147 Coxa plana

CORTIZON. Hormon din familia glucocortieosteroizilor,

secretat de glanda corticosuprarenală pornind de la un alt

hormon, cortizolul, sau care este fabricat sintetic.

COSMETIC. Substanţă nemedicamentoasă aplicată pe

piele, pe mucoase sau pe dinţi în vederea curăţirii, protejării,

modificării aspectului sau al mirosului lor.

Intoleranţele la cosmetice au devenit mai puţin frecvente

în unele ţări, ca Franţa, datorită severităţii reglementărilor

în vigoare. Unele efecte nocive sunt legate direct de contactul

cu pielea (iritaţie cutanată), simpla dermită alergică,

acneea. Alte efecte sunt provocate de către agenţii fotosensibilizanţi,

expunerea la soare declanşând o inflamaţic

cutanată. Nu există vreo acţiune cancerigenă demonstrată

pentru cosmeticele a căror vânzare este autorizată, dar acest

subiect este controversat în permanenţă, în particular pentru

cosmeticele care conţin derivaţi benzenici.

COSTEN (Sindrom al lui). Afecţiune a articulaţiei temporomandibulare

care se manifestă printr-o durere, o senzaţie

de ureche astupată sau printr-o scurgere de lichid în ureche

şi uneori prin dificultăţi la deschiderea gurii.

Sindromul lui Costen este o artralgie care rezultă în mod

obişnuit dintr-o proastă articulare dentară şi care poate fi

asociat cu un bruxism (mişcări inconştiente de frecare a

dinţilor antagonişti unii de alţii, sau scrâşnire) şi cu pârâituri

articulare în timpul masticaţiei. Tratamentul constă în

ajustarea şi armonizarea relaţiilor dintre dinţi.

COŞ. -* MlLLIARIA.

COT. Articulaţie situată la joncţiunea braţului şi antebraţului.

Cotul este constituit prin juxtapunerea a trei articulaţii:

humeroradială, humerocubitală şi radiocubitală, dar printr-o

singură cavitate articulară, o singură sinovială, o capsulă

şi un aparat ligamentar unic. în faţă, cotul cuprinde regiunea

plicii cotului, în spate, regiunea olecraniană.

PATOLOGIE

• Luxalia de cot este deplasarea în bloc a scheletului

antebraţului faţă de humerus. Luxaţia posterioară, cea mai

frecventă, se observă la adultul care a căzut pe palma mâinii.

Imediat după cădere, faţa posterioară a cotului este sediul

unei depresiuni caracteristice, care este rapid copleşită de

o umflătură difuză. Această luxaţie, pusă în evidenţă prin

radiografie, poate fi asociată diverselor fracturi (apofiza

coronoidă, capul radiusului). După reducerea luxaţiei se

impune imobilizarea; uneori este necesară o reparare chirurgicală

a elementelor capsuloligamentare.

M Sindromulprona]iei dureroase survine la copilul mic pe

la vârsta de 3 ani, când adultul îl ridică de mână. Copilul

se plânge că îl doare cotul; antebraţul său inert rămâne în

pronaţie. Reducerea este obţinută realizând o mişcare de

flexie a cotului şi de supinaţie a antebraţului.

• Fractura de oiecran necesită punerea unui gips, care

trebuie purtat timp de aproximativ o lună. Dacă a avut loc

o deplasare a osului, este necesară o operaţie pentru reparaţia

osoasă prin serclaj sau cu ajutorul unui şurub.

COTIL. Cavitate articulară scobită a osului iliac, unde se

articulează cu femurul. SINONIME acetabulum, cavitate

coliloida.

COWDEN (boală a lui). Afecţiune cutanată ereditară

asociind diverse malformaţii cu multiple leziuni ale pielii

şi viscerelor, care poate avea o evoluţie malignă.

COXACKIE (virus). Enterovirus A.R.N. din familia

picornavirusurilor.

Se pot deosebi două virusuri coxackie, A şi B, cu

transmitere orofecală (din scaun la gură prin intermediul

mâinii), responsabile de infecţii de cele mai multe ori

inaparente, dar uneori de epidemii de meningită, de encefalită

virală cu lichid cefalorahidian limpede, de exantem,

de conjunctivită sau de pericardită. Virusul coxackie A este,

de altfel, responsabil de boala lui Bornhoim (mialgie

epidemică), iar virusul coxackie B, de herpangină (faringită

vcziculoasă).

COXALGIE. Infecţie tuberculoasă a articulaţiei şoldului.

Termenul este, de fapt, greşit, dar utilizarea lui este

COXARTROZĂ. Artroză a şoldului.

Coxartroza afectează subiecţii trecuţi de 50 de ani. Ea

evoluează lent, în pusee marcate prin dureri în regiunea

inghinală, ale feţei anterioare a coapsei şi ale genunchiului

şi care pot antrena o claudicaţie.

Atâta vreme cât mai există cartilagiu, tratamentul

medical este util (utilizarea de bastoane, prescrierea de

antiinflamatoare, injecţiile intraarticulare cu corticosteroizi

sau cu acid hialuronic, curele termale). Când cartilagiul a

dispărut, jena funcţională devine de aşa natură încât

recurgerea la o artroplastie (înlocuirea articulaţiei printr-o

proteză totală) a şoldului este indispensabilă. Când o

coxartroza debutează la un subiect tânăr, se caută o anomalie

a formei şoldului susceptibilă să fie corectată chirurgical

în scopul de a opri evoluţia bolii.

COXA PLANA. Aplatizare a capului femural.

Coxa plana este o sechelă a unei afecţiuni osoase, boala

lui Legg-Perthes-Calve. în timpul acestei boli,care survine

cel mai des la copiii de vârste între 5 şi IO ani, capul femural

pe cale de a creşte este sediul unei necroze de origine

vasculară, care îl fragilizează.

Coxa plana este nedureroasă. Totuşi, ea antrenează, în

general, după mai mulţi ani, chiar după câteva zeci de ani

de la apariţia ei, o artroză precoce care este necesar să fie

COXA VALGA 148

COXA VALGA. Deformaţie a extremităţii superioare a

femurului, caracterizată printr-o deschidere excesivă a

unghiului cervicodiafizar (unghiul format de colul femural

şi de diafiză).

Coxa valga poate fi congenitală (asociată, de exemplu,

cu o Iuxaţie congenitală a şoldului) sau dobândită (cauzată

de o fractură a colului femural). Nedureroasă, deformaţia

poate provoca totuşi o claudicaţie, dar, mai ales, ea ocazionează

în general, după mai mulţi ani, chiar după câteva zeci

de ani de Ia apariţia ei, o artroză precoce care trebuie să

fie tratată.

Singurul tratament pentru coxa valga este cel chirurgical:

el constă în restabilirea unui unghi normal între colul

femural şi diafiză.

COXA VARA. Deformaţie a extremităţii superioare a

femurului,caracterizată printr-o închidere a unghiului cervicodiafizar

(unghiul format de colul femural cu diafiză).

Coxa vara poate fi o deformaţie congenitală sau dobândită,

ca urmare a unei fracturi a colului femural sau a unei

afecţiuni a copilăriei, epifizioliza capului femural. Nedureroasă,

ea poate totuşi antrena o claudicaţie. Pe termen

lung (după câţiva ani, chiar după câteva zeci de ani), ea dă,

în general, prilejul apariţiei unei artroze precoce, care trebuie

să fie tratată.

Singurul tratament pentru coxa vara este cel chirurgical:

el constă în restabilirea unui unghi normal între colul

femural şi diafiză.

COXIELLA. Gen bacterian constituit dintr-o singură

specie, Coxiella burnetti. SINONIM (ieşit din uz): Rkkettsia

burnetti.

Transmiterea la om se poate face prin înţepătura de

căpuşă sau pe cale aeriană (inhalare).

Coxiella burneti este agentul patogen responsabil al

febrei Q. -> FEBRĂ Q.

COXOMETRIE. Studiu al şoldului constând în măsurători

efectuate pe un clişeu radiologie.

CRAMPĂ. Contracţie involuntară, brutală, intensă şi

dureroasă a unui muşchi al scheletului.

Crampele sunt uneori consecinţă a unei boli neurologice

care afectează celulele nervoase din măduva spinării (boala

lui Charcot) sau din nervi (diabet, alcoolism). Ele pot, de

asemenea, să fie în legătură cu o arterită a membrelor

inferioare (îngustarea arterelor prin depunerea de aterom),

cu tulburări metabolice legate de ioni (sodiu pierdut prin

transpiraţie, potasiu, calciu), cu un efort prelungit sau cu

o deshidratare. Crampele care survin în timpul practicării

unui sport au o origine complexă, vasculară (insuficienţă

a circulaţiei sangvine în raport cu necesităţile) şi metabolică

(producerea excesivă de acid lactic). Cauza unor alte crampe

(crampele nocturne, crampele de sarcină) este încă puţin

cunoscută.

TRATAMENT. O crampă dispare sau se atenuează adesea

în urma unui masaj al muşchilor sau la retragerea ei pasivă,

piciorul fiind îndoit pe gambă pentru o crampă de pulpă.

Dacă se găseşte o cauză, ea trebuie să fie tratată. Atunci

când crampele recidivează, se prescriu adesea miorelaxante

(relaxante musculare) şi săruri minerale (calciu). La sportiv,

prevenirea se bazează pe următoarele puncte: antrenament

de fond suficient şi progresiv, încălzire înaintea

efortului, bună hidratare, bună cunoaştere a gestului tehnic

(poziţia corectă a corpului), material adaptat sportivului şi

specialităţii pe care o practică (forma încălţămintei, mărimea

rachetei de tenis etc). -» CONTRACTURĂ.

CRAMPĂ INTESTINALĂ. Contracţie dureroasă, repetată,

cu caracter paroxistic, a colonului terminal, însoţită

de o falsă necesitate iminentă de a defeca.

CRANIOFARINGIOM. Tumoră a regiunii hipofizei.

Craniofaringiomul este, în jumătate din cazuri, o tumoră

a copilului, la care reprezintă 15% dintre tumorile

cerebrale. Simptomele sale sunt durerile mari de cap şi

vomele cauzate de o hipertensiune intracraniană (creşterea

presiunii lichidului cefalorahidian), precum şi tulburările

vizuale (amputarea câmpului vizual, scăderea acuităţii

vizuale) provocate prin compresia nervilor optici. Se observă,

de altfel, o insuficienţă a secreţiei de hormoni hipofizari,

responsabilă mai ales de o întârziere a creşterii şi a

pubertăţii.

Tratamentul craniofaringiomului este ablaţia chirurgicală

a tumorii, completată eventual printr-o radioterapie.

Mai mult, trebuie să fie instituit un tratament hormonal

definitiv de înlocuire.

CRANIOSTENOZĂ. Sudură prematură a suturilor

craniene la copil, ce deranjează dezvoltarea creierului.

SINONIM: craniosinostoza.

Craniostenoza este însoţită adesea de semne neurologice

(cecitate, de exemplu) consecutive fie unei leziuni asociate

creierului, fie compresiei creierului într-un volum neexpandabil

prea rapid (hipertensiune intracraniană).

Pe termen lung, evoluţia fără tratament a craniostenozei

lasă sechele neurologice, de exemplu o întârziere mintală.

Tratamentul, chirurgical, constă în depărtarea oaselor craniului

prin desprinderea oaselor sudate. Această intervenţie

dă rezultate excelente.

CRANIU. Cutie osoasă care conţine şi protejează encefalul.

STRUCTURA. Craniul este de formă aproximativ ovală,

cu un pol posterior mai voluminos şi cu o capacitate de

aproximativ 1.500 centimetri cubi.

Partea superioară a craniului formează bolta craniană,

închisă spre partea de jos printr-o porţiune osoasă

orizontală, baza.