143 Coroidită

uneori acompaniate de dureri de cap, de pişcături în ochi

şi ale laringelui, de obstrucţie nazală.

TRATAMENT

• Coriza infectioasă evoluează favorabil, în general de la

sine, în majoritatea cazurilor. Nu există vreun tratament care

să fi făcut dovada unei eficacităţi reale. Esenţa tratamentului

este pur simptomatică şi vizează ameliorarea scurgerii.

Inhalarea vaporilor calzi este susceptibilă să suspende multiplicarea

virală. La copil, se practică dezobstruarea foselor

nazale prin spălarea cu aer fiziologic şi suflarea nasului.

• Coriza spasmodica, sau febra fânului, dispare spontan

atunci când pacientul e scos de sub acţiunea agentului

alergen. Simptomele pot fi tratate prin administrarea de

antihistaminice sau de corticosteroizi, fenomenul alergic în

sine putând ceda la o desensibilizare.

CORN CUTANAT. Excrescenţă tare, de culoare cenuşie

sau brună, localizată pe faţă sau pe mâini, cel mai des la

subiecţii în vârstă.

Un com cutanat se traduce printr-o proeminenţă în formă

de piramidă, care creşte lent şi poate măsura până la doi

centimetri. El este tratat printr-o ablaţie chirurgicală, urmată

de un examen histologic pentru a verifica absenţa unui

cancer subiacent.

CORNEE. Membrană fibroasă şi transparentă inserată în

sclerotică (albul ochiului) care constituie partea anterioară

a globului ocular.

FIZIOLOGIE. Corneea intervine în procesul de refracţie

formând primul dioptru (lentilă) pe traiectul razelor luminoase.

Ea are, de asemenea, un rol protector pentru ochi.

PATOLOGIE. Aceasta variază după pătura celulară implicată.

De asemenea, există malformaţii congenitale ale

corneei.

m Atingerile epileliului sunt keratitele (inflamaţiile corneei).

Originea lor este traumatică (ulceraţii, plăgi, corpi străini,

arsuri, îndeosebi prin agent chimic sau arc electric) sau

infectioasă (abces, herpes). Uscăciunea oculară poate, de

asemenea, să cauzeze o keratită. Tratamentul face apel la

medicamente antiinfectioase locale, la cicatrizante corneene

şi, în caz de dureri importante, la colire cicloplegice care

permit punerea în repaus a corpului ciliar.

• Atingerile stromei sunt, în principal, de origine traumatică

(afectarea profundă a corneei prin edem, plagă, arsură) şi

distrofică (keracon: anomalie a colagenului cornean).

Tratamentul lor face apel la antiinflamatoare locale, sau

generale în caz de edem. De asemenea, se poate recurge

la keratoplastie (grefă).

WAtingerile endoleliului sunt, în principal, distrofice. E vorba,

în principal, de distrofia endoepitelială a lui Fuchs, sau

cornea guttata (diminuarea densităţii celulare a endoleliului),

descoperită în mod obişnuit în cursul unui examen

sistematic. Doar o keratoplastie poate remedia boala.

• Malformaţiile congenitale sunt megalocorneea (mărirea

diametrului cornean), cel mai des glaucomul congenital şi

microcorneea (îngustarea diametrului cornean), asociată, de

obicei, cu microftalmia.

CORNUL SECAREI (derivaţi din). Derivaţi sintetici

ai unei ciuperci parazite a cerealelor, cornul secarei, sau

Claviceps purpurea, utilizaţi ca medicament.

INDICAŢII. Acestea sunt variate: migrenă (ergotamina şi

dihidroergotamina); tratamentul bolii lui Parkinson (bromocriptina,

lisurida), ca înlocuitor pentru levodopa în stadiul

tardiv al bolii; consecinţele hiperprolactinemiei (creşterea

secreţiei de prolactină de către glanda hipofiză); tulburări

ale ciclului menstrual, sterilitatea sau galactoreea (scurgerea

patologică de lapte) la femeie, ginecomastia (hipertrofia

mamelelor) sau impotenţa la bărbat (bromocriptină, lisurida);

hemoragiile după o naştere sau după un avort

(metilergometrină).

EFECTE SECUNDARE. Administrarea de derivaţi din

cornul secarei comportă un risc de ergotism mergând până

la a provoca o gangrena a extremităţilor membrelor

inferioare. Acest risc este crescut în caz de asociere cu un

antibiotic din grupa macrolidelor; această asociere este deci

contraindicată.

COROANĂ DENTARĂ. Parte de dinte acoperită de

smalţ dentar, care iese total din maxilar.

Prin extensie se vorbeşte de coroană protetică pentru a

desemna o coroană artificială elaborată de chirurgul-dentist

cu scopul de a acoperi coroana naturală în caz de leziune

importantă (carie, fractură a dintelui), sau de culoare

anormală a acesteia. în funcţie de amplasarea dintelui sau

de exigenţele estetice ale pacientului, coroana aleasă poate

fi confecţionată din ceramică sau din metal.

COROIDITĂ. Inflamaţie a coroidei (membrana ochiului

situată între retină şi sclerotică). SINONIM: uveită

posterioară.

SIMPTOME ŞI SEMNE. O coroidită se manifestă, în

principal, printr-o scădere a acuităţii vizuale, fără înroşire

şi fără durere oculară. Uneori, acuitatea vizuală este păstrată

şi pacientul semnalează percepţia unei pete mai întunecate,

care nu se mişcă o dată cu mişcările globului ocular. în

sfârşit, când ea rezultă dintr-o toxoplasmoză congenitală,

coroidită este adesea neobservabilă la naştere: un focar

(zonă inflamatorie limitată) corioretinian nu apare atunci

decât la pubertate.

DIAGNOSTIC ŞI EVOLUŢIE. Diagnosticul se bazează pe

examenul fundului de ochi. Dozarea anticorpilor antitoxoplasmatici

în umoarea apoasă, mult mai mulţi decât în ser,

permite, de asemenea, identificarea coroiditei cauzată de

toxoplasmoză.

CORONARĂ

Gravitatea bolii depinde de atingerea maculei: dacă

aceasta este afectată, scăderea vederii este imediată şi

ireversibilă.

TRATAMENT. Acesta este în primul rând cel al bolii care

provoacă coroidita. Astfel, în cadrul unei toxoplasmoze,

tratamentul coroiditei trebuie să fie precedat de un tratament

antiparazitar. Antiinflamatoarele corticosteroidiene pot

fi folosite în continuare în doze puternice.

CORONARĂ (arteră, venă). Vase sangvine care asigură

irigarea muşchiului cardiac.

Arterele coronare. Arterele coronare sunt responsabile

de oxigenarea cardiacă. Ele sunt în număr de două: artera

coronară dreaptă şi artera coronară stângă. Arterele coronare

iau naştere din partea iniţială a aortei. Ele sunt explorate

prin coronarografie.

PATOLOGIE. Arterele coronare pot prezenta îngustări

cauzate de aterom, spasme responsabile de un angor (angină

pectorală) sau o ocluzie care se află la originea infarctului

miocardic.

CORONAROGRAFIE. Examen radiologie care permite

vizualizarea arterelor coronare care irigă inima.

INDICAŢII. Coronarografia furnizează un bilanţ precis al

stării arterelor coronare în caz de angor (angină pectorală)

sau de infarct miocardic. Ea poate fi completată printr-o

angiocardiografie, care permite să se aprecieze contractilitatea

ventriculului stâng. Uneori, în caz de arteră astupată

sau foarte îngustată, o angioplastie (dilatarea îngustării) este

efectuată în cursul examenului coronarografie.

TEHNICA. După anestezia locală, artera femurală dreaptă

este puncţionată în plică inghinală cu scopul de a permite

introducerea unei mici sonde. Aceasta este atunci împinsă

până la originea arterelor coronare. Prin sondă este injectat

un produs de contrast iodat, opac la razele X, care desenează

interiorul arterelor coronare furnizând o adevărată schemă

anatomică. O cameră de luat vederi filmează drumul

produsului în arterele coronare cu scopul de a putea analiza

în cele mai mici detalii anomaliile de calibru al vaselor. La

sfârşitul examenelor, sonda este retrasă şi la punctul de

puncţie femurală se aplică un pansament compresiv.

DESFĂŞURARE. Coronarografia necesită, în general, o

spitalizare de 1-2 zile şi durează între 20 minute şi 1 oră

şi 30 de minute. Este de dorit ca pacientul să stea lungit în

pat 24 de ore după examen pentru a evita riscurile de

hemoragie locală.

EFECTE SECUNDARE. Unii pacienţi pot simţi în momentul

injectării produsului de contrast o stare de rău legată

de o alergie la produsul iodat. Acest lucru trebuie să fie

semnalat în mod sistematic medicului înainte de examen

în caz că este ştiut, sau trebuie cercetat pe bază de teste.

în plus, în absenţa unei compresii asupra punctului de

puncţionare, la încheierea examenului, se poate produce un

hematom.

144

CORP CETONIC. Una dintre cele trei substanţe

(acetonă, acid diacetic, acid betaoxidobutiric) produse în

cursul procesului de degradare a grăsimilor în organism,

în circumstanţe normale, corpii cetonici, în majoritate

acizi, sunt eliminaţi prin rinichi în urină. Dacă acumularea

lor devine prea importantă şi depăşeşte posibilităţile de

eliminare ale organismului, ca în diabet, atunci se produce

o acidocetoză: pH-ul plasmei sangvine devine acid,

provocând tulburări care evoluează către o comă.

-» ACIDOCETOZĂ.

CORP GALBEN. Glandă endocrină care se dezvoltă în

ovar, de o manieră temporară şi ciclică după ovulaţie, şi

care secretă progesteron.

CORP PLUTITOR. Pată închisă la culoare, de mărime

şi de formă variabile, zărită sub formă de puncte, filamente

sau spirale, care se mişcă odată cu mişcările ochiului.

Perceperea corpilor plutitori (flotanţi) exprimă o

dezlipire posterioară a corpului vitros (masă gelatinoasă

transparentă care umple bulbul ochiului), care se separă de

retină. Ea este, în cea mai mare parte a timpului, benignă

şi fără consecinţe.

CORP STRĂIN. Substanţă sau obiect care se află, deşi

n-ar trebui să fie aşa, într-un organ, într-un orificiu sau

într-un conduct al corpului omenesc.

Un corp străin este fie adus în mod accidental din

exterior (obiect inhalat, înghiţit, introdus), situaţie frecventă

la copiii mici, fie în mod spontan plecând de la însuşi corpul

omenesc (calculi.calcificări intraarticulare).

Ochi. Un corp străin superficial şi vizibil (pietriş, insectă,

praf), poate fi îndepărtat cu un colţ de batistă curată; dacă

el este plantat în cornee, este absolut obligatoriu ca operaţia

de extracţie să fie încredinţată unui oftalmolog, deoarece

poate interveni o pierdere a umorii apoase şi, dacă acest

corp străin este metalic, el riscă să se oxideze şi să elibereze

pigmenţi toxici care pot antrena o orbire de lungă durată.

Corpul străin va fi îndepărtat chirurgical cu ajutorul unui

electromagnet. Prevenirea unor astfel de accidente constă

în utilizarea ochelarilor de protecţie în caz de risc (accidente

de muncă).

Ureche. Prezenţa unui corp străin în ureche poate fi

semnalată de către copil sau se manifestă prin otalgie (durere

de ureche) sau chiar printr-o otoragie (hemoragie prin

conductul auditiv extern). Obiectul introdus trebuie de

urgenţă să fie îndepărtat, exclusiv de către un medic

(încercând să se retragă obiectul prin manevre intempestive

se riscă lezarea timpanului), prin spălarea urechii sau cu

ajutorul unor microinstrumente adaptate.

Căi digestive. Corpurile străine care au fost înghiţite, cel

mai des de către un copil mic sau de către un bolnav psihic,

necesită supravegherea clinică a subiecţilor (apariţia unor

semne ca durerile, oprirea tranzitului intestinal), precum şi