223 Etmoidită

femeii. Aceste estroprogestative orale, cu efect contraceptiv

sunt denumite în mod obişnuit „pilule".

DIFERITE TIPURI DE ESTROPROGESTATIVE

CONTRACEPTIVE ORALE

• Pilula combinata, în care fiecare comprimat conţine

estrogenul şi progestativul, se prezintă sub două forme, după

cum cantitatea de estrogen este mică (pilula minidozată)

sau mare (pilula normodozată).

• Pilula secvenţiala este o pilulă în care, în prima fază a

ciclului (7 sau 14 zile după tipul de pilulă), comprimatele

nu conţin decât estrogenii, pe când, în cea de-a doua fază

(15 sau 17 zile), ele asociază un estrogen şi un progestativ.

MECANISM DE ACŢIUNE. în hipotalamus, estroprogestativele

inhibă secretarea de gonadotrofină (Gn-RH,

gonadotrophin releasing hormone (hormonul de eliberare

a gonadotrofinelor]), care blochează ovulaţia şi secreţiile

de estrogeni şi de progestative prin ovar.

PRESCRIPŢIE. Trebuie luat un comprimat pe zi Ia oră fixă

timp de 2) sau 22 zile, în funcţie de metode, apoi să se

întrerupă luarea timp de 6 sau 7 zile — scăderea cantităţilor

de hormon în organism provoacă atunci sângerări comparabile

cu cele menstruale —, înainte de a începe un nou

ciclu.

EFECTE NEDORITE. Riscurile la care sunt expuse femeile

care utilizează estroprogestative sunt, în principal, de ordin

vascular (accident vascular cerebral, hipertensiune arterială,

flebită, diabet, hiperlipidemie, icter). Utilizarea hormonilor

estroprogestativi trebuie să fie însoţită în mod obligatoriu

de un control medical serios: un bilanţ clinic iniţial, o

supraveghere regulată a greutăţii corporale, a tensiunii

arteriale, a metabolismului (nivelurile de lipide şi de glucide

din sânge), examenul periodic al sânilor şi al organelor

genitale (frotiu cervicovaginal).

Efectele nedorite, fără gravitate, sunt cefaleele, greţurile,

0 luare în greutate, o greutate în picioare.

CONTRAINDICAŢII. Contraindicaţiile absolute ale estroprogestativelor

sunt sarcina, alăptarea, bolile sau accidentele

tromboembolice (ocluzia unui vas sangvin printr-un cheag,

sau embol), afecţiunile cardiovasculare, tumorile hipofizare,

tumorile de sân şi de uter, hemoragiile genitale nediagnosticate,

conectivitele (boală de colagen), porfiriile (boală

ereditară legată de o tulburare a hemoglobinei), afecţiunile

hepatice severe sau recente. Asocierea estroprogestativclor

cu medicamentele inductoare enzimatice (barbiturice,

rifampicină, grizeofulvină, unele anticonvulsivante) este

contraindicată.

Riscul de accident tromboembolic sub progestative

creşte odată cu vârsta şi cu fumatul, ceea ce necesită uneori

recurgerea la un alt mijloc contraceptiv.

Estroprogestativele cu obiectiv terapeutic. Este

vorba despre hormonii estrogeni şi progestativi asociaţi

pentru a corecta unele disfuncţii hormonale feminine.

Aceste estroprogestative sunt utilizate în caz de sterilitate

cauzată de o insuficientă hormonală, în tratamentul

tulburărilor ginecologice ca amenoreea (absenţa fluxului

menstrual) şi dismenoreea (dureri legate de sângerările

menstruale) şi în cel al carenţei în estrogeni din cursul

menopauzei: atunci se vorbeşte de o hormonoterapie substitutivă

postmenopauzică. Ele se prezintă în diferite moduri

de condiţionare, administrabile sub formă orală, percutanată

sau transvaginală. Dozarea estrogenilor şi progestativelor

variază după motivul tratamentului.

Efectele nedorite şi supravegherea sunt aceleaşi ca şi

pentru estroprogestativele contraceptive. -> CONTRACEPŢIE.

EŞARFA. Bucată de ţesătură care permite menţinerea

membrului superior (antrebraţ, încheietura mâinii, cot sau

mână) imobilizat la piept.

Eşarfa permite, în regim de urgenţă, susţinerea unui

membru superior traumatizat pentru a atenua durerea şi

pentru a evita agravarea deplasării apoi, după tratament,

pentru a susţine acest membru şi pentru a-1 proteja.

ETER. Oxid de etil, lichid incolor, volatil, hipnotic şi

anestezic.

Eterul era utilizat altădată ca anestezic general (prin

inhalarea cu mască, eventual într-un amestec). Mai puţin

activ decât cloroformul, astăzi este utilizat doar în micile

intervenţii.

ETICĂ MEDICALĂ. Ansamblu de reguli de conduită

a profesioniştilor din domeniul sănătăţii faţă de pacienţii lor.

Etica medicală, inevitabil complexă, ţine atât de deontologie

(ansamblu de reguli interne din cadrul unei profesii),

cât şi de morală şi de ştiinţă.

Etica medicală priveşte aspectul limitat la sănătate al

unei noţiuni similare dar mai vaste, bioetica, care reprezintă

ansamblul aceloraşi reguli aplicate tuturor domeniilor din

ştiinţele vieţii,

ETMOID. Mic os median care face parte concomitent şi

din craniu şi dintre oasele feţii.

Etmoidul este situat imediat în spatele nasului, între cele

două orbite.

ETMOIDITĂ. Inflamatie acută a sinusurilor etmoidului.

SINONIM: sinuzita etmoidala.

Etmoidita atinge mai ales copiii între 2 şi 4 ani. Ea este

datorată unei infecţii rinofaringeene care urcă în canalele

prin care sinusurile comunică cu fosele nazale. Ea se traduce

printr-o afectare gravă a stării generale (febră, deprimare),

o scurgere de puroi prin nas, un edem progresiv al pleoapelor

începând cu unghiul intern al ochiului. Infecţia riscă să

evolueze rapid, întinzându-se în jurul globilor oculari (risc

de cecitate ulterioară) sau către meninge şi creier.

Copilul trebuie să fie spitalizat de urgenţă. Tratamentul

se bazează pe administrarea de antibiotice pe cale

intravenoasă.

ETMOIDULUI 224

ETMOIDULUI (cancer al). Cancer care afectează

etmoidul sub forma unui adenocarcinom (tumoră malignă

care provine dintr-un ţesut glandular).

Cancerul etmoidului afectează, în principal, muncitorii

din domeniul prelucrării lemnului (ebenişti, tâmplari), mai

ales a lemnului exotic. El este cauzat de suspensiile în aer

ale taninurilor conţinute în lemn, care se acumulează pe

mucoasă tapisând oasele foselor nazale. Semnele cancerului

de etmoid sunt o obstrucţie nazală şi scurgeri prin nas, limpezi

sau hemoragice, puţin abundente dar repetate. Tratamentul

asociază o ablaţie chirurgicală a etmoidului, o

chimioterapie şi o radioterapie.

ETILISM. -• ALCOOLISM.

ETIOLOGIE. Studiu al cauzelor bolilor.

ETUVĂ. Aparat închis în care o temperatură ridicată,

predeterminată, este întreţinută cu scopul de a realiza

dezinfectarea sau sterilizarea diferitelor obiecte.

Etuvele servesc la dezinfectare sau sterilizare. Ele

funcţionează cu căldură uscată sau cu căldură umedă.

EUCALIPT. Arbore foarte înalt din familia mirtaceelor,

foarte răspândit în regiunile mediteraneene şi ale cărui

frunze sunt utilizate pentru fabricarea unor medicamente.

Principiul activ esenţial al frunzelor de eucalipt este

eucaliptolul, obţinut prin distilare. El este indicat în tratamentul

de completare al afecţiunilor bronhopulmonare sau

gripale.

EUGENISM. Teorie care caută să realizeze o selecţie

privind colectivităţile umane plecând de la legile geneticii.

Utilizarea ei tendenţioasă de către nazişti în scopuri

politice, chiar sterilizarea forţată a anumitor categorii de

indivizi, a condus la derive periculoase, motiv pentru care

societatea ştiinţifică din zilele noastre o evită.

EUSTACHIO (trompă a lui). Conduct care leagă faringele

de urechea medie.

Trompa lui Eustachio are forma unui canal fin care se

deschide printr-un orificiu în peretele rinofaringelui, de fapt

în fosele nazale, şi prin celălalt orificiu în căsuţa timpanului,

sediul urechii medii care conţine oscioarele.

Trompa lui Eustachio are ca rol realizarea presiunilor

care se exercită pe fiecare dintre feţele timpanului, mai

precis presiunea din căsuţa timpanului (faţa internă) cu

presiunea atmosferică (faţa externă). La fiecare deglutiţie,

mişcările faringelui provoacă deschiderea automată a

orificiului trompei lui Eustachio, care conduce atunci aerul

din faringe către ureche, înlocuindu-1 pe cel resorbit în

permanenţă de către mucoasa urechii.

EUTANASIE. Activitate constând în pregătirea unei

morţi fără suferinţă unui bolnav atins de o boală incurabilă,

care antrenează dureri intolerabile.

Unele ţări (Olanda) autorizează eutanasia, dar majoritatea

lor o consideră crimă.

EUTIROIDIE. Stare fiziologică corespunzând unui nivel

normal al hormonilor tiroidieni.

Eutiroidia este opusă distiroidiei, disfuncţia secreţiei

tiroidiene în care se deosebesc hipertiroidia (boala lui

Basedow) şi hipotiroidia (mixedemul).

EUTOCIE. Situaţie obstetricală favorabilă care permite

să se spere într-o naştere normală.

EVAGINAŢIE. întoarcere spontană sau chirurgicală, a

unui organ cavitar spre interiorul său, ca un deget de

mănuşă.

în cazul unui prolaps (coborâre a unui organ), vaginul

sau rectul pot, de asemenea, să evagineze. Atunci când este

necesar un tratament, de exemplu, din cauza unei incontinenţe

rectale, acesta este de cele mai multe ori chirurgical.

EVALUARE FUNCŢIONALĂ CU OBIECTIV

SPORTIV. Ansamblu de teste destinate determinării

aptitudinilor fizice ale unui subiect pentru o practică sportivă

şi pentru a evalua capacităţile funcţionale ale organelor

implicate în cursul exercitării respectivului sport.

• în evaluarea aparatului cardiovascular, acesta este supus

unor teste simple de efort, ca testul lui Ruffier care constă

în efectuarea a 30 flexii-extensii ale membrelor inferioare

în 45 de secunde. Aceste teste permit să se observe variaţiile

frecvenţei cardiace şi ale tensiunii arteriale. Proba pe

bicicletă sau pe covorul rulant, cerând un efort mai intens,

permite în plus o evaluare a consumului de oxigen în cursul

exerciţiului, precum şi dozarea sangvină a acidului lactic

(estimarea participării metabolismului anaerob) şi a hormonilor

precum catecolaminele (estimarea stării de

stimulare a organismului). Testele de teren, ca testul lui

Cooper, care constă în parcurgerea în alergare a celei mai

mari distanţe posibile în 12 minute, sunt utilizate pentru

estimarea aptitudinii fizice în funcţie de performanţa

realizată.

• în evaluarea aparatului pulmonar acesta din urmă este

supus unu examen spirometric, care dă informaţii asupra

capacităţilor ventilatorii ale plămânului.

• în evaluarea aparatului muscular, muşchii sunt testaţi

în diferite condiţii: evaluarea capacităţii de travaliu a

muşchiului în cursul testelor de detentă ca cel al detentei

pe verticală (subiectul sare cât mai sus posibil şi atinge cu

mâna o riglă gradată), măsurarea forţei maxime voluntare

a anumitor grupuri musculare, ca de exemplu a cvadricepsului,

cu ajutorul unui dinamometru izocinetic.

în funcţie de activitatea sportivă practicată, pot fi necesare

alte teste, ca evaluarea neurologică sau oftalmologică.

EVENTRAŢIE. Proeminenţă a viscerelor abdominale

prin pătura musculară a peretelui abdominal şi sub piele.

EXANTEM SUBIT

O eventraţie este, în general, legată de un defect de

cicatrizare după o intervenţie chirurgicală.

O eventraţie se traduce printr-o proeminenţă rotunjită,

uneori vizibilă doar din poziţia în picioare sau când pacientul

fiice un efort. Ea poate creşte în volum, uneori chiar foarte

mult, mai ales când se află pe linia mediană, deasupra sau

dedesubtul ombilicului, sau poate provoca o ocluzie intestinală

(oprirea tranzitului materiilor).

TRATAMENT. O eventraţie supraombilicală sau subcostală,

dacă este mică, nu necesită decât o simplă supraveghere.

Dacă e mai mare, ea poate uneori să fie susţinută

ca o centură abdominală. Totuşi, de îndată ce o eventraţie

devine prea voluminoasă sau dureroasă, ea trebuie să fie

operată. Intervenţia constă fie în apropierea şi suturarea

muşchilor şi aponevrozelor, fie în înlocuirea lor cu o proteză

din material sintetic, denumită placă.

EVICŢIE ŞCOLARĂ. Măsură de interdicţie aplicată

unui elev sau unui membru al personalului afectat de o boală

contagioasă de a frecventa o instituţie educaţională.

Evicţia şcolară are drept scop evitarea propagării bolii.

EVIDARE GANGLIONARĂ. • CURĂŢARE GANGUONARÂ.

EWING (sarcom al lui). Tumoră malignă a oaselor.

Sarcomul lui Ewing este o tumoră rară care afectează

mai ales copilul între 10 şi 15 ani, mai rar adultul tânăr. El

Minge de cele mai multe ori diafiza (partea medie) oaselor

lungi ca femurul şi tibia. Osul bolnav este dureros, tumefiat;

blgilizat, el riscă să se rupă.

Diagnosticul se pune pe baza radiografiei; el este confirmat

printr-o biopsie care permite analizarea tumorii.

Prognosticul sarcomului lui Ewing, grav, este ameliorat

astăzi prin radioterapie şi chimioterapie. Uneori este necesară

o intervenţie chirurgicală.

EXAMEN. Observare minuţioasă a unui pacient permi-

(tnd determinarea unui diagnostic.

I Examenul clinic făcut în urma unui interogatoriu (strânjjBrea

de informaţii privind antecedentele personale şi

ntniliale, igiena şi modul de viaţă, istoricul bolii); el cuprinde

inspectarea (de exemplu cercetarea unei erupţii cutanate),

pllparea (cercetarea unei hepatomegalii, a unei adenopatii

ttc.), percuţia (a toracelui, de exemplu, în căutarea unui

sunet surd, care relevă o efuziune pleurală) şi auscultaţia

diferitelor părţi ale corpului şi unor organe (inimă, plămâni);

txamenul clinic poate fi general sau orientat, în funcţie de

Jimptomele pe care le prezintă bolnavul.

• Examenele complementare (analize biologice, radiografii,

«doscopie, electrocardiogramă etc.) pot fi prescrise cu

•copul de a completa examenul clinic.

•KAMEN CITOBACTERIOLOGIC. Ansamblu de

«Buci care studiază celulele şi germenii conţinuţi în

•elevatele de lichide.

Un examen citobacteriologic studiază un eşantion de

puroi superficial sau profund, lichide fiziologice (sânge,

urină), lichide reactionale (ascită, efuziune pleurală) sau

secreţii faringeene ori vaginale cu scopul de a stabili dacă

ele pun sau nu în evidenţă o infecţie şi care este germenele

în cauză.

EXAMEN CITOBACTERIOLOGIC AL URINEI.

Examinare a urinei la microscop permiţând detectarea unei

infecţii urinare şi determinarea numărului de germeni şi de

globule roşii şi albe pe milimetrul de urină.

Un examen citobacteriologic al urinei (E.C.B.U.) este

prescris de îndată ce se bănuieşte o infecţie a aparatului

urinar (infecţie a prostatei, cistită bacteriană etc). Pentru

a obţine un rezultat sigur şi interpretabil, este important să

se respecte anumite condiţii de prelevare: urina trebuie să

fie emisă dimineaţa, pe nemâncate, după dezinfectarea

meatului uretral (orificiul exterior al uretrei) şi recoltată

într-un flacon steril.

• Numărul de germeni prezenţi în urină permite să se afirme

sau nu existenţa unei infecţii: dacă el este mai mic de

HXIO/mililitru, nu e vorba de o infecţie (în cursul prelevării

a intervenit probabil o contaminare); dacă numărul de

germeni este cuprins între 1.000 şi 100.000 pe mililitru,

poate fi o infecţie, fără certitudine absolută; dacă numărul

de germeni pe mililitru este mai mare de 100.000, atunci

este vorba sigur de o infecţie. Germenii reperaţi sunt puşi

în cultură cu scopul de a fi identificaţi.

• Numărul de celule sangvine prezente în urină aduce alte

informaţii.

In mod normal, numărul de globule roşii este mai mic

sau egal cu 2.000 pe mililitru, la fel ca şi numărul de globule

albe. în caz de infecţie, numărul de globule albe creşte şi

aspectul lor este modificat. O creştere a numărului de

globule roşii, definită drept hematurie microscopică, pune

în evidenţă o infecţie urinară, o tumoră a vezicii, un calcul

al rinichiului etc.

EXAMEN IZOTOPIC. • SCINTIGRAFIE.

EXANTEM SUBIT. Febră eruptivă a primei copilării

legată de virusul HHV6 (virus herpetic uman de tip 6).

SINONIM: rozeolă infantilă, a şasea boala eruptivă.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Exantemul subit se manifestă

printr-o febră bruscă ajungând repede la 39-40"C şi

menţinându-se în platou timp de aproximativ trei zile; ea

poate fi complicată cu o criză convulsivă febrilă, în general

benignă.

Erupţia survine în cea de a treia sau cea de a patra zi;

ea este precedată sau este însoţită de scăderea febrei. Se

manifestă prin mici pete superficiale, roz deschis, predominând

pe trunchi, afectând, de asemenea, membrele şi

neafectând faţa. Erupţia durează doar 12 până la 24 ore.

Câteodată, boala poate lua şi forma unei febre izolate, fără

EXCIPIENT 226

erupţie, cu o înroşire cutanată discretă pe trunchi, de scurtă

durată şi fără febră.

TRATAMENT. Exantemul subit nu necesită nici un tratament

care să fie deosebit de cel destinat combaterii febrei.

EXCIPIENT. Substanţă asociată principiului activ al unui

medicament şi a cărei funcţie este de a facilita administrarea,

conservarea şi transportul acestui principiu activ până la

locul său de absorbţie.

EXCORIAŢIE CUTANATĂ. Pierdere a substanţei din

piele neafectând decât straturile superficiale.

Excoriaţiile cutanate se observă atunci când un subiect

este atins de o boală care provoacă leziuni pruriginoase

(psoriazis, lichen) şi se scarpină. Ele pot constitui punctul

de plecare al unor mici suprainfectări, provocate în

particular de către stafilococi.

EXCRESCENŢĂ. - PIELII (CHIST AL).

EXCREŢIE. Evacuare în afara organismului, sau în afara

structurii care le-a elaborat, a secreţiilor sau ale deşeurilor

inutilizabile sau nocive.

Organele excretoare sunt rinichii (deşeuri azotate, săruri

minerale, medicamente), ficatul (bila), colonul (fecalele),

plămânii (dioxidul de carbon şi vaporii de apă), glandele

sudoripare (săruri şi apă).

EXEREZĂ. - ABLATIE.

EXOCRIN, -Ă. Se spune despre o glandă sau despre o

celulă ale căror produse de secreţie sunt excretate direct

într-o cavitate naturală (tubul digestiv, de exemplu) sau în

exterior (piele), ca şi despre secreţia unei astfel de glande

sau a unei astfel de celule.

Secreţia exocrină se deosebeşte de secreţia endocrină,

care eliberează produsul în circulaţia sangvină.

EXOFORIE. Deviere divergentă şi latentă (care nu există

în starea de repaus a ochiului şi care nu apare decât în

anumite condiţii) a axelor globilor oculari.

Exoforia se deosebeşte atât de exotropie (strabism) în

cursul căreia deviaţia este permanentă şi este însoţită de o

dereglare a vederii binoculare, cât şi de esoforie, în care

deviaţia este convergentă.

Exoforia este o tulburare frecventă care nu are o cauză

specifică.

Tratamentul face apel la purtarea de lentile corectoare,

mai ales în cazul miopilor, şi la reeducarea ortoptică, ce

are drept scop ameliorarea vederii binoculare.

EXOFTALMIE. Proeminare a globului ocular în afara

orbitei sale.

Exoftalmia poate fi asociată unei înroşiri a conjunctivei,

unui edem al pleoapelor, uneori unei vederi în dublu cu un

strabism trecător.

DIAGNOSTIC. Acesta se bazează pe un examen clinic care

stabileşte dacă exoftalmia este unilaterală sau bilaterală,

dacă ea poate fi redusă (globul ocular poate fi împins parţial

în spate) sau nu, dacă proeminarea este pe axul orbitei sau

oblic, dacă există semne vasculare (suflu la auscultaţie, bătăi

pulsatile resimţite atunci când se apasă pe ochi).

TRATAMENT. Este în primul rând cel al cauzei: el este

hormonal — asociat eventual cu o corticoterapie — pentru

o exoftalmie basedowiană, antibiotic şi antiinflamator pentru

exoftalmiile infecţioase, chirurgical, radioterapie sau chimioterapie

pentru exoftalmiile tumorale, neurochirurgical sau

ncuroradiologic în caz de anomalii vasculare.

EXONERARE. - DEFECARE.

EXOSTOZA. Tumoră benignă care se dezvoltă la suprafaţa

unui os. Exostozele, altădată denumite osteocondroame,

au o origine necunoscută.

Atunci când exostozele sunt multiple şi când sunt amplasate

pe diferite oase, ele sunt caracteristice unei afecţiuni

ereditare, boala exostozelor multiple. Aceasta

debutează din copilărie: exostozele comprimă nervii sau

arterele; ele nu degenerează în cancer decât foarte rar.

TRATAMENT. Atunci când exostozele sunt deranjante, ele

pot fi scoase chirurgical. în alte cazuri, o simplă supraveghere

clinică şi radiologică este suficientă, dar necesară.

EXOTROPIE. -> STRABISM.

EXPECTORANT. Fluidifiant bronşic care uşurează

expectoraţia secreţiilor produse de căile respiratorii inferioare

(trahee, bronhii, alveole pulmonare). SiUONM.fluidijianl,

mucolitic.

Expectorantele sunt indicate în tratamentul de completare

al afecţiunilor care provoacă o creştere a secreţiilor

(bronşita acută şi cronică, mucoviscidioză). Folosirea lor

este contraindicată în asociere cu medicamente antitusive

sau când secreţiile sunt deja suficient de fluide, şi, de

asemenea, bolnavilor care nu pot să scuipe din cauza unei

stări generale sau respiratorii precare.

EXPECTORAŢIE. 1. Expulzie prin tuse a secreţiilor

provenind din căile aeriene inferioare (trahee, bronhii,

alveole pulmonare). 2. Produs expulzat prin tuse.

Expectoraţia, numită în mod obişnuit scuipat, este

provocată de o acumulare de secreţii, survenită mai ales în

cursul afecţiunilor bronhopulmonare: bronşita acută,

bronşita cronică, bronşiectazie, astm, infecţie pulmonară

(pneumonie, abces al plămânului, tuberculoză), modificări

bronsice consecutive fumatului.