251 Fruct

în curs se realizează în vederea depistării antenatale a acestei

boli. Unele forme fruste permit o viaţă normală până la o

vârstă înaintată.

FRIG (dermatoze provocate de). Afecţiuni cutanate

declanşate sau agravate de o expunere la frig.

Frigul pe de o parte, reprezintă o agresiune directă pentru

epiderm; pe de altă parte, el provoacă o încetinire a

circulaţiei în capilarele sangvine ale dermului. Unele reacţii

cutanate sunt normale, prezente la toţi subiecţii: uscarea

pielii, mâncărimi, buze fisurate, agravarea unei boli de piele

(psoriazis, eczemă); degeraturile nu survin decât la friguri

intense, ca de exemplu pe munte. Alte reacţii, în schimb,

sunt numite anormale: tulburări vasomotorii de diferite tipuri

(degeraturi, acrocianoză, eritrocianoză, livedo, sindromul

lui Raynaud); urticaria survine fie fără o cauză cunoscută,

fie în legătură cu unele anomalii sangvine (crioglobuline).

FRIGIDITATE. Tulburare a sexualităţii feminine constând

în absenţa satisfacţiei sexuale în timpul raporturilor.

Frigiditatea poate fi completă (absenţa totală de apetit

şi de plăcere sexuală, denumită şi anorgasmie) sau parţială,

femeia nu ajunge la orgasm decât foarte rar, dar relaţiile

sexuale rămân satisfăcătoare în perioada care precede

juisarea.

CAUZE ŞI TRATAMENT. Cauzele unei frigidităţi sunt

multiple. Ele pot fi organice (infecţie, dezechilibru hormonal,

alcoolism, sarcină dificilă, menopauză) sau psihologice

(teama de o sarcină sau de o boală sexuală,

surmenajul, stresul, depresia, detaşarea faţă de partener).

Un tratament este aproape întotdeauna posibil: el poate să

se bazeze pe hormonoterapie sau pe psihoterapie, de

exemplu.

FRISON. Tremurătură involuntară, mai mult sau mai

puţin generalizată, a muşchilor.

Frisonul poate fi însoţit de clănţănituri ale dinţilor şi de

oripilare („piele de găină"). Este o reacţie normală a corpului

faţă de frig. Ca răspuns la scăderea temperaturii corpului,

reflexul de frison, provocând contracturi musculare,

generează căldură.

Frisonul se observă, de asemenea, în asociere cu un

puseu de febră, în faza iniţială a bolilor infecţioase, sau în

cursul septicemiilor, când au loc descărcările microbiene

în circulaţia sangvină.

FROTIU. Prelevare şi întindere pe lamă, într-un strat

subţire, a unei picături dintr-un lichid biologic (sânge, lichid

cefalorahidian, secreţie, urină), a unui produs patologic

(puroi, scurgere) sau a celulelor dintr-un ţesut sau dintr-un

organ (ganglion, vagin etc.) în vederea unei observaţii

microscopice.

FROTIU CERVICOVAGINAL. Prelevare şi întindere

pe lamă a celulelor vaginului şi colului uterin în vederea

observării lor la microscop.

INDICAŢII. Frotiul cervicovaginal, denumit în mod obişnuit

frotiu, este un examen de depistare a cancerului de

vagin sau de col uterin; el permite, de asemenea, decelarea

modificărilor celulelor înainte ca acestea să devină canceroase,

permiţând să se instituie un tratament preventiv.

Două frotiuri practicate la un an interval sunt recomandate

la începutul vieţii sexuale, apoi un frotiu la 2-3 ani

până la vârsta de 65 ani. în caz de frotiu normal şi/sau de

suspiciune de boală transmisibilă sexual, frotiul trebuie să

fie efectuat mai des.

DESFĂŞURARE. Frotiul cervicovaginal se practică la un

ginecolog sau într-un laborator. El nu trebuie să fie precedat

de o toaletă a vaginului. Medicul solicită pacientei să se

aşeze pe masa de examinare în poziţie ginecologică, adică

cu genunchii îndoiţi şi îndepărtaţi, cu picioarele pe suporţi.

Ginecologul aplică întâi un specul, un mic aparat în formă

de cioc de raţă care permite să se depărteze uşor pereţii

vaginului pentru a-l putea observa mai bine şi, de asemenea,

pentru a vedea mai bine colul uterin. Prelevatul este întins

pe o lamă de sticlă, apoi este colorat cu reactivi.

Frotiul de depistare este o probă nedureroasă; se întâmplă

să se producă o uşoară sângerare din cauza frecării cu

spatula pe col; această sângerare este fără gravitate şi se

opreşte de la sine în una-două zile. Trebuie ştiut că perioada

sângerărilor menstruale este singurul moment al ciclului

care este contraindicată pentru frotiu, deoarece prezenţa

sângelui în prelevat riscă să falsifice interpretarea

rezultatelor.

FROTIU SANGVIN. Prelevare şi întindere pe o lamă

de sticlă a celulelor din sânge în vederea unei observaţii

microscopice a acestora după colorarea specifică.

Un frotiu permite diagnosticarea infecţiilor ca, de exemplu,

paludismul, reperând parazitul în globulele roşii.

FRUCT. Produs comestibil al unor vegetale.de savoare

în general dulce.

Fructele sunt bogate în apă, în glucide (fructoză, mai

ales), în fibre vegetale (celuloză şi pectină, prezente mai

ales în coaja lor), în vitamine (vitamina C în citrice mai ales,

vitaminele Bl, B2 şi B6 în fructele uscate, precursorii de

vitamină A în fructele cu sâmbure şi în fructele bacă) şi în

săruri minerale. Conţinutul lor în glucide variază între 5 şi

19% pentru fructele proaspete, până la 40%, chiar 60%

pentru fructele uscate (curmale, smochine, stafide). Fructele

uscate au o valoare calorică mult mai ridicată decât fructele

proaspete şi sunt foarte bogate în glucide simple, în sodiu,

potasiu şi calciu. Fructele oleaginoase (migdale, nuci, alune)

sunt bogate în fibre, în proteine şi mai ales în lipide; ele

sunt mult mai calorice decât fructele proaspete: 400 calorii

pentru 100 grame.

FRUCTOZĂ 252

Consumate în cantităţi rezonabile, fructele proaspete

constituie un bun aport de fibre şi de vitamine. Pregătirea

lor termică le face mai digestibile datorită modificărilor din

compoziţia lor în fibre şi în glucide, dar, în schimb, apare

inconvenientul de a fi suferit o pierdere importantă de

vitamine.

FRUCTOZĂ. Glucid prezent în organism şi în alimentaţie.

SINONIM: levulozd.

Fructoza face parte din glucidele simple, de tipul hexoză

(molecula lor cuprinde şase atomi de carbon). Ea poate

exista ca atare sau sub forma de zaharoză, formată prin

asocierea de molecule de fructoza şi a unei molcule de

glucoza. Fructoza adusă prin alimentaţie este conţinută în

zahăr, în fructe (măr, pară, strugure), în miere. în organism,

ea este transformată în glucoza.

INTOLERANŢĂ LA FRUCTOZĂ. Este o afecţiune

ereditară consecutivă unui deficit în enzima care transformă

fructoza. Ea se manifestă la sugar şi la copil printr-o pierdere

a poftei de mâncare, prin vărsături, accese de hipoglicemie

(scădere bruscă a glucozei sangvine), o întârziere a creşterii.

Tratamentul constă în suprimarea fructozei din alimentaţie,

ceea ce face să dispară şi tulburările.

F.S.H. ~* FOLICULOSTIMULANT (hormon).

FTIZIE. -> TUBERCULOZĂ.

FUMIGAŢIE. • INHALATE.

FUND DE OCHI. Parte posterioară a interiorului ochiului

(papila optică, retina şi vasele sale), care se poate observa

direct prin cornee şi cristalin cu ajutorul unui aparat optic

special.

FUNDULUI DE OCHI (examen al). Examen care

permite vizualizarea papilei optice, a retinei şi a vaselor sale.

SINONIM: oftalmoscopie.

INDICAŢII. Examenul fundului de ochi, practicat sistematic

cu prilejul oricărui examen oftalmologie complet, este

indicat pentru a stabili diagnosticul afecţiunilor retinei şi

pe cele ale coroidei (membrana lipită de retină). El dă

posibilitatea, de asemenea, să se observe vascularizaţia

retiniana, care poate fi modificată de numeroase boli.

TEHNICĂ. Examenul este efectuat cu două tipuri de aparate:

un oftalmoscop, cu sau fără interpunerea unei lentile

puternic convergente, sau un biomicroscop lampă cu fantă),

aceasta din urmă necesitând interpunerea între aparat şi ochi

a unei lentile de contact sau a unei lentile de examinare

(lentila cu trei oglinzi). Oftalmoscopul serveşte la examinarea

polului posterior al ochiului (centrul retinei, papila

şi macula), în timp ce lentila cu trei oglinzi este utilizată

pentru examinarea periferiei retiniene în caz de risc de

dezlipire a retinei. O dilataţie pupilară prealabilă poate fi

provocată cu ajutorul unor colire midriatice cu scopul de

a permite o viziune mai largă. Odată dilataţia realizată,

examenul nu durează mai mult de 3 minute pentru un ochi.

EFECTE SECUNDARE. Dilataţia pupilei, care nu este

practicată în cazul glaucomului cu unghi închis, antrenează

o vedere vagă care rămâne deranjantă timp de mai multe

ore după examen.

FUNICULITA. Inflamaţie a cordonului spermatic testicular

(format de canalul deferent, arterele spermatice şi

deferenţiale şi venele spermatice).

FURNICĂTURĂ. Senzaţie superficială de pişcătură,

apărând spontan sau după compresia unui nerv sau a unui

vas sangvin.

Furnicătura este adesea benignă atunci când este legată

de o compresie mecanică şi trecătoare a unui membru. Ea

mai poate să fie indiciul unei neuropatii periferice, localizarea

furnicăturii dând informaţii cu privire la nervul atins.

• PARESTEZIE.

FURTULUI SUBCLAVIAR (sindrom al). Ansamblul

de tulburări provocate de ocluzia uneia dintre arterele

subclaviare care irigă fiecare din cele două braţe. SINONIME:

sindromul de furt al subclaviarei, sindromul subclaviarei

hoaţe.

Sindromul de furt subclaviar este consecutiv formării

unei plăci de aterom (depunere de colesterol pe peretele

intern al unei artere) care obstruează mai mult sau mai puţin

complet artera subclaviară la baza cotului: el nu survine

decât dacă placa de aterom este situată în amonte de punctul

în care ia naştere artera vertebrală, ramură a subclaviarei

mergând la gât şi irigând creierul.

S1MPTOME Şl SEMNE. O parte din sânge, în mod normal

destinat creierului, soseşte în artera vertebrală de pe partea

atinsă, coboară contra curentului şi îşi continuă drumul în

partea terminală a subclaviarei, în aval de obstrucţie.

Creierul este deci mai puţin irigat. în stare de repaus, această

afecţiune este în mod obişnuit fără consecinţe. Totuşi, dacă

subiectul face un efort mare cu braţul, muşchii iau mai mult

sânge în membrul respectiv, iar scăderea irigării cerebrale

provoacă uneori o stare de rău, chiar o scurtă sincopă.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul se pune în

urma constatării diminuării nete sau chiar a absenţei pulsului

la încheietura mâinii de partea afectată, ca şi a evidenţierii

unei presiuni arteriale scăzute sau chiar imposibil de luat

pe aceeaşi parte. Diagnosticul este confirmat printr-un

examen Doppler sau o arteriografie. Tratamentul trebuie

întreprins imediat. El este chirurgical şi face apel fie la

dezobstruarea arterei prin ablaţia obstacolului ateromatos,

fie prin pontaj (implantarea unei proteze între aortă, de unde

vine sângele subclaviarei, şi un punct al subclaviarei situat

în aval de obstrucţie).

GAROU

genunchiului; în partea de jos, ea este legată de picior prin

intermediul gleznei.

PATOLOGIE. Fracturile reprezintă, în principal, traumatismele

importante ale gambei. Ele se pot întâmpla în oricare

porţiune a acesteia. Cauzele sunt, în general, accidentele

sau căderile, îndeosebi de origine sportivă. Tratamentul

depinde de tipul şi de localizarea fracturii: punerea unei plăci

cu şuruburi sau introducerea unui cui în canalul medular

al osului fracturat pot fi necesare pentru a favoriza consolidarea

lui. Imobilizarea durează, în general, între 45 şi 90

de zile. Gamba este, în plus, sediul cel mai frecvent al

flebitelor (obliterarea unei vene profunde de către un cheag).

Acestea pot surveni după o imobilizare prelungită (în gips,

în particular) sau după un traumatism.

GAMET. Celulă reproducătoare. SINONIM: celula sexuala.

Gârneţii (spermatozoizii la bărbat, ovulele la femeie)

sunt produşi în glandele sexuale sau gonade (testiculele la

bărbat, ovarele la femeie), în cursul meiozei (diviziune

celulară de un fel deosebit).

GANGLION LIMFATIC. Organ mic ce aparţine sistemului

limfatic, care joacă un rol fundamental în funcţia

imunitară.

Ganglionii limfatici sunt plasaţi pe traiectul limfei care

circulă din ţesuturi spre sânge: regiunea inghinală, regiunea

axilară, gât etc. Unii ganglioni sunt superficiali şi palpabili

la subiecţii firavi, alţii sunt profunzi şi vizibili la examenul

radiologie (scaner, imagerie prin rezonanţă magnetică).

STRUCTURĂ. Un ganglion este constituit din ţesut limfoid,

ţesut în care stau şi se multiplică globulele albe de tip

limfocite.

PATOLOGIE. Activarea şi multiplicarea limfocitelor se

traduce printr-o creştere a mărimii ganglionului de la câţiva

milimetri la câţiva centimetri.

GANGLION NERVOS. îngrămădire de celule, formând

0 mică umflătură pe traiectul nervilor.

Un ganglion nervos conţine corpii celulari ai neuronilor

(celule nervoase), micile centre de comandă ale neuronilor

ale căror prelungiri formează nervii.

GANGRENA. Afecţiune caracterizată prin moartea

ţesuturilor, ce afectează, în principal, membrele, uneori şi

viscerele ca ficatul, plămânul sau intestinul.

Cauza principală a unei gangrene este o întrerupere

locală a circulaţiei sangvine. Există două tipuri de gangrena:

gangrena uscată şi gangrena umedă, care se declară atunci

când o gangrena uscată sau o plagă se complică cu o

suprainfecţie (care dă loc unor gangrene infecţioase, dintre

care cea mai frecventă este gangrena gazoasă).

Gangrena uscată. în această necroză a ţesuturilor,

nu există o infecţie bacteriană; zonele atinse mor pentru

că sângele nu mai ajunge în ele, ţesuturile nemaifiind

oxigenate.

Gangrena uscată poate fi provocată de o embolie arterială

(migrarea unui cheag care rămâne blocat într-o arteră

pe care o obstruează), o tromboză, o amputaţie traumatică,

o compresie (în cursul unui accident) care a durat mai mult

de şase ore, o arterită (inflamaţia unei artere), o arterioscleroză

sau o degerătură.

TRATAMENT. Tratamentul gangrenei uscate constă în

ameliorarea circulaţiei în regiunile afectate înainte de a nu

fi prea târziu. Dacă ţesuturile se infectează, pacientului îi

sunt administrate antibiotice pentru a se împiedica instalarea

unei gangrene umede.

Gangrena umedă. O gangrena umedă se caracterizează

printr-o necroză a ţesuturilor din cauza infecţiei, cu bacterii,

a unei zone de gangrena uscată sau a unei plăgi. în loc de

a fi uscate, ţesuturile sunt umflate şi zemuinde.

TRATAMENT. în cazul unei gangrene umede, amputaţia

chirurgicală a regiunii bolnave este inevitabilă, precum şi

ablaţia ţesuturilor vii din apropierea plăgii.

GARDNER (sindrom al lui). Boală ereditară caracterizată

prin tumori multiple.

Sindromul lui Gardner survine la copil sau la adolescent

şi se traduce prin multiple tumori benigne cutanate (fibroame,

lipoame, chisturi), prin malformaţii ale oaselor şi dinţilor

şi, mai ales, printr-o polipoză rectocolică (polipi ai intestinului

gros şi ai rectului).

Tratamentul constă în ablaţia chirurgicală a leziunilor.

GARDNERELIA VAGINALIS. Bacii Gram negativ

responsabil de o vaginită negonococică.

GARGARISM. Soluţie medicamentoasă utilizată pentru

clătirea gurii şi a gâtlejului. Gargarismele servesc la tratarea

anginelor şi a tuturor inflamaţiilor gurii. Sunt utilizate

diverse soluţii: antibiotice, antiseptice, astringente sau

emoliente. Soluţia trebuie să fie scuipată. înghiţirea unei

mici cantităţi din greşeală este un fapt fără gravitate.

GAROU. Legătura strânsă în jurul unui membru, al cărei

scop este de a întrerupe circulaţia sangvină într-o porţiune

a membrului.

în mediu chirurgical, aplicarea unui garou este indicată

în intervenţiile vasculare şi osoase. Datorită acestei tehnici,

este posibil să se evite sângerările în timpul operaţiei.

în caz de hemoragie, chiar gravă, nu trebuie niciodată

să se pună un garou. în fapt, o simplă compresie la locul

de sângerare sau, la nevoie, pe artera în cauză este suficientă.

Chiar specialiştii nu aplică un garou decât în împrejurări

excepţionale (aflux de răniţi, amputaţie) şi după reguli precise.

Dacă nu se respectă aceste reguli, există riscul

provocării unei gangrene. Tot aşa, trebuie lăsată în grija

specialiştilor retragerea unui garou: substanţele toxice

GASTRALGIE 256

acumulate în membru, difuzând brusc în organism, riscă,

în fapt, să provoace decesul imediat al bolnavului.

GASTRALGIE. Durere de stomac.

GASTRECTOMIE. Ablaţie chirurgicală parţială sau

totală a stomacului.

O gastrectomie este o intervenţie chirurgicală majoră,

practicată sub anestezie generală. Gastrectomia totală este

indicată, în general, pentru un cancer avansat de stomac,

iar gastrectomia parţială pentru un cancer într-un stadiu

puţin avansat sau pentru un ulcer rezistent la medicaţia

antiulceroasă.

După gastrectomia totală, chirurgul restabileşte circuitul

digestiv prin îmbinarea esofagului cu jejunul (a doua parte

a intestinului subţire). Alimentele trec atunci direct în

intestin. Gastrectomia parţială îndepărtează doar antrul (partea

inferioară) a stomacului, sau cele două treimi inferioare,

sau chiar patru cincimi inferioare ale acestuia; chirurgul

realizează apoi o anastomoză între partea restantă a organului

şi duoden (prima parte a intestinului subţire) sau o

ansă de jejun, porţiunea gastrică destinată să fie legată de

intestin fiind în prealabil îngustată cu scopul de a evita o

golire prea rapidă a stomacului (sindromul de inundare

jejunală). în tratamentul ulcerelor, gastrectomia este asociată

unei secţionări a nervilor pneumogastrici (vagotomie

tronculară). ->• SINDROM POSTPRANDIAL TARDIV. STOMACULUI

MIC (sindrom al).

GASTRINA. Hormon peptidic secretat de către celulele

endocrine ale antrului gastric (partea inferioară a

stomacului) şi de către pereţii duodenului şi ai jejunului care

participă la digestia alimentelor.

GASTRITA. Inflamaţie a mucoasei stomacului. Gastritelc

pot fi acute sau cronice.

Gastritele acute. Aceste inflamaţii acute ale mucoasei

stomacului au cauze foarte diferite: medicamentele (îndeosebi

antiinflamatoarele), alergia, stresul, agenţii infecţioşi. Simptomele

bolii, inconstante, sunt în principal durerile gastrice

(arsuri de stomac), declanşate sau exacerbate de luarea unei

mese. Principalul risc al acestei boli este hemoragia digestivă,

a cărei importanţă este imprevizibilă.

TRATAMENT. Acesta face apel la un regim alimentar

puţin iritant (fără condimente, fără alcool, fără prăjeli) şi

la pansamente gastrice şi medicamente antisecretorii (care

reduc aciditatea gastrică). Gastritele acute se vindecă în

câteva zile.

Gastritele cronice. Aceste inflamaţii cronice ale mucoasei

stomacului sunt cauzate de unii agenţi iritanţi, în

particular tutunul şi alcoolul, consumul de medicamente

antiinflamatorii sau chiar de unele fenomene de autoimunitate

(fabricarea de către organism a unor anticorpi

îndreptaţi împotriva propriilor organe), ca în boala lui

Biermer. O gastrită cronică poate să se manifeste prin dureri

gastrice. Cel mai des totuşi, nu există dureri gastrice, ci

uneori doar o pierdere a poftei de mâncare sau o mică

hemoragie persistentă.

TRATAMENT. Acesta constă, în principal, în atenuarea

simptomelor, atunci când ele există (pansamente gastrice,

regim fără alcool). în cazurile în care există suspiciunea

unei evoluţii tumorale, este necesară o supraveghere

gastroscopică.

GASTRODUODENAL, -Ă. Relativ la stomac şi la

duoden.

GASTRODUODENOSTOMIE. îmbinarea chirurgicală

a stomacului cu duodenul.

GASTROENTERITĂ. Inflamaţie a stomacului şi a

intestinului care provoacă tulburări digestive acute, în

general trecătoare.

O gastroenterită este de cele mai multe ori de origine

infecţioasă, virală (adenovirus, coronavirus, rotavirus,

virusul lui Norwalk) sau bacteriană (salmonelle, shigelle,

stafilococi) şi ele se contractează prin ingestia de apă sau

de alimente contaminate sau chiar prin transmisia orofecală

(fecale duse la gură prin intermediul mâinilor); astfel de

forme apar într-o manieră epidemică în colectivităţi. O gastroenterită

poate surveni, de asemenea, în caz de intoleranţă

alimentară sau medicamentoasă.

SIMPTOME Şl SEMNE. O gastroenterită se traduce

printr-o diaree de intensitate variabilă care survine de cele

mai multe ori brusc şi este însoţită de dureri gastrice,

abdominale şi de vărsături. Formele cele mai grave pot

antrena o deshidratare.

TRATAMENT. Acesta constă, în principal, în odihnă şi în

absorbţia de importante cantităţi de lichide cărora li s-au

adăugat zahăr şi sare de bucătărie pentru a compensa apa

şi electroliţii pierduţi prin diaree şi vome. De asemenea,

se pot administra pacientului cărbune medicinal şi un antiseptic

intestinal. Formele cele mai grave pot necesita o

rehidratare în mediu spitalicesc.

GASTROENTEROLOGIE. Specialitate medicală

consacrată studiului aparatului digestiv şi al bolilor legate

de acesta. SINONIM: hepalogaslroenterolope.

GASTROENTEROSTOMIE. Operaţie chirurgicală ce

constă în legarea directă a intestinului subţire la stomac.

GASTRO JE JUNOSTOMIE. îmbinare (punerea cap

la cap) chirurgicală a stomacului şi jejunului.

GASTROSCOPIE. Examen ce permite explorarea directă

a mucoasei părţii superioare a tubului digestiv, precum şi

practicarea unor intervenţii. SINONIM:flhroscopie gastrică.

r