I femeile.

I TRATAMENT. Tratamentul otitei acute, bazat pe medica-

E mente antibiotice, este uneori însoţit de o paracenteză. în

B caz de otită medie acută recidivantă, tratamentul poate

• coprinde o ablaţie a vegetaţiilor (adenoidectomie), chiar

I: plasarea unui aerator transtimpanic (yoyo).

K In alte cazuri, tratamentul este adesea chirurgical: tim-

K ptnoplastie (repararea timpanului şi/sau a oscioarelor)

B pentru otitele cronice sau înlocuirea scăriţei printr-o pro-

• Iezi în caz de otospongioza, sub anestezie generală şi cu

B ajutorul unui microscop (microchirurgie).

I, MPOALDOSTERONISM. Afecţiune caracterizată

B printr-o insuficienţă a secreţiei de aldosteron (hormon

K; secretat de către glandele suprarenale pornind de la pro-

B Jesteron, destinat reglării metabolismului sodiului şi

B feigurind menţinerea volumului sangvin circulant).

B MHipoaldosteronismul primitiv, cel mai frecvent, este legat

B fc o atingere directă a zonei glomerulate al glandelor

corticosuprarenale, ca în cazul bolii lui Addison. Tratamentul

constă în administrarea de 9-alfa-fIuorocortizon.

• Hipoaldosteronismul secundar este cauzat de un defect

de stimulare de către renină a secreţiei de aldosteron.

Această situaţie poate să fie observată în cursul tratamentelor

cu heparină sau cu antiinflamatoare nesteroidiene,

în cazul pielonefritelor cronice, al nefropatiilor diabetice

sau gutoase. Simptomele sunt o deshidratare, însoţită de

vome şi de o scădere a tensiunii arteriale, precum şi de

simptomele hiperkaliemiei (tulburări ale ritmului cardiac).

Tratamentul constă în restricţia aporturilor alimentare în

potasiu, în utilizarea răşinilor (medicamente care, prin

schimb de ioni, fixează şi elimină potasiul aflat în exces)

şi în administrarea de mici doze de analogi de aldosteron

(substanţe apropiate din punct de vedere chimic de

aldosteron şi care au aceleaşi efecte).

HIPOCALCEMIE. Micşorare anormală a calcemiei

(nivelul de calciu în sânge)'sub 2,26 milimoli, adică 90

miligrame, pe litru la adult şi sub 1,75 milimoli, adică 70

miligrame, pe litru la nou-născut.

Hipocalcemia este consecutivă, la adult, unor boli digestive

cu defect de absorbţie a alimentelor (intoleranţă la

gluten) unei carenţe în vitamina D, unei insuficienţe renale

cronice şi, la copil, unui rahitism prin carenţă în vitamina D.

Mai rar, ea este cauzată de o hipoparatiroidie (insuficienţa

secreţiei de parathormon de către glandele paratiroide).

Hipocalcemiile minore nu produc semne. Când ele sunt

mai importante declanşează crize de tetanie. Pe termen lung,

hipocalcemia antrenează tulburări neurologice (tremurături),

o cataractă precoce, anomalii dentare. Tratamentul său

cuprinde luarea pe cale orală de calciu şi de vitamina D.

El necesită o supraveghere regulată a nivelului de calciu

în sânge şi în urină. Formele severe impun o injectare de

urgenţă de calciu.

HIPOCALCIURIE. Mişcorare anormală a cantităţii de

calciu excretată în urină.

Hipocalciuria se observă în caz de steatoree (prezenţa

unei cantităţi excesive de materii grase în scaun), de hipoparatiroidie

(defect al secreţiei glandelor paratiroide), de

afecţiune renală cronică şi, la copil, în caz de rahitism.

Tratamentul său este cel al bolii responsabile de hipocalciurie.

HIPOCAPNIE. Micşorare a concentraţiei de dioxid de

carbon în sânge.

O hipocapnie este consecinţa unei eliminări excesive a

dioxidului de carbon, semn al unei hiperventilaţii alveolare

(creşterea intrărilor şi ieşirilor de aer în şi din alveolele

pulmonare). Hipocapnia poate fi cauzată de un exerciţiu

intens, de anumite boli (embolie pulmonară în particular),

dar şi de fenomene nervoase sau legate de comportament

şi de emotivitate.

Tratamentul hipocapniei ţine de cauza ei.

HIPOCOLESTEROLEMIANT 298

HIPOCOLESTEROLEMIANT. - HIPOUPEMIANT.

HIPOCRATISM DIGITAL. Deformaţie a extremi

taţilor degetelor de la mâini şi, uneori, a celor de la pic ioare.

Hipocratismul digital poate fi ereditar. De cele mai multe

ori totuşi,el apare ca urmare a unei boli cronice pulmonare

(dilataţia bronhiilor, tuberculoză, fibroză, cancer) sau

cardiace (endocardită, malformaţie). Unghiile iau un

aspect bombat, iar ţesuturile subiacente sunt hipertrofiate;

degetul, uneori dureros, are forma unui băţ de tobă sau a

unei spatule. Tratamentul hipocratismului digital în sine nu

există, dar în formele neereditare tratamentul este cel al bolii

în cauză.

HIPODERM. Ţesut grăsos situate între derm şi ţesutul

celular subcutan.

HIPODERMITĂ. [nflamaţie acută a hipodermului.

Hipodermitele se manifestă prin apariţia de noduli

subcutanaţi dureroşi şi de culoare roşie-violacee, adesea

simetrici, pe gambe, Tratamentul hipodermitelor este cel

al cauzei lor, asociat cu odihna la pat şi administrarea de

antiinflamatoare.

HIPOFIZĂ. Mică glandă endocrină (care secretă

hormoni) legată de partea anterioară a creierului. SINONIM:

glanda pituitura.

DESCRIERE. Hipofiza este situată sub hipotalamus, de care

este suspendată printr-o mică tijă, tija pituitară (sau hipofizară).

Deasupra şi în faţa hipofizei se găseşte chiasma

optică, conţinând fibrele nervoase venite de la cele două

retine. Structura internă a hipofizei se compune din două

porţiuni, separate una de alta, funcţionând independent:

antehipofiza în faţă şi posthipofiza în spate.

FUNCŢIONARE. Antehipofiza produce 5 hormoni:

tireotrofina (TSH), corticotrofina (A.C.T.H.), gonadotrofinele

(FSH şi LH) şi somatotrofina (STH), responsabilă

de creştere la copil. Aceşti hormoni se mai numesc şi

stimuline. Aceste secreţii sunt la rândul lor comandate de

către hormonii hipotalamusului. Antehipofiza secretă, de

asemenea, prolactina (responsabilă de lactaţie la femeie).

Posthipofiza serveşte drept loc de stocare provizorie a doi

hormoni ai hipotalamusului, hormonul antidiuretic, sau

ADH (care împiedică eliminarea apei de către rinichi atunci

când ea nu se află în destulă cantitate în organism), şi

citocina (care stimulează contracţiile uterului la femeie în

timpul naşterii).

EXAMENE. Pentru a studia hipofiza, se practică dozări

sangvine ale hormonilor şi examene radiologice (scaner,

imagerie prin rezonanţă magnetică). O radiografie a craniului

poate pune în evidenţă o mărire a şeii turceşti, semn

al unei tumori.

PATOLOGIE. Hipofiza poate fi sediul tumorilor, în general

benigne (adenom hipofizar, craniofaringiom). O tumoră

poate secreta în mod exagerat hormoni (hiperprolactinemie

cu secretarea laptelui de către sân, acromegalie datorată

somatotrofinei - cu hipertrofierea organelor; şi invers, o

tumoră, prin neproducerea secreţiilor (adenom cromofob),

poate provoca o diminuare a secreţiilor hormonale normale

- ceea ce se numeşte un hipopituitarism - sau o insuficienţă

antehipofizară, cauză a întârzierilor de creştere şi a

deficitelor în hormoni sexuali. Hipofiza, atunci când este

sediul unei tumori, poate, de asemenea, să comprime chiasma

optică şi să provoace o hemianopsie bitemporală: subiectul

nu mai are vedere a părţilor laterale, ca şi cum ar avea

ochelari de cal. Tratamentul tumorilor hipofizare este hipofizectomia

(ablaţia hipofizei), pe cale transcraniană sau

transnazală, şi radioterapia.

HIPOGLICEMIANT. Substanţă capabilă să diminueze

nivelul de glucoza din sânge (glicemie).

Efectul hipoglicemiant este adesea un efect nedorit al

unei substanţe (în principal, alcoolul). în schimb, medicamentele

hipoglicemiante, ca insulina şi antidiabeticele orale,

sunt utilizate pentru tratarea diabetului (boală în care

glicemia este crescută).

• Antidiabeticele orale sunt indicate în cursul diabetelor

neinsulinodependente, când regimul alimentar este insuficient.

Există numeroase contraindicaţii, variabile după

produs (insuficienţă renală, hepatică, cardiacă sau respiratorie;

alcoolism, sarcină), şi interacţiuni (cu alcoolul,cu antiinflamatoarele

etc). Luarea de antidiabetice orale impune

o supraveghere strânsă din cauza efectelor nedorite, care

pot fi grave: hipoglicemie cu sulfamidele, acidoză lactică

(exces de acid lactic în organsim) cu biguanidele.

• Insulina este indicată, în principal, în cursul diabetului

insulinodependent. Vitală în acest caz, ea este administrată

prin injecţii subcutane.

HIPOGLICEMIE. Diminuare anormală şi importantă a

glicemiei (nivelul glucozei sangvine) sub 2,4 milimoli, adică

0,45 grame, la litru.

Absorbţia de zahăr, în prea mare cantitate şi prea rapidă,

poate provoca o secreţie excesivă de insulina, la rândul ei

responsabilă de o hipoglicemie zisă funcţională; aceasta

survine după masă, niciodată pe nemâncate. Hipoglicemiile

organice (consecutive unei leziuni a unui organ), mai rare,

se observă în caz de insulinom (tumoră a pancreasului secretând

insulina) sau de insuficienţă suprarenală. Acestea

survin pe nemâncate, la distanţă de luarea mesei sau în

cursul exerciţiilor fizice intense. în sfârşit, o hipoglicemie

poate fi provocată de o intoxicaţie cu un medicament

(insulina, sulfamide, dextropropoxifen, aspirină în doze

mari) sau printr-o absorbţie excesivă de alcool.

O hipoglicemie se traduce prin palpitaţii, transpiraţii,

o senzaţie de foame imperioasă, o paloare, dificultăţi de

concentrare intelectuală, tulburări ale stării de spirit şi ale

caracterului, tremurături şi tulburări vizuale. Mai rar, ea

poate provoca tulburări ale stării de conştientă, chiar o comă.