25 Alimentaţie parenterală

Excesul de clorură de sodiu poate favoriza o hipertensiune

arterială.

• Fibrele sunt formate în mare parte din glucide nedigerabile.

Alimentaţia trebuie să acopere necesităţile nutriţionale.

Pentru a fi echilibrată, ea trebuie să facă apel la mai multe

tipuri de alimente care se completează.

CLASIFICAREA ALIMENTELOR. în mod obişnuit alimentele

se clasează în şase grupe, ţinând cont de caracteristicile

lor nutriţionale: grupa 1 (lapte şi produse lactate);

grupa II (carne, peşte, ouă); grupa III (alimente grase: unt,

margarina, smântână, uleiuri); grupa IV (cereale şi derivatele

lor, cartofi, legume uscate); grupa V (fructe şi legume);

grupa VI (zahăr şi produse zaharoase).

B Alimentele din grupa I aduc proteine animale. Aportul

lor în lipide şi în glucide este variabil. Ele sunt foarte bogate

în calciu, în vitamine (A, B2, Bl2), dar conţin puţin fier

şi practic deloc vitamină C.

• Alimentele grupei II au un conţinut ridicat în proteine.

Ele aduc fier şi vitamine B, chiar vitamină A în unele cazuri.

• Alimentele grupei III nu reprezintă decât fracţiunea

vizibilă a aportului de lipide. în fapt, există grăsimi „invizibile"

conţinute în alimentele animale. Ele sunt bogate în

lipide, vitamina A (unt, smântână) şi E (margarina, anumite

uleiuri).

• Alimentele grupei IV sunt alimente energetice bogate în

glucide, conţinând de la 10% (cereale) la mai mult de 20%

(legume uscate) proteine. Doar cartoful conţine numai 2%

proteine. Aceste alimente conţin fibre şi vitamine ale

grupelor B şi D.

• Alimentele grupei V sunt bogate în apă, în săruri minerale,

în vitamine, cu un conţinut în glucide variind de la 5 la 20%.

Prin celuloza pe care o conţin, ele formează un element de

balast, facilitând funcţionarea intestinului. Ele sunt aproape

întotdeauna lipsite de lipide. Gătirea lor permite creşterea

digestibilităţii fructelor şi legumelor, dar, prelungită, gătirea

alimentelor poate avea efecte nefaste provocând

distrugerea vitaminelor C şi B9 şi dispariţia unei părţi a

sărurilor minerale.

• Alimentele grupei VI (zahăr, miere, dulceaţă, ciocolată,

produse de cofetărie, siropuri, sucuri de fructe zaharate etc.)

furnizează glucidele rapid utilizabile de către organism.

-* NUTRIMENT, NUTRIŢIE.

ALIMENT DEGRESAT. Aliment cu valoare calorică

redusă.

Alimentele degresate sunt produse al căror conţinut în

glucide şi/sau în lipide a fost redus, în modalitatea de a

propune consumatorului alimente de mai mică valoare

energetică şi de a evita astfel o eventuală luare în greutate.

Dacă, pe termen scurt, consumul anumitor alimente pare

să limiteze sau să evite creşterea în greutate, efectul lor pe

termen lung este prost cunoscut şi face actualmente obiectul

al numeroase studii.

ALIMENTAŢIE. Acţiune de a se alimenta.

Prin extensie, acest termen acoperă toate procesele care

duc la ingerarea de alimente, precum şi ansamblul relaţiilor

între subiect şi alimente. Alimentaţia diferă de nutriţie, care

priveşte ansamblul fenomenelor biologice de asimilare şi

de degradare a alimentelor care se îndeplinesc într-un organism,

permiţându-i astfel creşterea, menţinerea şi funcţionarea

sa.

TULBURĂRI DE ALIMENTAŢIE. Comportamentul

alimentar mobilizează încărcături afective complexe şi

depinde în parte de primele raporturi cu mama. El constituie

un adevărat „limbaj" şi participă la schimburile şi legăturile

din interiorul unui acelaşi sistem cultural.

Tulburările de alimentaţie pot avea o cauză organică

(tulburări de metabolism, anomalie digestivă congenitală

etc.) sau să rezulte dintr-un stres sau dintr-un conflict, de

asemenea, poate acoperi un tablou mai grav. Anorexia poate

astfel să fie indiciul unei depresiuni, al unei stări nevrotice,

chiar al unei psihoze. El se potriveşte chiar pentru bulimie

şi unele toane: gusturi şi aversiuni excesiv de selective, pica

(nevoia imperioasă de a mânca substanţe necomestibile ca

deşeuri, cărbune, pământ) sau chiar coprofagia (consumul

propriilor materii fecale).

Ca regulă generală, medicamentele nu trebuie vreodată

să facă concurenţă unei alimentaţii echilibrate. Regimurile

excesive, anorexigenele (substanţe care provoacă o diminuare

a poftei de mâncare), de asemenea, laxativele şi

automedicaţia constituie riscuri pentru sănătate. -> NUTRIMENT,

NUTRIŢIE.

ALIMENTAŢIE ENTERALA. Alimentaţie pe cale

digestivă. SINONIM: gavaj.

Alimentaţia, sau nutriţia, enterală este utilă bolnavilor

la care aporturile alimentare sunt imposibile, insuficiente

sau ineficace pe cale orală, dar al căror intestin rămâne

funcţional.

TEHNICA. Alimentaţia enterală este realizată cu ajutorul

unei sonde, în general nazogastrică (introdusă prin nas până

în stomac), dar care poate fi introdusă şi prin gastrostomie

sau jejunostomie (printr-o deschidere practicată în faringe,

stomac sau jejun). Administrarea de nutrimente, continuă

sau discontinuă, este controlată printr-o pompă cu debit

reglabil, fixă sau portativă, eventual dotată cu un dispozitiv

de agitare şi de răcire (nutripompă). -» NUTRIMENT.

ALIMENTAŢIE PARENTERALĂ. Alimentaţie pe

cale intravenoasă.

Alimentaţia, sau nutriţia, parenterală este utilă bolnavilor

la care aporturile alimentare sunt imposibile, insuficiente

sau ineficace pe cale orală sau enterală (pe cale digestivă).

Eficacitatea sa este dovedită sau sugerată în gastroenterologie,

în reanimare şi în chirurgia grea.

ALOPECIE 26

TEHNICĂ. Se introduce un cateter fie într-o venă periferică

(antebraţ) pentru aporturile moderate şi/sau de scurtă durată,

fie într-o venă profundă (subclavia sau jugulara internă)

pentru aporturile prelungite şi/sau importante. Soluţiile

nutritive, condiţionate în flacoane sau în pungi (acestea din

urmă limitând riscul infecţios şi permiţând alimentarea

parenterală la domiciliu), sunt administrate cu ajutorul

pompelor de perfuzie continuă, cu debit precis şi reglabil,

dotate cu dispozitive de siguranţă. -> NUTRIMENT.

ALOPECIE. Cădere totală sau parţială a părului sau

perilor datorată vârstei, unor factori genetici sau constituind

urmarea unei afecţiuni locale sau generale. SINONIM: psiloză.

Alopecia se poate întâlni atât la bărbaţi, cât şi la femei.

Alopeciile necicatriceale. în alopeciile necicatriceale,

creşterea părului este inhibată fără a exista vreo leziune a

pielii capului. în funcţie de cauza lor, aceste alopecii pot

fi reversibile. După cât este de extinsă căderea părului, se

disting alopeciile localizate de alopeciile difuze.

• Alopeciile necicatriceale localizate sunt reprezentate, în

principal, prin peladă şi chelbe.

• Alopeciile necicatriceale difuze au cauze foarte diferite.

Alopecia seboreică, numită şi alopecie androgenogenetică

sau calviţia comună, este consecinţa unui exces

de androgeni (hormoni masculini). Este cea mai frecventă

dintre alopecii. Ea începe la nivelul tâmplelor şi cununei,

unde părul este mai subţire şi este înlocuit în mod progresiv

de către puf. Acest tip de alopecie priveşte în mod obişnuit

bărbaţii, dar poate atinge şi femeile în momentul

menopauzei sau ca urmare a tratamentului unui fibrom cu

androgeni.

Alopeciile necicatriceale difuze pot, de asemenea, să fie

urmarea unui şoc nervos sau a unui stres (avort, şoc psihologic

— afectiv sau profesional —, surmenaj, intervenţie

chirurgicală, naştere). Numeroase medicamente (anticoagulante.

anticonvulsivante, antitiroidiene, betablocante, hipocolesterolemiante,

retinoide, anticanceroasc) sunt adesea

responsabile de o cădere difuză a părului. Maladiile infecţioase

cu febră mare (gripa hipertermică, infecţia bronşică,

scarlatina), tulburările endocrine (diabet, hipotiroidie,

hipertiroidie) şi bolile metabolice (anemie, carenţa de fier,

regimul de slăbire) pot antrena o alopecie trecătoare.

în sfârşit, agresiunile mecanice sunt responsabile de

alopecie: perierea violentă, vopsirea părului, permanentele,

spălările prea frecvente sau tricotilomania (ticul care constă

în smulgerea unor smocuri de păr, care se observă mai ales

la copii). Totuşi, se întâmplă ca uneori să nu fie depistată

nici o cauză.

TRATAMENT. Tratamentul alopeciei necicatriceale este

cel al afecţiunii de origine (diabet, anemie, stres etc). A fost

propusă prevenirea căderii părului în urma unei chimioterapii

anticanceroase, cu cască sau refrigerare locală; din

nefericire, aceste rezultate rămân adesea decepţionante.

Femeile afectate de alopecie seboreică pot urma o cură

hormonală pe bază de estroprogestative sau antiandrogeni.

în toate cazurile trebuie respectată igiena pielii capului;

spălarea blândă cu şampon o dată sau de două ori pe

săptămână, suprimarea sau distanţarea manipulărilor chimice

sau mecanice agresive (permanente, vopsiri).

Tratamentele generale bazate pe vitaminele din grupul B

pot ajuta. Eficacitatea minoxidilului, întrebuinţat local sub

formă de soluţii (două aplicaţii pe zi timp de 6 luni), este

temporar satisfăcătoare. La încetarea tratamentului, părul

cade din nou, dar tratamentul poate fi reluat. Grefele de păr

constituie singurul tratament eficace al alopeciei seboreice.

Alopeciile cicatriceale. Alopeciile cicatriceale sunt

caracterizate printr-o distrugere definitivă a foliculilor piloşi,

adesea de origine inflamatorie. Pielea capului este atunci

netedă şi lucioasă. Aceste alopecii pot fi fie congenitale

(aplazia pielii capului, keratoza pilară decalvantă şi atrofiantă

etc), fie dobândite, şi atunci în urma anumitor boli

infecţioase (favus, sifilis), autoimune (lupus eritematos,

sclerodermie, sarcoidoză) sau metabolice (amiloză), unor

dermatoze băşicate sau unor cancere (epiteliom bazocelular).

Unele răniri (arsură, radiodermie) pot, de asemenea,

să provoace o alopecie cicatriceală. -• CALVITIE,

CHELBE, PELADĂ.

ALPERS (boală a lui). Boală care se manifestă la copil,

după o perioadă de dezvoltare normală, printr-o degenerescentă

a substanţei cenuşii a creierului şi creierului mic

(cortexul şi nucleii cenuşii).

ALPORT (sindrom al lui). Sindrom care asociază o boală

renală (nefropatie ereditară), o atingere auditivă şi, uneori,

leziuni oculare.

Nu există nici un tratament specific al sindromului lui

Alport, dacă e vorba de surditate sau de nefropatia în sine.

Această nefropatie evoluează, în general, spre o insuficienţă

renală cronică, tratată prin hemodializă (purificarea

sângelui prin filtrare printr-o membrană semipermeabilă).

ALUMINIU. Substanţă care intră în compoziţia

pansamentelor şi antiacidelor digestive.

Aluminiul medicamentos se prezintă sub formă de fosfat

sau hidroxid, eventual asociat cu alte produse ca magneziul.

Proprietăţile sale antiacide îl fac să fie prescris pentru

tratamentul de completare al durerilor de stomac şi de

esofag. Efectele sale nedorite sunt o constipaţie şi o diminuare

a absorbţiei digestive a fosforului alimentar sau a

anumitor medicamente.

ALUMINOZĂ. Boală respiratorie provocată de inhalarea

şi fixarea în plămân a pulberilor de aluminiu metalic

(bauxită).

ALUNIŢĂ - LENTIGO.