21 Alcool etilic

copilului trebuie supravegheată, ca şi scaunele, deoarece

riscurile de diaree sunt mult mai mari, mai ales vara.

INCIDENTE. Incidentele sunt consecinţa, în principal, unei

pregătiri defectuoase a biberoanelor sau unui lapte prost

adaptat; diaree, eritem, stagnare a greutăţii, rărire a numărului

de urinări, proastă digestie etc. Pe termen lung, unele

proteine conţinute în laptele de vacă (în particular

(3-lactoglobulina şi cazeina, care nu există în laptele de

mamă) pot produce la copil reacţii alergice.

ALBEAŢA. Opacitate mai mult sau mai puţin întinsă a

corneei, adesea de origine cicatriceală.

CAUZE. Albeaţa poate fi consecinţa unui traumatism al

corneei (plagă sau arsură) sau a unei keratite infecţioase

(herpes, abces al corneei).

SIMPTOME. Albeaţa se manifestă sub forma unei pete în

general albe. Această pată antrenează o scădere a acuităţii

vizuale dacă ea este situată în centrul corneei, pe axul vizual.

Albeaţa, care în principiu este stabilă, se întinde în cazuri

rare prin pusee inflamatorii.

TRATAMENT. Tratamentul, chirurgical, constă în keratoplastie

(grefă de cornee).

ALBINISM. Afecţiune ereditară rară, caracterizată

printr-o depigmentare totală sau parţială a pielii, părului şi

perilor.

Frecvenţa albinismului este mai importantă la subiecţii

cu pielea închisă la culoare. Această afecţiune este cauzată

de un defect al metabolismului melaninei şi este caracterizată

printr-o absenţă a acestui pigment care protejează

pielea de radiaţiile solare. Părul şi perii albinoşilor sunt albi,

pielea decolorată, ochii lor sunt roz, cu irisul translucid de

culoare gri albăstrui. Acuitatea lor vizuală este mai puţin

bună decât cea medie. Ei constituie subiecţii eritemelor

solare (insolaţii) şi ai atingerii mai frecvente de cancere

cutanate în raport cu cifra normală. Ei trebuie deci să evite

radiaţia solară, să poarte ochelari cu lentile colorate şi să

aplice pe piele o cremă solară cu mare grad de protecţie.

ALBUMINA. Proteină hidrosolubilă sintetizată în ficat,

constituind, împreună cu globulinele, principalele proteine

sangvine.

Albumina reprezintă 55% din toate proteinele plasmei

sangvine, în care cantităţile de albumina (albuminemia) sunt

în jur de 40 grame la litru.

O hipoalbuminemie (scăderea cantităţii de albumina din

sânge) poate fi cauzată de mai mulţi factori: un deficit în

aportuJ alimentar în proteine, o dereglare a absorbţiei

intestinale în cursul anumitor boli digestive, o anomalie a

sintezei hepatice ca în cazul cirozelor, o pierdere excesivă

prin scaune şi mai ales prin urină (albuminurie). Acest ultim

caz este consecinţa trecerii, în mod normal în cantitate mică,

a albuminei dar şi a altor proteine plasmatice prin filtrul

renal atunci când rinichiul este afectat, de exemplu, în cursul

unei hipertensiuni arteriale sau al unui diabet zaharat. Atunci

se vorbeşte de proteinurie.

Hiperalbuminemiile (creşterea nivelului de albumina în

sânge), foarte rare, sunt aproape întotdeauna urmarea unei

deshidratări.

ALBUMINURIE. Prezenţă a unei proteine, albumina, în

urină.

Acest termen trebuie să fie înlocuit prin cel de proteinurie

(prezenţa proteinelor în urină), deoarece în cursul bolilor

de rinichi toate proteinele (şi nu doar albumina) sunt

detectate în urină.

ALCALINELOR (sindrom al). -> BURNETT (sindrom

al lui).

ALCALINIZANT URINAR -• PH-ULUI URINAR

(modificator al).

ALCALOID. Substanţă azotată de origine vegetală, cu

proprietăţi terapeutice sau toxice.

Alcaloizii sunt adesea baze puternice combinate cu acizi,

extrase din diverse plante (belladonă, mac, brebenoc etc.)

sau obţinute prin sinteză.

Unii alcaloizi sunt utilizaţi ca antispastice digestive,

colinergice, anticanceroase, analgezice, antipaludice sau

antigutoase.

ALCALOZA. Tulburare a echilibrului acidobazic al

organismului, corespunzând unei diminuări a concentraţiei

de acid în plasmă şi în lichidele interstiţiale (lichide ale

sectorului extracelular, cu excepţia sectorului vascular, în

care se scaldă celulele).

ALCOOL ETILIC. Substanţă lichidă ce cuprinde o

structură chimică numită hidroxil (formată dintr-un atom

de oxigen şi un atom de hidrogen); intră în compoziţia

băuturilor alcoolizate; utilizat ca antiseptic. SINONIM: etanol.

Alcoolul aduce multă energie, 30 kilojouli (7 kilocalorii)

pe gramul de alcool. El este rapid transformabil în grăsimi.

EFECTE NEDORITE. Acţiunea alcoolului asupra sistemului

nervos modifică funcţionarea acestuia, fără ca

subiectul să fie în mod necesar conştient: înlăturarea inhibiţiilor

psihologice, conducând adesea la comportamente

periculoase; relaxarea, continuată de o stare de somnolenţă;

euforia, încrederea în sine putând să fie urmată de o oboseală

şi de o dispoziţie depresivă; diminuarea capacităţilor de concentrare

şi de judecată. Performanţele psihice şi reflexele

sunt alterate începând de la o alcoolemie (concentraţia de

alcool în sânge) de 0,5 grame pe litru. Un consum excesiv

de alcool antrenează starea de beţie care se traduce prin

vomă şi tulburări respiratorii, complicate cu o comă zisă

„etilică" (alcoolism acut), şi numeroase leziuni organice pe

termen lung (alcoolism cronic). în cazul unei come etilice

(se spune că subiectul este beat mort), poate surveni moartea

prin colaps sau asfixie.

ALCOOLEMIE 22

Alcoolul interacţionează cu numeroase medicamente: el

poate diminua efectele lor (în cazul unora dintre antibiotice),

sau poate să le amplifice (risc crescut de somnolenţă în

asocierea cu tranchilizantele, analgezicele, antitusivele).

UTILIZARE TERAPEUTICĂ. Sub o formă improprie

consumului (alcool denaturat sau modificat, adică cu

adăugarea unei substanţe colorante), alcoolul etilic se utilizează

ca antiseptic contra bacteriilor, doar pentru piele şi

în absenţa oricărei plăgi. El este comercializat în grade

diferite de diluare: 90,70 sau 60% în volum. Forma 70%

în volum (70 mililitri de alcool diluaţi în 30 mililitri de apă)

asigură cea mai eficientă asepsie (comparativ cu celelalte

concentraţii).

ALCOOLEMIE. Conţinutul în alcool etilic al sângelui.

Alcoolemia este indicatorul cel mai precis pentru a

aprecia importanţa unei ingestii de alcool. Se consideră că

dincolo de 0,50 grame pe litru pot apărea anomalii de

comportament. Beţia corespunde unor valori de la 1 la

2 grame; dincolo de 3 grame, poate surveni o comă. Totuşi,

valorile alcoolemiei variază în funcţie de mai mulţi factori:

gradul alcoolic, cantitatea ingerată în raport cu vârsta şi cu

greutatea corporală a subiectului, momentul ingestiei (pe

nemâncate sau în cursul unei mese) şi natura alimentelor

ingerate în acelaşi timp cu alcoolul, sexul şi starea de

sănătate a subiectului.

Legislaţia defineşte o valoare a alcoolemiei de la care

plecând conducerea vehiculelor este interzisă. Această

valoare variază după ţară de la 0,20 la 0,80 grame la litru.

în medie, 3 pahare de vin roşu sau 2 pahare de băutură mai

alcoolizată sunt suficiente pentru a creşte nivelul alcoolemiei

dincolo de 0,50 grame la litru.

ALCOOLISM. Dependenţă faţă de alcool şi ansamblul

manifestărilor patologice care rezultă de aici. SINONIM:

etilism.

Termenul de alcoolism desemnează deci atât consecinţele

patologice ale unui consum excesiv şi prelungit de

alcool (alcoolopatie), cât şi dependenţa de alcool (alcoolodependenţa).

Incidenţa alcoolismului creşte în lume de ani de zile

în societăţile industrializate, alcoolismul constituie a treia

cauză de deces după afecţiunile cardiovasculare şi diferitele

tipuri de cancere.

Personalitatea alcoolicului a dat loc unor numeroase

investigaţii (psihanalitice, genetice, sociologice): se reţine

adesea o identificare a efectelor dăunătoare ale unui tată,

ale unei mame, concomitent tiranici şi supraprotectori, ceea

ce ar antrena la subiect un sentiment de nesiguranţă, o

dificultate în afirmarea sa, precum şi o agresivitate prost

stăpânită.

La femei, alcoolismul apare adesea într-un context de

frustrare narcisistă, de insatisfacţie familială, de divorţ, în

situaţii de regres. Prost tolerat din punct de vedere social,

alcoolismul feminin păstrează un caracter mai secret şi

solitar. Anumite nevroze, în particular cele fobice, constituie

o cauză insuficient cunoscută a alcoolismului feminin.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Clasic, intoxicaţia alcoolică evoluează

în trei faze:

— asimptomatică, cu camuflare (ascunderea sticlelor)

şi vinovăţie;

— crucială, cu polarizarea pe alcool, scăderea voinţei,

începutul unei atingeri organice;

— cronică (după 4 până la 6 ani) cu alterarea gravă a

stării generale şi tulburări psihice asociate (cu asonognozie

sau necunoaşterea bolii sale de către subiect). în acest stadiu,

alcoolicul nu se mai poate stăpâni să bea, chiar dacă doreşte

aceasta.

Simptomele alcoolismului sunt foarte variate: modificări

ale personalităţii (gelozie, stări de furie necontrolate, iritabilitate),

promisiuni repetate de a înceta băutura, schimbări

în maniera de a bea (trecerea de la bere la alcooluri tari,

de exemplu), dezinteresul faţă de mâncare, neglijenţă fizică,

tulburări de memorie etc. Subiectul poate avea greţuri, poate

voma, poate tremura dimineaţa, poate suferi de dureri

abdominale, de crampe musculare, de amorţiri şi furnicături.

Pulsul său poate fi neregulat, faţa roşie cu o dilatare a

capilarelor, mersul îi devine instabil.

O privare bruscă de alcool a subiectului dependent poate

declanşa un delirium tremens (tremurături, halucinaţii,

convulsii).

PATOLOGIE. Persoanele care consumă de obicei mari

cantităţi de alcool sunt expuse diferitelor patologii: sensibilitate

crescută faţă de infecţiile bacteriene, cancere ale

orofaringelui,esofagului, bronhiilor, boli hepatice (ciroză,

hepatită alcoolică), leziuni nervoase grave (encefalopatii).

Alcoolismul antrenează, de asemenea, tulburări psihice.

Alcoolismul cronic conduce la delirium tremens sau la

forma sa atenuată, delirul subacut. Unele deliruri se aseamănă

cu paranoia pe anume teme (gelozie, persecuţie).

Demenţa, consecinţa finală a unor alcoolisme, necesită

internarea într-o instituţie.

La femei, alcoolismul evoluează mai rapid decât la

bărbaţi, din cauza unei fragilităţi fiziologice crescute.

TRATAMENT. Nu poate fi întreprins decât la cererea

subiectului alcoolic după recunoaşterea excesului. Dezobişnuirea

este adesea uşoară. Ea implică un sprijin energic

(eventuală spitalizare), o alimentaţie echilibrată şi o chimioterapie

(tranchilizante, anudepresive, neuroleptice, vitamine).

Tehnicile care se bazează pe schimbarea hotărârii subiectului

au recurs la disulfiram şi la metronidazol.

Mai delicată este îngrijirea de lungă durată, indispensabilă

în caz de recidive severe sau prea frecvente. Această

îngrijire necesită o urmărire psihologică a subiectului,

centrată pe conflictele sale şi viitorul său: trebuie să fie ajutat

să-şi restaureze capacităţile relaţionale, să-şi regăsească

autonomia etc. Asociaţiile foştilor băutori aduc adesea un

sprijin serios.