Intoxicaţiile alimentare cauzate de ciuperci. În caz

de ingerare a unor ciuperci otrăvitoare, intoxicaţia se poate

manifesta imediat sau după o perioadă de incubaţie

variabilă, după tipul de ciupercă ingerată. Se deosebesc

diferite tipuri de intoxicaţie după toxina responsabilă şi după

efectul pe care îl produce.

Pentru a evita orice otrăvire cu ciuperci, este indispensabil

să se înveţe identificarea prin caracterele lor a

speciilor periculoase şi să se interzică sistematic consumarea

oricărui exemplar a cărui identificare este îndoielnică.

TRATAMENT. în faţa unei intoxicaţii, se impune alertarea

centrului de specialitate cel mai apropiat cu scopul să se

administreze tratamentul adecvat: spălaturi stomacale,

tratarea hepatitei sau a nefritei, reechilibrarea ionică a

sângelui etc.

CLACAJ. Rupere a unui mic număr de fibre musculare.

SINONIM: miorexa.

Un clacaj este consecinţa unui efort de intensitate

superioară capacităţilor muşchiului. Durerea pe care o

ocazionează un clacaj este vie şi localizată, iar apariţia unui

hematom, frecventă. O ecografie poate completa examenul

clinic confirmând hematomul.

Tratamentul face apel la odihnă, un bandaj compresiv

asociat cu aplicarea de gheaţă şi administrarea de antiinflamatoare.

El poate fi completat, în cazul unor leziuni importante,

prin kineziterapie (masaje de drenare, electroterapie).

CLAMPAJ. Obturare temporară a unui vas sau a tubului

digestiv cu ajutorul unei cleme.

CLAUDE BERNARD-HORNER (sindrom al lui).

Sindrom care afectează un ochi sau ambii şi asociază o

mioză (micşorarea diametrului pupilei), o îngustare a fantei

palpebrale prin ptosis (căderea pleoapei superioare) şi o

enoftalmie (înfundarea globului ocular în orbită).

Sindromul lui Claude Bernard-Horner este consecutiv

unei atingeri a sistemului nervos vegetativ simpatic.

Tratamentul sindromului Claude Bernard-Horner este

cel al cauzei.

CLAUDICATIE. Neregularitate a mersului. SINONIM:

şchiopătat.

CLAUDICATIE INTERMITENTĂ. Sindrom caracterizat

printr-o durere sau o slăbiciune musculară ce survine

în timpul mersului, obligând subiectul să se oprească.

Cauzele claudicaţiei intermitente pot fi vasculare sau

neurologice.

CLAUSTROFOBIE. Teamă bolnăvicioasă de spaţiile

închise.

Claustrofobia este adesea rezultatul unei experienţe

traumatizante asociată de un loc închis. Poate fi vorba de

un fenomen trecător, care dispare de la sine. Totuşi, claustrofobia

necesită o psihoterapie de fond sau o terapie comportamentală.

CLAVICULĂ. Os lung, în formă de S foarte alungit,

situat la nivelul umărului.

• Fracturile de clavicula sunt cele mai frecvente fracturi.

Ele survin cel mai des prin căderea pe umăr. Tratamentul

lor este ortopedic, prin simplă imobilizare cu un bandaj sau

cu un inel elastic îndoit în formă de 8 care solidarizează

umerii.

• Luxatiile de clavicula survin mai ales la sportivi. Ele pot

fi mai mult sau mai puţin grave, de la simpla entorsă până

123

la ruperea ligamentară completă. Tratamentul este fie

funcţional (reeducare), fie chirurgical.

CLAVUS. ->• BĂTĂTURĂ, DURILLON.

CLEPTOMANIE. Pornire maladivă de a comite furturi.

Cleptomania este adesea apropiată de nevroza obsesională.

Mai frecventă la femei, ea se caracterizează printr-o

dorinţă obsedantă de a fura, o luptă împotriva acestei dorinţe

şi o uşurare în timpul trecerii la acţiune, urmată de remuşcări.

Furturile cleptomaniace nu au vreodată un caracter

utilitar şi se înrudesc cu alte conduite compulsive (pasiunea

patologică pentru jocurile de noroc, de exemplu). Tratamentul

este bazat pe psihoterapie.

CLIMATOLOGIE. în medicină, studiul influenţei

climatelor asupra organismului.

Unele climate marine sunt binefăcătoare în caz de

reumatism. Expunerea la soare, din cauza acţiunii ultravioletelor

asupra sintezei vitaminei D, este favorabilă

vindecării rahitismului. Efectul sedativ al climatelor de şes

este recomandat îndeosebi pacienţilor surmenaţi şi

convalescenţilor.

CLINIC, -A. Care se referă la observarea pacientului.

Informaţia clinică este adunată prin întrebările puse

subiectului şi în urma examinării lui directe, operaţii

efectuate de către medic cu intenţia de a pune un diagnostic.

CLITORIS. Mic organ erectil al aparatului genital extern

feminin situat în partea anterioară a vulvei.

Bogat inervat şi irigat, clitorisul devine turgescent şi mai

sensibil în cursul unei stimulări sexuale.

CLONA. Totalitatea celulelor care derivă de la o singură

celulă şi care au, în consecinţă un patrimoniu genetic riguros

identic cu cel al celulei iniţiale.

CLONIE. -+ MIOCLONIE.

CLONORHIAZĂ sau CLONORCOZĂ. Boală

parazitară apărută în urma infestării canalelor biliare ale

ficatului cu trematode (distomatoză). SINONIM: opistorhiază.

Clonorhiaza este cauzată de ingestia de trematode

(viermi plaţi de câţiva milimetri lungime). Aceasta se întâmplă

mâncând peşti cruzi infestaţi, care îl pot contamina pe

subiect cu trematode. Clonorhiaza se întâlneşte în ţările din

Extremul Orient şi în Europa Centrală.

Clonorhiaza se manifestă prin crize de colică hepatică,

prin pusee de icter (gălbinare), o ciroză asemănătoare cirozei

alcoolice, mai rar printr-un cancer al căilor biliare.

Tratamentul, foarte eficace, constă în administrarea pe

cale orală de praziquantel.

Prevenirea constă în prepararea termică a peştelui înainte

de a fi consumat. -• DISTOMATOZĂ.

COAGULARE

CLOROFORM. Lichid incolor, volatil, utilizat cândva

ca anestezic.

CLOSTRIDIUM. Bacterie anaerobă strict Gram pozitivă.

COADĂ DE CAL. Fascicul de cordoane nervoase situat

în partea inferioară a coloanei vertebrale.

Coada de cal este constituită din rădăcinile nervilor

măduvei spinării, care se află la nivelul ultimelor trei

vertebre lombare, vertebrele sacrale şi vertebrele coccigiene.

O compresie în acest loc provoacă ceea ce se numeşte

sindromul cozii de cal. Acesta este consecutiv, de cele mai

multe ori, unei hernii discale situate între vertebrele lombare.

Această compresie antrenează o paraplegie zisă periferică

sau flască, ce se caracterizează printr-o diminuare a tonusului

muscular al membrelor inferioare, o atrofie a muşchilor

şi o abolire a reflexelor. Bolnavul suferă de dureri care

iradiază în regiunea lombară la înălţimea perineului şi a

membrelor inferioare, precum şi insensibilitate a pielii perineului,

organelor genitale şi a părţii de sus a coapselor. Se

observă, de asemenea, şi semne genitale (impotenţă), şi sfincteriene

(pierderea nevoii de a urina, incontinenţă sau, din

contră, retenţie de urină). Sindromul cozii de cal trebuie să

fie tratat de urgenţă printr-o intervenţie neurochirurgicală

de decompresie (ablaţia unei hernii discale sau a unei

tumori etc).

COAGULARE. Transformare a sângelui lichid în gel

semisolid.

Antrenând formarea cheagului, coagularea permite ca

sângerarea consecutivă unei răniri să fie oprită. Acest proces

este consecinţa unei înlănţuiri de reacţii chimice implicând

diferite substraturi şi enzime plasmatice. Ea pune în joc 13

factori, care intervin în acest lanţ de reacţii. Aceste

interacţiuni complexe au drept rezultat transformarea unei

proteine solubile, fibrinogenul, într-o proteină insolubilă,

fibrina, care formează armatura cheagului.

TULBURĂRI DE COAGULARE

• O coagulare deficienta este, în general, consecinţa unei

trombopenii (cantitate insuficientă de plachete), a unei

carenţe în diferiţi factori ai coagulării sau a unei anomalii

a vaselor sangvine.

Acestea se traduc printr-o predispoziţie de a suferi

hemoragii interne şi externe.

• O coagulare prea mare sau hipercoagularea poate fi

legată de o creştere a nivelului factorilor de coagulare, la

sfârşitul unei sarcini de exemplu, de o diminuare a cantităţii

de enzime anticoagulante (boală hepatică), de o încetinire

a fluxului sangvin. Această supracoagulare poate antrena

o tromboză (formarea unui cheag într-o arteră sau într-o

venă).

PROBE DE COAGULARE. Diferitele tulburări ale coagulării

sunt diagnosticate prin examene ale procesului

COAGULARE INTRAVASCULARÂ DISEMINATĂ 124

coagulării sângelui, un examen global (timpul de coagulare)

sau analitic (durata fiecăreia dintre cele trei faze), şi prin

numărători ale globulelor (măsurarea nivelului de hemoglobina

şi a numărului de globule albe, de plachete şi de

globule roşii pe milimetrul cub de sânge).

Aceleaşi examene permit, de asemenea, să se urmărească

rezultatele unui tratament cu anticoagulant administrat

subiectului cu scopul de a reduce un risc de tromboză.

COAGULARE INTRAVASCULARÂ DISEMINATA.

Sindrom hemoragie caracterizat prin formarea de

cheaguri în micile vase sangvine, antrenând prăbuşirea

factorilor de coagulare.

COANE. Orificii posterioare ale foselor nazale.

Atrezia coanală (absenţa congenitală a dezvoltării

coanelor) antrenează dificultăţi respiratorii la nou-născut.

Tratamentul constă în deschiderea lor pe cale chirurgicală.

COAPSA. Segment al membrului inferior cuprins între

şold şi genunchi. SINONIM:/«/pd.

Scheletul coapsei este constituit din femur, articulându-

se în partea de sus cu cotilul pentru a forma şoldul,

iar în jos cu tibia şi rotula pentru a forma genunchiul.

PATOLOGIE. Coapsa poate fi sediul leziunilor osoase

(fracturi de femur), leziunilor vasculare (arterită, plagă

arterială, flebită, varice), durerilor de origine nervoasă

(cruralgie, sciatică) sau al leziunilor musculare (întindere,

hematom sau ruptură a cvadricepsului).

COARCTATIE AORTICĂ. îngustare congenitală a

aortei, localizată în principal în torace, la originea părţii

descendente a aortei toracice, după formarea arterei

subclaviare. SINONIM: stenoza a istmului aortic.

Coarctaţia aortică stânjeneşte curgerea sângelui în aortă.

Ea provoacă o creştere a presiunii arteriale în amonte şi

diminuarea ei în aval; aceasta creează o slăbire sau, mai

des, o supresie a bătăilor arterelor femurale în zona inghinală.

Chirurgia constă în ablaţia zonei îngustate şi într-o

suturare a celor două segmente aortice supra şi subiacentă.

COARDĂ VOCALĂ. Mică structură fibroasă a largingelui,

în formă de cordon, permiţând fonaţia.

STRUCTURĂ Şl FUNCŢIONARE. în număr de două,

corzile vocale schiţează o mică proeminenţă orizontală pe

peretele lateral al laringelui. între ele se găseşte regiunea

glotei, care separă regiunea supraglotică şi regiunea subglotică,

totul constituind laringele.

Corzile vocale sunt examinate de către medicul

specialist în decursul unei laringoscopii.

PATOLOGIE. Laringita (inflamaţia) cronică este una dintre

patologiile cele mai frecvente ale corzilor vocale, iar

tratamentul său este cel al cauzei (tabagism etc). în plus,

există mai multe feluri de tumori benigne, între care nodului

corzilor vocale (profesori, oratori, cântăreţi etc); un simplu

repaus vocal cu şedinţe de ortofonie (reeducarea vocii)

rezolvă problema, în caz contrar trebuie practicată ablaţia.

Cancerul laringelui, adesea consecutiv unei laringite cronice,

poate fi limitat doar la corzile vocale; prognosticul

lui este atunci destul de bun, mai ales dacă tratamentul este

precoce. De altfel, funcţionarea corzilor vocale poate fi

perturbată de o compresie a nervilor laringelui cauzată de

o tumoare a gâtului, capului sau toracelui.

COASTĂ. Fiecare dintre oasele plate, în formă de arc,

care constituie armătura toracelui.

Se socotesc, de sus în jos, 12 perechi de coaste, fiecare

fiind ataşată unei vertebre dorsale. Totalitatea lor constituie

împreună cu sternul cuşca toracică. Se pot deosebi coastele

adevărate (de la 1 la 7), unite cu sternul prin cartilagiile

costale; coastele false (de la 8 la 10), a căror extremitate

anterioară se uneşte cu cartilagiul costal supraiacent; şi

coastele libere (11 şi 12), al căror cartilagiu rămâne liber.

PATOLOGIE. Fracturile de coaste sunt frecvente la adult,

mult mai mare la copil, din cauza supleţei toracelui său.

Survenite în mod obişnuit după o cădere sau după o lovitură,

fracturile provoacă o durere ascuţită şi o umflare a ţesuturilor

adiacente. Diagnosticul este confirmat prin radiografie.

Fracturile care nu afectează decât un număr limitat

de coaste sunt benigne şi tratamentul lor este doar analgezic.

Durerile, accentuate de către mişcările respiratorii sau de

tuse, dispar de la sine în câteva săptămâni. în schimb,

fracturile pluricostale, mai ales cele care provoacă un volet

toracic (porţiune a peretului toracic desolidarizată de

ansamblul scheletului), pot pune în pericol viaţa rănitului

prin decompensare respiratorie acută. Tratamentul, instituit

de urgenţă şi în mediu spitalicesc (chirurgie), necesită

fixarea voletului toracic şi o ventilaţie asistată.

COASTEI CERVICALE (sindrom al). Compresie a

vaselor (artera subclaviară) şi a plexurilor nervoase ale bazei

gâtului (originea nervilor membrului superior) de către o

coastă supranumerară.

Unii indivizi se nasc purtători ai unei coaste suplimentare

numite coastă cervicală, pornită din a şaptea

vertebră cervicală şi situată deasupra coastelor normale.

Compresia arterei subclaviare poate provoca o ischemie sau

o tromboză, cea a plexului brahial parestezii (furnicături)

sau dureri ale membrului superior. Radiografia permite

diagnosticul. Tratamentul constă în ablaţia chirurgicală a

acestei coaste supranumerare.

COBALTOTERAPIE sau COBALTERAPIE.

Utilizare terapeutică a radiaţiilor gamma de înaltă energie

(1,25MeV), provenind de la o sursă de cobalt 6(1 radioactiv,

cu intenţia de a distruge celulele canceroase.

Cobaltoterapia este tehnica cea mai utilizată în radioterapie.

Ea a subminat, începând cu deceniul al cincilea,

razele X, deoarece protejează mai bine pielea şi obţine un