109 Centură ortopedică

Termenul laparoscopie este întrebuinţat mai ales pentru

a califica explorarea părţii superioare a abdomenului (ficat,

în particular), în timp ce termenul celioscopie se aplică mai

curând explorării bazinului mic.

INDICAŢII. Celioscopia este utilizată pentru a descoperi

unele cauze ale sterilităţii, pentru a preleva ovule — sau

pentru a le reimplanta odată fecundate — cu ocazia fecundaţilor

artificiale, pentru a diagnostica o sarcină extrauterină,

o salpingită (infecţia trompelor), natura unui chist

ovarian.

TEHNICĂ ŞI DERULARE. Celioscopia se practică sub

anestezie generală după injectarea de dioxid de carbon în

cavitatea peritoneală. Endoscopul este apoi introdus

printr-o mică incizie ombilicală de aproximativ 1 centimetru.

Aparatul este legat la o cameră TV care transmite aceste

imagini pe un ecran şi poate să le înregistreze pe o casetă

video. O celioscopie, care durează între 15 şi 30 de minute,

necesită o spitalizare de o zi.

EFECTE SECUNDARE. Acest examen este remarcabil de

bine suportat mulţumită inciziei sau inciziilor sale foarte

mici. La trezire nu se simte nici o durere, ci doar o uşoară

balonare, din cauza injectării de dioxid de carbon în

abdomen.

CELULĂ. Element constitutiv fundamental al oricărei

fiinţe vii.

STRUCTURĂ. Majoritatea celulelor umane se dovedeşte

a avea o structură asemănătoare, compusă din trei elemente

principale.

• Nucleul celulei conţine A.D.N., suportul informaţiei

genetice.

mCitoplasma este o materie fluidă, conţinând numeroase

organite (mitocondrii, ribozomi etc.) implicate în toate

activităţile funcţionale (metabolism) ale celulei.

• Membrana celulara este un înveliş extern care separă

celula de mediul exterior şi joacă un rol major în schimburile

de materie (reglarea trecerii substanţelor nutritive,

a oxigenului, a bioxidului de carbon, a hormonilor etc).

DIVIZIUNEA CELULARĂ. Celulele se reproduc în două

moduri diferite, prin mitoză sau prin meioză. Mitoza este

cea mai întâlnită formă: cromozomii care se găsesc în

nucleul celulei iniţiale sunt exact duplicaţi şi transmişi

într-un număr egal celor două celule-fiice. Meioza este un

tip particular de diviziune celulară, specific ovulelor şi

spermatozoizilor: celulele-fiice nu dobândesc decât jumătate

din materialul cromozomial al celulei mame.

în plus, cancerele sunt caracterizate printr-o proliferare

celulară anarhică.

CELULITA. Modificare sau alterare vizibilă a ţesutului

cutanat sau subcutanat, uneori de origine inflamatorie.

Termenul de celulita desemnează două afecţiuni care

nu au nici o legătură între ele: celulita în sensul obişnuit,

zisă celulita estetică, şi celulitele medicale, care acoperă

la rândul lor mai multe boli.

Celulita estetică. Este vorba de o modificare a pielii

provocată de depuneri de grăsime subcutanată.

Mai frecventă la femei, celulita este rezultatul mai multor

cauze care pot fi asociate: ereditatea, aportul caloric prea

mare, retenţia de apă. Acest din urmă factor provine la

rândul lui dintr-o dereglare hormonală, excesul de estrogeni,

manifestându-se în particular înaintea fluxului menstrual

şi în timpul sarcinii, dintr-o insuficienţă a circulaţiei venoase

sau limfatice, sau dintr-un factor mecanic constituit din

purtatul îmbrăcămintei prea strâmte. Totuşi, apariţia unei

celulite în forma sa moderată este un proces fiziologic

normal, care priveşte 90% dintre femei.

DESCRIERE. Celulita apare la pubertate; ea este atunci tare

şi sensibilă, pielea devenind roşie şi granuloasă pe pulpe

şi pe fese. între 25 şi 50 de ani, ea devine moale, apoi flască,

apar bule subcutanate care apoi se accentuează; pielea ia

din ce în ce mai mult un aspect capitonat numit „coajă de

portocală".

TRATAMENT. Se încearcă o corectare a tuturor factorilor

în cauză. Un regim moderat poate da rezultate, dar nu

trebuie să-i supraestimăm eficacitatea, deoarece el acţionează

în primul rând asupra adipocitelor (celulele grăsoase)

situate în afara regiunilor celulitei. Poate fi, de asemenea,

corectat un dezechilibru hormonal sau vascular şi se recomandă

purtatul hainelor largi. Eşecurile sunt frecvente şi

sunt preconizate uneori metode manuale (masaje), o distrugere

a adipocitelor prin injecţii sau ultrasunete, o intervenţie

chirurgicală. Aceste tehnici, care n-au făcut obiectul unei

verificări ştiinţifice, provoacă propriile lor efecte nedorite,

ca, de exemplu, riscul unor sechele dizgraţioase. Se impune

o anumită prudenţă, atâta vreme cât celulita este doar o

problemă estetică şi fără vreo incidenţă patologică.

Celulita infecţioasă. Este vorba de o infecţie acută sau

cronică a ţesutului subcutanat.

Este o infecţie de origine bacteriană, cel mai des cu

streptococ, uneori cu stafilococ auriu sau cu diferiţi germeni

Gram negativi, consecutivă unei plăgi cutanate. Ea se manifestă,

de obicei, sub forma unei mari zone roşii, calde şi

dureroase, afectând mai ales membrele inferioare, asociata

cu o febră,cu frisoane şi cu o stare de indispoziţie generală.

O celulita infecţioasă necesită o spitalizare de urgenţă;

ea este tratată prin administrarea de antibiotice.

CEMENT. Ţesut calcificat foarte fin care acoperă rădăcina

dintelui şi asigură coeziunea acestuia cu osul maxilarului.

CENTURĂ ORTOPEDICĂ. Centură destinată susţinerii

abdomenului şi conţinerii unei hernii sau corectării

deviaţiilor coloanei vertebrale.

CERCETARE A PATERNITĂŢII 110

CERCETARE A PATERNITĂŢII. Cercetare între

prinsă pentru a determina dacă un individ, cel mai des un

copil, provine sau nu din părintele presupus.

O astfel de cercetare se sprijină astăzi pe analize

biologice (în principal, sangvine şi de biologie moleculară),

care permit stabilirea faptului că o persoană poate fi tatăl

alteia dacă ambele persoane prezintă caractere care n-au

putut fi transmise decât prin ereditare: grup sangvin, grup

H.L.A. sau de compatibilitate tisulară (determinând

posibilitatea de a primi sau de a dona un organ cu ocazia

unei grefe), asemănare genotipică (în succesiunea constituenţilor

A.D.N.-ului cromozomilor) etc. Cel mai des mama

este şi ea solicitată şi suportă, de asemenea, analizele.

CEREALĂ. Plantă din familia gramineelor, ale cărei

grăunţe, întregi sau transformate în făină, sunt utilizate în

alimentaţia umană.

Cerealele cel mai des consumate sunt grâul, secara,

orezul, porumbul, orzul, ovăzul, meiul. Cerealele conţin

concomitent proteine, grăsimi, zaharuri, săruri minerale şi

vitamine. Ele sunt deosebit de bogate în vitaminele B

(Bl, B2, B3, B6) şi E, în magneziu şi în fibre, dar conţin

puţin calciu. Grăunţele lor conţin între 10 şi 15% apă, între

70 şi 76% glucide (în special sub forma particulară numită

amidon), între 8 şi 12% proteine şi între 2 şi 4% lipide. Ele

pierd o parte din valoarea nutritivă dacă grăunţele sunt

decorticate sau dacă făina e cernută.

CERUMEN. Substanţă de consistenţă moale, cu aspect

ceros, situată în fundul conductului auditiv extern.

DOP DE CERUMEN. în mod normal, cerumenul este

evacuat spontan. Totuşi, el poate să se acumuleze în fundul

conductului auditiv extern, mai ales din cauza utilizării

beţişoarelor cu vată (Coton-Tige), şi poate provoca un dop

care poate sta la originea unei iritaţii, chiar a unei diminuări

a acuităţii auditive. Evacuarea dopului de cerumen, uneori

dificilă, trebuie să fie realizată de către un medic fie prin

aspiraţie, fie prin irigare (spălătură), sau chiar prin extracţie.

CERVICAL, -Ă. Relativ la gât. - VERTEBRĂ.

CERVICALGIE. Durere a gâtului, indiferent de cauza sa.

CERVICARTROZĂ. Artroză care afectează rachisul

O cervicartroză se întâlneşte la majoritatea subiecţilor

trecuţi de 50 de ani, dar leziunile (pensare discală şi osteofite),

puse în evidenţă prin examen radiologie, nu sunt

însoţite uneori de nici un simptom; în general, nu există o

corelaţie între importanţa leziunii şi durerile resimţite.

Cel mai des, cervicartroză nu antrenează decât o uşoară

infirmitate. Durerea, semnul puseelor congestive, stânjeneşte

mişcările gâtului, adesea mai mult într-o parte decât

în cealaltă, şi ea este agravată de oscilaţiile pasive ale

capului aşa cum se întâmplă în maşină. La majoritatea

indivizilor, după câteva pusee dureroase care durează

fiecare mai multe săptămâni, chiar mai multe luni, jena

diminuează cu preţul unei pierderi a mobilităţii gâtului.

O cervicartroză poate contribui la îngustarea canalului

cervical şi poate antrena pe termen lung leziuni ale măduvei

spinării cu tulburări ale mersului.

TRATAMENT. Se bazează pe prescrierea de analgezice

şi pe punerea în repaus a gâtului printr-un colier cervical

în timpul puseelor dureroase. Masajele, reeducarea sau

curele termale pot fi utile în afara episoadelor de criză.

CERVICITĂ. Inflamatie a colului uterin. SINONIM:

metrita a colului.

O cervicită poate fi de origine bacteriană, virală sau

parazitară şi survine întotdeauna pe o mucoasă lezată sau

anormală. Ea există sub două forme, externă şi internă.

• Exocervicita, sau inflamaţia peretelui extern al colului,

se traduce prin pierderi anormale, chiar purulente. Ea este

vizibilă cu speculul.

• Endocervicita, sau inflamaţia peretului intern al colului,

se traduce printr-o scurgere purulentă.

Cele două forme merg adesea împreună. Tratamentul

poate fi local (ovule ginecologice) sau general (pe cale orală).

CETOZĂ. Stare patologică consecutivă acumulării în

organism a corpilor cetonici, substanţe produse în cursul

procesului de degradare a grăsimilor.

Se observă în caz de diabet, de vomismente acetone -

mice, în anumite tulburări digestive sau hepatice sau în

cursul postului.

Cetoza se traduce printr-o prezenţă anormal de ridicată

de corpi cetonici în sânge şi în urină. Ea poate rămâne

simptomatică sau poate provoca o acidocetoză, complicaţie

acută survenind atunci când cantitatea de corpi cetonici

depăşeşte capacităţile de eliminare ale organismului.

O cetoză simplă se tratează, în principal, redând organismului,

prin alimentaţie, prin reechilibrare a diabetului,

posibilitatea de a utiliza sursele de energie, ceea ce îl scuteşte

să recurgă în prea mare măsură la degradarea grăsimilor.

CEZARIANĂ. Incizie chirurgicală care permite

extragerea unui nou-născut din uterul mamei.

în zilele noastre, cezariana se practică la 8 până la 15%

dintre naşteri.

INDICAŢII. Cezariana este obligatorie în anumite cazuri:

disproporţia fetopelviană (făt prea mare pentru bazinul

mamei); suferinţa fetală acută (încetinirea ritmului cardiac

al fătului, impunând o extracţie rapidă); placenta praevia

(inserţia joasă a placentei); prezentarea proastă a fătului (cu

umărul, în poziţie transversală); patologia gravă a mamei

la sfârşitul sarcinii (hipertensiune arterială, toxemie,

coagulopatii). Operaţia cezariană este programată atunci

când nu este de dorit ca femeia să nască pe cale naturală;

ea poate, de asemenea, să fie decisă şi practicată în cursul

travaliului dacă survin semnele unei suferinţe fetale.