277 Hartnup

Handicapurile motorii. Caracterizate printr-o disfuncţic

sau printr-o reducere a activităţii fizice a unui individ

(absenţa mobilităţii, mişcări parazite), handicapurile motorii

afectează membrele, trunchiul sau capul. Ele constituie

rangul al doilea în estimările consacrate privind handicapurile

severe la tineri.

CAUZE

• La copil, handicapurile motorii provin dintr-o malformaţie

congenitală şi sunt consecinţa unei leziuni cerebrale sau unei

atingeri a măduvei spinării survenită înainte,în timpul sau

după naştere. Este vorba fie de absenţa unei părţi sau a

totalităţii unui membru (agenczic), fie de pierderea totală

sau parţială a motricitatii prin afectarea muşchilor (miopatie)

sau a nervilor care comandă muşchii, fie de mişcări

anormale, fie de atingeri articulare.

• Handicapurile motorii dobândite mai târziu afectează

copiii şi adulţii şi sunt consecutive unor accidente sau boli.

tn ţările industrializate, accidentele de maşină şi de motocicletă

(frecvente la tineri) sunt responsabile de amputaţii,

de paralizii, de incapacităţi de control, de handicapuri grave

in urma unor fracturi multiple asociate sau nu unor leziuni

viscerale. Creierul sau măduva spinării pot fi atinse, iar o

leziune pe traiectul nervului sciatic între măduva spinării

şi muşchi poate provoca o sciatică paralizantă. Atingerile

articulare (poliartrite, artroză) sunt, de asemenea, responsabile

de deficienţele motorii.

TRATAMENT. Acesta constă în reconstituirea integrităţii

fizice a subiectului printr-o intervenţie chirurgicală, în

efectuarea unei reeducări motorii pentru a reduce importanţa

mişcărilor anormale sau în compensarea absenţei unui

membru printr-o proteză, care îl înlocuieşte în totalitate, sau

unei orteze, care se adaptează pe membrul mutilat.

Dezvoltarea ajutoarelor tehnice, mulţumită domoticii şi

creaţiei de roboţi, permite un control al mediului de la

domiciliu.

Handicapurile senzoriale. Ele afectează vederea şi auzul

I aproximativ 70 milioane de indivizi din întreaga lume

• Deficientele vizuale cuprind îndeosebi atingerile de

acuitate vizuală (cecitate sau scăderea acuităţii vizuale),

falgustările câmpului vizual şi atingerile pleoapelor şi ale

muşchilor oculomotori.

• Deficienţele auditive se caracterizează printr-o acuitate

auditivă insuficientă.

CAUZE. Cauzele handicapurilor senzoriale sunt variate:

accidente, infecţii, atingeri congenitale sau foarte precoce

Mc. Factori specifici pot, de asemenea, să intervină în geneza

«or astfel de deficienţe. Astfel, foamea, lipsa de oxigen

ţi epidemiile proprii ţărilor în curs de dezvoltare cauzează

handicapuri vizuale grave: ţările în curs de dezvoltare

tmiizează 80% dintre orbi. în ce priveşte surditatea şi

hipoacuzia, acestea pot fi legate de toxicitatea unor medicamente,

de expunerea la zgomot, de un barotraumatism

fapt de exemplu de plonjare submarină prost controlată)

au de îmbătrânire.

TRATAMENT. Este de fiecare dată cel al cauzei. în plus,

se caută compensarea deficienţei: proteze auditive şi vizuale

(ochelari şi lupe), implanturi cohleare, ajutoare tehnice

(utilizarea microordinatoarelor capabile să transpună scrisul

obişnuit în scrisul Braille sau să sintetizeze vocea, subtitrarea

emisiunilor televizate).

HANTAAN (virusul lui). Virus A.R.N. din familia

Bunyaviridae, responsabil de febra hemoragică de Coreea

(febra hemoragică cu insuficienţă renală).

HAPTOGLOBINA. Proteină a sângelui, haptoglobina

este o glicoproteină sintetizată de către ficat. Varietatea

anume de haptoglobina pe care o posedă un individ este

ereditară, iar identificarea ci este utilizată în medicina legală

în cursul cercetărilor de paternitate. Diminuarea concentraţiei

de haptoglobina din sânge indică o hemoliză (distrugerea

patologică a globulelor roşii). Creşterea sa este un

semn de boală inflamatorie.

HAPTONOMIE. Metodă de pregătire a naşterii care

utilizează pipăitul pentru a-i face înainte de naştere să comunice

precoce copilul şi viitorii lui părinţi.

Haptonomia este predată de medici sau de moaşe în

unele maternităţi sau în cursul consultaţiilor particulare la

cabinet. Pregătirea începe în luna a 4-a sau a 5-a de sarcină,

când mama începe să simtă copilul mişcând. în timpul

şedinţelor de haptonomie, părinţii învaţă să comunice cu

copilul lor cu ajutorul mâinilor, punându-le pe pântecul

matern, şi prin vocile lor. Puţin câte puţin, copilul se arată

sensibil ia contact şi răspunde solicitărilor venind să se aşeze

între mâinile părinţilor săi. El face astfel o primă cunoştinţă

cu tatăl şi mama sa şi dobândeşte o mai mare siguranţă

afectivă. în ce-i priveşte pe părinţi, aceştia învaţă să-şi

asculte copilul şi reacţiile sale. Pentru mamă, şedinţele de

haptonomie sunt o sursă de destindere şi de încredere în

ea: muşchii ei abdominali şi perineali se relaxează spontan,

facilitând astfel naşterea. Haptonomia acordă în plus un rol

foarte important viitorului tată.

HARADA (boală a lui). Boală care asociază o meningită

şi o uveită posterioară (inflamaţie a coroidei, membrana

vasculară a retinei).

Boala lui Harada,uveomeningita deosebit de frecventă

la asiatici, nu are o cauză cunoscută.

Meningita, de obicei foarte moderată, nu ocazionează

decât simptome puţin marcate (febră, dureri de cap, greţuri,

jenă oculară la lumină şi redoarea cefei). Inflamaţia coroidei

se manifestă prin dezlipiri ale retinei, care regresează de

la sine.

Corticosteroizii pe cale generală sunt în ansamblu

deosebit de eficace.

HARTNUP (boală a lui). Boală ereditară legată de o

anomalie a transportului unor acizi aminaţi.

HASHIMOTO 278

Boala lui Hartnup se manifestă din copilărie printr-o

erupţie cutanată (plăci roşii), prin semne neurologice (pierderea

echilibrului; succesiunea de mişcări oscilatorii, scurte

şi sacadate, ale ochilor).

Tratamentul bolii lui Hartnup, eficace, constă în administrarea

pe toată durata vieţii de vitamină PP.

HASHIMOTO (tiroidită a lui). Boală tiroidiană benignă

cu evoluţie cronică, antrenând adesea o hipotiroidie (insuficienţă

a secreţiei hormonale tiroidiene).

Tiroidită lui Hashimoto survine, în general, între 30 şi

50 de ani. Este vorba de o boală familială, autoimună, care

se manifestă printr-o guşă tare, de volum moderat, şi prin

semne de hipotiroidie (îngroşarea pielii, bradicardie, prudenţă

excesivă, constipaţie).

în absenţa tratamentului, tiroidită lui Hashimoto evoluează

prin pusee spre o tiroidită profundă.

HDL COLESTEROL. Fracţiune a colesterolului sangvin

transportată de către lipoprotcinc. SINONIM: colesterol HDL.

Cantitatea de HDL colesterol nu trebuie să fie mai mică

de 1 milimol, adică 0,4 grame, la litru; cu cât nivelul lui

este mai ridicat, cu atât riscul de boală coronariană (angor,

infarct) este mai scăzut.

HELICOBACTER PYLORI. Bacterie responsabilă de

gastrite şi ulcere.

Helicohacter pylori este găsită la unii bolnavi atinşi de

gastrită cronică sau de ulcer al duodenului. Antibioticele

permit o vindecare completă, fără recidive.

HELMINTIAZA. Boală parazitară umană şi animală ivită

în urma infestării cu anumiţi viermi, helminţii. SINONIM:

verminozâ.

DIFERITE TIPURI DE HELMINTIAZA

• Helmintiazele intestinale sunt fie cauzate de nematode

(viermi rotunzi) ca ascaris, tricocefal, trichina, anghilulă,

ankylostom, fie de viermi plaţi ca tenia vitelor, tenia porcilor,

tenia peştilor, distomele intestinale sau bilharziile.

• Helmintiazele ficatului sunt cauzate fie de o infestare cu

viermi adulţi, gălbezele (gălbeaza mare a ficatului, gălbeaza

de China), fie de o infestare cu larve în cazul unui chist

hidatic (provocat de o larvă, hidatida) sau în cazul echinococozei

alveolare, fie prin prezenţa ouălor, îndeosebi în

cazul bilharziozelor.

• Helmintiazele plămânilor corespund prezenţei unor distome

(gălbeze) în bronhii, fie dezvoltării unui chist hidatic.

• Helmintiazele exclusiv tropicale afectează ganglionii în

cazurile de filarioze limfatice, pielea în cazul loazei, dracunculozei,

sau oncocercozei, aceasta din urmă afectând şi

ochii.

HEMARTROZĂ. Efuziune de sânge într-o articulaţie,

de cele mai multe ori localizată în cavitatea articulară a

genunchiului.

în general, o hemartroză survine imediat după un traumatism

provocator al unei leziuni severe a articulaţiei.

Hemartroză se caracterizează de cele mai multe ori

printr-o umflare şi o durere a articulaţiei respective.

TRATAMENT. O pungă cu gheaţă pusă pe articulaţie poate

ajuta la diminuarea efuziunii şi a durerii. în scopul de a opri

hemoragia, medicul va putea realiza un bandaj articular relativ

strâns şi va recomanda punerea în repaus a membrului

în poziţie supraînălţată timp de 2-3 săptămâni.

HEMATEMEZĂ. Vomă cu sânge de origine digestivă.

O hematemeză traduce o hemoragie digestivă superioară

(sânge mai mult sau mai puţin digerat provenind din esofag,

stomac sau duoden). Cauzele cele mai frecvente sunt ruptura

varicelor esofagiene din cauza hipertensiunii portale la un

subiect atins de ciroză, ulcerul gastroduodenal şi gastritele

hemoragice. O hematemeză necesită o spitalizare de urgenţă

pentru a-i putea aprecia gravitatea şi repercusiunile sale.

Tratamentul face apel de cele mai multe ori la medicamente

antiulceroase, precum şi la sclerozarea, realizată pe

cale endoscopică, a varicelor esofagiene sau a unui ulcer

hemoragie.

HEMATIE. Celulă sangvină care transportă oxigenul din

plămâni spre ţesuturi. SINONIME: erilrocit, globul roşu.

Hematia poate fi considerată drept un sac care transportă

hemoglobina, pigmentul proteinic de culoare roşie însărcinat

cu transportul oxigenului.

HEMATOCEL AL VAGINALEI TESTICULARE.

Acumulare de sânge între testicul şi învelişul său seros,

vaginala testiculară.

Un hematocel al vaginalei testiculare este adesea consecinţa

unui traumatism al testiculului; mai rar este legat

de o tumoră testiculară. Dureros, hematocelul se traduce

printr-o creştere în volum a testiculului şi a bursei.

Tratamentul constă într-o intervenţie chirurgicală, care

permite evacuarea colecţiei sangvine şi verificarea stării

testiculului.

HEMATOCRIT. Mărime a volumului ocupat de globulele

roşii într-o probă de sânge în raport cu volumul probei,

exprimată în procente.

Hematocritul normal se situează între 40 şi 54% la

bărbat şi între 35 şi 47% la femeie. Diminuarea sa conduce

la căutarea unei anemii, creşterea sa este consecutivă unei

poliglobulii (creşterea masei totale de globule roşii din

organism).

HEMATOLOGIE. Ştiinţă a bolilor sângelui, măduvei

şi ganglionilor.

HEMATOM. Colecţie de sânge într-un organ sau într-un

ţesut, apărută ca urmare a unei hemoragii.