOZĂ. Coborâre anormală a uterului în

micul bazin din cauza unei slăbiri a mijloacelor de fixare

a acestui organ.

O histeroptoză rezultă dintr-o insuficienţă congenitală

a ligamentelor de susţinere a uterului sau din traumatismele

obstetricale. Tratamentul ei este chirurgical (histeropexie,

de exemplu) şi se integrează, în general, în cel al prolapsului

genital.

HISTEROSALPINGOGRAFIE. Examen radiologie

al uterului şi al trompelor lui Fallopio.

Acest examen asociază histerografia (examenul radiologie

al uterului) cu salpingografia (examenul radiologie

al trompelor).

INDICAŢII. Medicul prescrie în mod obişnuit o histerosalpingografie

atunci când pacienta suferă de tulburări de

ciclu, sângerări anormale sau de sterilitate şi în caz de avort

spontan.

PREGĂTIRE ŞI DESFĂŞURARE. Examenul este practicat,

într-un centru de radiologie, între a 8-a şi a 12-a zi după

menstruaţie, cu vezica goală. Medicul radiolog pune un

specul cu scopul de a vedea colul uterin şi de a pune aici

canula de histerografie care va servi la efectuarea injectării,

nedureroasă, a produsului de contrast. Odată injectat, acesta

opacifiază progresiv colul uterin, cavitatea uterină apoi

trompele lui Fallopio.

O histerosalpingografie durează între 25 şi 30 minute.

De îndată ce examenul este încheiat, pacienta poate să-şi

reia activităţile.

EFECTE SECUNDARE. Histerosalpingografia este un

examen delicat care poate fi dureros. Uneori, în orele care

urmează, pacienta poate resimţi dureri în partea de jos a

abdomenului, însoţite de febră. Este vorba de o reacţie locală

la produsul de contrast, care dispare rapid.

Uneori există şi unele semne de alergie la iod (mâncărimi,

urticarie pe corp).

CONTRAINDICAŢII. Histerosalpingografia trebuie să fie

realizată în afara perioadelor de hemoragii (menoragii sau

metroragii) sau ale infecţiilor genitale.

Acest examen este contraindicat în caz de alergie

cunoscută faţă de iod, în caz de sarcină sau în caz de infecţie

cunoscută a vaginului şi trompelor (salpingită), deoarece

ar risca diseminarea infecţiilor în micul bazin (pelviperitonită).

HISTEROSCOPIE. Examen care permite explorarea

cavităţii uterine cu ajutorul unui histeroscop (tub dotat cu

un sistem optic) şi, eventual, tratarea leziunilor constatate.

O histeroscopie este indicată în cursul căutării anomaliilor

mucoasei uterine (sinechii, polip, fibrom, cancer).

• Histeroscopia diagnostica utilizează un histeroscop lung

şi subţire de 2 milimetri în diametru, care transmite imaginea

captată fie direct de ochiul observatorului, fie, prin

intermediul unei camere de luat vederi şi a unui monitor

de televiziune, pe un ecran. După amplasarea speculului

şi dezinfecţia colului uterin, instrumentul este introdus prin

orificiul colului şi, sub control vizual, este împins în uter.

La femeia care nu este încă la menopauză, examenul este

practicat între a 10-a şi a 14-a zi a ciclului, adică înainte

de ovulaţie. Histeroscopia diagnostică este un examen

nedureros, care durează câteva minute şi poate fi efectuat

în cursul unei consultări la cabinetul medicului.

• Histeroscopia operatorie utilizează un histeroscop

înconjurat de o teacă ce permite alunecarea în interior a

instrumentelor operatorii. Este necesară o anestezie, fie

generală, fie regională (rahianestezie prin injectarea produsului

anestezic în canalul rahidian). Chirurgul îndepărtează

atunci leziunea uterină, polip sau fibrom, pe căi

naturale. Intervenţia nu durează vreodată mai mult de o oră,

iar pacienta, spitalizată în dimineaţa intervenţiei, poate să

părăsească spitalul în aceeaşi seară.

HISTEROTOMIE. Deschidere chirurgicală a uterului.

O histerotomie, care necesită deschiderea abdomenului,

este indicată, în principal, în caz de cezariană.

HISTIOCITOFIBROM. Tumoră benignă a pielii.

SINONIM: dermalofibrom.

Un histiocitofibro'm, foarte frecvent, apare ca un nodul

de mai puţin de 2 centimetri diametru, mobil, tare, de

culoare roşie-violacee sau cafenie, amplasat mai ales pe faţa

anterioară şi internă a membrelor inferioare. Tratamentul

histiocitofibromului constă în distrugerea prin crioterapie

(aplicarea frigului) sau în îndepărtarea chirurgicală, dar

acesta este cu atât mai facultativă cu cât riscă să lase o

cicatrice inestetică.

HISTIOCITOLIZĂ. Afecţiune localizată sau difuză,

caracterizată prin proliferarea benignă sau malignă a

celulelor derivate din globulele albe.

HISTOCOMPATIBILITATE. Compatibilitate a

ţesuturilor de origine diferită bazându-se pe caracteristicile

antigenice de care depinde succesul unei grefe. SINONIM:

sistemul HLA.

Genele care guvernează sinteza acestor antigene sunt

situate pe cromozomul 6 şi sunt cunoscute sub numele de

r. HODGKIN

complex major de histocompatibilitatc (C.M.H.) sau sistemul

HLA (Human Leucocyle Anlijiens). Genele sistemului

HLA sunt repartizate în două clase: genele clasei 1 codifică

; antigenele de histocompatibilitatc prezente în toate celulele

f nucleate ale organismului şi sunt clasate în 3 grupe (A, B

\ şi C); genele din clasa II comandă sinteza antigenclor

i prezente doar în anumite celule ale sistemului imunitar

; (monocite, macrofage, limfocite B) şi sunt, de asemenea,

! repartizate în 3 grupe (DR, DQ şi DP). Actualmente se

j cunosc mai mult de 12(1 gene diferite ale sistemului HLA.

IMPORTANŢA ÎN MEDICINĂ. Fiecare individ posedă

I deci diferite grupe HLA. Părinţii transmit fiecăruia dintre

[ copiii lor o jumătate din genele lor. în interiorul unei aceleiaşi

familii, copiii pot să fi moştenit grupe identice în totalitate

(ei sunt numiţi HLA identici), jumătate din gene (sunt

numiţi semiidentici), sau pot să nu aibă nici un grup în

I comun (ei sunt atunci HLA diferiţi). Pentru doi subiecţi

i neînrudiţi, probabilitatea de a avea comune toate grupele

I HLA este mică.

• Succesul unei grefe se bazează în mare parte pe sistemul

B de histocompatibilitatc Cu cât diferenţele HLA sunt mai

I mari,cu atât reacţiile de respingere sunt mai intense. în plus,

K atunci când un subiect a fost în contact cu antigenele de

• histocompatibilitatc pe care nu le posedă, de exemplu în

» cursul unei transfuzii sangvine, al unei grefe anterioare sau

• al unei sarcini, el poate dezvolta anticorpi, zişi limfocito-

• toxici, îndreptaţi împotriva antigenclor care îi sunt străine:

• K vorbeşte de imunizare anti-HLA. Prezenţa unor astfel

• de anticorpi face mai dificilă realizarea unei grefe.

K WSTOGENEZĂ. Totalitate a etapelor care duc la eonii

Mituirea unui ţesut matur.

I

B NISTOLOGIE. Studiu microscopic al ţesuturilor vii.

sistemului rcticuloendotelial (celule capabile să absoarbă

particule străine ca levurile).

SEMNE Şl SIMPTOME. Histoplasmoza americană poate

îmbrăca trei forme diferite: o formă de primo-infecţie, de

departe cea mai obişnuită, fără simptome deosebite în 90%

dintre cazuri, sau prezentându-se sub forma unei stări

gripale; o formă pulmonară cronică (pseudotuberculoză);

o formă generalizată, gravă.

TRATAMENT. Noile produse triazolate (medicamente

antifungice) permit o vindecare rapidă.

Histoplasmoza africană. Denumită şi histoplasmoza cu

forme mari, această boală este cauzată de o ciupercă,

Hi.stoplasmaduboisii.

Histoplasmoza africană se întâlneşte în mod sporadic

în statele Africii subsahariene intertropicale.

CONTAMINARE ŞI SIMPTOME. Modul de contaminare

(pe mucoase sau cutanat) este prost cunoscut.

Această micoză afectează mai ales pielea, oasele, ganglionii,

unde ca dezvoltă noduli, abcese, ulceraţii. Formele

diseminate sunt rare, dar de o gravitate extremă.

TRATAMENT. Tratamentul prin medicamente antifungice

este, în general, eficace, dar vindecarea este mai lentă decât

pentru histoplasmoza americană.

HIV. -+ SIDA.

HLA (sistem). -• HISTOCOMPATIBILITATE.

HODGKIN (boală a lui). Afecţiune canceroasă care

atinge îndeosebi ganglionii limfatici şi alte organe limfoide

(splină, ficat) sub formă de limfom. SINONIM: limjogranulomatozâ

maligna.

Boala lui Hodkin afectează în mod obişnuit persoanele

sub 30 ani şi mai în vârstă de 60 ani. Cauzele ei sunt încă

puţin cunoscute.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Afecţiunea apare mai întâi la

ganglionii limfatici (ai gâtului, la cei axilari, inghinali,

mediastinali (în spaţiul dintre plămâni), crescuţi în volum

(adenopatii) şi unde se observă o proliferare de celule uriaşe

cu nuclee multiple caracteristice acestei boli, celulele lui

Sternberg. Afecţiunea se întinde din aproape în aproape la

lanţurile ganglionare şi la splină, care creşte în dimensiuni.

Mai târziu sunt afectate şi alte organe ca ficatul, plămânul

sau măduva osoasă. Boala este însoţită, mai frecvent la un

stadiu avansat, de semne generale de febră, mâncărimi şi

pierdere în greutate, cu semne biologice de inflamaţie

(creşterea vitezei de sedimentare sangvină).

TRATAMENT. Acesta face apel la polichimioterapie şi la

radioterapie. Sunt posibile diferite tipuri de tratamente

chimioterapice, dintre care principalele sunt MOPP (muştar

azotat, vincristină, procarbazină şi prednison) şi ABVD

(care asociază adriblastină, bleomicină, vinblastină şi

dacarbazină). în unele forme localizate, este uneori posibil

HISTOPLASMOZA.

i ciuperci.

smoza americană. Cunoscută şi sub denumirea

de boala lui Darling, histoplasmoza americană, sau histocu

forme mici, este cauzată de o ciupercă,

Uisloplasma capsulalum, capabilă să infecteze numeroase

domestice şi rozătoare. Această ciupercă este

i ţesuturi sub formă de levuri, deşi, în mediul

exterior (sol) sau în cultură, într-un laborator de micologic,

Şexistă sub forma filamentoasă (miceliană).

„" Histoplasmoza americană se întâlneşte des în Statele

imite şi în America de Sud. Mai sunt semnalate cazuri în

Africa, Asia şi Europa.

^$NTAMINARE. Omul se contaminează pe cale pulul

inhalând sporii ciupercilor conţinuţi în praful de

Isau de la crescătoriile de porumbei, sau în peşterile

le şi contaminate cu dejecţiile animale (lilieci, păsări).

.ciuperca se multiplică în interiorul celulelor

HOLERĂ 306

să se propună o radioterapie fără chimioterapie; în acest caz.

se efectuează adesea în prealabil ablaţia splinei, singura

metodă posibilă de a verifica dacă ea este atinsă, estimându-

se astfel gradul de extindere a bolii şi tratamentul

de urmat.

HOLERĂ. Boală infecţioasă intestinală, contagioasă,

cauzată de o bacterie, vibrionul holeric (Vibrio cholerue,

varietatea el Tor).

Diseminarea sa este favorizată de absenţa igienei. Pot

fi observate atât pandemii, cât şi atingeri sub forma unor

focare izolate. Zonele geografice afectate, în principal, sunt

Asia, Orientul Mijlociu, Europa şi, în ultimii ani. Africa şi

America de Sud.

CAUZA. Holera se transmite, în principal, fie prin ingestia

de apă poluată de dejecţiile umane infectate, fie prin ingestia

de alimente sau băuturi contaminate, sau chiar prin crustacee

infectate ingerate. Vibrionul holeric, introdus în

organismul uman, produce o enterotoxină care alterează

peretele intestinului subţire fără să-l distrugă.

SIMPTOME Şl EVOLUŢIE. După una până la cinci zile

de la contaminare, se declară brusc o diaree, cu vărsături

abundente şi crampe musculare. Subiectul nu arc febră.

Diareea devine curând lichidiană, gravitatea bolii rezidând

în amploarea deshidratării. La copil şi la subiectul vârstnic,

riscul e încă şi mai mare, deoarece deficitul în apă este

deosebit de rapid, marcat printr-o pierdere în greutate şi

printr-o înfundare a ochilor în orbite, însoţite de un şoc

hipovolemic (insuficienţă circulatorie) cu hipotensiunc

(căderea tensiunii arteriale) si oliguric (scăderea cantităţii

de urină excretată).

TRATAMENT. Tratamentul se bazează pe înlocuirea

pierderilor de lichid prin administrarea, timp de câteva zile,

fie prin perfuzie intravenoasă, fie pe calc orală dacă nu mai

au loc vărsături, a unei preparaţii standard prescrisă de

Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Un tratament antibiotic

poate fi prescris pentru evitarea propagării în întregul

organism.

PREVENIRE. Aceasta se bazează pe măsuri sanitare

privind circuitul apelor folosite şi latrinele şi pe reguli de

igienă simple: curăţenia perfectă a alimentelor şi mâinilor,

apă de băut la sticle capsulate sau fiartă. Puţin eficace,

vaccinul clasic nu mai este recomandat; sunt în curs de

evaluare noi vaccinuri.

HOLERIFORM. Se spune despre scaunul lichidian şi

foarte abundent.

HOLTER (înregistrare). înregistrare pe o durată de 24

sau 48 ore a activităţii cardiace a unui subiect care îşi duce

viaţa sa obişnuită.

înregistrarea Holter, care nu necesită nici imobilizare

la pat, nici spitalizare, lasă bolnavului posibilitatea să se

deplaseze şi să-şi exercite ocupaţiile.

INDICAŢII. Acest examen este indicat pentru supravegherea

ritmului bătăilor inimii la persoanele care poartă

un stimulator cardiac sau care urmează un tratament, îndeosebi

împotriva aritmiei cardiace (neregularitatea ritmului

cardiac) sau împotriva angorului.

Examenul este, de asemenea, utilizat pentru a detecta

o anomalie a nodului sinusal (regiunea miocardului unde

iau naştere influxurile nervoase care provoacă contracţiile

inimii), un bloc auriculovcntricular (încetinirea sau întreruperea

propagării unui influx nervos între auricule şi

ventricule)sau, încă, a unei insuficienţe coronariene (proastă

irigare a miocardului).

PREGĂTIRE ŞI DESFĂŞURARE. Acest examen se efectuează

cu ajutorul unui înregistrator cu casetă de dimensiunile

şi greutatea unui walkman. Electrozii sunt lipiţi pe

pieptul pacientului. Ei captează bătăile inimii şi activitatea

sa electrică şi transmit datele printr-un cablu la înregistratorul

care este înfăşurat în jurul taliei.

O tehnică identică permite supravegherea hipertensiunii.

Presiunea arterială este atunci măsurată la intervale regulate

timp de 24 ore.

HOMEOPATIE. Metodă terapeutică ce constă în

prescrierea pentru un bolnav sub formă extrem de diluată

şi stimulantă, a unei substanţe capabile să producă

tulburări asemănătoare celor pe care le prezintă bolnavul.

PRINCIPII. Principiul fundamental al homeopatiei ţine de

faptul că orice substanţă capabilă să producă la un individ

sănătos un anume număr de simptome este susceptibilă să

vindece un subiect bolnav care prezintă un ansamblu de

simptome asemănătoare. Astfel, tratamentul semnelor clinice

provocate de o înţepătură de albină (edem, arsură etc.)

va face apel la Apis melifera, remediu homeopatic preparat

plecând de la corpul în întregime al albinei.

Al doilea principiu al homeopatici constă în diminuarea

treptată a dozei unei substanţe medicamentoase până la doze

infinitezimale în scopul de a consolida sfera de acţiune a

acestuia în acelaşi timp diminuând efectul lui toxic.

Medicamentele se prezintă fie sub formă de soluţii, fie de

granule, fie de globule pe bază de lactoză sau de zaharoză,

impregnate cu substanţa activă şi administrate pe cale

perlinguală (puse sub limbă, pentru a fi resorbite de către

mucoasa linguală) în prize mai mult sau mai puţin repetitive.

INDICAŢII. Homeopatia este indicată mai ales în caz de

boală funcţională (cauzată de o proastă funcţionare a unui

organ, fără leziune a structurii acestuia). Ea este îndeosebi

utilizată în afecţiunile în care cauzele psihologice sau

psihosomatice sunt predominante sau importante.

PRACTICĂ. Practica homeopată debutează printr-o conversaţie

meticuloasă care vizează aprecierea semnelor

clinice şi contextul apariţiei lor, morfologia pacientului,

comportamentul său general (temperament extravertit sau

introvertit, agitaţie, manie, prostraţie), dorinţele sale şi