97 Cancer

conjugat al alcoolului şi tutunului corespunde unor riscuri

mai mari decât suma riscurilor luate separat (efect multiplicativ).

Un număr de studii arată că există un risc crescut

de cancer de sân la femeile care beau băuturi alcoolizate,

comparativ cu cele care nu beau astfel de băuturi.

ALIMENTAŢIA. Studii au atras atenţia asupra rolului

alimentaţiei în geneza anumitor cancere, alimentele fiind

incriminate ca atare (grăsimile), prin deficienţă (fibre,

vitamine) sau prin contaminare intermediară (aflatoxină,

nitriţi). Rolul grăsimilor în carcinogeneză este suspectat mai

ales în cazul cancerelor colorectale, dar şi în cancerele de

sân, ale endometrului şi ale prostatei. Studii au pus în

evidenţă o creştere a riscului în paralel cu consumul de

grăsimi, dar au revelat un efect protector al fructelor şi

legumelor; în ce priveşte rolul cafelei în cancerele de

pancreas, acesta n-a putut fi dovedit. Nitriţii, provenind din

sarea utilizată pentru conservarea alimentelor, sunt acuzaţi

că ar creşte riscurile cancerului de stomac. Aflatoxină,

contaminând hrana depozitată în locuri calde şi umede, este

incriminată în cancerele primitive de ficat, în asociere cu

virusul hepatitei B.

IRADIEREA. în 1944, o publicaţie dezvăluia faptul că

radiologii mureau de zece ori mai mulţi de leucemii decât

ceilalţi medici. La supravieţuitorii bombardamentelor

atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, în 1945, primele

cazuri de leucemie au fost'observate în 1948, cu un vârf

în 1951-1952. Au fost observate alte tipuri de cancere în

număr anormal de mare Ia 15 ani după expunere şi unele

se mai întâlnesc şi azi, la supravieţuitorii care primiseră mai

mult de 1 gray (unitatea de doză de iradiere). în acest ultim

caz, există o creştere semnificativă a numărului de cancere,

care variază după ţesuturile iradiate: în principal, sunt

afectate măduva osoasă, glanda tiroidă, sânul, osul. Leucemiile

apar în medie la 8 ani după iradierea cauzală,

sarcoamele la 20 de ani după ea, alte tumori la 30-40 ani

după iradiere.

Reglementarea radioprotecţiei a permis să dispară

riscurile profesionale, în particular la radiologi, la

manipulatorii şi lucrătorii de la instalaţiile atomice. în plus,

progresele radiologiei şi noile metode de imagerie medicală

au diminuat pentru pacienţi riscurile legate de radiografii.

BOLILE. Câteva boli rare sunt însoţite de un risc crescut

al cancerelor care afectează în mod specific anumite organe

(de exemplu, retinoblastomul în trisomia 21). Ele pot da

naştere dintr-o dată unor tumori maligne care fie sunt

singura lor manifestare (retinoblastomul, nefroblastomul),

fie constituie o manifestare a sindromului, ori dau naştere

unei patologii netumorale, dar cu mare probabilitate de

transformare malignă (de exemplu, polipoza colică).

MEDICAMENTELE CANCERIGENE. Atenţia asupra

rolului cancerigen al hormonilor a fost atrasă prin apariţia

cancerului de vagin la fetiţele născute din mame care au

primit dietilstilbestrol (estrogen) în primele 3 luni de sarcină.

Atunci când estrogenii sunt utilizaţi drept contraceptive,

adică asociaţi cu progestative, riscul de a apărea un cancer

de sân este sensibil acelaşi la utilizatoare şi la neutilizatoare.

Utilizarea de contraceptive orale stârneşte unele rezerve,

privind durata de utilizare, utilizarea înaintea unei prime

sarcini şi utilizarea de către femeile atinse de o afecţiune

benignă a sânului. Totuşi, anchetele americane, realizate

pe o populaţie de femei aflate la menopauză şi care au primit

un tratament estrogenic, au arătat o creştere, de ordinul

4-8 ori, a riscului unui cancer al corpului uterin - această

creştere fiind direct legată de doza şi de durata tratamentului

cu estrogeni. Totuşi, utilizarea actuală a estroprogestativelor

pare să fi făcut să dispară acest risc, chiar să se dovedească

faptul că ele sunt protectoare.

în afara hormonilor, medicamentele pentru care s-a pus

în evidenţă o creştere a riscului de cancer sunt în principal

imunosupresoarele, anticanceroasele şi derivaţii arsenicali.

PREDISPOZIŢIILE FAMILIALE. La unele cancere se

observă predispoziţii familiale. Astfel, membrii unei

familii care cuprinde o persoană afectată de un cancer de

colon, de ovar sau de sân prezintă un risc de l-\ ori mai

mare decât altele de a fi atinse de acelaşi cancer. Această

creştere a riscului este totuşi mică şi probabil poate fi

explicată printr-un mecanism care depinde de mai multe

gene, antrenând o predispoziţie căreia i se adaugă riscurile

legate de factorii de mediu.

RADIAŢIILE SOLARE. Modul de a se bronza din aceste

ultime decenii este însoţit, în toate ţările, de o puternică

creştere a incidenţei tumorilor cutanate, carcinoamelor şi

melanoamelor. Rolul radiaţiilor U.V. (ultraviolete), în particular

ale U.V.B., cele mai scurte ca lungime de undă şi cele

cuta fos

evidenţă atât prin observaţii epidemiologice, cat şi prin

modele experimentale. Cancerele cutanate sunt mult mai

frecvente la subiecţii cu pielea deschisă la culoare.

SUBSTANŢELE CANCERIGENE. în 1975, a fost stabilită

relaţia între expunerea la funingine a coşarilor şi apariţia

unui cancer al scrotului. în 1985, un mare număr de cancere

de vezică a fost semnalat la muncitorii din industria

coloranţilor. Cele mai recente evaluări ale Centrului internaţional

de cercetare privind cancerul arată că, din 707

substanţe şi procedee industriale testate, 7 procedee şi 23

substanţe s-au dovedit a fi cancerigene pentru om.

TUTUNUL. Explozia spectaculară a cancerelor bronhopulmonare

atrăgea atenţia, în urmă cu 40 de ani, asupra

rolului tutunului. în conformitate cu numeroase anchete

epidemiologice, tutunul este răspunzător de aproximativ

90% din cancerele pulmonare. Riscul este cu atât mai

important cu cât se fumează mai mult, de mai multă vreme,

cu cât se inhalează mai mult fumul şi cu cât se începe

fumatul mai de tânăr. Filtrul micşorează riscul, tutunul negru

îl creşte. în sfârşit, trebuie menţionată o creştere a riscului

cancerelor bronhopulmonare la persoanele care trăiesc

într-un mediu cu fum (fumătorii pasivi).

CANCER 98

A trăi cu un cancer

Din ce în ce sunt mai numeroşi pacienţii care trăiesc ani

de zile cu un cancer care nu poate fi eradicat, dar a cărui

evoluţie este oprită sau, cel puţin, frânată suficient de mult

pentru a fi îndepărtat orice pericol pe termen mediu.

Această stabilizare a bolilor încă incurabile este, adesea,

primul pas spre viitoarele vindecări. Ea creează noi raporturi

pe care pacienţii şi medicii învaţă să le realizeze, astfel

încât ea le modifică în mare măsură comportamentele,

făcându-i pe primii să aibă mai multă încredere, iar pe

ceilalţi să dovedească mai multă transparenţă. Această

situaţie nouă generează noi probleme medicale, integrate

în viaţa zilnică a bolnavilor.

Astfel, în cazul apariţiei infecţiilor, care sunt adesea

mai frecvente la pacienţii cu imunitatea alterată prin

tratamente sau prin boală, pacienţii trebuie să fie vaccinaţi

profilactic cu vaccinurile adecvate şi să fie trataţi când

infecţiile se instalează. Alimentaţia pacienţilor nu trebuie

să fie neglijată: ei trebuie să-şi ia vitaminele necesare sub

VIRUSURILE. Rolul retrovirusuriloreste acum bine stabilit

la animal; la om, după cunoştinţele actuale, doar

retrovirusurile H.l.V. (SIDA) şi HTLV1 (leucemie) par să

aibă o potenţialitate oncogenică. în schimb, se precizează

rolul anumitor virusuri A.D.N. (acid dezoxiribonucleic) în

apariţia unor cancere umane.

Prima legătură pusă în evidenţă între virus şi cancer a

fost cea a unui virus din familia Herpesviridae (virusul lui

Epstein-Barr) cu limfomul african al lui Burkitt (1964).

Acelaşi virus a fost,doi ani mai târziu, incriminat în cancerul

nazofaringelui. în 1978, a fost evocată legătura între virusul

hepatitei B (HBV) şi cancerul primitiv al ficatului, atunci

când s-a observat concordanţa de distribuţie geografică între

zonele cu risc înalt de hepatocarcinom şi cele cu hepatită

B. Raportul între papilomavirusuri (HPV) şi cancerele

colului uterin reprezintă al treilea sistem virus-cancer. De

mulţi ani, s-a arătat rolul bolilor virale transmisibile sexual

în dezvoltarea cancerelor de col uterin. Se acumulează

elementele care evidenţiază rolul predominant al unor HPV

(în particular suşele 16, 18, 33).

SIMPTOMELE ŞI DIAGNOSTICUL. Multiplicitatea cancerelor

şi specificitatea lor proprie fac dificilă enumerarea

tuturor simptomelor bolii. Totuşi, o pierdere importantă în

greutate şi mai mult sau mai puţin rapidă, o lipsă de poftă

de mâncare, o stare de oboseală intensă, o pierdere de sânge

prin scaune sau pe gură, în sfârşit dureri diverse sunt semne

funcţionale care pot fi asociate cu prezenţa unui cancer.

Dezvoltarea adesea silenţioasă a cancerelor tinde să întârzie

diagnosticarea şi ridică probleme medicilor, care nu văd

pacientul decât într-un stadiu deja avansat al bolii. Uneori,

boala este descoperită dintr-o întâmplare, în cursul unei

vizite medicale sau al unui examen al sângelui. Diagnosticul

se pune prin examenul clinic, prin examene de laborator,

prin examene radiologice şi endoscopice, prin biopsii.

formă de crudităţi, să mănânce îndeosebi peşte oceanic,

ale cărui lipide au un efect preventiv asupra cancerelor

şi poate chiar asupra extinderii lor. Pofta de mâncare,

adesea mică, poate fi restabilită, eventual prin administrarea

de corticosteroizi sau de anabolizante. Eforturile fizice nu

le sunt, în general, contraindicate; din contră, pacientul

trebuie să ducă o viaţă pe cât de normală posibil.

în ceea ce priveşte starea psihică, aceasta merită cea

mai mare atenţie din partea medicilor, care pot prescrie

medicamente împotriva anxietăţii, cu condiţia de

respectare a contraindicaţiilor. Durerile, dacă există, pot

fi calmate întotdeauna. Medicii, uneori, le subestimează;

pacientul trebuie să ţină cont de ele şi să le trateze. în

sfârşit, subiectul care este purtător al unui cancer trebuie

să poată recurge, de fiecare dată când doreşte, şi la un al

doilea sfat privind tratamentele propuse sau în curs.

Medicii trebuie să dea curs acestei cereri, dovedind un

spirit de cooperare legitimă.

EVOLUŢIA CANCERULUI. O dată declanşate prin activarea

oncogenelor, care au suferit sau nu mutaţie, şi din

cauza pierderii sau alterării prin mutaţie a uneia sau mai

multor antioncogene, cancerele suferă o creştere a malignităţii

care le face din ce în ce mai capabile să ocolească obstacolele

pe care organismul sau tratamentele le pun în calea

lor. Ele avansează, de asemenea, în organism, adică se întind

pe loc în mod caracteristic în ţesutul de origine şi în

ţesuturile învecinate, putând fi responsabile de compresia

organelor. în acelaşi timp, ele diseminează la distanţă, prin

mici focare distincte, metastazele.

Avansarea anatomică a cancerului trebuie să fie evaluată

prin diferite examene complementare (scanografie,

imagerie prin rezonanţă magnetică, scintigrafie). Această

evaluare permite o clasificare a fiecărui cancer care, asociată

cu caracteristicile sale histologice, permite alegerea

tratamentului cel mai bine adaptat.

TRATAMENTUL ŞI PREVENIREA. Tratamentul se face

prin chirurgie, radioterapie (radiaţii X sau de înaltă energie,

cobaltoterapie), chimioterapie (administrarea de medicamente

având un efect distructor şi imunologic) şi/sau

hormonoterapie (administrarea de hormoni). Cercetările

actuale se orientează spre metode terapeutice capabile să

redea celulelor canceroase caracterele normale (tratament

de rediferenţiere). în acest domeniu, au fost obţinute succese

reale recent în unele tipuri de leucemie. Din pricina dificultăţilor

de depistare şi de tratare a bolii, prevenirea cancerului

are o deosebită importanţă. Sensibilizarea populaţiei

pare un factor decisiv. Anumite gesturi, ca autopalparea

sânilor, ar trebui să fie curente. De asemenea, trebuie insistat

asupra respectării unei anumite igiene a vieţii şi abolirii,

în măsura posibilităţilor, a comportamentelor de risc.

->• ANTIONCOGENĂ, CHIMIOTERAPIE, ANTICANCEROASÂ, COBALTOTERAPIE,

CURIETERAPIE, HORMONOTERAPIE ANTI99

CANIŢIE

CANCEROASĂ, IMUNOTERAPIE ANTICANCEROASĂ, ONCOGENĂ.

RADIOTERAPIE.

CANCEROLOGIE. Specialitate medicală care se consacră

studiului şi tratării cancerelor. SINONIME: carcinologie,

oncologie.

CANCERULUI (prevenire a). Ansamblu de măsuri care

vizează lupta împotriva expunerii la factorii de risc ai

carcinogenezei (prevenţia primară) şi tratarea stărilor precanceroase

(prevenţia secundară).

Factorii de risc sunt definiţi plecând de la anchetele

epidemiologice retrospective şi prospective. Bolile ereditare,

predispunând la un cancer, şi tumorile al căror risc este

transmis ereditar nu stau la originea decât a puţine forme

de cancer. în schimb, 90% dintre cancere sunt legate de

factori exteriori sau de mediu. Cancerele consecutive

poluării sau unei expuneri profesionale sunt estimate la 10%.

Modul de viaţă, comportamentul individual constituie cauza

în mai mult de 80% dintre cancere.

PREVENŢIE PRIMARĂ. Aceasta se bazează pe modificarea

modurilor de viaţă şi de comportament, factorii de

risc cei mai frecvenţi.

• Tutunul este răspunzător de 30% din totalitatea deceselor

prin cancer. Mai mult de 90% dintre cancerele bronhopulmonare,

prima cauză de mortalitate prin cancer din lume,

şi cancerele căilor aerodigestive (cancere orofaringolaringeene

şi esofagiene) îi sunt direct imputabile.

• Alcoolismul, nu direct carcinogen, dar foarte des asociat

tabagismului, are un rol de cofactor multiplicativ de risc

pentru cancerele căilor aerodigestive superioare: 9/10 dintre

acestea se observă la indivizii consumatori de alcool şi de

tutun.

• Alimentaţia, atunci când este bogată în grăsimi saturate

şi în proteine, şi săracă în fibre, multiplică riscul cancerelor

digestive (stomac, colon şi rect), dar şi pe cel al cancerelor

hormonodependente (sân, endometru, prostată). Un consum

excesiv de alimente afumate majorează riscul cancerului

de stomac.

• Alţi factori de risc, ca expunerile prelungite la soare sau

infecţiile cu papilomavirus (boli virale transmisibile

sexual), favorizează, respectiv, apariţia cancerelor cutanate,

în special a melanoamelor maligne, şi a cancerelor anogenitale.

CANDIDOZĂ. Orice boală cauzată de proliferarea ciupercilor

levuriforme din genul Candida. SINONIM: moniliazâ.

Candidozele cutanate şi ale mucoaselor. Acestea

se pot prezenta sub trei aspecte cracteristice:

• Candidozele buca/e se traduc cel mai des printr-un

muguet: după o fază acută în care limba şi faţa internă a

obrajilor sunt de un roşu aprins, uscate şi lucioase, apar

depuneri albicioase cremoase, care se desprind dacă sunt

raclate cu apăsătorul de limbă şi care pot înnegri limba.

• Candidozele cutanate sunt localizate la nivelul plicilor

corpului şi sunt favorizate de macerare. Ele se traduc

printr-un intertrigo, leziune care începe din profunzimea

plicii, care devine roşie, zemuindă şi pruriginoasă, se întinde

simetric de o parte şi de alta a unui guleraş albicios.

Candidozele cutanate pot să se dezvolte, de asemenea, la

baza unghiilor, unde provoacă o turniolă (panariţiu superficial),

sau complică un eritem fesier al sugarului.

• Candidozele genitale se traduc, la femeie, printr-o

vulvovaginită cu pierderi albicioase, iar la bărbat printr-o

balanită cu apariţia unei secreţii albe cremoase în şanţul

situat între gland şi prepuţ, mâncărimi şi scurgere uretrală

frecventă.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticarea candidozelor

pielii şi mucoaselor se bazează pe analizarea prelcvatelor,

cu examinare directă sau după cultivare. Infecţia

este tratată prin aplicarea de antifungice locale prescrise sub

formă de creme, de pomezi, de soluţii sau de ovule, în

funcţie de localizare. Un tratament sistematic al partenerului

se impune în caz de candidoză genitală. Tratamentul cu

antifungice generale este necesar în formele severe sau

recidivante.

Candidozele profunde. Acestea sunt consecutive propagării

unei candidoze a pielii sau a mucoaselor care

diseminează pe cale sangvină sau plecând de la o perfuzie

şi se manifestă la subiecţii imunodeprimaţi, la pacienţii

dotaţi cu corpuri străine definitive (proteză valvulară

cardiacă, cateter intravenos) şi la heroinomani. Ele pot să

atingă creierul (meningită, abces al creierului), ochiul

(retinită septică, endoftalmie), inima (endocardită), plămânii,

ficatul, splina, rinichii şi căile urinare superioare.

Candidoză orofaringeană are drept complicaţie frecventă

o atingere a esofagului cu disfagie (jenă la deglutiţie).

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticarea se face

prin punerea în evidenţă a levurilor prin examen direct şi

prin cultivarea pe mediul specific a prelevatelor, ceea ce

permite identificarea speciilor. Examenul serologic

(căutarea anticorpilor anh-Candida) se dovedeşte adesea

puţin operant ca mijloc de diagnosticare. Tratamentul face

apel la antifungice pe cale locală sau generală.

CANIŢIE. Albire fiziologică sau patologică a părului.

Caniţia este, în general, legată de vârstă, începând între

30 şi 50 ani la etniile europene. în caz de apariţie mult mai

precoce, ea este de origine ereditară.

O caniţie prematură poate, de asemenea, să fie urmarea

unei îmbătrâniri precoce, consecinţa unei anomalii genetice,

sau unor boli autoimune. Acesta din urmă este cazul cu

vitiligo (tulburări de pigmentaţie), cu pelada (alopecie

localizată şi brutală) în faza de recreştere a părului, a unei

tiroidite (inflamaţie a glandei tiroide) etc.

Nu există un tratament medical.

CANNABIS 100

CANNABIS. 1. Denumirea ştiinţifică a cânepii {Cannahis

indica). 2. Substanţă extrasă din cânepa indiană, utilizată

ca stupefiant sub diferite forme, ca haşişul şi marijuana,

fn afara dependenţei psihice, cannabisul provoacă numeroase

efecte secundare: greţuri, vome, accelerare cardiacă,

anomalii de coordonare a mişcărilor, iritabilitate, tulburări

de memorie şi de raţionament, pierderea noţiunii timpului

şi spaţiului şi, luat în doze mari, crize schizofrenice şi

paranoice.

CANULA. Mic tub de metal, material plastic sau cauciuc

care permite trecerea aerului sau a unui lichid printr-un

orificiu, natural sau practicat chirurgical.

CAPACITATE PULMONARĂ. Cantitate de aerprezentă

în plămâni, măsurată în scopuri diagnostice în timpul

unei explorări funcţionale respiratorii.

CAPILAR. Vas de diametru foarte mic care conduce

sângele de la arteriole la venule. SINONIM: capilar sangvin.

CAPILARITA. Inflamaţie acută sau cronică a capilarelor

sangvine,uneori a arteriolelor şi venulelor alăturate, antrenând

manifestări cutanate predominant la nivelul gambelor.

CAUZE. Capilaritele au cauze şi mecanisme, în general,

prost cunoscute. Uneori poate fi invocat un mecanism

imunologic, o diminuare a circulaţiei venoase (varice şi

flebite ale membrelor inferioare) sau un factor alergic.

SIMPTOME Şl SEMNE. Capilaritele sunt răspunzătoare

de mai multe simptome cutanate, mai mult sau mai puţin

difuze, asociate în mod divers: purpura, semnul cel mai

caracteristic; o coloraţie brună sau gălbuie a pielii, datorată

depunerilor de fier provenind din globulele roşii distruse

pe loc; o formă frecventă este dermita ocre a gambelor,

consecinţa unei insuficienţe cronice a circulaţiei venoase.

TRATAMENT. Nu există un tratament curativ realmente

eficace, în afara celui al unei eventuale cauze. Corticosteroizii

şi pomezile atenuează mâncărimile şi leziunile

eczematiforme pe care le prilejuieşte această inflamaţie.

CAPILAROSCOPIE. Tehnică de examinare a vaselor

capilare cutanate, permiţând diagnosticarea unor tulburări

circulatorii: vascularitele şi conectivitele.

Simplă, rapidă şi inofensivă, examinarea constă în

observarea capilarelor prin piele. Pacientul îşi pune mâna

pe o placă luminoasă. Medicul observă, cu ajutorul unui

microscop, pielea de la marginea unghiei cu scopul de a

nota numărul şi aspectul capilarelor.

Fotografiile vor permite comparaţiile ulterioare.

CARACTER. în genetică, desemnează orice caracteristică

individuală transmisibilă în mod ereditar generaţiilor

următoare.

CARACTERIAL, -Ă. Se referă la un subiect, cel mai

des un copil, al cărui caracter este perturbat fără ca el să

prezinte totuşi o adevărată boală psihiatrică.

La copil, tulburările caracteriale (sau de caracter) se

manifestă printr-un comportament de opoziţie: agresivitate,

turbulenţă, intoleranţă la disciplină, lenevie, dispersare

continuă a atenţiei. Acestea pot fi cauzate de probleme

afective sau relaţionale, dar şi de o afecţiune organică; astm,

infecţie necunoscută, parazitoză, sechele ale unui traumatism

cranian etc. Tratamentul acestor tulburări trebuie deci

precizat de la caz la caz. Termenul caracterial, concomitent

restrâns şi deosebit de extensibil, nu caracterizează nici o

boală precisă şi tinde astăzi să cadă în desuetudine.

CARATE. Boală infecţioasă contagioasă neveneriană

provocată de o bacterie, Treponema carateum. SINONIM:

pinla.

Carate este o treponematoză endemică în anumite ţări

din America Latină. Transmiterea se face prin contacte

cutanate directe şi prin ustensile de bucătărie. Ea afectează

copilul şi adultul.

Această boală se manifestă prin papule scuamoase, apoi

prin pete roz, roşii sau violacee care, când îmbătrânesc, iau

o culoare brună-negricioasă sau se albesc. Boala nu are

complicaţii.

Carate este tratată eficace prin administrarea de

penicilină.

CARBAMAT. Medicament utilizat în tratamentul

manifestărilor de anxietate.

CARCINOGENEZA. Apariţie a unui cancer pornind

de la o celulă transformată prin mai multe mutaţii. SINONIME:

cancerogeneza, oncogeneză.

CARCINOID. Tumoră benignă sau malignă puţin

voluminoasă care se dezvoltă mai ales în mucoasele

digestive, uneori în mucoasa bronşică, pe seama celulelor

endocrine zise argentafine (colorabile cu unele săruri de

argint). SINONIM: tumoră argentafină.

Carcinoidele benigne nu se manifestă prin nici un

simptom şi sunt descoperite cu ocazia unei intervenţii sau

al unui examen efectuat pentru altă boală (apendicectomie

sau endoscopie). Carcinoidele maligne pot obstrua intestinul

şi pot da metastaze în ficat şi în ganglionii abdominali.

Tratamentul carcinoidelor benigne constă în ablaţia

chirurgicală completă a tumorii sau a tumorilor (carcinoidele

apendicelui, de exemplu). în caz de carcinoid malign,

evoluţia foarte lentă a tumorii justifică terapiile multiple:

radioterapia, ablaţia chirurgicală extinsă a metastazelor, în

mod excepţional transplantul hepatic.

CARCINOM. Tumoră malignă dezvoltată pe seama

ţesuturilor epiteliale. SINONIM: epitelioma.

Carcinoamele reprezintă în jur de 80% din cancere. Ele

pot să se dezvolte pe piele, mucoasele digestive, respiratorii,