301 Hipotiroidie

FUNCŢIONARE. Hipotalamusul secretă doi hormoni care

sunt stocaţi în hipofiză înainte de a fi eliberaţi în sânge:

hormonul antidiuretic, sau vasopresina.care împiedică apa

din organism să fie pierdută în prea mare cantitate în urină,

şi ocitocina, care stimulează contracţiile uterine în cursul

naşterii.

Hipotalamusul secretă, de asemenea, liberine, hormoni

care controlează secreţiile antehipofizei.

Alt rol al hipotalamusului constă în a acţiona asupra

funcţionării viscerelor (viaţa vegetativă), de exemplu intervenind

asupra ritmului cardiac sau respirator. Hipotalamusul

controlează, de asemenea, senzaţiile de foame şi de saţietate,

deci prizele alimentare, precum şi termoreglarea.

PATOLOGIE. Patologia hipotalamusului este legată de cea

» hipofizei şi poate să se traducă prin tulburări diverse ale

funcţionării hormonale.

Simptomele revelatoare ale unei opriri a secreţiilor

hipotalamice sunt legate de mărimea tumorii sau de deficitul

hormonal (ca paloarea, astenia, absenţa scurgerilor menstruale,

depilarea).

Tratamentul este rareori chirurgical când atingerea

hipotalamică este importantă, ci mai curând medicamentos

sau radioterapie. în toate cazurile, un tratament hormonal

substitutiv este necesar pentru a corecta hipopituitarismul.

HIPOTENSIUNE ARTERIALĂ. Diminuare a tensiunii

arteriale.

Hipotensiunea arterială este caracterizată prin scăderea

presiunii sistolice sub 10 centimetri de mercur. Unele persoane

având un sistem cardiovascular normal au totuşi o

tensiune arterială mai mică decât media (aceasta fiind în

relaţie cu fiecare vârstă a vieţii). Termenul de hipotensiune

arterială este, în general, rezervat la cazurile în care tensiunea

arterială scade până la punctul de a antrena ameţeli

şi leşinuri.

CAUZE. O hipotensiune arterială se observă la bolnavii

foarte slăbiţi, la cei atinşi de denutriţie, imobilizaţii la pat

sau cei care nu fac vreun efort. O hipotensiune acută (survenită

brusc) poate fi urmarea unor răni grave sau unei

hemoragii interne cu pierdere mare de sânge, antrenând o

scădere a volumului sangvin circulant, a unei intoxicaţii acute

(alcool, de exemplu) sau a unei stări de şoc. Un infarct

miocardic, o boală infecţioasă, o alergie majoră (înţepătură

de insectă, muşcătură de şarpe, chiar un medicament) pot

fi responsabile de hipotensiune.

Hipotensiunea ortostatică. Este un sindrom clinic

caracterizat printr-o impresie de vertij şi o întunecare a

vederii, urmate uneori de sincopă, şi însoţit de o cădere a

tensiunii de cel puţin 20 milimetrei de mercur, survenind

la trecerea din poziţia culcat în poziţie în picioare.

Hipotensiunea ortostatică este adesea un efect secundar

al unui tratament cu antidepresoare sau cu antihipertensoare

(utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale). Ea mai

poate surveni si la diabeticii care suferă leziuni ale sistemului

nervos autonom care perturbă reflexele controlatoare

ale presiunii sangvine. în sfârşit, se poate să fie vorba de

o afecţiune autonomă de origine necunoscută, boala lui

Shy-Drager, survenind de obicei după 50 ani, mai des la

bărbat.

TRATAMENT. Dacă hipotensiunea este consecutivă

administrării de medicamente, adesea este suficient să se

modifice dozajul lor pentru a o corecta. Dacă însă cauza este

o boală, un diabet zaharat de exemplu, tratamentul depinde

de aceasta. Dacă e vorba de o cauză necunoscută, fenilefrina

dă de obicei rezultate bune. -+ SHY-DRAGER (boală a lui).

HIPOTERMIE. Scădere a temperaturii corpului sub 35°C.

Se deosebesc hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C),

grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C).

Hipotermia rezultă dintr-o prăbuşire a sistemelor fiziologice

de luptă împotriva frigului la subiecţii fragili (copii,

bătrâni care trăiesc în case prost încălzite) sau din expunerea

prelungită la frig până la epuizarea mecanismelor de

apărare (naufragiu, înec, subiecţi fără domiciliu iarna etc).

Ea mai este întâlnită şi la persoanele intoxicate (barbiturice

sau alcool), intoxicaţia inhibând mecanismul de apărare

împotriva frigului. în timpul unei infecţii,o hipotermie poate

uneori să se succeadă unei hipertermii acute sau chiar s-o

înlocuiască.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Hipotermiile accidentale moderate

sunt însoţite de frisoane intense constituind un mijloc

de apărare a organismului prin producerea de căldură. în

cursul hipotermiilor majore, căderea temperaturii este

responsabilă de tulburări ale stării de conştientă, chiar de

comă, de depresie respiratorie, de o încetinire a frecvenţei

cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu

diminuarea debitului cardiac. Cazurile cele mai grave simulează

moartea (absenţa totală a reacţiilor, stop respirator,

ritm cardiac extrem de încetinit).

TRATAMENT. în afara tratamentului cauzei şi a unor

măsuri legate de simptome (oxigenare, ventilaţie artificială

în caz de comă şi de hipotermie severă, perfuzii etc),

tratamentul este bazat pe încălzirea din exterior (pleduri cu

sau fără încălzire) sau internă (încălzirea aerului administrat

prin respiratorul artificial, perfuzii călduţe etc), care trebuie

să fie întreprinse cu atât mai cu prudenţă cu cât hipotermia

este mai profundă şi mai îndelungată.

HIPOTIROIDIE. Afecţiune caracterizată printr-un

deficit în hormoni tiroidieni (tiroxină şi triiodotironină).

Hipotiroidia este destul de frecventă la un adult de o

anumită vârstă şi afectează mai mult femeia decât bărbatul.

CAUZE. Hipotiroidia are trei cauze principale. Mai întâi,

ţesutul tiroidian poate fi absent (ablaţia tiroidei; foarte rar,

absenţa congenitală a acesteia) sau a devenit improductiv

după o iradiere a gâtului; încă mai des, este vorba de o

tiroidită a lui Hashimoto. Apoi, ţesutul tiroidian, în fond

normal, poate să nu fie stimulat suficient de către hormonul

HIPOTONIE MUSCULARĂ 302

tireostimulină (sau TSH, hormon hipofizar care stimulează

producerea de hormoni tiroidieni) din cauza unei atingeri

a hipotalamusului sau a hipofizei. în sfârşit, ţesutul

tiroidian este uneori insuficient de productiv prin deficit în

alimente iodate, frecvent în lume, sau prin bloc enzimatic

tiroidian (absenţa unei enzime, care fapt împiedică formarea

hormonilor tiroidieni).

SIMPTOME ŞI SEMNE. Hipotiroidia, sau mixedemul.

apare în mod treptat: îngroşarea pielii feţei şi gâtului, ten

palid, ca de ceară, palmele uneori portocalii. Pielea este

uscată şi rece (hipotermie la originea unei sensibilităţi la

frig), părul este uscat şi casant, iar sprâncenele, rare, îşi pierd

firele de păr. Aceste semne sunt însoţite de o luare în greutate

variabilă, de constipaţie şi de îngroşarea mucoaselor

ceea ce duce la o voce aspră şi la diminuarea acuităţii

audivite. Hipotiroidia poate antrena formarea unei guşe. Pe

plan psihic apar o încetinire intelectuală, tulburări ale

memoriei şi, în unele cazuri, o depresie semnificativă.

Hipotiroidia se manifestă şi printr-o încetinire a ritmului

cardiac, uneori cu semne de angor (angină pectorală) şi prin

tulburări ale scurgerilor menstruale şi o scădere a libidoului

la femeie.

TRATAMENT. Tratamentul substitutiv cu L-tiroxină,

administrat pe cale orală, trebuie să fie urmat toată viaţa.

HIPOTONIE MUSCULARĂ. în neurologie, diminuarea

tonusului muscular, responsabilă de o slăbire a

muşchilor.

Hipotonia se observă la începutul hemiplegiilor sau ca urmare

a injectării anumitor substanţe (anestezice, curara etc).

HIPOTRICOZĂ. Diminuare sau oprire a dezvoltării

sistemului pilos.

Majoritatea hipotricozelor fac parte dintre sindroamele

foarte rare, adesea de natură creditară.

HIPOTRIGLICERIDEMIE. Nivel anormal de scăzut

al trigliceridelor în serul sangvin.

Cu apariţie excepţională, hipotrigliceridemia este legată

fie de un aport alimentar insuficient de trigliceride, fie de

o abetalipoproteinemie (nivel anormal de scăzut al

betalipoproteinelor în sânge). Tratamentul său constă în

prescrierea de vitamină E, administrată pe cale orală.

HIPOURICEMIANT. Medicament capabil să micşoreze

nivelul de acid uric în sânge (uricemie).

Se deosebesc trei grupuri de hipouricemiante.

• Inhibitorii sintezei acidului uric (alopurinol, tisopurină),

luaţi sub formă orală, sunt indicaţi în tratamentul de fond

(pe termen lung) al gutei şi contraindicaţi în caz de sarcină

şi alăptare. Tulburările digestive pe care le provoacă sunt

atenuate dacă aceste medicamente sunt înghiţite la sfârşitul

mesei. Asocierea lor cu un antibiotic anume, ampicilina,

este contraindicată.

• Uricazuricele (probenicid, benzbromaron) cresc eliminarea

urinară a acidului uric. Ele sunt indicate în tratamentul

hiperuricemiilor (prea mare concentraţie de acid uric în

sânge) provocate de medicamente (diuretice, aspirină).

Luate sub formă orală, ele sunt contraindicate la subiecţii

suferind de insuficienţă renală. Ele pot declanşa formarea

de calculi urinari. Este nerecomandabilă asocierea lor cu

salicilaţi şi cu anticoagulante orale.

• Uricoliticele (urat oxidaza) distrug acidul uric şi sunt

indicate în hiperuricemiile severe, dar contraindicate la

femeia gravidă şi la subiecţii cu deficit în glucozo-6-fosfat

dehidrogenază. Ele sunt prescrise pe cale parenterală în

injecţie, iar efectele lor nedorite sunt, în principal, reacţiile

alergice.

HIPOURICEMIE. Diminuare a nivelului de acid uric

în sânge.

O hipouricemie poate fi consecinţa fie a unei diminuări

a sintezei acidului uric, la rândul ei legată de o insuficienţă

hepatică gravă, fie a unei creşteri a excreţiei urinare de acid

uric, cum se întâmplă în cazul unor cancere. Mai mult,

alături de medicamentele hipouricemiante utilizate în

tratamentul hiperuricemiilor, numeroase alte medicamente

au o acţiune hipoglicemiantă. Hipouricemia este fără

consecinţe clinice şi nu necesită deci nici un tratament.

HIPOVENTILAŢIE. Micşorare a cantităţii de aer care

ventilează plămânii.

HIPOVOLEMIE. Micşorare a volumului sangvin

eficace, adică a acelui volum necesar fiziologic pentru

menţinerea unei funcţii circulatorii normale.

Hipovolemia este urmarea pierderilor hemoragice (hemoragie

acută, exteriorizată sau nu) sau a unei deshidratări

(pierderi plasmatice sau hidroelectrolitice provocate de

arsuri întinse, o diaree, vărsături etc).

SEMNE ŞI DIAGNOSTIC. Semnele de hipovolemie sunt

foarte des amestecate cu cele ale cauzei sale. O hipovolemie

se manifestă întotdeauna printr-o micşorare a volumului

urinei, care este concentrată, o insuficienţă renală şi o

tahicardie (accelerarea ritmului cardiac) asociată de obicei

cu o presiune arterială joasă; venele superficiale sunt plate,

pielea este rece, marmorată; subiectului îi este sete foarte

des. Hipovolemia se traduce adesea printr-o respiraţie

accelerată.

Atunci când mecanismele de adaptare a organismului

la hipovolemie (îndeosebi accelerarea ritmului cardiac

pentru restabilirea unui debit cardiac suficient) sunt depăşite,

survine şocul hipovolemie (insuficienţă circulatorie

acută).

TRATAMENT. Independent de cel al cauzei, tratamentul

este bazat pe reumplerea vasculară prin perfuzii care vizează

restaurarea volemiei: sângele, apa şi electroliţii sau substituenţii

de plasmă, în mod excepţional albumină, plasma,

doar, în caz de tulburare gravă a coagulării asociată. Unele