146 Corticosteroid

supravegherea radiografică (înaintarea corpului străin în

lungul tubului digestiv). După ingestie, majoritatea corpurilor

străine mici, care nu sunt nici toxice, nici ascuţite

(nasture, bilă etc), sunt eliminate prin scaun fără pericol

pentru organism. în caz contrar (baterii mici, ace de păr,

oase de peşte, aşchii de oase de pui sau de iepure, alte aşchii,

cioburi de sticlă etc), este necesară o extracţie prin

fibroscopie.

Căi respiratorii. Prezenţa unui corp străin inhalat este

frecventă, mai ales la copilul mic (jucărie, fragment de

jucărie sau un corp vegetal, ca de exemplu o alună).

SIMPTOME ŞI SEMNE. Pătrunderea în căile respiratorii

trece prin trei stadii. Sindromul de pătrundere, în cursul

trecerii prin laringe (falsă rută), se manifestă printr-un acces

brusc de sufocare şi printr-o tuse uscată; acest episod se

petrece cel mai des în câteva minute şi nu provoacă decât

în mod excepţional moartea subită prin asfixie. Cea de a

doua fază, mai puţin spectaculară, corespunde unei implantări,

în general bine tolerată, a corpului străin în bronhii;

acesta provoacă uneori episoade de tuse şi o jenă respiratorie

permanentă sau intermitentă. Cea de a treia fază, tardivă,

este cea a complicaţiilor cu bronşite sau pneumopatii

repetate, abces al plămânului, chiar dilatarea bronhiilor.

TRATAMENT. în caz de asfixie acută, corpul străin poate

fi expulzat prin manevra lui Heimlich, exercitând o presiune

puternică şi brutală la baza cuştii toracice sau, dacă este

vorba de un sugar, dându-i câteva palme între omoplaţi. De

cele mai multe ori, după faza de pătrundere, copilul nu

prezintă nici un simptom deosebit. Este totuşi necesar să

se efectueze o fibroscopie broşnică pentru a găsi obiectul

inhalat. Acesta este îndepărtat prin bronhoscopie, sub

anestezie generală. -> EXTRACŢIE, FALSĂ RUTĂ ALIMENTARĂ,

HEIMLICH (manevră a lui).

CORP VITROS. - VITROASĂ

CORSET. Aparat purtat pe trunchi în vederea tratării

diferitelor afecţiuni.

Un corset are drept obiectiv să se opună deviaţiilor

coloanei vertebrale (scolioză, cifoză benignă), să evite

agravarea lor şi să uşureze durerile de articulaţii intervertebrale

(lombalgii cronice şi recidivante). El mai este

folosit şi în caz de fractură a rahisului.

CORT CU OXIGEN. Incintă care permite oxigenoterapia

unui bolnav.

Un cort cu oxigen este făcut din mătase sau dintr-o

ţesătură sintetică, suplă, uşoară, transparentă, ncinflamabilă

şi susţinută de un cadru metalic. Cu o capacitate de 200 litri,

el acoperă toracele şi capul bolnavului, care poate să se

mişte liber.

După ce a urmat un instructaj, un pacient sau un membru

al familiei sale poate să utilizeze un cort cu oxigen la

domiciliu.

CORTEX CEREBRAL. Parte periferică a emisferelor

cerebrale, sediul funcţiunilor nervoase cele mai elaborate

ca mişcarea voluntară şi conştiinţa. SINONIM: scoarţa

cerebrala.

STRUCTURĂ. Cortexul cerebral este format din substanţa

cenuşie, varietate a ţesutului nervos conţinând corpii celulari

(partea principală) ai neuronilor. El se află în legătură cu

restul sistemului nervos mulţumită multiplelor prelungiri

fine ale neuronilor. Mergând în grosime, de la suprafaţa

emisferelor spre profunzime, organizarea cortexului îl face

să fie comparat uneori cu circuitele electronice, deşi el este

mult mai complex. De fapt, în ei se disting la microscop

mai multe straturi suprapuse, fiecare cuprinzând o reţea de

corpi celulari şi de prelungiri. De altfel, fiecare emisferă

cerebrală este divizată în 4 lobi mari: graniţele dintre lobi

corespund unor brazde adânci, scizurile, la suprafaţa

cortexului.

Cortexul joacă un rol important, pe de o parte, în

funcţiunile nervoase de bază (motricitate, sensibilitate,

senzorialitate), pe de altă parte, în funcţiunile superioare

(limbaj, memorie etc). Aici se observă adesea, ca şi în restul

sistemului nervos central, fenomenul de încrucişare:

cortexul drept asigură mişcările şi sensibilitatea jumătăţii

stângi a corpului şi vederea jumătăţii stângi a spaţiului, în

timp ce cortexul stâng controlează jumătatea dreaptă a

corpului şi jumătatea dreaptă a vederii fiecărui ochi.

Lateralizarea este un fenomen specific cortexului: pentru

anumite funcţiuni, cele două emisfere nu sunt simetrice, una

dintre ele fiind dominantă (stânga la un dreptaci, stânga sau

dreapta la un stângaci). -• CREIER, ENCEFAL.

CORTI (organ al lui). Organ al urechii interne, responsabil

de auz.

Organul lui Corti, situat în canalul cohleei (parte a

urechii interne), conţine celule senzoriale care sunt dotate

la suprafaţa lor cu cili care se scaldă într-un lichid,

endolimfa. Aceşti cili suferă mişcări datorate undelor de

lichid declanşate de sunete şi le transformă pe acestea în

fenomene electrice care se propagă la celulele nervoase.

CORTICODEPENDENT, -Ă. Se spune despre o boală

al cărei tratament prin corticosteroizi, pentru a-şi păstra

eficacitatea, trebuie să fie urmat cu reducerea progresivă

a dozelor şi, de cele mai multe ori, incomplet.

C O R T I C O I D . -<• CORTICOSTEROID.

CORTICOSTEROID. Hormon secretat de către

glandele corticosuprarenale, pornind de la colesterol şi

utilizat în terapeutică îndeosebi ca antiinflamator şi ca

imunosupresor. SINONIM: corticoid.

FIZIOLOGIE. Glandele corticosuprarenale, situate la

partea periferică a celor două glande suprarenale, secretă

3 grupe de hormoni: androgenii suprarenalieni (mai ales

sulfatul de dehidroepiandrosteron), care participă la

T

CORTICOSUPRARENALA 146

dezvoltarea caracterelor sexuale masculine şi favorizează

dezvoltarea musculară; glucocorticosteroizii (mai ales

cortizolul), care intervin în reacţiile chimice ale organismului,

mai ales în cele care privesc glucoza; mineralocorticosteroizii

(mai ales aldostcronul), care reţin sodiul şi

apa în organism.

UTILIZARE TERAPEUTICĂ. Corticosteroizii de sinteză,

cu structură chimică identică celei a hormonilor naturali sau

apropiată de a lor, sunt utilizaţi în terapeutică.

• Glucocorticosteroizii, asociaţi unor mineralocorticosteroizi,

se substituie hormonilor naturali în caz de insuficienţă

suprarenaliană lentă (boala lui Addison). Unii derivaţi

chimici (prednisonul, betametazonul) au un efect antiinflamator,

antialergic şi imunosupresor. Mulţumită acestei

ultime proprietăţi, ei permit prevenirea rejecţiei organelor

transplantate şi tratamentul leucemiilor, în asociere cu

anticanceroasele. Produsele pot fi administrate sub formă

orală sau injectabilă, sau pot fi aplicate local. în acest ultim

caz,este vorba, în principal, de dermocorticosteroizi, utilizaţi

pentru tratarea afecţiunilor cutanate.

• Mineralocorticosleroizii (9-alfa-fludrocortizon), asociaţi

glucocorticosteroizilor, permit tratamentul insuficienţelor

suprarenaliene. Administrarea are loc pe cale orală sau

injectabilă. Prescripţiile pe durată lungă necesită o

supraveghere a echilibrului hidroelectrolitic (privind apa

şi substanţele minerale, ca sodiul şi potasiul) pentru a limita

apariţia edemelor şi a hipertensiunii arteriale.

EFECTE NEDORITE. într-o cură de scurtă durată, corticoterapia

prezintă puţine pericole, cu condiţia să se respecte

un regim sărac în sare de bucătărie. în schimb, o corticotcrapic

pe durată lungă provoacă numeroase efecte nedorite: osteoporoză

şi tasare vertebrală, edem, o lăsare a musculaturii,

sindromul lui Cushing (obezitatea feţei şi a trunchiului),

hirsutism (pilozitate excesivă), fragilitate cutanată, peteşii

(mici pete hemoragice subcutanate), infecţii, diabet,

hipertensiune arterială, tulburări psihice (psihoză), glaucom,

cataractă, încetarea creşterii la copil, tulburări hormonale

la făt. Puse în repaus, glandele suprarenale pot să se atrofieze

fără vreun semn vizibil, expunând subiectul la accidente

grave (insuficienţă suprarenaliană acută), în caz de oprire

bruscă a corticoterapici, infecţii sau intervenţie chirurgicală.

O oprire bruscă a tratamentului poate, de asemenea, să

provoace o revigorare a afecţiunii care a motivat prescrierea

corticosteroizilor.

Dermocorticosteroizii provoacă uneori aceleaşi efecte,

trecând în sânge prin piele, atunci când sunt aplicaţi pe

suprafeţe prea mari, mai ales la copil. în plus, o utilizare

timp de mai multe luni induce anomalii adesea ireversibile;

subţierea pielii, acnee, cuperoză, vergeturi, mai ales pe faţă.

De asemenea, administrarea de corticosteroizi pe durată

îndelungată necesită un minuţios bilanţ prealabil pentru a

depista un eventual diabet sau o hipertensiune arterială,

ambele fiind susceptibile să se agraveze sub corticoterapie,

ceea ce poate necesita o modificare a tratamentului lor. în

plus, un focar infecţios, ca o veche tuberculoză sau o

parazitoză, ca anguiluloza, riscă să se agraveze sub corticoterapie

şi trebuie să fie îngrijite înainte de începerea tratamentului.

CORTICOSUPRARENALĂ (glandă). Zonă periferică

a fiecăreia dintre cele două suprarenale, care elaborează

si secretă corticosteroizii (hormonii sintetizaţi plecând de

ia colesterol).

PATOLOGIE. în mod obişnuit, produsele intermediare între

colesterol şi corticosteroizi, numite precursori, sunt regăsite

în sânge la niveluri foarte mici. Atunci când echipamentul

cnzimatic al glandei este incomplet, sinteza hormonilor

activi nu poate avea loc şi precursorii sunt secretaţi în mare

cantitate. Această dereglare poartă numele de bloc

cnzimatic suprarenalian.

Alte boli care afectează corticosuprarenala pot antrena

o oprire a producerii de hormoni, ca în cazul bolii lui

Addison (insuficienţă corticosuprarenaliană lentă, care se

poate complica ajungând la o insuficienţă corticosuprarenaliană

acută); ele pot, de asemenea, să provoace un

hipercorticism (exces de producere de hormoni), care poate

genera un sindrom al lui Cushing, un sindrom al lui Conn

sau un virilism (apariţia la femeie a caracterelor masculine),

cauzate de o hipersecreţie de cortizol, de aldosteron sau de

androgeni.

Un deficit de secreţie al corticosuprarenalelor poate fi

compensat prin hormoni de substituţie administraţi zilnic

pe cale orală. De altfel, atunci când o boală sau o intervenţie

chirurgicală distruge una dintre corticosuprarenale, cea de

a doua este capabilă să asigure de una singură funcţionarea

suprarenaliană.

CORTICOTERAPIE. Terapeutică utilizatoare a corticosteroizilor.

Corticosteroizii sunt hormonii secretaţi în mod natural

de cortexul glandelor suprarenale. în terapeutică, se utilizează

corticosteroizi de sinteză, sub forme variabile în

funcţie de afecţiunea de tratat: cale orală, injecţii, creme,

loţiuni, pomezi.

CORTICOTROFINĂ. Hormon secretat de către antehipofiză.

SINONIME: adrenocorlicotrofind, corticostimulina,

hormon corticotrop hipofizar.

Corticotrofina acţionează, în principal, asupra zonelor

fasciculată şi reticulată ale glandelor corticosuprarenale,

excitând secreţiile lor (cortizol şi androgeni).

PATOLOGIE. O tumoră a hipofizei, responsabilă de un

exces de producere de corticotrofina, va antrena o hipersecreţie

de corticosteroizi suprarenalieni (sindromul lui

Cushing). în schimb, o insuficienţă a secreţiei de corticotrofina

este foarte rară; ea poate fi întâlnită în cadrul unei

insuficienţe hipofizare (hiperpituitarism).

CORTIZOL. Hormon elaborat pornind de la colesterol,

secretat de glanda corticosuprarenala. SINONIM: hidrocorlizon.