117 Cilindrom

O cicloplegie se traduce printr-o stânjenire a vederii de

aproape, importantă mai ales la subiecţii tineri care au o

vedere normală sau pentru hipermetropi.

CICLOSPASM. Spasm de acomodare cauzat de

contracţia permanentă a muşchiului ciliar.

Un ciclospasm se traduce printr-o pseudomiopizare:

miopul îşi vede miopia lui crescând, subiectul cu vedere

normală devine miop şi hipermetropul îşi vede hipermetropia

lui micşorându-se. Vederea de aproape este

întotdeauna excelentă, uneori apare o senzaţie de vedere

mărită a obiectelor (macropsie) şi se resimt dureri de cap

mai ales frontale, în bară.

Tratamentul unui ciclospasm datorat unei tulburări a

refracţiei sau unui echilibru oculomotor deficitar, doar ca

paliativ, constă în folosirea ochelarilor corectori.

CICLOSPORINĂ. Medicament imunosupresor (care

diminuează activitatea sistemului imunitar), utilizat îndeosebi

în cursul transplantărilor de organe. SINONIM: ckiosporincl

A.

Ciclosporina inhibă sistemul imunitar al subiectului, în

particular limfocitele T4. Ea împiedică astfel rejecţia unui

organ transplantat (rinichi, inimă, plămân, ficat, pancreas)

sau a unui ţesut grefat (măduvă osoasă). De altfel, ea este

indicată sau experimentată în formele grave şi rezistente

ale unor boli: psoriazis, boli reumatismale (poliartrita

reumatoidă), afecţiuni ale rinichiului (sindromul nefrotic),

diabetul insulinodependent.

Ciclosporina este administrată cel mai des pe cale orală,

uneori pe cale intravenoasă. Contraindicaţiile sunt alergia

la acest medicament şi sarcina. Interacţiunile medicamentoase

sunt numeroase: cu antibioticele, antiinflamatoarele,

contraceptivele, vaccinurile. Prescripţia, delicată,

nu poate să se facă decât în mediu spitalicesc şi necesită o

supraveghere regulată a nivelului sangvin de ciclosporina.

EFECTE NEDORITE. Principalul dintre ele este toxicitatea

renală, dar se mai pot observa şi o dezvoltare excesivă a

pilozităţii,o hipertensiune arterială, o hepatită, tremurături.

CICLOTIMIE. Stare de spirit caracterizată prin alternanţa

fazelor de excitaţie şi de descurajare.

Atunci când ciclotimia ia un caracter exagerat, ea intră

în domeniul patologic şi poate duce la o psihoză maniacodepresivă.

CICLU MENSTRUAL. Perioadă cuprinsă între fiecare

început al menstruaţiei, în decursul căreia se succed o

mulţime de fenomene fiziologice şi hormonale care fac

posibilă ovulaţia,ciocnirea gârneţilor, fecundarea şi nidaţia

embrionului în sânul mucoasei uterine.

Ciclul menstrual se repetă la femeie, de la pubertate până

la menopauză, şi, în mod normal, nu este întrerupt decât

prin perioadele de sarcină (el poate fi provocat artificial prin

contracepţie hormonală). Ciclul durează în medie 28 zile

şi cointeresează hipofiza, ovarele, uterul şi vaginul.

Ciclul menstrual se subdivide în faza foliculară şi cea

Iuţeală.

• Faza foliculară durează aproximativ 14 zile, timp în care

secreţia hipofizară de hormon foliculostimulant (FSH)

provoacă maturarea mai multor foliculi ovarieni, din care

doar unul va ajunge la maturitate. Aceştia secretă estrogenii

responsabili, la rândul lor, de o îngroşare a endometrului

(mucoasa internă a uterului) şi de o secreţie abundentă de

gleră cervicală, destinată facilitării ascensiunii spermatozoizilor.

• Faza Iuţeală începe către a 14-a zi, atunci când o creştere

uşoară a nivelului de estrogeni declanşează în hipofiza o

importantă secreţie de hormon luteinizant (LH), care

provoacă ovulaţia şi transformarea foliculului rupt în corp

galben. Corpul galben, la rândul lui, secretă progesteron,

hormon care creşte temperatura corporală, face glera cervicală

improprie ascensiunii spermatozoizilor şi contribuie

la pregătirea endometrului pentru o eventuală nidaţie a oului.

Dacă ovulul nu este fecundat, corpul galben se ofileşte şi

degenerează. Scăderea nivelului de progesteron ce urmează

antrenează descuamarea endometrului, care se evacuează

formând scurgerile menstruale sau menstrele. Un alt ciclu

poate reîncepe, care va pregăti din nou corpul feminin

pentru primirea unui nou ou. — CONTRACEPŢIE, MENSTRUAŢIE,

REVENIREA CICLULUI.

CIFOSCOLIOZĂ. Dublă deformare a coloanei vertebrale,

asociind o deviere laterală (scolioză) şi o deviere

cu convexitatea posterioară (cifoză). -• ClFOZÂ, SCOLIOZA.

CIFOZA. Deformatie a coloanei vertebrale, anormal de

convexă în urmă.

Curbura rachisului dorsal, în mod normal convex în

urmă, este excesivă în cifoză, care afectează în mod obişnuit

coloana dorsală între cei doi omoplaţi, rotunjind spatele şi

proiectând gâtul în faţă.

Tratamentul cifozelor este cel al afecţiunii de origine.

El se bazează atât pe kineziterapie, cât şi pe reeducarea

corectivă. în cazurile grave, este absolut indispensabil

purtatul unui corset.

CILINDROM. Tumoră epitelială, benignă sau malignă,

constituită dintr-o îngrămădire de celule tumorale grupate

în jurul unei cavităţi, ca şi cum ar forma un cilindru.

Principalele localizări ale cilindromului sunt cutanate

şi bronhice, dar acesta mai poate afecta glandele salivare

şi sânul.

TRATAMENT. Ablaţia chirurgicală constituie singurul

tratament. Recidivele sunt posibile şi necesită atunci asocierea

radioterapiei şi a chirurgiei. Laserul dă rezultate bune

în cazul cilindromilor traheobronşici.

CILINDRURIE

CILINDRURIE. Prezenţă a unui număr excesiv de mare

de cilindri în urină.

Fiecare tip de cilindru orientează către o varietate de

nefropatie: cilindrii hematiei (conţinând globule roşii) indică

o atingere a glomerulilor (unităţile filtrante ale rinichiului),

cilindrii leucocitari (compuşi din globule albe) o boală

inflamatorie.

CIOCAN. Oscior al urechii medii.

Ciocanul sau ciocănelul face parte, împreună cu nicovala

şi scăriţa, din lanţul de oscioare situat în căsuţa timpanului.

Acestea sunt articulate între ele şi prinse de pereţii

conductului auditiv prin ligamente.

CIOT sau BONT. Parte restantă a unui membru amputat.

Un ciot poate fi dureros din cauza prezenţei unui

nevrom, tumoră benignă rezultând din cicatrizarea fibrelor

nervoase secţionate. De altfel, amputaţii pot să se plângă

de dureri care par să fie localizate în segmentul amputat al

membrului, dincolo de ciot („durerile membrului fantomă").

Acestea trebuie să fie tratate cât mai devreme posibil

(analgezice, psihotrope).

CIRCULATOR (aparat). Ansamblu constituit din inimă

şi vasele corpului uman. SINONIM: aparat cardiovascular.

Ansamblul aparatului circulator face obiectul unei

reglări foarte precise şi complexe care intervine în

mecanismele nervoase (nervii simpatici şi parasimpatici),

hormonale (rinichii şi glandele medulosuprarenale) şi

umorale (sistemul renină-angiotensină-aldosteron, factorul

antinatriuretic, prostaglandinele, kininele). Acest aparat

permite astfel să se transforme un debit pulsatil, datorat

contracţiilor regulate ale inimii, într-un debit continuu în

micile vase periferice, propice schimburilor între sânge şi

ţesuturi. Aceste schimburi asigură aportul de oxigen şi

nutrimentele necesare funcţionării diferitelor ţesuturi şi

organe, şi transportul deşeurilor din metabolismul celular

spre organele lor de eliminare naturală: plămâni, rinichi.

Aparatul circulator participă, de asemenea, şi la echilibrul

mediului interior prin funcţia sa de reglare a presiunii

arteriale şi a temperaturii intracorporale.

PATOLOGIE. Atingerile aparatului circulator sunt numeroase:

anomalie a influxului electric cardiac sau o tulburare

a ritmului cardiac; valvulopatie (atingere a valvulelor

cardiace); atingere vasculară caracterizată printr-o stenoză

(îngustare) sau printr-un anevrism (dilatare) al unei artere;

disecţie aortică (clivaj al pereţilor aortei), adesea asociată

cu un anevrism; flebită (obstrucţia unei vene printr-un

cheag); insuficienţă coronariană, cunoscută sub denumirea

de angor sau de angină pectorală, putând duce la un infarct

miocardic în caz de astupare a unei artere coronare sau a

uneia din ramurile în care aceasta se ramifică; hipertensiune

arterială; insuficienţă cardiacă; malformaţie congenitală a

inimii, de gravitate variabilă; miocardită (atingere a muşchiului

cardiac, de origine toxică, infectioasă sau inflamatorie),

118

cardiopatie hipertensivă, valvulară sau ischemică, sau miocardiopatie

(atingere a muşchiului cardiac, de origine

necunoscută); endocardită (atingere inflamatorie sau infectioasă

a tunicii interne a inimii), de origine infectioasă sau

reumatismală; pericardită (atingere inflamatorie a învelişului

extern al inimii). -* CORD.

CIRCULAŢIA SANGVINĂ. Mişcare a sângelui în

diferitele vase sub impulsionarea pompei cardiace.

Circulaţia sangvină furnizează celulor organismului, prin

intermediul sângelui, oxigenul şi substanţele de care au

acestea nevoie pentru a supravieţui şi a-şi juca rolul în

funcţionarea organelor. Pentru a realiza aceasta, sângele

urmează două circuite: primul, numit circulaţia pulmonară

sau mica circulaţie, îi permite să se reoxigeneze în contact

cu alveolele pulmonare; al doilea, numit circulaţia sistemică

sau marea circulaţie, irigă organele cu sânge reoxigenat.

Toate schimburile gazoase între sânge şi organe se efectuează

prin intermediul capilarelor, ramificaţiile terminale de

foarte mică mărime ale vaselor sangvine.

CIRCULAŢIE EXTRACORPORALĂ. Tehnică

utilizată în chirurgia cardiacă pe cord deschis, permiţând

în mod temporar şi artificial asigurarea circulaţiei şi

oxigenării sângelui în locul inimii şi plămânilor.

Circulaţia extracorporală este folosită atunci când

intervenţiile trebuie să fie efectuate pe inima nemişcată,

scutită de circulaţia sangvină, de exemplu în cazul pontajului

aortocoronarian, de înlocuire a unei valvule cardiace sau

de închidere a comunicaţiilor anormale între diferite cavităţi

cardiace.

CIRCUMCIZIE. Ablaţie a prepuţului. SINONIM: postheclomie.

Circumcizia este o practică rituală pentru anumite religii.

Ea mai poate fi realizată din motive de igienă, ablaţia

prepuţului evitând acumularea de secreţii sub prepuţ, uneori

sursă de infecţii.

în patologie, circumcizia este practicată de către un

medic atunci când prepuţul este prea lung, glandul dificil

de decalotat, sau în caz de jenă la micţiune consecutivă unei

îngustări prepuţiale, de balanită (infecţie a şanţului prepuţial)

şi, la adult, în caz de parafimoză (strangulare dureroasă a

bazei glandului printr-un inel prepuţial prea strâmt, făcând

recalotarea imposibilă).

CIROZA. Boală a ficatului provocată de o alterare a

celulelor sale.

Ciroza este una dintre primele cauze de mortalitate în

ţările industrializate. Ea se traduce printr-o scleroză a

ţesutului hepatic, prin dezvoltarea în ficat a unei reţele de

cicatrici fibroase şi prin noduli de regenerare, insule de

celule viabile separate unele de altele prin ţesut cicatriceal.

CAUZE. Cauzele cirozelor sunt multiple: alcoolismul este

cea mai frecventă în ţările industrializate, dar ciroza mai