197 Eczemă

detectarea eventualelor malformaţii tardive, evaluarea

cantităţii de lichid amniotic şi a poziţiei placentei.

Ecografia mai permite în plus să se cunoască sexul

copilului, chiar dacă este vorba de gemeni sau tripleţi, cu

o mică marjă de eroare, doar în cazurile rare în care poziţia

fătului împiedică să i se vadă organele genitale. Atunci când

sunt necesare analize, ecografia obstetricală permite să se

ghideze o puncţie de lichid amniotic sau de sânge fetal, sau

chiar prelevarea de vilozităţi coriale (ţesut placentar).

în anumite cazuri, în sfârşit, ecografia permite să se

realizeze in utero mici intervenţii privind anomaliile care

sunt luate în grijă de îndată ce naşterea copilului va fi

posibilă, în funcţie de maturitatea pulmonară.

TEHNICA. O sondă este pusă pe piele şi plasată pe corpul

pacientului deasupra zonei de explorat. Ea este dotată cu

un emiţător de ultrasunete (unde acustice nepercepute de

urechea umană) care traversează organele, dar sunt în parte

reflectate după diferenţele de densitate ale ţesuturilor

întâlnite.

DESFĂŞURARE. înainte de a 4-a lună de sarcină, ecografia

obstetricală necesită ingerarea unei cantităţi de apă suficiente

pentru a umple vezica, astfel ca ea să nu apară.

Examenul este nedureros şi durează între IO şi 20 de minute.

Pacienta este lungită pe spate, cu abdomenul dezgolit.

Abdomenul este uns în prealabil cu gel pentru a favoriza

transmiterea ultrasunetelor. Medicul aplică atunci sonda şi

o deplasează observând tot timpul fătul pe ecranul său de

control. El poate da imediat indicaţii cu privire la rezultat.

Ecografia nu comportă riscul pe care îl prezintă razele X.

Nu există efect secundar cunoscut.

ECOLALIE. Tulburare a vorbirii care constă în repetarea

în mod sistematic a ultimelor cuvinte auzite.

ECOTOMOGRAFIE. Ecografie în modalitatea bidimensională,

care furnizează imagini ale diferitelor planuri de

secţiune ale organismului. -• ECOGRAFIE

ECSTASY. Substanţă de structură apropiată amfetaminei

şi mescalinei, utilizată ca stupefiant datorită efectelor

euforice şi psihostimulante.

Ecstasy antrenează o stare de dependenţă şi adesea o

psihoză, o depresie, o hepatită şi o insuficienţă renală.

ECTIMA. Infecţie cutanată caracterizată printr-o ulceraţie

care survine cel mai des pe membre.

Ectima, provocată de o bacterie, streptococul, afectează

în general subiecţii debilitaţi. Ea se traduce printr-o ulceraţie

cu coji a pielii. Antibioticele (peniciline), luate în urgenţă

şi în doze mari, permit oprirea infecţiei. îngrijirile locale

sunt cele ale unei ulceraţii (curăţire locală, pansamente

antiseptice).

ECTOPIE. Localizare anormală, congenitală sau dobândită,

a unui organ.

ECTROPION CERVICAL. Eversiune (întoarcerea) a

mucoasei colului uterin.

Ectropionul cervical poate surveni în mod fiziologic în

cursul unei sarcini sau în legătură cu luarea de estroprogestative

(contracepţie orală sau tratament hormonal).

El este uneori consecinţa unei rupturi a colului în timpul

naşterii. Se poate manifesta prin pierderi vaginale de

abundenţă variabilă sau prin mici sângerări în timpul raporturilor

sexuale sau al toaletei intime.

Tratamentul face apel la căldură (cauterizarea chimică

sau electrică), la frig (criochirurgia) sau la laser (vaporizaţia).

ECTROPION PALPEBRAL. Eversiune (întoarcere)

a marginii pleoapei, cel mai frecvent al pleoapei inferioare,

ceea ce expune conjunctiva (membrana transparentă care

tapisează interiorul pleoapelor), în mod normal aflată în

contact cu globul ocular.

CAUZE. Deşi un ectropion palpebral poate exista chiar de

la naştere (ectropion congenital), acesta se observă mai ales

la subiectul vârstnic (ectropion senil) şi este cauzat atunci

de o relaxare a ţesuturilor sau de o inflamaţie a pleoapei

(conjunctivită cronică). El mai poate rezulta şi dintr-o

proastă cicatrizare a unei plăgi sau a unei arsuri (ectropion

cicatriceal) sau poate fi o complicaţie a unei paralizii faciale

(ectropion paralitic).

SIMPTOME ŞI TRATAMENT. Eetropionul palpebral

antrenează o lăcrimare permanentă şi o iritaţie a ochiului.

Protejată defectuos, corneea este expusă leziunilor trofice:

keratită punctată superficială, chiar ulceraţie corneană.

Tratamentul unui ectropion palpebral este chirurgical

şi mai mult sau mai puţin complex după originea acestuia.

ECZEMA. Afecţiune cutanată alergică, acută sau cronică,

caracterizată prin zone roşii supraînălţate de mici vezicule

lichidiene deosebit de pruriginoase.

DIFERITE TIPURI DE ECZEMĂ. După cauza lor se

disting trei tipuri principale de eczemă, care pot, fiecare

dintre ele, să îmbrace o formă acută sau cronică.

• Eczema alergică de contact sau dermita de contact

survine cu ocazia contactelor repetate cu o substanţă alergică

(nichel, cauciuc, detergenţi, unele substanţe medicamentoase

etc). Unii subiecţi, cel mai des adulţii, ajung astfel

să facă un puseu de eczemă la fiecare nou contact.

• Eczema atopică, numită, de asemenea, eczema constituţionala

sau dermatita utopica, afectează subiecţii atinşi

de atopie, adică predispuşi ereditar la alergii. Ea este foarte

frecventă la sugar. Simptomele şi puseele sunt declanşate,

în principal, de către pneumalergene (praf de casă, animale

microscopice ca acarienii, polenuri) sau de către alte

alergene prezente în unele alimente: lapte, ouă, soia etc.

• Eczema prin sensibilizare internă este cauzată de prezenţa

unui focar infecţios care declanşează un fel de alergie cu

manifestări la nivelul pielii.

r

EDEM 198

Se poate întâmpla ca o afecţiune cutanată (psoriazis) să

aibă leziuni asemănătoare celor provocate de eczemă;

această complicaţie este datorată cel mai des aplicării de

medicamente alergizante.

SIMPTOME ŞI SEMNE. După cum este acută sau

cronică, eczema îmbracă forme foarte diferite.

• Eczema acuta se manifestă prin apariţia de plăci de un

roşu aprins prost delimitate, pruriginoase; apoi apar

vezicule (băşici minuscule) care în continuare se rup,

provocând o scurgere; în sfârşit, se formează cruste mai mult

sau mai puţin groase, care cad după una-două săptămâni

şi lasă cicatrice de culoare roz.

U Eczemele cronice, mai variate, se clasifică în trei categorii

principale:

- formele uscate, care se traduc prin placarde roşii şi

cu cruste, prost delimitate, cu o descuamare când fină, când

în lambouri mari;

- formele lichenifiate, care se caracterizează prin plaje

de piele groasă şi de culoare violet-purpuriu, parcurse de

şanţuri cu desen cu romburi;

- formele dishidrozice, care se traduc prin apariţia de

vezicule pe feţele laterale ale degetelor; acestea pot să se

rupă şi să formeze cruste sau fisuri, în particular pe palme

şi pe suprafeţele plantare.

TRATAMENT Şl PREVENIRE. Tratamentul este, în primul

rând, cel al cauzei, atunci când aceasta este posibil. Doar

suprimarea contactului cu alergenul vindecă eczemele de

contact, dar acesta este dificil de realizat în practică. în caz

de eczemă atopică, suprimarea pneumalergenelor (acarienii)

este uneori posibilă, ca şi cea a alergenelor alimentare. în

sfârşit, o desensibilizare (injecţii repetate cu alergene în doze

foarte mici) poate fi întreprinsă în unele cazuri de eczemă

atopică. în caz de eczemă prin sensibilizare internă, antibioticele

vindecă definitiv atât infecţia, cât şi eczema. Alte

tratamente vizează suprimarea sau atenuarea simptomelor

locale sau generale. Tratamentele locale implică antiseptice

(mai ales în eczema acută) şi dermocorticosteroizii (mai ales

în eczema cronică). Tratamentul general constă în administrarea

orală de antihistaminice cu scopul de a calma

mâncărimile. îngrijirea psihologică, schimbarea climatului

ca şi curele termale constituie tot atâtea ajutoare de avut

în vedere în tratamentul eczemei, mai ales când ea este

cronică.

Prevenirea eczemei atopice constă în evitarea la toţi

copiii, dar mai ales în caz de precedente familiale, a

contactelor precoce şi repetate cu alergenele potenţiale.

Acesta constituie unul din motivele pentru care se recomandă

actualmente diversificarea progresivă a alimentaţiei

sugarului.

EDEM. Retenţie patologică de lichid în ţesuturile

organismului, în particular în ţesutul conjunctiv.

CAUZE. Trebuie deosebiţi mai mulţi factori.

• Factorii mecanici pot provoca edeme. Obstruările

venoase (flebită, insuficienţă cardiacă etc.) sau limfatice

(limfangite) deranjează circulaţia lichidelor în organism.

• Factorii fiziochimici pot, de asemenea, să dea naştere unui

edem. Astfel pot sta lucrurile în afecţiuni renale, ca

sindromul nefrotic sau carenţele în proteine.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Edemul se manifestă mai întâi

printr-o creştere în greutate. Atunci când se agravează, se

constată o umflare care atinge cel mai des membrele

inferioare. Această formă de edem este însoţită, în general,

de oboseală şi se manifestă cel mai frecvent seara. Printre

edemele membrelor inferioare, se deosebesc edemul bilateral

şi edemul unilateral, consecutiv adesea unei insuficienţe

venoase la bolnavii care au varice sau flebita unei vene

profunde.

Edemul poate, de asemenea, să afecteze alte părţi ale

corpului (abdomen, gambă, piept, faţă etc).

Retenţia lichidiană poate cuprinde cavitatea peritoneală,

realizând o ascită, sau cavitatea pleurală, formând o efuziune

pleurală.

TRATAMENT. Adesea edemele nu pot fi tratate decât prin

stimularea evacuării lichidului în urină de către rinichi.

Pentru a ajunge la acest rezultat, se impune administrarea

de diuretice şi ţinerea unui regim alimentar hiposodat.

Tratamentul diferă totuşi după tipul de edem şi după

cauza edemului. Un edem unilateral al unui membru inferior,

cauzat de o flebită, se reduce în urma unui tratament

anticoagulant. Dacă el este cauzat de o insuficienţă venoasă,

poate fi ameliorat prin purtarea unui ciorap de varice. Un

edem bilateral al membrelor inferioare, imputabil unei

insuficienţe cardiace, se tratează prin administrarea de

medicamente antidiuretice, cardiotonice şi vasodilatatoare.

EDEM ACUT AL PLĂMÂNULUI. -> EDEM

PULMONAR.

EDEM ACUT HEMORAGIC AL SUGARULUI.

Afecţiune caracterizată printr-o umflare difuză a ţesuturilor

subcutanate la un copil în vârstă de la 5 luni Ia 2 ani.

SINONIME: purpura in cocardă cu edem, purpura Seidlmayer.

Această afecţiune rară a pielii se observă la 8 până la

15 zile după o infecţie (boală bacteriană sau virală) sau după

tratamentul cu antibiotice sau cu medicamente contra tusei

sau febrei.

Boala se vindecă de la sine în două săptămâni şi nu lasă

sechele. Atunci când simptomele sunt deosebit de marcante

(umflare de proporţii, durere, echimoze, puncte roşii de

purpură), poate fi avut în vedere un tratament cu

corticosteroizi.

EDEM ANGIONEUROTIC EREDITAR. Afecţiune

ereditară care atinge sistemul de activare a complementului

(sistem enzimatic care participă la distrugerea antigenelor)

şi se traduce prin crize de edem al ţesuturilor subcutanate,

al mucoaselor şi al unor viscere.

Crizele afectează faţa şi membrele. Edemul care apare

se prezintă ca o umflătură moaje care creşte în decurs de

199 EISENMENGER

câteva ore, apoi dispare spontan în răstimp de 24 până la

48 ore.

Atunci când edemul afectează mucoasa laringelui sau

bronhiile, el poate provoca un rău respirator şi o asfixie.

Administrarea de produse antifibrinolitice (care servesc

la evitarea obturării vaselor) şi prescrierea de hormoni

androgeni (inclusiv la bărbaţi) constituie principiile de bază

ale tratamentului. Acesta, eficace, este prescris fie de o

manieră permanentă, fie în momentul crizelor.

EDEM CEREBRAL. Creştere în volum a creierului,

consecutivă unei creşteri a conţinutului de apă al ţesuturilor

sale.

Edemul cerebral însoţeşte diferitele boli ale encefalului:

tumoră, traumatism, infecţie, inflamaţie, accident vascular

cerebral.

Craniul fiind rigid, edemul cerebral antrenează o hipertensiune

intracraniană, care se traduce prin semne ca

paralizii, vome, dureri de cap, comă, şi poate fi mortal.

Tratamentul necesită o spitalizare de urgenţă şi asociază

antiedematoase cerebrale (macromolecule, corticosteroizi)

la tratamentul cauzei. Antiedematoasele nu sunt eficace

decât în cazul unui edem vasogenic.

EDEM OCULAR. Infiltrare de lichid seros în ţesuturile

ochiului.

Edemul palpebral. Această infiltrare de lichid sub pleoapă

este consecutivă unui traumatism sau unei inflamaţii (ulcior,

de exemplu). Un edem palpebral se manifestă printr-o

umflătură bine vizibilă la una sau ambele pleoape, uneori

însoţită de o înroşire, de o senzaţie de căldură sau de o

durere. Tratamentul face apel la antiinflamatoarele locale

sau generale.

EDEM PULMONAR. Invadare a alveolelor de către

plasma sangvină care a traversat peretele capilarelor (vase

mici).

Un edem pulmonar este cel mai frecvent de origine

hemodinamică, legat de o creştere a presiunilor în circulaţia

pulmonară. Aceasta poate fi datorată unei proaste funcţionări

a inimii, unui puseu de hipertensiune arterială sistemică

sau unei hipervolemii (creşterea volumului sangvin).

Mult mai rar, edemul pulmonar poate fi consecinţa unei

alterări a permeabilităţii capilarelor pulmonare de către

agenţii infecţioşi (virusul gripei, unele bacterii) sau toxici.

SIMPTOME ŞI SEMNE. în edemul pulmonar acut, apar

brusc la bolnav o gâfâială intensă, ceea ce-l obligă să stea

aşezat sau în picioare (ortopnee), precum şi o tuse, însoţită

uneori de expectoraţii spumoase rozalii caracteristice.

Apariţia mai mult sau mai puţin rapidă a semnelor (edem

wbacut) depinde de modul de evoluţie al insuficienţei

ventriculare stângi.

Auscultarea inimii indică o tahicardie (accelerarea ritmului

cardiac), cea a plămânilor raluri uscate, zise crepitante,

cu predominenţă la baza plămânilor. Alte semne de

insuficienţă cardiacă periferică (creşterea mărimii ficatului,

turgescenţa venelor jugulare) sunt mai rare, edemul

pulmonar manifestându-se mai ales atunci când insuficienţa

ventriculară stângă nu este însoţită încă de complicaţia unei

insuficienţe ventriculare drepte.

TRATAMENT. Diureticele pe cale intravenoasă şi/sau

vasodilatatoarele, în particular cele venoase, tratează

simptomele şi antrenează o diminuare rapidă a presiunii în

circulaţia pulmonară. Ameliorarea oxigenării se face prin

inhalarea de oxigen cu ajutorul unei sonde sau al unei măşti,

iar corectarea căderii debitului cardiac se tratează prin

medicamente cardiotonice.

Tratamentul de fond este cel al bolii în cauză.

EDULCORANT. Substanţă de origine naturală sau de

sinteză care dă un gust dulce.

Edulcoranţii sunt utilizaţi ca aditivi alimentari, ca excipienţi

pentru a facilita administrarea medicamentelor, ca

înlocuitori ai zahărului în tratamentul diferitelor dereglări

nutriţionale (diabet, obezitate etc).

EEG. -* ELECTROENCEFALOGRAFIE.

EFECT NEDORIT. Simptom, afecţiune sau anomalie

biologică survenind accidental după luarea unui medicament

utilizat în scopuri profilactice, diagnostice sau terapeutice,

în doze cunoscute ca fiind normale.

EFELIDA. Mică pată cutanată pigmentată.

Efelidcle, numite în mod obişnuit „pistrui", sunt frecvente

la subiecţii cu pielea albă, blonzi sau roşcaţi; ele se

accentuează după expunerea la soare. Sunt mici pete cafenii,

galbene sau brune, simetrice, afectând mai ales faţa şi

toracele. în scopuri pur estetice, se pot propune pentru

atenuarea lor aplicaţii foarte superficiale de azot lichid sau

utilizarea laserului cu gaz carbonic (C02). Prevenirea cu

ajutorul unei creme sau a unui lapte protector (ecran total)

înaintea expunerii la soare rămâne cea mai eficace metodă.

EFUZIUNE. Prezenţă de lichid sau de gaz într-o cavitate

naturală (peritoneu, pleură, pericard, articulaţie, bursă) care.

în mod norma], nu conţine acest lichid sau gaz.

EHLERS-DANLOS (sindrom al lui). Afecţiune ereditară

caracterizată prin modificări ale ţesutului colagen al

pielii şi vaselor sangvine.

EISENMENGER (sindrom al lui). Cardiopatie cu

cianoză (zisă „boala albastră"), care asociază o malformaţie

congenitală (comunicarea între cavităţile cardiace drepte şi

stângi sau între aortă şi artera pulmonară) şi o boală a

arteriolelor pulmonare legată cel mai frecvent de această

malformaţie.

Această boală, rar detectată la copil din cauza evoluţiei

sale progresive, nu este excepţională la adult.

EJACULARE 200

SIMPTOME ŞI SEMNE. Simptomul lui Eisenmenger

provoacă o mare creştere a presiunilor arteriale pulmonare.

Aceasta antrenează trecerea sângelui în cavităţile cardiace

drepte şi în artera pulmonară, în cavităţile cardiace stângi

sau în aortă pe calea comunicaţiei anormale, fie că e vorba

de o comunicaţie între cele două auricule sau de o

comunicaţie între cele două ventricule, de persistenţa

canalului arterial sau de existenţa unei ferestre între aortă

şi artera pulmonară. Această circulaţie anormală a sângelui

creează o cianoză a unghiilor şi buzelor. în caz de proastă

tolerare apar semnele unei insuficienţe cardiace. Totuşi,

această boală este compatibilă cu o viaţă îndelungată.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Ecocardiografia pune

în evidenţă prezenţa unei comunicaţii anormale între

diferitele structuri anatomice.

Când această afecţiune este prost tolerată, tratamentul

său este chirurgical şi constă din grefă cord-pulmon sau din

grefă pulmonară doar. în acest ultim caz, asociată unei

corectări a comunicaţiei existente.

EJACULARE. La bărbat, emisie de spermă prin uretră

în momentul orgasmului.

Ejacularea este un reflex provocat prin stimulările

ritmate ale penisului în timpul raporturilor sexuale sau al

masturbării. în momentul ejaculării, sperma este evacuată

în uretra prostatică, apoi proiectată în exterior datorită

contracţiilor muşchilor perineului. în timpul acestei proiectări,

colul vezical situat la ieşirea din vezică este închis,

împiedicând atât ca ejaculatul să sufere un reflux către

vezică, cât şi ca urina să se amestece cu sperma.

PATOLOGIE

• Anejacularea se caracterizează prin absenţa spermei în

timpul ejaculării. Ea survine cel mai des ca urmare a

tratamentului unor cancere.

• Ejacularea dureroasa este însoţită de dureri uretrale,

perineale sau anale. Ea este, în principal, consecinţa unei

infecţii a prostatei.

• Ejacularea precoce sau ejacularea prematura se produce

chiar la începutul penetrării, ori chiar şi înaintea acesteia.

Ea este cel mai frecvent provocată de o stare de anxietate

sau de teama de a nu putea obţine un raport sexual satisfăcător.

Prescrierea de anxiolitice asociată cu o psihoterapie

poate remedia aceasta.

• Ejacularea retrograda sau ejacularea „uscata" se

produce atunci când sperma, în loc să fie proiectată în

exterior, refulează către vezică. Ejacularea retrogradă survine

atunci când colul vezicii rămâne deschis în permanenţă,

ca de exemplu după ablaţia chirurgicală sau endoscopică

a unui adenom de prostată. Ea antrenează o sterilitate.

• Ejacularea sângerânda sau hemospermia, caracterizată

prin prezenţa sângelui proaspăt (roşu) sau vechi (brun) în

spermă, este în majoritatea cazurilor benignă. Ea poate totuşi

să fie cauzată de o infecţie sau de o tumoră a prostatei, care

necesită atunci să fie tratată.

ELECTROCARDIOGRAFIE. Examen destinat

înregistrării activităţii electrice a muşchiului cardiac.

INDICAŢII. Electrocardiografia (ECG) completează în mod

util examenul clinic al inimii. Ea permite detectarea unei

tulburări a ritmului sau a conducţiei cardiace, o hipertrofie

auriculară sau ventriculară, o pericardită, o ischemie

miocardică, în particular un infarct al miocardului.

TEHNICA. Electrocardiograful este un aparat înregistrator

legat la electrozi de detecţie, dintre care 4 sunt aplicaţi pe

încheieturile mâinilor şi la glezne şi alţi 6 în anumite puncte

de pe suprafaţa toracelui. Diferite grupări ale acestor

electrozi, corespunzând diferitelor circuite de înregistrare,

sunt legate de un stilet care dă un traseu corespunzând unei

derivaţii (reflectare localizată a activităţii electrice a

cordului). Astfel sunt înregistrate douăsprezece derivaţii.

Electrografia este un examen neinvaziv lipsit de orice

inconvenient.

ELECTROCARDIOGRAMĂ. Traseu a! electrocardiografie,.

ELECTROCHIRURGIE. Metodă de tratament chirurgical

prin utilizarea locală a unui curent electric.

Electrochirurgia utilizează căldura produsă prin trecerea

unui curent electric printr-un instrument operator cu scopul

de a carboniza ţesuturile patologice. După tipul de instrument

folosit, se deosebesc două tipuri de metode.

• Electrocoagularea sau termocoagularea, efectuată cu un

ac parcurs de un curent electric sau cu un electrod terminat

printr-o mică bulă, permite distrugerea mai întinsă a

ţesuturilor, care sunt coagulate. Această tehnică este utilizată

mai ales pentru distrugerea tumorilor mici. Inconvenientul

îl constituie faptul că atunci nu mai este posibilă examinarea

tumorii la microscop.

• Electrodisecţia, făcută cu un bisturiu electric, serveşte la

secţionarea ţesuturilor într-o manieră comparabilă cu cea

obţinută cu un bisturiu clasic. Este o tehnică de disecţie

rapidă şi puţin hemoragică.

Electrochirurgia este utilizată mai ales în dermatologie

şi în gastroenterologie.

ELECTROCOAGULARE. Tehnică de eiectrochirurgie

care utilizează căldura degajată de un curent electric pentru

a obţine o coagulare locală.

ELECTROCOHLEOGRAFIE. înregistrare a activităţii

electrice a urechii interne.

Electrocohleografia este întrebuinţată, în principal,

pentru evaluarea stării auditive a copiilor mici. De fapt, spre

deosebire de alte examene de bază ale auzului, în care

subiectul trebuie să spună dacă aude un sunet sau nu,

electrocardiografia nu necesită cooperarea pacientului.

Tehnica constă în introducerea unui electrod sub forma unui

ac foarte fin prin timpan, apoi în împingerea sa câţiva