139 Contraindicate

medical şi trebuie să fie obiectul unei supravegheri

riguroase. în cazul dorinţei de a purta o sarcină, dispozitivul

intrauterin este retras fără dificultate de către medicul

ginecolog. Dispozitivele intrauterine sunt contraindicate

pentru femeile care n-au avut nici un copil, pentru cele care

au avut deja salpingite (infecţii ale trompelor) sau sarcini

extrauterine, din cauza riscului de infecţie genitală

superioară pe care-l antrenează şi a frecvenţei celei mai mari

a sarcinilor extrauterine la femeile care poartă sterilet. în

plus, aceste dispozitive pot provoca dureri pelviene,

hemoragii sau o perforaţie uterină; se poate întâmpla ca

aceste dispozitive să fie expulzate spontan.

• Steriletul de a doua zi, pus în termen de 7 zile care

urmează unui raport sexual, are o foarte bună eficacitate.

Metodele hormonale. Aceste metode acţionează

concomitent pentru inhibarea ovulaţiei (acţionând asupra

hipofizei care nu mai eliberează gonadotrofine) şi prin

modificarea mucoasei uterine şi a glerei cervicale (care

împiedică trecerea spermatozoizilor).

• Pilula contraceptiva există sub trei forme: cea mai

obişnuită constă în administrarea zilnică de estrogen şi

progestativ, simultan şi în doze fixe (pilula combinată,

normodozată sau minidozată); mult mai puţin frecventă este

administrarea estrogenului singur, apoi a doi hormoni cu

dozări variabile după faza ciclului (pilula secvenţială); în

sfârşit, în caz de contraindicaţie faţă de unul dintre aceste

două tipuri de pilule estroprogestative, este posibil să se ia

un progestativ singur, eventual în doze mici (micropilulă).

Practicate în mod riguros, aceste metode contraceptive sunt

extrem de eficace: indicele lui Pearl este apropiat de 0.

Pilulele cele mai recente sunt progestativele de generaţia

a treia, asociate cu doze de estrogeni din ce în ce mai slabe.

Pilulele pot fi contraindicate în următoarele cazuri:

vârstă mai mare de 40 de ani, tabagism, patologie cardiovasculară,

canceroasă, ginecologică, hepatică. Deşi bine

tolerate în general, pilulele pot antrena diferite efecte

nedorite: boli cardiovasculare (flebită, hipertensiune...),

diabet, exces de colesterol. Aceste efecte sunt stăpânite în

mare parte printr-o supraveghere regulată.

• Pilula de a doua zi împiedică nidaţia oului în caz de raport

sexual fără contracepţie şi presupus fecundam. Această

metodă constă în luarea, la aproximativ 24 de ore după

raportul sexual, de două ori a câte două pilule speciale care

antrenează o hemoragie. Această priză medicamentoasă nu

se poate face decât sub control medical strict.

Metodele naturale

• Metoda temperaturilor constă în abţinerea de la orice

raport sexual până când valoarea temperaturii, timp de trei

zile în şir, semnifică faptul că nu există vreun risc de

fecundare. Curba temperaturii, luată în fiecare zi la aceeaşi

oră dimineaţa la trezire, reflectă, în absenţa oricărei afecţiuni

febrile, diferitele stadii ale ciclului: într-o primă fază, în care

temperatura se situează sub valoarea de 37°C, urmează o

fază în platou deasupra valorii de 37°C (efectul progesteronului

secretat de corpul galben), care începe aproximativ

în jurul celei de a 14-a zile a ciclului (ovulaţia) şi se

termină cu scurgerile menstruale. Chiar înaintea decalajului

termic, curba atinge punctul său cel mai de jos, denumit

nadâr. Această metodă are inconvenientul de a fi

constrângătoare şi de a prezenta un mare număr de eşecuri.

Ea este convenabilă mai ales pentru cuplurile care doresc

să spaţieze naşterile fără a se teme de o sarcină. -» OGINOKNAUS

(metoda lui), PREZERVATIV, STERILET.

CONTRACTURĂ. Contracţie a unui muşchi al scheletului,

spontană, durabilă şi dureroasă, survenind în absenţa

oricărei leziuni anatomice.

CONTRACŢIE UTERINĂ. încordare intermitentă a

muşchiului uterin în timpul naşterii.

Contracţiile ritmice şi mai mult sau mai puţin dureroase

ale uterului anunţă în mod normal începutul travaliului de

naştere. Mecanismul lor de declanşare, probabil hormonal

(ocitocină), este încă necunoscut. Contracţiile cresc în

intensitate şi în frecvenţă pe toată durata travaliului,

antrenând mai întâi ştergerea, apoi dilatarea colului uterin

şi, în sfârşit, expulzia fătului şi a placentei. Trebuie să facem

o distincţie între aceste contracţii adevărate, care anunţă

naşterea, şi contracţiile lui Braxton-Hicks, care sunt

adesea perceptibile începând cu luna a 6-a de sarcină, dar

care nu sunt dureroase şi nu antrenează modificarea colului

uterin.

CAUZE. O contractură poate fi provocată de un mare număr

de boli infecţioase. Astfel, tetanosul provoacă contracturi

generalizate; o reacţie la o iritaţie inflamatorie locală explică

contractură coloanei vertebrale în cursul meningitelor.

Contracturile survin.de asemenea, în cursul unor intoxicaţii,

cu stricnina de exemplu, în unele boli ale sistemului nervos

central (paralizii) sau în isterie. însuşi muşchiul este direct

atins în caz de miozită (inflamaţia muşchilor) sau de

surmenaj muscular.

SIMPTOME ŞI SEMNE. O contractură poate fi permanentă

sau tranzitorie (crampă). La palpare, muşchiul este tare şi

dureros.

TRATAMENT ŞI PREVENIRE. Odihna şi aplicarea de

comprese reci sunt asociate la nevoie cu masaje şi cu

kineziterapie, precum şi cu medicamente în caz de durere

intensă (analgezice, decontracturante musculare sau

miorelaxante, antiinflamatoare).

Contracturile consecutive unui efort sportiv prea mare

în raport cu nivelul de antrenament pot fi prevenite: respectarea

regulilor de încălzire progresivă, adaptarea efortului

la gradul de antrenament, încetarea practicării sportului

timp de 7 până la 14 zile după o primă contractură.

-» CRAMPĂ.

CONTRAINDICAŢIE. Condiţie care face inaplicabil

un act medical.

T

CONTROL AL NAŞTERILOR

O contraindicaţie decurge din starea bolnavului şi interzice

un tratament medicamentos, o intervenţie chirurgicală

sau un examen complementar.

CONTROL AL NAŞTERILOR. Sistem medical aflat

sub control legislativ, aplicat într-o ţară pentru a favoriza

dezvoltarea contracepţiei.

în ţările occidentale, contracepţia şi avortul erau considerate

subiecte tabu înainte de anul 1965. Guvernele se

tem de conflictele morale şi politice pe care legislaţia unor

astfel de acte le-ar putea genera, în pofida atitudinii mai

curând favorabile a opiniei publice. Astăzi, prezervativele

se găsesc în vânzare liberă (gratuite în Italia şi Regatul Unit),

în timp ce vânzarea pilulelor şi steriletelor se face sub

prescripţie medicală. Sterilizarea este autorizată în SUA,

Danemarca, Marea Britanie, dar nu este reglementată nici

în Belgia, nici în Franţa, nici în Italia (în aceste ultime două

ţări, totuşi ea poate fi contestată, legea interzicând „mutilarea

trupului"). Legislaţia privind avorturile variază după

ţară: interzisă în Polonia, Spania şi Irlanda, practica

întreruperii de sarcină este autorizată în Franţa, Anglia,

Elveţia şi Suedia, de exemplu, dar ea continuă să ridice la

ora actuală multe contestări în SUA, Canada şi Germania.

CONTUZIE. Vânătaie provocată de o lovitură, fără

ruperea pielii şi fără fracturarea oaselor.

O contuzie poate fi de o gravitate variabilă şi poate fi

însoţită de hematoame şi de leziuni interne.

CONVALESCENŢĂ. Perioadă de tranziţie dintre sfârşitul

unei boli şi al tratamentului ei şi revenirea bolnavului

la o bună sănătate psihică şi fizică.

CONVULSII. Contracţii bruşte şi involuntare ale muşchilor

şi care survin în crize.

CAUZE. Natura cauzei găsite, când ea poate exista, variază:

febră sau deshidratare la sugar, traumatism cranian,

infecţie (meningită, encefalită), accident vascular cerebral,

tumoră intracraniană, tulburare metabolică (scăderea

nivelului sangvin, al glucozei sau calciului), intoxicaţie

(alcool, oxid de carbon, medicament).

SIMPTOME ŞI SEMNE. Termenul de convulsii se referă,

în general, Ia fenomene musculare generalizate la întregul

corp, zise „clonice", secuse, mişcări sacadate ale membrelor,

feţei şi ochilor. Fenomenele zise „tonice" se traduc, la rândul

lor, printr-o redoare intensă a corpului şi pot fi asociate

manifestărilor precedente în cursul aceleiaşi crize. Există

şi o pierdere a stării de conştientă, cel puţin în cursul crizelor

generalizate. Se vorbeşte de epilepsie atunci când crizele

au o tendinţă de a recidiva în decurs de mai multe luni sau

de mai mulţi ani, fie că este sau nu cunoscută cauza lor.

La un sugar, convulsiile impun o spitalizare cu scopul de

a şti dacă este vorba de o cauză întâmplătoare sau de

începutul unei epilepsii.

140

TRATAMENT. în afara suprimării unei eventuale cauze,

tratamentul se face uneori cu diazepam (prin injecţii

intramusculare sau pe cale intrarectală) în timpul crizei. La

nevoie, diazepamul şi alte antiepileptice (fenobarbitalul etc.)

administrate pe cale orală previn recidivele pe termen lung.

Convulsiile febrile ale copilului. Convulsiile pricinuite

de febră se produc doar la copiii sub 5 ani, cel mai des

înainte de 2 ani. Febra este întotdeauna destul de ridicată,

mai mare de 38"C.

Convulsiile febrile sunt de scurtă durată, sub 2-3 minute.

Examinarea copilului arată că dezvoltarea psihomotorie este

normală şi că sistemul nervos nu este atins. Totuşi, de cele

mai multe ori spitalizarea este indicată cu scopul de a

înlătura suspiciunea unei cauze grave subiacente, în

particular o meningită.

Unele criterii indică faptul că există pentru copil un risc

mare de recidivă în decursul unui alt puseu febril; aceste

criterii sunt: o întârziere psihomotorie, o anomalie a examenului

neurologic, o vârstă sub 9 luni, convulsii prelungite,

antecedente familiale de convulsii febrile. în ce priveşte

riscul ulterior de epilepsie (persistenţa convulsiilor pe durată

lungă, chiar fără febră), acesta este foarte mic, sub 2%.

Tratamentul convulsiilor febrile nu diferă de cel al altor

tipuri de convulsii: diazepam, cel mai bine pe cale intrarectală.

Uneori se dă un tratament preventiv continuu până

la vârsta de 5 ani dacă există un factor de risc.

COOLEY (anemie a lui). Formă gravă şi homozigotă

de talasemie, boală genetică a sângelui, caracterizată prin

prezenţa unei hemoglobine de tip fetal în sânge. SINONIM:

betatala.semie homozigotă.

COORDONARE. Totalitate a mecanismelor nervoase

care asigură, în fiecare moment, coordonarea contracţiilor

şi decontracţiilor diferiţilor muşchi ai scheletului.

Coordonarea presupune intervenţia mai multor organisme.

Căile nervoase aduc informaţiile la encefal de la căile

sensibilităţii profunde (poziţia articulaţiilor, gradul de tensionare

a muşchilor), ale sensibilităţii tactile, ale vederii, ale

echilibrului. Sisteme motoare comunică în sens invers

instrucţiunile encefalului comandând contracţiile musculare:

căile piramidale, care vin de la cortexul cerebral, transmit

mişcările voluntare, iar căile extrapiramidale transmit poziţiile

şi ajută mişcarea voluntară. Controlul acestui ansamblu

este realizat de creierul mic.

COPIL ALBASTRU. - CARDIOPATIE

COPILĂRIE. Perioadă a vieţii ce se situează între naştere

şi pubertate, care caracterizează o fiinţă umană pe calea

dezvoltării sale.

Stadiile copilăriei. Copilăria cuprinde mai multe stadii

succesive: perioada neonatală, prima copilărie şi cea de a

doua copilărie.

141 CORD

• Perioada neonalală, adică stadiul de nnu-născut, începe

de la naştere până în a 28-a zi a vieţii şi debutează printr-o

perioadă de adaptare la viaţa cxtrauterină (din ziua întâi până

în ziua a 7-a), în timpul căreia copilul ar putea fi expus în

mod deosebit la patologii ca anoxia (lipsa oxigenării, a

creierului în special). Această perioadă este, de asemenea,

cea în care se pot descoperi eventuale anomalii, unele dintre

ele fiind sistematic depistate (fenilcetonuria, hipotiroidia).

• Prima copilărie caracterizează copilul a cărui vârstă se

găseşte între 29 zile şi 2 ani. Aceasta este o perioadă de

dezvoltare intensă a tuturor organelor şi în particular a

creierului. Achiziţiile psihomotorii sunt rapide. în timpul

acestei faze de adaptare imunitară, copilul trebuie să facă

faţă multiplelor agresiuni infecţioase, al căror obiect îl

constituie (mai ales virale, uneori bacteriene). Patologia

infecţioasă constituie astfel primul motiv de consultare a

sugarilor. în timpul acestei perioade este recomandat să se

procedeze la depistarea eventualelor tulburări auditive sau

vizuale.

• Copilăria a doua se situează între 2 şi 12 ani. Viteza de

creştere este mai mică (în jur de 5 cm pe an) şi achiziţiile

copilului se situează în esenţă în domeniul sociocultural.

Se pot distinge vârsta preşcolară (2-6 ani) şi vârsta şcolară

(6-12 ani), fază în timpul căreia se lărgesc şi se perfecţionează

cunoştinţele.

COPROCULTURĂ. Examen bacteriologic al scaunelor.

O coprocultură se practică în caz de dizenterie, de diaree

febrilă şi de diaree survenind într-un context epidemic

pentru a căuta germenii responsabili de afecţiune. Examenul

trebuie să fie efectuat pe scaunul proaspăt emis şi înaintea

oricărui tratament cu antibiotic.

COPROLALIE. Impuls de a profera termeni obsceni, de

natură scatologică sau sexuală.

COPROLIT. Fragment de materie fecală întărit şi calcificat

care ia aspectul unei pietricele. SINONIM: calcul

stercoral.

Coproliţii pot să fie localizaţi în apendice sau într-un

diverticul colic, provocând uneori o apendicită sau o

diverticulită.

COPROFAGIE. Consumare de materii fecale.

Această tendinţă este dovada unei regresii la un stadiu

infantil primitiv (sadic anal şi sadic oral), care se observă

la demenţi (gatism), la schizofrenici, la handicapaţii mintali,

uneori la maniaci şi la unii perverşi. La copilul de vârstă

mică, acest gen de manifestare, cel mai des minim şi

trecător, nu prezintă un caracter patologic.

CORD. Organ musculos cavitar situat în partea mediană

stângă a toracelui, între cei doi plămâni, care asigură

circulaţia sangvină în corp mulţumită contracţiilor sale

regulate. SINONIM: inima.

STRUCTURĂ. Inima se compune din 4 cavităţi conţinute

într-un înveliş, pericardul: două auricule şi două ventricule,

fiecare auricul fiind separat de ventriculul subiacent

printr-o valvulă: la dreapta, valvula tricuspidă, constituită

din 3 valve; la stânga, valvula mitrală, constituită din două

valve. Valvele se insera pe peretele ventriculului corespunzător

prin cordaje legate de protuberantele musculare

numite stâlpi.

• Inima dreapta, care asociază auriculul drept şi ventriculul

drept, are misiunea să propulseze sângele dezoxigenat, prin

artera pulmonară şi ramurile sale, până în plămâni (mica

circulaţie).

• Inima stângă care asociază auriculul stâng şi ventriculul

stâng, culege sângele oxigenat care vine de la plămâni şi

îl propulsează, prin aortă şi ramurile ei, în tot organismul

(marea circulaţie).

• Auriculele primesc sângele dezoxigenat prin intermediul

venelor cave inferioară şi superioară, pentru auriculul drept,

şi sângele oxigenat de la cele 4 vene pulmonare pentru

auriculul stâng. Auriculele sunt separate printr-o membrană,

septul interauricular.

• Ventriculele trimit sângele în artere. Cel drept, triunghiular

şi mai puţin gros, comunică cu artera pulmonară, de care

este separat prin valvula pulmonară, formată din 3 valvule

sigmoide. Ventriculul stâng, de formă ovoidă şi mai gros

decât cel drept, comunică cu aorta, de care este separat prin

valvula aortică, compusă din 3 valve sigmoide. Ventriculele

sunt separate printr-o membrană musculară, septul

intcrventricular.

• Peretele cardiac cuprinde 3 straturi: endocardul, care

tapisează interiorul cavităţilor; miocardul, care constituie

muşchiul cardiac în sine; pericardul, un fel de sac amplasat

în jurul inimii.

FIZIOLOGIE. Aportul sangvin către muşchiul cardiac este

asigurat de către arterele coronare, care iau naştere la partea

iniţială a aortei toracice. întoarcerea sângelui venos coronar

este asigurată de către vene, care se adună pentru a forma

sinusul coronar şi se îmbină cu auriculul drept. Sângele

venos soseşte în auriculul drept prin venele cave, apoi

pătrunde în ventriculul drept. El este ejectat atunci către

artera pulmonară cu o frecvenţă de 70 pulsaţii pe minut.

După îmbogăţirea cu oxigen în plămâni, sângele se

întoarce la inimă prin venele pulmonare. Atunci el trece din

auriculul stâng în ventriculul stâng, apoi este ejectat în

circulaţia arterială prin intermediul aortei şi al ramurilor sale.

Inima este un organ contracţii: mişcările sale sunt

generate şi se propagă mulţumită ţesutului nodal, pe care

l-am putea compara cu un circuit electric. Acesta cuprinde

nodul sinusal, situat în auriculul drept, care comandă

frecvenţa cardiacă, şi nodul auriculoventricular, plasat la

joncţiunea auriculelor şi ventriculelor, prelungit spre cele

două ventricule prin fasciculul lui His şi ramificaţiile sale,

care permit trecerea influxului spre ventricule. Funcţionarea

ţesutului nodal este influenţată de către sistemul nervos

CORD ARTIFICIAL 142

vegetativ şi de către catecolamine (adrenalină, noradrenalină,

dopamină).

CORD ARTIFICIAL. Dispozitiv implantat în toracc în

locul ventriculelor.

Prin extensie, acest termen poate desemna procedeele

de asistenţă ventriculară stângă.

în prezent, cordul artificial se utilizează în aşteptarea

unei grefe cardiace. El este constituit din pungi de plastic

animate cu energie obţinută pe cale pneumatică. -• GREFĂ

DE CORD.

CORD PULMONAR. Orice tulburare privind partea

dreaptă a inimii, în esenţă ventriculul, cauzată de o afecţiunea

pulmonară.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Este vorba de semne clinice de

insuficienţă cardiacă dreaptă, şi anume o creştere în volum

a ficatului, o hipertensiune venoasă, edeme ale membrelor

inferioare.

EVOLUŢIE. După tratament, tulburările legate de cordul

pulmonar acut pot dispărea fără sechele. în schimb, în cordul

pulmonar cronic, evoluţia merge către o agravare progresivă

prin pusee paralele către boala pulmonară.

TRATAMENT. Tratamentul este cel al cauzei şi constă în

utilizarea de anticoagulante, în embolia pulmonară, şi de

antibiotice, cu ocazia infecţiilor bronşice. Uneori, este indicat

un tratament diuretic; trebuie tratată şi o eventuală

anomalie a ritmului cardiac. Oxigenoterapia prescrisă în

embolia pulmonară trebuie supravegheată în mod deosebit

la persoanele suferind de insuficienţă respiratorie, deoarece

hipoxia (micşorarea nivelului de oxigen în ţesuturi) a

devenit, la aceşti bolnavi, principalul stimulent al centrului

de comandă respiratorie.

CORDON OMBILICAL. Structură tubuiară conjunctivă

ce conţine vasele care leagă fătul de placentă, asigurându-i

un aport de oxigen şi de elemente nutritive ce provin din

sângele mamei.

Cordonul ombilical se prezintă ca un cordon răsucit,

lung, între 40 şi 60 centimetri şi larg de 1 până la 2 centimetri.

PATOLOGIE. Accidentele sau anomaliile cordonului

ombilical sunt deosebit de grave, deoarece ele riscă să

întrerupă aportul sangvin către făt. Nodurile cordonului, de

exemplu, pot antrena moartea fătului in utero. în timpul

travaliului, compresia cordonului se traduce prin încetinirile

cardiace ale fătului, care pot impune o extracţie rapidă cu

forcepsul, dacă există o dilataţie suficientă a colului, sau

prin cezariană.

CORDON SPERMATIC. Cordon fibros care leagă

cavitatea abdominală de epididim şi de testicul.

Cordonul spermatic cuprinde toate elementele vasculare,

nervoase şi funcţionale destinate epididimului şi testiculului:

canalul deferent, vasele spermatice şi deferentiale, filetele

nervoase şi ligamentul lui Cloquet.

CORDOTOMIE. Secţionarea chirurgicală a fasciculelor

de fibre nervoase senzitive ale măduvei spinării, efectuată

cu o intenţie analgezică.

Cordotomia are indicaţii foarte precise: dureri intense

(adesea de origine canceroasă) care sunt localizate în partea

inferioară a trunchiului sau în membrele inferioare şi rezistă

la cele mai puternice analgezice.

COREE. Sindrom acut sau cronic caracterizat prin apariţia

unor mişcări involuntare de un tip special, scurte, rapide, neregulate

şi predominând la rădăcina membrelor (umăr, şold).

Cauzele acestui sindrom sunt numeroase: inflamatorii,

vasculare, tumorale, endocrine, toxice (oxid de carbon,

alcool) sau medicamentoase (pilule contraceptive, antiepileptice).

Coreea este caracteristică pentru două boli,

coreea lui Huntington şi coreea lui Sydenham; cea de a

doua, cunoscută mai obişnuit sub numele de dansul St-Guy,

a dispărut astăzi ca urmare a folosirii antibioticelor.

-> HUNTINGTON (coree a lui). SYDENHAM (coree a lui).

COREOATETOZĂ. Stare caracterizată prin mişcări

intermediare între mişcările coreeice obişnuite şi mişcările

atetozice, mai lente, mai puţin ample, afectând extremităţile

membrelor, dând adesea o impresie generală de reptaţie

(târâre).

CORIOCARCINOM. Tumoră malignă rară care se

dezvoltă în uter pornind de la placentă, după o sarcină, sau,

la bărbat, în testicul. SlNONIM: carioepiteliom.

CORIOEPITELIOM. ->• CORIOCARCINOM.

CORIZĂ. Rinită acută, de origine infecţioasă sau nu.

SINONIM: guturai.

Coriza este una dintre afecţiunile cele mai răspândite,

întreaga populaţie este afectată în fiecare an cu frecvenţe

variabile (în medie 6 până la 10 episoade la copil, 2 până

la 4 episoade la adult). Ea este cel mai des de origine virală

şi foarte contagioasă de aproape.

SIMPTOME ŞI SEMNE

• Corija infecţioasă, de origine virală, debutează cu

curbaturi, o stare de oboseală, pişcături sau arsuri în nas,

urmate de o obstrucţie nazală bilaterală, de o rinoree apoasă

şi de strănuturi în salve, adesea însoţite de o tuse. Examinarea

foselor nazale arată o mucoasă inflamată şi sensibilă.

Complicaţiile sunt frecvente mai ales la copii, sub forma

unei otite medii acute sau a unei bronşite.

• Coriza spasmodica, caracterizată prin crize de strănuturi

deosebit de numeroase, este de natură alergică (febra

fânului). Ea se declanşează cel mai des primăvara, traducând

o reacţie alergică la polenuri. Crizele de strănuturi sunt

w