265 Glosodinie

cuprind lipoproteinele (proteine care transportă lipide de

felul colesterolului), seroglobulinele (subgrup de proteine

denumite uneori, în mod abuziv, globuline), fibrinogenul

(destinat formării fibrelor cheagului sangvin); albumina, în

schimb, este exclusă din acest grup.

Dozarea prin electroforeză (metodă de laborator servind

la separarea, cu ajutorul unui câmp electric, a diferitelor

componente ale unei soluţii) permite un studiu al

globulinelor sângelui. Această tehnică determină gruparea

lor în patru mari familii: alfa-l-globuline,alfa-2-globuline,

betaglobuline şi gamaglobuline, reprezentând respectiv

1-4%, 6-10%, 8-12% şi 12-19% din toate proteinele.

Gamaglobulinele cuprind mai ales majoritatea anticorpilor.

Se întâmplă adesea ca o boală să modifice proporţiile

fiecărei familii de globuline. Astfel, reacţiile inflamatorii

se caracterizează printr-o creştere a alfa-globulinelor şi

alfa-2-globulinelor. Ciroza hepatică creşte gamaglobulinele.

Gamapatiile monoclonale sunt boli în care se observă o

creştere izolată a unei proteine specifice aparţinând

familiei alfa-2-globulinelor, betaglobulinelor sau gamaglobulinelor

(dar nu şi o creştere globală a uneia dintre

aceste familii), precum şi o diminuare a altor proteine.

QLOBUL ROŞU. - HEMATIE

QLOMERULONEFRITĂ. Orice boală renală caracterizată

printr-o atingere a glomerulilor (unităţile filtrante ale

rinichiului). SINONIME: glomeruliia, glomerulopatie, nefropatie

glomerulară.

GlOmerulonefritele acute. Glomerulonefritele acute sunt,

îtigeneral, de origine infecţioasă (cauzate de un streptococ),

cel mai des consecutive unei angine netratate, mai rar unei

infecţii cutanate ca impetigo.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Glomerulonefritele acute se

manifestă printr-un sindrom nefritic caracterizat printr-o

atingere renală care survine la 10-15 zile după angină: se

dezvoltă foarte rapid edeme ale pleoapelor, în regiunea

lombară şi la glezne; urina este închisă la culoare şi puţină,

conţinând sânge şi proteine, apărând şi o hipertensiune

arterială; există uneori o insuficienţă renală moderată.

TRATAMENT. Tratamentul este cel al siptomelor: restricţii

tb aportul de apă şi de săruri, administrarea de diuretice

pentru dispariţia edemelor. Atunci când aceste măsuri se

dovedesc insuficiente, se recurge la un tratament cu medicamente

hipotensoare. Vindecarea survine aproape întotdeauna

în 10-15 zile fără a lăsa sechele.

glomerulonefritele cronice. Glomerulonefritele cronice

pbt fi primitive, fără cauză cunoscută, sau secundare,

«mecutive unor boli ca lupusul eritematos diseminat,

purpura reumatoidă, amiloza, diabetul, paludismul, ori

taoinomania sau acţiunea unor medicamente ca sărurile

de aur sau D-penicilamina.

SIMPTOME Şl SEMNE. Glomerulonefritele cronice se

traduc printr-o proteinurie (prezenţa de proteine în urină)

uneori foarte abundentă, care provoacă un sindrom nefrotic

(apariţia de edeme). Acesta poate, în forma sa majoră, să

ducă la anasarcă, edem generalizat care se dublează prin

efuziuni pleurale şi ascită (acumularea de lichid între cele

două foiţe ale peritoneului). în grade variabile, toate

glomerulonefritele cronice sunt susceptibile să evolueze

către o insuficienţă renală cronică.

TRATAMENT. Atunci când se manifestă printr-o simplă

anomalie urinară, glomerulonefritele cronice nu justifică nici

un tratament, dar ele trebuie supravegheate cu regularitate,

în anumite varietăţi mai grave ale bolii, principalele medicamente

utilizate sunt corticosteroizii întrebuinţaţi singuri sau

asociaţi cu imunosupresoarele. Tratamentul simptomelor

se dovedeşte întotdeauna necesar: regim strict fără sare,

tratamentul hipertensiunii arteriale, îngrijirea în mediu

specializat în caz de insuficienţă renală cronică. într-un

stadiu foarte evoluat, glomerulonefritele cronice necesită

o dializă şi, eventual, un transplant renal.

GLOMERULOPATIE. - GLOMERULONEFRITĂ.

GLOSITĂ. Inflamaţie a limbii.

O glosită se traduce printr-o modificare a aspectului şi

culorii limbii, care devine roşie şi dureroasă, şi printr-o

atrofiere a papilelor. Afecţiunea poate fi acută sau cronică.

• dositele acute pot fi generalizate pe toată limba (scarlatină,

intoxicaţie medicamentoasă) sau localizată (rănire

din cauza unui dinte sau unei proteze, arsură).

• dositele cronice pot fi un semn de anemie prin carenţă

în vitaminele grupei B (boala lui Biermer), în fier (anemie

feriprivă) sau în zinc, unul din semnele unei uscăciuni

bucale în cadrul sindromului lui Gougerot-Sjogren sau al

sifilisului terţiar (al treilea stadiu de evoluţie al acestuia);

acestea sunt atunci generalizate. Formele localizate cuprind

mici eroziuni suprainfectate de sifilis secundar şi două

afecţiuni deosebite de origine necunoscută:

- glosita exfoliativă, care se caracterizează prin apariţia

unor plăci roşii a căror formă variază de la o zi la alta;

- glosita losangică mediană, care se traduce printr-o

placă roşie de distribuţie mai mult sau mai puţin simetrică.

TRATAMENT. Este cel al bolii în cauză dacă ea este

cunoscută. O bună igienă dentară şi spălaturi ale gurii sunt

recomandate. Glosita exfoliativă marginată nu are un

tratament specific; glosita losangică mediană este tratată

prin clătiri ale gurii cu antiseptice şi cu vitamina PP.

GLOSODINIE. Senzaţie anormală percepută pe marginile

sau pe vârful limbii.

O glosodinie poate fi urmarea unei glosite sau unei iritări

a limbii de către dinţii aflaţi în stare proastă; foarte des, ea

este legată de un factor psihologic (anxietate, teamă exagerată

de cancer). Ea se traduce uneori printr-o adevărată

GLOTĂ 266

durere; în alte cazuri, prin senzaţii de înţepături, de arsură

sau de jenă. Tratamentul depinde de afecţiunea în cauză.

GLOTĂ. Regiune a laringelui cuprinsă între corzile vocale.

Glota constituie etajul mediu al laringelui, situat între

vestibulul laringean (deasupra) şi regiunea subglotică

(dedesubt). Ea este mărginită de fiecare parte de către o

coardă vocală, o sforicică albicioasă orizontală, constituită

din muşchi şi acoperită cu o mucoasă fină. în timpul

respiraţiei normale, aerul expirat nu produce nici un sunet

Ia trecerea prin glotă. în cursul fonaţiei, aerul expirat

produce un sunet datorită vibraţiei corzilor vocale (sunet

laringean) şi a cavităţii orobucalc situate deasupra.

PATOLOGIE. Bolile glotei se traduc printr-o modificare

a timbrului vocii (disfonie) şi sunt adesea cauzate de tutun,

care este un factor patogen important. Glota poate fi atinsă

de o paralizie laringeană, care o imobilizează, şi prin

anomalii ale mucoasei: tumori benigne sau maligne şi

laringite cronice.

GLUCAGON. Hormon secretat de către pancreas şi care

creşte concentraţia sangvină a glucozei (glicemie).

UTILIZARE TERAPEUTICĂ. Glucagonul este indicat

pacienţilor diabetici în caz de hipoglicemie (scăderea

nivelului glucozei sangvine) cauzată de o supradozare în

insulina care a antrenat o stare de rău sau o comă.

GLUCID. Substanţă compusă din carbon, hidrogen şi

oxigen, de origne esenţialmente vegetală. SINONIME: hidral

de carbon, zaharid.

împreună cu proteinele şi lipidele, glucidele, altădată

numite hidraţi de carbon, constituie cele trei principale

macronutrimente din alimentaţie. Nevoile sunt de aproximativ

5 grame per kilocorp pe zi şi trebuie să reprezinte

50-55% din raţia calorică zilnică. Glucidele reprezintă o

sursă energetică rapid mobilizabilă şi aduc 4 kilocalorii pe

gram. După lungimea şi complexitatea moleculei lor, ele

se clasifică în două categorii.

• Glucidele simple, denumite, de asemenea, zaharuri rapide

pentru că sunt rapid absorbite de către mucoasa digestivă,

au un gust dulce. Ele se găsesc mai ales în fructe, dulceţuri,

bomboane, prăjituri etc.

• Glucidele complexe sunt polizaharide, constituite din

asamblarea a foarte numeroase molecule de glucide. Ele

nu au, în general, un gust dulce. Polizaharidele hidrolizabile

sunt, în principal, reprezentate de către amidon, constituent

principal al feculentelor, rădăcinilor şi tuberculilor, şi de

către glicogen prezent mai ales în ficatul animalelor.

Polizaharidele nehidrolizabile constituie cea mai mare parte

a fibrelor vegetale alimentare (celuloza).

Este recomandabil, pentru a avea o alimentaţie echilibrată,

să se aducă organismului o raţie de 50-60% glucide

compuse o treime din glucide simple şi două treimi glucide

complexe.

Principala tulburare a metabolismului glucidelor este

diabetul.

GLUCOCORTICOSTEROID. Hormon steroid secretat

de zona fasciculată a glandelor suprarenale şi a cărui

sinteză are drept origine cortizolul. SINONIM: glucocorticoid.

-• CORTICOSTEROIZI.

GLUCOZA. Glucid prezent atât în regnul animal, cât şi

în cel vegetal şi care este principala sursă de energie a

organismului. SlNONIM: dextroză.

Glucoza este un glucid simplu (nu poate fi descompus

în mai multe alte glucide). Alimentele conţin rar glucoza

liberă (cu excepţia strugurilor), mult mai des glucoza inclusă

în glucidele mai complexe (maltoza sau amidonul, de

exemplu) care suferă acţiunea enzimelor din tubul digestiv,

fiind transformate în glucoza. Dar glucoza poate, de asemenea,

să fie sintetizată în cursul neoglucogenezei hepatice,

suită de reacţii chimice care transformă în glucoza

lipidele şi acizii aminaţi provenind din proteine şi acidul lactic.

GLUCOZO-6-FOSFAT DEHIDROGENAZĂ. Enzimă

care participă la degradarea glucozei.

PATOLOGIE. Deficitul genetic în glucozo-6-fosfat dehidrogenază

este cel mai frecvent dintre deficitele enzimatice ale

globulului roşu. Gena responsabilă de producerea acestei

enzime este amplasată pe cromozomul X (ca şi gena

responsabilă de hemofilie). Deficitul afectează mai ales

băieţii. Cele două tipuri mai frecvente sunt de tipul A

(Africa) şi de tipul B (Europa), zis şi deficit mediteranean.

Acest deficit dă pusee severe de hemoliză în cursul

absorbţiei de medicamente oxidante (antipaludice, sulfamide,

de exemplu) sau, uneori, doar ca urmare a ingestiei

de seminţe de Vicia java (favism). Această distrugere

intravasculară antrenează o emisie de urină roşie şi eventual

o insuficienţă renală acută. Deficitul subiectului african

este mai puţin sever. Tratamentul este esenţialmente preventiv:

el constă în interzicerea administrării oricărui medicament

cunoscut ca fiind prost tolerat de aceşti bolnavi.

Simptomele regrescază la oprirea tratamentului incriminat.

GLUTEN. Proteină prezentă în anumite cereale (ovăz,

grâu, orz, secară) ce conţine un acid aminat, glutamina, în

proporţie de 40%. -• BOALĂ CELIACĂ.

GOLDMANN (perimetru al lui). Aparat ce permite explorarea

câmpului vizual, mai ales a celui periferic.

Perimetrul lui Goldmann este utilizat pentru diagnosticarea

deficitelor oculare de tip neurologic, care privesc mai

ales câmpul vizual periferic, ca hemianopsiile (pierderi ale

vederii afectând o jumătate din câmpul vizual). Forma

semisferică a perimetrului lui Goldmann permite, de fapt,

studierea unui câmp mult mai întins la periferie decât

metodele care utilizează un ecran plan, ca analizorul lui