279 Hemiplegie

Un hematom are aproape întotdeauna drept cauză un

traumatism. în majoritatea cazurilor, hematomul regresează

spontan. Se evacuează sângele, prin puncţie sau prin incizie

chirurgicală, doar în cazul hematoamelor voluminoase şi

compresive.

HEMATOM EXTRADURAL. Colecţie de sânge între

bolta craniană şi dura mater (ultima foiţă externă care

înveleşte meningele).

CAUZE Şl SEMNE. Un hematom extradural este relativ

tar. El este consecutiv unei lovituri pe acea parte a capului

şi provoacă dureri de cap, tulburări ale conştientei (somnolentă,

comă), uneori o hemiplegie. Evoluţia este caracteristică:

semnele nu apar decât la câteva ore după traumatism.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Se impune spitalizarea

de urgenţă, diagnosticul este confirmat prin scanografie, iar

tratamentul constă într-o intervenţie chirurgicală. Chirurgul

realizează un volet osos în craniu, evacuează hematomul,

apoireînchidevoletul.

HEMATOM RETROPLACENTAR. Efuziune anor

milă de sânge care poate surveni, în timpul sarcinii, între

placentă şi peretele uterului.

Un hematom retroplacentar este de cele mai multe ori

nsecinţa unei hipertensiuni arteriale şi a complicaţiilor

iile (toxemie gravidică), a unui diabet, a unei sarcini

multiple sau a unui hidramnios (exces de lichid amniotic).

Şl se declara, în general, în al treilea trimestru de sarcină

{iui timpul naşterii, printr-o durere bruscă şi intensă, o

(Ingerare vaginală, uneori printr-o stare de şoc (rău, cădere

Itensiunii arteriale).

Tratamentul, întreprins de urgenţă, asociază reanimarea

mamei şi naşterea prin cezariană.

HEMATOM SUBDURAL. Colecţie de sânge în craniu,

ţi interiorul meningelor.

M| Efuziunea de sânge se formează în spaţiul subdural după

•Itraumatism cranian. Se disting două feluri de hematoame

jţ Hematomul subdural acul care este consecutiv unui

i grav (accident rutier, cădere de la mai

«piti metri). Curând, apar tulburări ale conştientei (somapienţă,

comă) şi semne neurologice (paralizie etc).

'• Jjjţagnosticul este confirmat prin scaner. Dacă hematomul

; «te foarte voluminos, chirurgul practică o operaţie de

î.sub anestezie generală, pentru a-1 evacua. Dar trataileste

mai ales medical şi se adresează simptomelor:

nte împotriva edemului cerebral (manitol pe cale

ă). Prognosticul hematomului subdural acut este

•u.

/ subdural cronic este urmarea unui traumatism

După o perioadă de mai multe săptămâni până la

uni, apar, asociate sau nu, dureri de cap, tulburări

o încetinire psihomotorie, tulburări ale mersului,

in început de hemiplegie sau tulburări de vorbire

(afazie). Diagnosticul este confirmat prin scaner. Decizia

de a opera depinde de anumiţi factori: starea generală a

pacientului, volumul hematomului. în cazul în care soluţia

intervenţiei chirurgicale nu este reţinută, tratamentul medical

(supraveghere, corticoterapie etc.) permite, ca regulă

generală, resorbţia hematomului.

HEMATOPOIEZĂ. Totalitate a mecanismelor care

asigură producerea continuă şi regulată a diferitelor celule

sangvine.

La om, hematopoieza este asigurată de către măduva

osoasă.

HEMATOZA. Proces fiziologic care permite transformarea,

în plămâni, a sângelui venos încărcat cu dioxid de

carbon în sânge arterial încărcat cu oxigen.

HEMATURIE. Prezenţă a sângelui în urină.

O hematurie poate fi macroscopică, decelată chiar de

pacientul a cărui urină este de culoare roşie, rozalie sau

brună şi care conţine uneori cheaguri sangvine. Ea mai poate

fi microscopică: urina are atunci o culoare normală, sângele

nefiind decelat decât la examenul microscopic.

Bolile cele mai frecvente care stau la originea unei

hematurii sunt infecţiile urinare (cistite), tumorile şi papiloamele

vezicii, adenoamele şi cancerele prostatei, calculii

rinichiului sau ai ureterei, tumorile rinichiului, tuberculozele

urinare. Tratamentul constă în tratarea bolii care se află la

originea hematuriei.

HEMERALOPIE. Scădere a vederii la lumină slabă

(crepuscul, iluminare slabă).

O hemeralopie se întâlneşte, în principal, în cursul unor

afecţiuni care ating retina, fie că ele sunt congenitale (retinopatie

pigmentară), fie dobândite (retinopatie diabetică).

HEMIAGEUZIE. Pierdere a simţului gustativ pe jumătatea

dreaptă sau pe jumătatea stângă a limbii.

HEMIANOPSIE. Pierdere a vederii unei jumătăţi a

câmpului vizual al fiecărui ochi.

Hemianopsiile iau diferite aspecte, dar cele mai

obişnuite sunt hemianopsiile laterale, în care fiecare ochi

pierde jumătatea temporală (dinspre partea tâmplei, spre

exterior) sau jumătatea nazală (de partea nasului, spre

interior) a vederii sale.

Leziunile căilor vizuale pot avea drept cauză un traumatism

cranian, o compresie exercitată de o tumoră sau un

accident vascular cerebral. Tratamentul este doar cel al

cauzei.

HEMIPLEGIE. Paralizie care afectează o jumătate

(stângă sau dreaptă) a corpului.

Hemiplegia poate fi fie spasmodică (muşchii atinşi sunt

rigizi), fie flască (muşchii sunt moi şi slăbiţi).

HEMOCROMATOZĂ 280

CAUZE. O hemiplegie are drept cauză o leziune a căii

piramidale, fasciculul de fibre nervoase care merg de la

cortexul cerebral până la diferite niveluri ale măduvei

spinării şi care comandă contracţia muşchilor. Leziunea se

află de partea opusă membrelor atinse. Această leziune este,

la rândul ei, consecutivă unui accident vascular cerebral,

ischemic (diminuarea sau oprirea circulaţiei) sau hemoragie,

unei tumori sau unui traumatism ori a unei infecţii a sistemului

nervos (abces al creierului).

TRATAMENT. Acesta este, în principal, tratamentul cauzei,

care poate face să regreseze hemiplegia sau împiedică să

se agraveze. Lui i se adaugă tratamentul simptomelor (ventilaţie

asistată în caz de comă). Ulterior, reeducarea ameliorează

adesea sechelele motorii, iar ortofonia, pe cele de

limbaj.

HEMOCROMATOZĂ. Boală metabolică consecutivă

acumulării de fier în ţesuturile organismului. SlNONIM:

diabet bronzai.

DIFERITE TIPURI DE HEMOCROMATOZĂ

• Hemocromaloza primitiva este o boală rară, creditară.

• Hemocromaloza secundara poate fi legată de un alcoolism

cronic şi mai ales de transfuziile repetate.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Stocarea excesivă de fier antrenează

anomalii hepatice şi endocrine. Atingerea hepatică

este o ciroză, agravată în cazul consumului de alcool.

Atingerea endocrină este mixtă: pancreatică (diabet zaharat)

şi hipofizară (deficit în gonadotrofine). în plus, supraîncărcarea

în fier provoacă o coloraţie cenuşie a pielii.

DIAGNOSTIC. Tratamentul hemocromatozei constă în

practicarea unor luări regulate de sânge de la pacienţii care

nu sunt anemici; aceste sângerări rămân procedeul cel mai

eficace pentru a elimina fierul în exces. Totuşi, la bolnavii

politransfuzaţi, acest tratament nu este posibil. Administrată

în doze mari şi de preferinţă pe cale subcutanată mai multe

ore pe zi, deferoxamina (agent chelator al fierului) întârzie

procesul de supraîncărcare în fier crescând eliminarea sa

urinară şi digestivă.

HEMOCULTURĂ. Tehnică de laborator vizând punerea

în evidenţă a prezenţei sau absenţei unor microorganisme

patogene în sânge, deci depistarea stărilor septicemice şi

precizarea germenului responsabil, precum şi a antibioticelor

active faţă de acesta.

HEMODIALIZĂ. Metodă de epurare a sângelui cu

ajutorul unui rinichi artificial.

Hemodializa a fost adesea utilizată în anumite cazuri

de intoxicaţie gravă, dar este mai ales tratamentul major

al insuficienţelor renale acută si cronică. Cel puţin până când

este posibilă practicarea unei grefe renale, tratamentul

insuficienţei renale cronice prin hemodializa este definitiv.

Hemodializa permite epurarea sângelui de deşeurile care

sunt eliminate în mod normal prin urină (uree, creatinină),

corectarea unui eventual dezechilibru electrolitic (niveluri

anormale de sodiu, de potasiu, de bicarbonaţi etc. în sânge)

şi reechilibrarea pH-ului sangvin în caz de acidoză

(aciditate sangvină excesivă).

TEHNICA. Hemodializa constă în punerea în contact, prin

intermediul unei membrane semipermeabile numită dializor

(care nu lasă să treacă decât moleculele de dimensiuni mici

şi medii), a sângelui bolnavului cu un lichid a cărui compoziţie

este apropiată de cea a plasmei normale (dializat).

DESFĂŞURARE. în caz de insuficienţă renală cronică,

şedinţele de tratament durează între 4 şi 5 ore de trei ori

pe săptămână. Majoritatea pacienţilor se deplasează la

centrele de hemodializa spitaliceşti, publice sau particulare.

Dar şedinţa poate avea loc şi la domiciliul pacientului (în

acest caz, acesta urmează mai înainte o pregătire, el şi

partenerul de viaţă, sau părinţii dacă este vorba de un copil),

în caz de insuficienţă renală acută, şedinţele au loc în ritmuri

variabile, după gravitatea tulburării, în serviciile de

nefrologie sau de reanimare, zilnic în cazurile grave.

SUPRAVEGHERE. O supraveghere medicală, asigurată de

către un nefrolog, este obligatorie. Acesta fixează durata

şedinţelor, cantitatea de apă plasmatică de filtrat şi tratamentele

anexe, dietetice şi medicamentoase. Hemodializa

este perfect compatibilă cu o viaţă normală.

HEMODILUŢIE. Tehnică ce constă, înaintea unei

operaţii chirurgicale cu risc hemoragie, în prelevarea a două

sau trei unităţi de sânge de aproximativ 400 mililitri fiecare

de la un subiect (înlocuind această cantitate de sânge cu

un lichid mai puţin dens) cu scopul de a putea ca, la sfârşitul

intervenţiei sau chiar imediat după ea, sângele propriu să-i

fie reinjectat.

HEMOFILIE. Boală ereditară legată de cromozomul X,

caracterizată printr-o tulburare a coagulării sângelui.

Hemofilia este transmisă în mod recesiv şi legat de sex:

gena în cauză se găseşte pe unul dintre cei doi cromozomi

X ai mamei şi doar băieţii dezvoltă boala. Fetele nu o prezintă

(cu excepţia, uneori, a unor tulburări minore). O femeie

purtătoare a genei acestei boli va avea jumătate din fiii săi

hemofilici, iar jumătate dintre fiicele sale purtătoare ale

genei,ceilalţi copii, fete sau băieţi fiind indemni (neafectaţi),

în schimb, bolnavul hemofilic de sex masculin transmite

gena anormală tuturor fiicelor sale, care devin purtătoare

ale genei, dar fiii lui scapă neafectaţi.

DIFERITE TIPURI DE HEMOFILIE. Există două feluri

de hemofilie, A şi B, prima fiind de zece ori mai frecventă

decât cea de a doua. Coagularea normală a sângelui depinde

de acţiunea a treisprezece factori sangvini numerotaţi de

la I la XIII. Hemofilia A este legată de un deficit al factorului

VIII, iar hemofilia B, de un deficit al factorului IX.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Hemofilia antrenează hemoragii

a căror repetare şi gravitate sunt proporţionale cu importanţa

deficitului în factorul sangvin VIII sau IX.