113 Chimioterapie anticanceroasă

TRATAMENT ŞI PREVENIRE. Bolnavul trebuie să fie

transportat de urgenţă într-o cameră de decompresie (cheson

hiperbaric). Dacă tratamentul este instituit la timp, boala

chesoanelor este totalmente reversibilă. Dacă nu, subzistă

riscurile de complicaţii după o perioadă îndelungată

(paralizia parţială).

Prevenirea bolii chesoanelor se bazează pe ridicarea

lentă la suprafaţă, prin paliere de decompresie, permiţând

gazelor eliberate să treacă treptat din ţesuturi în plămâni.

CHEYNE-STOKES (dispnee a lui). Tulburare a frecvenţei

şi a amplitudinii respiratorii.

Dispneea lui Cheyne-Stokes este caracterizată printr-o

suită de cicluri respiratorii de amplitudine crescândă apoi

descrescândă, separate unele de altele printr-o perioadă de

apnee (oprire respiratorie). Ea poate fi consecinţa unei

insuficienţe renale severe, unei funcţionări anormale a centrului

respirator bulbar (accident vascular cerebral, traumatism

cranian) sau a unei intoxicaţii medicamentoase.

CHIASMĂ OPTICĂ. încrucişare în X a căilor optice

(ansamblu de neuroni care conduc influxul nervos de la

retină la lobul occipital) din encefal.

Chiasma optică este situată la baza creierului, chiar

deasupra hipofizei. Compresia sa, cauzată, de exemplu, de

o tumoră a hipofizei poate provoca o pierdere parţială a

vederii,numită hemianopsie bitemporală: subiectul, atunci,

nu mai vede părţile laterale ale câmpului său vizual, ca şi

cum ar avea ochelari de cal.

CHIL. Lichid lăptos constituit din limfă şi din grăsimile

provenind din alimentaţie.

CHIMIONUCLEOLIZĂ. * NUCLEOLIZĂ.

CHIMIOTERAPIE ANTICANCEROASĂ. Trata

ment medicamentos care are drept scop eliminarea celulelor

canceroase din totalitatea ţesuturilor.

Medicamentele anticanceroase ating celulele care au

început un ciclu celular, perioada în care o celulă se

pregăteşte să sufere o mitoză (diviziune celulară). Unele

dintre ele, acţionând asupra unei faze precise a ciclului, se

numesc fazodependente.

DIFERITELE TIPURI DE TRATAMENT. Printre criteriile

de alegere a unui medicament trebuie să se ţină seama de

sensibilitatea sau de rezistenţa spontană a cancerului la

tratament. Gradul de sensibilitate depinde mai ales de tipul

de ţesut (pulmonar, mamar). Mai pot interveni şi alţi factori,

ca o slabă irigare vasculară a tumorii, diminuând ajungerea

medicamentelor conţinute în sânge sau o reparare a

A.D.N.-ului lezat al celulelor canceroase, leziunile fiind

provocate de medicamente.

Trebuie, de asemenea, să se ţină seama de slaba eficacitate

a monochimioterapiei (tratamentul cu un singur medicament).

Cel mai des, se practică o polichimioterapie care

asociază mai multe medicamente.

Mai există şi alte criterii de alegere a medicamentelor,

ca vârsta pacientului şi bolile sale, anterioare sau actualmente

asociate cancerului, care pot constitui o contraindicaţie

pentru anumite produse.

TRATAMENTUL PE CALE GENERALĂ. Acesta poate

să fie oral sau injectabil. Administrarea se face prin cure

de una sau mai multe zile, la intervale regulate (în fiecare

lună, de exemplu), fie continuu pe perioade lungi. în principal,

tratamentul are loc în mediu spitalicesc.

Chimioterapia anticanceroasă poate fi asociată cu

hormonoterapia, în cancerele hormonodependente (sân, corp

uterin, prostată), pentru a acţiona concomitent asupra celulelor

nehormonosensibile şi asupra celor hormonosensibile.

Tratamentul pe cale generală poate, de asemenea, să fie

asociat cu un tratament locoregional nemedicamentos, prin

radioterapie sau chirurgie. în plus, tratamentul pe cale

generală este singurul care poate distruge eventualele

metastaze, celulele canceroase diseminate uneori la foarte

mare distanţă în organism.

TRATAMENTUL PE CALE LOCOREGIONALĂ. Unele

medicamente anticanceroase pot fi administrate în seroase

(pleură, pericard, pcritoneu) sau în vezică. De altfel, în unele

cancere otorinolaringeene şi în unele cancere ale membrelor,

bazinului sau ficatului, medicamentul poate fi injectat în

artera care irigă regiunea unde se găseşte tumora. Aceasta

permite să se atingă concentraţii locale mari fără ca produsul

să se împrăştie în organism. în majoritatea cazurilor,

tratamentul, prin cure repetate, este început la spital şi poate

fi continuat sub supraveghere medicală la domiciliu.

EFECTE NEDORITE. Din nefericire, medicamentele

anticanceroase nu acţionează doar asupra celulelor tumorale.

Ele sunt toxice şi pentru celulele normale cu reînnoire rapidă

(celulele sangvine sau digestive) şi pentru unele organe.

Această toxicitate poate fi imediată, apărând chiar în

momentul administrării; ea poate fi decalată cu câteva zile

în raport cu tratamentul, prin afectarea ţesuturilor cu

reînnoire rapidă, sau poate chiar să fie întârziată în funcţie

de doze, pentru unele medicamente având o toxicitate de

organ deosebită.

TOXICITATE SANGVINĂ. Toate medicamentele anticanceroase,

cu excepţia bleomicinei, sunt toxice pentru

celulele sangvine. Atingerea celulelor sangvine în curs de

formare în măduva osoasă se traduce în circulaţia sangvină

printr-o diminuare a numărului de globule albe şi de

plachete, prima fiind responsabilă de infecţii, cea de a doua

de hemoragii, care survin la 10-14 zile după începerea

tratamentului.

Aceste inconveniente pot actualmente să fie diminuate

prin luarea de alte medicamente, factorii de creştere celulară,

destinate accelerării formării celulelor sangvine în măduva

CHININA 114

osoasă. Practica grefelor de măduvă, asociate sau nu cu

aceste medicamente, permite astăzi realizarea unor

chimioterapii la doze mult mai mari.

TOXICITATE DIGESTIVĂ. Sărurile de platină sunt medicamentele

cele mai toxice pentru aparatul digestiv. Totuşi,

greţurile şi vomele pe care le provoacă nu mai constituie

un obstacol pentru chimioterapie: asociate sistematic, medicamentele

cele mai vomitive cu antiemeticele din familia

antiserotoninelor, se poate ajunge la suprimarea în parte a

acestor reacţii la majoritatea pacienţilor.

ALTE TOXICITĂŢI. Este vorba despre efectele nedorite

imediate sau tardive. Ele necesită o supraveghere regulată

şi trebuie să fie luate în calcul la alegerea medicamentelor.

• Atingeri neurologice se pot produce. în cazurile de

neuropatii, afectarea mai mult a membrelor inferioare decât

a celor superioare, precum şi pierderea gustului şi a sensibilităţii

au fost observate în cursul tratamentelor prelungite

cu săruri de platină. Astfel de afectări sunt reversibile.

• Căderea părului este frecventă în cursul tratamentelor

anticanceroase. Antraciclinele, alcaloizii din brebenoc,

derivaţii de podofilotoxină sunt cei care provoacă astfel de

reacţii. Căderea părului este reversibilă după oprirea tratamentului.

Totuşi, ea poate fi frânată prin punerea unei căşti

refrigerente în tot timpul perfuziei. Frigul provoacă o vasoconstricţie

a pielii capului care împiedică pătrunderea produselor

la rădăcina părului.

• Efectele asupra inimii constau în tulburări ale ritmului

cardiac în orele care urmează tratamentului cu antracicline.

• Efectele asupra gonadelor (celulele sexuale) se manifestă

printr-o sterilitate care justifică faptul ca un pacient aflat

la vârsta procreaţiei să aibă în vedere conservarea spermei

sale înainte de începerea tratamentului.

• Pielea si mucoasele pot fi atinse: fluorouracilul provoacă

reacţii eritematoase (roşeaţă) pe pielea sănătoasă; metotrexatul

antrenează un eritem şi ulceraţii ale gurii sau ale

pielii, iar bleomicina, leziuni ale mucoaselor sau ale pielii.

Toate aceste reacţii regresează de la sine la oprirea

tratamentului.

• Efectele asupra plămânilor sunt fibrozele pulmonare

ireversibile, provocate de bleomicina, în particular la

persoanele în vârstă sau atunci când medicamentele sunt

asociate cu o radioterapie. Bolnavii trataţi cu metotrexat

riscă un pneumotorax (pătrunderea aerului în cavitatea

pleurală), care este vindecabil independent de tratament.

REZISTENŢA LA TRATAMENT. Se întâmplă să apară

în cursul tratamentului, cu ocazia unei chimioterapii, o rezistenţă

a cancerului pacientului la mai multe medicamente.

Mai multe produse pot inversa această tendinţă: verapamilul,

tamoxifenul şi ciclosporina.

Totuşi, atunci când se produce o astfel de rezistenţă, este

necesar, adesea, să se schimbe tratamentul şi să se recurgă

la un mod de acţiune diferit.

CHININĂ. Alcaloid extras din coaja unor specii de

Chinchona, utilizat în tratamentul şi prevenirea

paludismului.

Chinina este contraindicată în caz de alergie la produs

— aceasta se manifestă prin palpitaţii, reacţii cutanate,

diaree, vertije — şi Ia persoanele atinse de anomalii cardiace

ca tulburările de conducţie. Asocierea cu meflochină (alt

antipaludic) produce o interacţie medicamentoasă nocivă

care agravează efectele nedorite.

Chinina este administrată pe cale orală sau intravenoasă.

Efectele nedorite sunt alergiile, rare, dar uneori grave.

CHINOLON. Substanţă medicamentoasă de sinteză,

înzestrată cu proprietăţi antibacteriene.

CHINTA. Tip de tuse ce survine, în particular, în cursul

tusei convulsive.

Chinta este constituită dintr-o serie de secuse expiratorii,

în general, în număr de cinci, urmate de o apnee scurtă şi

de o inspiraţie zgomotoasă şi prelungită (repriză), denumită

clasic „cântarul cocoşului" în tuşea convulsivă.

CHIROPRACTIE sau CHIROPRAXIE. Metodă de

tratament paramedicală constând în manipularea vertebrelor.

SINONIM: vertebroterapie.

Chiropractia este fundamentată pe o teorie empirică

după care majoritatea bolilor ar fi datorată deplasărilor

vertebrale care antrenează o deteriorare a funcţiei nervoase

normale. Această metodă pretinde că acţionează asupra

tulburărilor funcţionale ale diferitelor aparate (respirator,

cardiovascular) şi asupra unor dureri (vertebrale, toracice,

abdominale şi pelviene), prin manipulări scurte şi bruşte

fie ale vertebrei în cauză, fie asupra gâtului, trunchiului sau

membrelor. Aceste manipulări, care exagerează jocul fiziologic

al vertebrei, sunt criticate pentru efectele pe care le

pot antrena. în Franţa, chiropractia este practicată de către

nemedici, iar diploma de chiropractor nu este recunoscută,

în unele ţări, există o diplomă de stat pentru această meserie.

CHIRURGIE. Disciplină medicală specializată în

tratarea bolilor şi a traumatismelor, care constă în practicarea,

manual şi cu ajutorul unor instrumente, de acte

operatorii asupra unui corp viu.

CHIRURGIE ESTETICĂ. Specialitatea chirurgicală

care grupează totalitatea intervenţiilor ce constau în ameliorarea

aspectului fizic al unui individ.

O discuţie între medic şi pacient permite chirurgului să

stabilească motivaţiile pacientului său şi să îi explice clar

derularea intervenţiei, riscurile de complicaţii, precum şi

limitele operaţiei. Această discuţie este urmată de un examen

medical, cu scopul de a stabili modul de anesteziere

care să fie folosit (anestezie locală, locoregională sau

generală). Şi alte examene pot fi utile: radiografie sau

scanografie, îndeosebi pentru a studia membrana nazală;

imageria prin rezonanţă magnetică (I.R.M.) pentru a depista