185 Dismenoree

DISIMULARE. Acţiune prin care un subiect caută în

mod deliberat să ascundă altuia o stare sau un fapt.

Disimularea patologică constituie „un scut" în cursul

relaţiilor subiectului cu alţii. în acest caz disimularea se

înrudeşte cu teama, cu tăgăduirea, chiar cu simularea. Pentru

a evita să-i fie descoperit un simptom socotit ruşinos (delir,

idei fixe, ritualuri nevrotice, toxicomanie) sau pentru a se

sustrage consecinţelor unei încălcări pe care a comis-o (act

pervers, delincventă etc), disimulantul practică evitarea

(caută să schimbe subiectul, răspunde pe alături), portiţe

de scăpare (uzează de subterfugii, de justificări), banalizarea

(minimalizează impactul actului său), chiar pseudocriticarea

propriei persoane (promite să se îndrepte). Disimularea unui

proiect sinucigaş este frecventă la deprimaţii melancolici.

DISKINEZIE. Anomalie a activităţii musculare traducându-

se prin apariţia unor mişcări anormale sau

printr-o jenă în mişcările voluntare conferindu-le un aspect

anormal.

în practică, termenul se utilizează într-un sens mult mai

restrâns: mişcările anormale care predomină faţa, gâtul şi

trunchiul.

Cauza cea mai frecventă este luarea de medicamente

neuroleptice.

Tratamentul constă, în principal, în renunţarea la

medicamentul în cauză.

DISKINEZIE RECTALA. Tulburare a evacuării rectale.

O diskinezie rectală, care poate indica o anomalie

funcţională sau leziuni anorectale, impune un examen

endoscopic. Tratamentul este legat direct de cauză.

DISLEXIE. Dificultate de a învăţa cititul şi scrisul, în

afara oricărei deficienţe intelectuale şi senzoriale şi

oricărei tulburări psihiatrice.

FRECVENŢĂ. Dislexia afectează aproximativ 8-10%

dintre copii, băieţii fiind de trei ori mai mult atinşi decât

fetele.

CAUZE. Cauzele recunoscute actualmente pentru dislexie

sunt fie genetice (frecvenţă semnificativ ridicată a tulburărilor

de limbaj oral şi scris în unele familii), fie

dobândite (boli care afectează dezvoltarea cerebrală în

timpul sarcinii).

SIMPTOME Şl SEMNE. După o perioadă care merge de

la câteva luni până la un an de deprindere a cititului, copilul

dislexie citeşte încă foarte lent, dificil, laborios, nu automat

greşeli fonetice, litere sau silabe inversate, omise,

înlocuite, confundate, cuvinte schimbate etc. Aceleaşi

dificultăţi există la ortografie. Textul citit este adesea prost

înţeles. Copilului îi place să meargă la şcoală; în cele mai

multe cazuri el este bun la calcule, dar evită scrisul şi

lecturile prelungite la toate materiile, chiar şi enunţurile de

matematică.

O evaluare medicopsihologică arată că atât competenţele

intelectuale, cât şi motivaţia copilului sunt normale. în 30

până la 50% din cazuri, acesta a prezentat tulburări de

vorbire înaintea vârstei de 4 ani.

DIAGNOSTIC. Adesea, dislexia este nedepistată şi prost

identificată. Părinţii, profesorii şi medicii trebuie deci să

fie vigilenţi. Teste de vorbire, de citire şi de ortografie,

efectuate în prezenţa unui ortofonist, permit confirmarea

diagnosticului.

TRATAMENT ŞI PRONOSTIC. Şedinţele de reeducare

ortofonică, prescrise de medicul curant, urmate o dată —

cel mai adesea — de două ori pe săptămână timp de mai

multe luni, permit mai degrabă să se compenseze dereglarea

decât s-o vindece. Aptitudinile copilului dislexie (inteligenţă,

înclinaţie pentru matematică, sport etc.) trebuie să fie

identificate în timpul şcolarităţii sale. Atunci când este

diagnosticată şi tratată suficient de devreme, o dislexie

uşoară sau medie permit o şcolaritate normală, cu toate că

adesea dificilă. Invers, o dislexie severă sau identificată

târziu poate sta la originea unor dificultăţi şcolare mari.

DISLIPIDEMIE. Anomalie a nivelului de lipide din

sânge.

DIFERITE TIPURI DE DISLIPIDEMIE

• Hiperlipidemiile (creşterea nivelului de lipide sangvine)

sunt reprezentate, în principal, prin hipercolesterolemie,

hipermicronemie şi hipetrigliceridemie. Tratamentul constă

dintr-un regim alimentar şi, la nevoie, se bazează pe luarea

de medicamente zise hipolipidemiante.

• Hipolipidemiile (micşorare a nivelului lipidelor sangvine)

sunt urmările unor importante insuficienţe alimentare sau

unor boli ale tubului digestiv care diminuează absorbţia

lipidelor alimentare. Aceste anomalii pur biologice n-au nici

o consecinţă.

DISMENOREE.Menstruaţie dureroasă.

Dismenoreea afectează între 30 şi 50% dintre femeile

aflate în perioada de activitate genitală şi deranjează în mod

important aproximativ 10% dintre ele. Ea poate apărea la

începutul vieţii genitale (dismenoree primară) sau mai târziu

(dismenoree secundară).

CAUZE. Dismenoreea pare să fie consecinţa unei anomalii

a contractilităţii uterine, care ar avea mai multe explicaţii:

tulburare a vascularizării uterine, exces de prostaglandine

(substanţe secretate de către numeroase ţesuturi, intervenind

în inflamaţie şi în contracţiile uterine ale naşterii), tulburări

hormonale sau psihologice, ereditate.

O dismenoree primară poate să fie cauzată de o anomalie

privind forma sau poziţia uterului sau de un obstacol

cervical în scurgerea sângelui. O dismenoree secundară este

uneori consecinţa unei infecţii genitale cronice, a unei

endometrioze, a unei boli ovariene, a unei îngustări a

canalului cervical.

DISOSTOZÂ 186

SIMPTOME Şl SEMNE. Durerea variază în funcţie de mai

multe aspecte:

— sediul ei: ea este pelviană, dar iradiază adesea în

spate, către vagin şi către rect; uneori, cuprinde tot abdomenul;

— data sa de apariţie în raport cu fluxul menstrual:

atunci când ea precede apariţia scurgerilor menstruale, se

confundă cu sindromul premenstrual; la începutul menstrelor,

ea traduce mai curând un obstacol în calea sângelui;

ea poate, de asemenea, să dureze pe toată perioada ciclului

sau să nu marcheze decât a doua jumătate a acestuia;

— tipul ei: ea poate să fie spasmodică (colică amintind

durerile de naştere) sau înjunghietoare şi continuă;

— semnele care o însoţesc, care sunt numeroase:

tulburări digestive (greţuri, vărsături, diaree), dureri de cap,

ameţeli, pierderi ale stării de conştientă.

TRATAMENT. Durerea poate ceda la administrarea de

antispasmodice sau de analgezice, dar medicamentele

estroprogestative şi antiprostaglandinele sunt, de asemenea,

eficace. Totuşi, doar cercetarea şi tratarea cauzei permit

înlăturarea dismenoreei.

DISOSTOZÂ. Malformaţie congenitală gravă şi foarte

rară a unuia sau mai multor oase.

CAUZE. Transmiterea este adesea ereditară.

SIMPTOME ŞI SEMNE. în afara malformaţiilor vizibile,

uneori majore, ale regiunii în cauză (craniu alungit pe

înălţime, degete de la mâini şi picioare fuzionate, pomeţi

puţin dezvoltaţi, maxilar prognat), semnele observate sunt

tulburări senzoriale (cecitate, surditate), o epilepsie sau o

întârziere mintală.

Evoluţia merge de la o extremă la alta, după tipul de

disostoză: de la simpla malformaţie, unică şi stabilă, la

decesul survenind la câtă va vreme după naştere.

PREVENIRE ŞI PRONOSTIC. Nu există un tratament

curativ. în schimb, este posibilă o prevenire sub forma unui

sfat genetic acordat părinţilor purtători ai anomaliei

cromozomiale.

DISPAREUNIE. Durere survenind la femeie în timpul

raporturilor sexuale.

în general, se deosebesc dispareuniile de penetrare sau

superficiale, care survin de la începutul pătrunderii penisului

în vagin, şi dispareuniile profunde, resimţite în burtă

atunci când penetrarea este completă. De altfel, o

dispareunie poate fi primară (survenind de la primele relaţii

sexuale), sau secundară (apariţia ca urmare a unui

eveniment marcant, o naştere, de exemplu).

Cauzele unei dispareunii sunt fie organice, fie psihologice.

Dispareunia este adesea de origine afectivă, putând

atunci traduce un refuz al plăcerii sexuale, un fel de conduită

de autopedepsire, sau un dezgust faţă de partener.

TRATAMENT. Dacă este vorba de o cauză organică,

tratarea ei duce la dispariţia durerii. în caz de dispareunie

de origine afectivă, este necesară intervenţia unei psihoterapii,

asociată sau nu cu unele tehnici de reeducare

sexuală.

DISPEPSIE. Senzaţie de disconfort digestiv, apărând

după masă.

O dispepsie poate constitui simptomul unei boli organice:

gastrită, tumoră, boală a intestinului subţire sau a

colonului. în absenţa oricărei cauze organice, este un

simptom de natură funcţională, al cărui mecanism este

necunoscut. Dispepsia se traduce prin dureri abdominale,

printr-o senzaţie de greutate, printr-o încetineală a digestiei.

Tratamentul este cel al cauzei, atunci când ea este cunoscută,

în cazul frecvent al dispepsiei funcţionale, un tratament

simptomatic (pansamente gastrice, antispasmodice)

este adesea decepţionant.

DISPLAZIE. Anomalie a dezvoltării unui organ sau a

unui ţesut antrenând leziuni şi o tulburare a funcţionării.

Unele displazii observate la mucoasele genitale, digestive,

respiratorii sau la sân, sunt considerate ca stări

precanceroase şi necesită, după caz, o supraveghere serioasă

şi un tratament.

DISPNEE. Jenă respiratorie resimţită de către un bolnav,

constatată sau nu de către medic.

CAUZE. O dispnee poate fi de origine bronhopulmonară,

otorinolaringologică, neurologică, metabolică sau cardiacă.

Printre cauzele bronhopulmonare se găsesc afecţiunile

bronşice (astm, bronşită cronică, prezenţa unui corp străin

sau a unei tumori pe bronhii), tulburările pulmonare (edem

acut, infecţie sau tumoră a plămânului, embolie pulmonară),

anomalii ale pleurei (pleurezie, pneumotorax) sau ale cuştii

toracice (scolioză gravă) jenând mişcările plămânului.

Cauzele otorinolaringologice sunt mai ales laringitele la

copil, tumorile laringelui la adult. Cauzele neurologice sunt,

în principal, coma şi unele boli ale sistemului nervos. Printre

cauzele metabolice, poate fi vorba de o diminuare a

oxigenării ţesuturilor, ca în cursul hemoragiilor. în sfârşit,

dispneea traduce uneori o tulburare cardiacă, îndeosebi o

insuficienţă cardiacă.

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. Evoluţia dispneei depinde

de cauza sa, atât în ce priveşte gravitatea sa (mergând de

la o simplă jenă la practicarea unor sporturi, pentru subiecţii

astmatici, până la o ameninţare vitală imediată, în anumite

cazuri de embolie pulmonară), cît şi durata sa (câteva ore

pentru laringitele infantile, uneori zeci de ani pentru o

bronşită cronică). Tratamentul este, de asemenea, foarte

variabil: antibiotice pentru o infecţie pulmonară bacteriană,

bronhodilatatoare pentru astm, încetarea fumatului pentru

bronşita cronică etc.

DISPROTEINEMIE. Orice afecţiune caracterizată

printr-o hiperproductie de imunoglobuline. -» DlSGLOBULINEMIE.