247 Fosfenă

(fobiade impulsie), teama de a roşi (ereutofobie) şi teama,

obişnuită la copil şi chiar la adult, de anumite animale ca

şerpii sau păianjenii. Fobiile trec drept simptomele cele mai

răspândite ale nevrozelor, îndeosebi ale nevrozelor fobice.

Tratamentul unei fobii depinde mult de personalitatea

subiectului. De cele mai multe ori el constă în psihoterapie

şi în terapiile comportamentale, foarte eficace în caz de fobie

stabilă şi izolată. Anxioliticele şi antidepresoarele pot

constitui un tratament de completare util.

FQCOMELIE. Malformaţie congenitală caracterizată

printr-o inserţie directă a picioarelor şi mâinilor la trunchi.

Focomelia este, în principal, consecinţa luării de către

mamă,în timpul sarcinii, a unui medicament, thalidomida

(hipnotic şi antilepros); acest medicament este astăzi

administrat mai rar (în tratamentul bolii lui Behcet) şi sub

contracepţie strictă, controlată medical, atunci când este

vorba de femei aflate la vârsta fertilă.

FOLICUL. Formaţiune anatomică în formă de sac şi care

îlicojoară un organ şi/sau secretă sau excretă substanţă.

FOLICULINA. Unul dintre cei doi hormoni secretaţi de

către ovar şi placentă. SINONIM: estronă. -> ESTROGEN.

FOLICULITĂ. Inflamaţie a foliculilor pilosebacei.

Foliculitele sunt de origine infecţioasă; ele se clasifică

în funcţie de agentul responsabil.

• Foliculitele bacteriene, cele mai frecvente, sunt cauzate

de stafilococul auriu. Superficiale, ele se traduc prin formarea

de mici pustule centrate în jurul unui fir de păr din

barbă, de pe braţe, de pe coapse; ele se vindecă spontan

sau devin cronice. Furunculele şi anthraxul sunt foliculite

profunde. Tratamentul lor constă în aplicaţii de antiseptice,

uneori în luarea de antibiotice pe cale orală.

• Foliculitele micotice sunt cauzate de unele ciuperci

microscopice. Pityrosporum cauzează mici leziuni roşii pe

trunchi. Dermatofiţii din genul Trichophyton provocă placarde

violacee pe membrele inferioare. Vindecarea este

asigurată prin luarea de antifungice (grizeofulvină,

ketoconazol) pe cale orală.

FOLICULOSTIMULANT (hormon). Hormon hipofizar

intervenind în maturarea foYjcoVi'ioi wariem Va

femeie şi în formarea spermatozoizilor în tuburile seminiferc

la bărbat. S\NON\M: foliculotropinâ.

FOLICUL OVARIAN. Cavitate a ovarului în care se

dezvoltă un ovul. SiNONlM:/o/i'cw/ al lui De Graaf.

Mai multe milioane de foliculi ovarieni sunt prezenţi

de la naştere, dar doar 300 sau 400 dintre ei vor ajunge la

maturitate. De la pubertate, la începutul fiecărui ciclu

menstrual al femeii, în mod normal, la fiecare 28 zile, un

folicul creşte, proeminează la suprafaţa ovarului şi se sparge

pentru a elibera un ovul în 14-a zi: aceasta este ovulaţia.

în continuare, foliculul degenereză, luând denumirea de corp

galben.

FONAŢIE. Totalitatea fenomenelor care concură la

producerea unui sunet de către organele vorbirii,

în timpul expiraţiei, aerul este modulat prin organele

vocale: laringele, cavităţile faringelui, coardele vocale,

cavitatea bucală, limba şi buzele. Fonaţia este controlată

de către sistemul nervos central. Studiul vocii şi al bolilor

legate de vorbire se numeşte foniatrie.

FONTANELA. Spaţiu membranos cuprins între oasele

craniului la sugari.

Oasele craniului noului-născut nu sunt sudate ca la adult:

situate pe linia mediană a craniului, la joncţiunea diferitelor

oase, fontanelele permit creşterea creierului, foarte

importantă în timpul primilor doi ani ai vieţii, şi se osifică

la sfârşitul creşterii cerebrale.

FORCEPS. Instrument utilizat pentru prinderea şi

protejarea capului fătului cu scopul de a uşura expulzia

acestuia în timpul naşterii.

Indicaţiile de utilizare a forcepsului pot fi comandate

de starea mamei sau de cea a fătului. în primul caz, forcepsul

serveşte la diminuarea efortului expulziei, contraindicat în

anumite boli cardiace, respiratorii, oculare, şi permite să

şteargă din ineficacitatea puseelor explozive. în ce priveşte

fătul, domină trei indicaţii: suferinţa fetală, care se traduce

printr-o modificare a zgomotelor inimii urmărite prin

monitor, durata excesivă a eforturilor de expulzie (mai mult

de 30 minute) şi protecţia craniului fătului, mai ales atunci

când naşterea este prematură. Bine aplicat, un forceps nu

prezintă pericol, nici pentru mamă, nici pentru făt.

FOSFATAZA. Enzimă care eliberează acidul fosforic,

prezent în numeroase organe şi ţesuturi, precum şi în sânge.

Nivelul seric al fosfatazelor alcaline, măsurat într-un

prelevat sangvin, permite să se evalueze funcţiile biologice

ale ficatului.

Nivelul fosfatazelor acide creşte în cazul cancerului de

prostată.

FOSFENĂ. Sesa-rtvt -ie. i wt-i m Mi •wAMw. faAgsst

luminoase, albăstrui sau albe, vizibile mai bine noaptea şi

care se repetă des în acelaşi loc.

CAUZE. O fosfenă este provocată de o tracţiune a vitroasei

pe retină. Ea survine mai ales la persoanele în vârstă şi

anunţă adesea o ruptură de retină, care poate antrena dezlipirea

ei. Unele fosfene sunt, de asemenea, provocate de

un traumatism al globului ocular.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Un examen al fundului

de ochi permite să se observe starea retinei. Fosfena dispare

odată cu tratarea cauzei sale.

FOSFOR

FOSFOR. Element chimic prezent în organism sub formă

de fosfat.

Fosforul (P) este adus prin alimentaţie, apoi absorbit prin

intestin. El este găsit, în principal, în oase, sub forma minerală,

şi în sânge, asociat cu substanţe organice. Fosforul este,

de asemenea, prezent în toate celulele şi participă la activităţile

lor.

Principalele surse alimentare de fosfor sunt cerealele,

cărnurile, peştii şi ouăle. Aportul alimentar zilnic este

suficient în mod normal să acopere nevoile organismului.

Fosforemia (nivelul de fosfor din sânge) creşte în caz de

insuficienţă renală, de insuficienţă a glandelor paratiroide,

de intoxicaţie cu vitamină D, şi se micşorează în caz de

hipersecreţie a paratiroidelor şi de carenţă în vitamina D.

CARENŢĂ Şl APORT EXCESIV

• O carenţa în fosfor poate fi consecinţa unui regim alimentar

dezechilibrat, unei creşteri ale necesităţilor (creştere,

sarcină, alăptare), unei malabsorbţii digestive sau unei utilizări

abuzive de medicamente antiacide pe bază de hidroxid

de aluminiu. Ea se traduce în cazurile cele mai gTave printr-o

demineralizare osoasă, prin tulburări respiratorii,cardiace,

şi/sau neurologice. în compensaţie pot fi prescrise săruri

cu fosfor.

• Un aport excesiv în fosfor poate fi urmarea unei intoxicaţii

prin săruri cu fosfor sau a unui regim disociat bogat în fosfor

şi sărac în calciu (alimentaţie pe bază de orez, de peşte şi

de făinuri necernute, caracteristică ţărilor asiatice). El poate

provoca o hipocalcemie severă (nivel sangvin de calciu

foarte scăzut).

FOTOCOAGULARE. Procedeu terapeutic constând în

proiectarea pe retină, pe iris sau pe vasele retiniene a unui

fascicul luminos intens şi îngust produs de un laser, în

general un laser cu argon.

INDICAŢII. Fotocoagularea este utilizată în tratamentul

rupturilor de retină şi a altor leziuni susceptibile să provoace

o dezlipire a retinei. Fotocoagularea este, de asemenea,

folosită pentru tratarea leziunilor ischemice ale retinei

(cauzate de o diminuare a irigării sale sangvine), consecutive

fie unei ocluzii a vaselor, fie unei retinopatii ischemice

observate mai ales în cursul diabetului.

în sfârşit, un caz de glaucom cu unghiul prea larg

(hipertensiune intraoculară), fotocoagularea cu laser

creează mici arsuri pe trabecul (filtru situat în unghiul

irisului şi corneei), care permit să i se lărgească ochiurile

cu scopurile de a da posibilitatea unei mai bune evacuări

a umorii apoase.

DESFĂŞURARE. Pentru a fi supus unei fotocoagulări cu

laser nu este necesară spitalizarea; doar pentru copiii mici

poate fi nevoie de o anestezie generală. în general, fasciculul

laser nu este dureros, dar câteodată pacientul resimte o

durere scurtă şi trecătoare. Pacientul se poateîntoarce acasă

fără un tratament deosebit. Totuşi, nu îi este recomandat

să conducă un vehicul în orele care urmează.

EFECTE SECUNDARE. Laserul provoacă un edem retinian

localizat, care se resoarbe, în general, în câteva zile.

El poate prilejui unele dureri de cap trecătoare, mai ales la

subiecţii diabetici.

FOTODERMATOZĂ. Boală cutanată declanşată sau

agravată prin expunerea la radiaţia solară.

DIFERITE TIPURI DE FOTODERMATOZĂ. Fotodermatozele

sunt clasificate în două mari varietăţi.

• Fotosensibilizdrile sunt cauzate de un agent chimic care

face pielea mai sensibilă la radiaţii. *

• Bolile de piele agravate de către soare sunt lupusul

eritematos, lichenul, pemfigusul şi altele.

SEMNE ŞI TRATAMENT. Semnele unei fotodermatoze

nu sunt specifice: roşeaţă, umflare a ţesuturilor cutanate,

mici coşuri, băşicuţe. Tratamentul este cel al fiecărei afecţiuni

menţionate; prevenirea constă în protejarea pielii faţă

de radiaţia solară cu ajutorul cremelor de tip ecran total.

FOTODERMATOZĂ JUVENILĂ DE PRIMĂ-

VARĂ. Fotodcrmatoză (boală cutanată declanşată sau

agravată prin expunerea la soare) de cauză necunoscută,

frecventă la subiecţii tineri.

Fotodermatoza juvenilă de primăvară afectează copilul

şi adultul tânăr (de la 7-8 ani până la 15-20 ani), mai des

subiectul de sex masculin. Ea se manifestă de obicei

primăvara, pe timp rece, sub forma unei erupţii localizate

la urechi. Leziunile, deosebit de pruriginoase, sunt mai întâi

edematoase apoi veziculoase (mici ridicaturi umplute cu

serozitate); bulele (ridicaturile mai mari) apar uneori în cea

de-a doua etapă.

Boala regresează spontan şi fără sechele în timp de două

săptămâni, dar recidivează în fiecare an. Tratamentul se

limitează la nevoie la deschiderea bulelor şi la aplicaţii

locale ale unui corticosteroid în caz de mâncărimi mari.

Prevenirea constă în aplicarea unei creme tip ecran total

care protejează faţă de radiaţiile solare.

FOTOFOBIE. Senzaţie vizuală neplăcută produsă de

lumină în cursul anumitor boli.

După simptomele care o însoţesc, o fotofobie poate fi

consecutivă unei afecţiuni oculare sau neurologice.

Diagnosticarea unei fotobii se bazează pe examenul

clinic al pacientului. Tratamentul este cel al cauzei.

FOTOPROTECŢIE. Protecţie naturală sau artificială

a pielii faţă de radiaţiile solare, în special faţă de ultraviolete.

Fotoprotecţia artificială. Ea poate fi asigurată prin două

feluri de mijloace, externe şi interne.

• Fotoprotecţia externă pentru prevenirea insolaţiilor, a

îmbătrânirii şi a cancerului de piele, se realizează purtând

haine care să acopere corpul şi aplicând produse protectoare

de două feluri: ecran şi filtru. Produsele ecran reflectă pur

şi simplu radiaţia şi o împiedică să pătrundă profund sub