95 Calviţie

asigură soliditatea, sub formă de fosfat de calciu şi citrat

de calciu. El intervine în funcţionarea muşchilor, în particular

a miocardului, şi în comandarea muşchilor de către

nervi. Calciul joacă, de asemenea, un rol în permeabilitatea

membranelor celulare faţă de ioni, în recepţionarea mesajelor

hormonale de către celule şi în activarea enzimelor.

în sfârşit, el intervine în mai multe etape ale coagulării

sângelui.

SURSE. Calciul este conţinut în principal de produsele

lactate. Ele aduc între 60 şi 80% din calciul total consumat.

Laptele furnizează 120 miligrame pe lOOg, brânzeturile

proaspete între 70 şi 170 miligrame pe suta de grame, iar

cele uscate între 150 şi 1200m/ lOOg. Aportul zilnic de calciu

recomandat este de: 600-1200 miligrame până la adolescenţă,

apoi de 900 miligrame la adult (cel puţin 1200

miligrame pentru femeia aflată la menopauză, 1200-1500

miligrame în timpul sarcinii şi alăptării). Se recomandă să

se consume cel puţin un produs lactat la fiecare masă.

UTILIZARE TERAPEUTICĂ. Calciul utilizat în scopuri

terapeutice se ia pe cale orală şi pe cale injectabilă.

• Pe cale orala, calciul este indicat dacă alimentaţia este

carenţată în calciu, în demineralizările osoase (rahitism,

osteoporoză), în completarea altor tratamente şi uneori în

spasmofilie (totuşi fără a exista dovada ştiinţifică a eficacităţii

sale).

• Pe cale injectabila, este indicat în hipocalcemie şi tetanie

hipocalcemică.

Calciul este contraindicat dacă există deja o supraîncărcare

cu acest mineral (hipercalcemie, calcul urinar) şi

la pacienţii trataţi cu digitalice (medicamente utilizate în

cardiologie). Efectele nedorite ale calciului sunt în mod

excepţional tulburările digestive. Supradozarea provoacă

o hipercalcemie care necesită uneori un tratament de

urgenţă.

CALCIURIE. Cantitate de calciu eliminată în urină.

La subiectul normal, calciuria pe 24 ore nu trebuie să

fie mai mare de 300 miligrame la bărbat şi de 250 miligrame

la femeie. -• HIPERCALCIURIE, HIPOCALCIURIE.

CALCUL. Concreţiune pietroasă care se formează prin

precipitarea anumitor componente (calciu, colesterol) ale

bilei şi urinei.

Calculii se dezvoltă cel mai des în căile biliare, în rinichi

şi în căile urinare. Cei mai benigni dintre ei se dezagregă

spontan sau sunt evacuaţi pe căi naturale. Alţii, la originea

colicilor hepatice sau nefretice, trebuie să fie eliminaţi prin

extragere chirurgicală sau prin litotripsie (fărâmiţare prin

ultrasunete). -» LITIAZĂ

CALE. Ansamblu al conducturilor organice goale sau pline

situate unul în prelungirea celuilalt şi vehiculând fluidele

sau influxurile.

Căile biliare, de exemplu, transportă bila elaborată de

către ficat până în intestinul subţire (duoden); căile optice

transmit senzaţia vizuală primită pe retină până la cortexul

cerebral al lobului occipital.

Căile trebuie să fie deosebite de aparate şi de sisteme,

ele constituind elemente componente ale acestora din urmă:

căile biliare fac parte din aparatul digestiv, căile optice, din

sistemul nervos, de exemplu.

CALORIE. Unitate de măsură a energiei eliberate de

căldură, utilizată pentru a exprima consumurile şi necesităţile

energetice ale organismului, precum şi valoarea

energetică a alimentelor.

Unitatea de măsură oficială internaţională pentru energie

este joule, dar caloria este foarte mult utilizată, în

particular în dietetică. Forma cea mai utilizată este cea de

„calorie mare" sau kilocalorie (simbol kcal), care face 1000

calorii, iar o calorie echivalează cu 4,185 joule.

CALOZITATE. îngroşare cutanată localizată, legată de

frecări repetate.

Calozităţile ortopedice, bătăturile sau durilloanele, sunt

cele mai frecvente. Bătătura formează un con gălbui dureros

şi poate lua un aspect macerat (ochi-de-potârniche); ea apare

în spatele articulaţiilor degetelor de la picioare, între degete

sau pe tălpile picioarelor. Durillonul, rotund, păstrează la

suprafaţa sa desenul normal al liniilor cutanate, spre deosebire

de verucă; el afectează faţa plantară şi marginile laterale

ale picioarelor. Bătătura şi durillonul sunt provocate adesea

de o malformaţie a picioarelor, chiar minoră.

Tratamentul asociază o decapare mecanică (cu bisturiul)

sau chimică (pomadă cu acid salicilic) şi, la nevoie, purtarea

de încălţăminte adaptată, chiar corectarea chirurgicală a unei

malformaţii.

CALUS OSOS. Substanţă osoasă, ce se formează plecând

de la ţesutul conjunctiv, permiţând consolidarea unui

os fracturat.

CALVIŢIE. Absenţă sau pierdere a părului.

Calviţia afectează între 15 şi 30% din populaţia masculină.

Originea sa este adesea ereditară, dar ea poate fi şi

dobândită, consecutivă absorbţiei anumitor medicamente

(chimioterapie anticanceroasă, de exemplu), unei iradieri

cu radiaţii X etc.

La bărbatul în jur de 30 de ani, calviţia începe printr-o

pierdere de păr în regiunea tâmplelor, apoi prinde progresiv

porţiunea frontală mediană. în continuare, apare o calviţie

în regiunea vârfului craniului. Calviţia hipocratică.cea care

apare în jurul vârstei de 50 de ani, atinge totalitatea craniului

şi nu lasă decât o coroană de păr dedesubtul urechilor şi pe

conturul regiunii occipitale de la baza craniului. Evoluţia

sa este, în general, rapidă atunci când apare la vârste de

25-30 de ani, mult mai lentă când survine către 50 de ani.

TRATAMENT. Acesta face apel la mai multe procedee.

• Tratamentul medical comportă prescrierea, pe mai multe

luni, a stimulantelor pentru creşterea germenilor piloşi.

f

CANALULUI ARTERIAL

• Grefa de piele a capului, tehnică utilizată încă din deceniul

al şaselea al secolului nostru, constă în prelevarea dintr-o

zonă puţin vizibilă (deasupra şi în spatele urechilor, din

regiunea occipitală) a unor benzi mici de piele a capului

care cuprind fiecare între 10 şi 50 de fire de păr, care sunt

grefate în zona lipsită de păr.

• Microgrefa de piele a capului, tehnică utilizând acelaşi

principiu ca precedenta, dar care este mult mai recentă decât

aceasta (nu este practicată decât după 1970), constă în

grefarea de insuliţe cu câte 1-3 fire de păr. Tratamentul este

deci destul de îndelungat (6 până la 12 şedinţe), deoarece

sunt necesare sute de mici grefe pentru a obţine un rezultat

satisfăcător.

• Tehnica lambourilor de piele a capului constă în plasarea

în zonele dezgolite a unei fâşii mari de piele a capului

vascularizată de o arteră sau o venă.

• Expandoarele sunt balonaşe siliconate care se umflă

treptat sub pielea capului cu scopul de a o dilata pentru a

creşte suprafaţa care poartă păr şi pentru a masca astfel o

calviţie de nu prea mare importanţă. Inconvenientul principal

al acestei tehnici este faptul că pacientul trebuie să

sufere o deformare a craniului timp de şase săptămâni până

la două luni, durată necesară dilatării.

• Implanturile de piele a capului permit să se amplaseze

păr artificial, fir cu fir. Din nefericire această tehnică provoacă

frecvent mici infecţii la rădăcina acestor fire. în plus,

se observă o pierdere anuală a 15-20% din implanturi.

Dacă tehnica este bine tolerată, poate fi repetată în mod

regulat.

• Perucile permit camulfarea calviţiei. Ele sunt astăzi

deosebit de bine adaptate, menţinute prin lipire, împletire,

implanturi subcutanate cu retenţie prin ploturi magnetice

sau de titan. -> ALOPECIE.

CANALULUI ARTERIAL (persistentă a).Anomalie

caracterizată prin absenţa închiderii, după naştere, a canalului

care leagă la făt aorta de ramura stângă a arterei

pulmonare.

Canalul arterial este sistematic obliterat pe cale chirurgicală.

Foarte recent a fost propusă o metodă de închidere

a canalului arterial: ea constă din amplasarea, în cursul unui

cateterism (introducerea unei sonde pe cale vasculară), unui

fel de dublă umbrelă. Rezultatele tratamentului şi prognosticul

sunt excelente.

CANALULUI CARPIAN (sindrom al). Sindrom

caracterizat printr-o senzaţie de amorţire, de furnicătură sau

chiar de durere a degetelor.

Sindromul canalului carpian survine mai ales noaptea

sau dimineaţa la trezire. El este provocat de compresia

nervului median în canalul carpian, pe faţa anterioară a

încheieturii mâinii şi se complică uneori prin paralizia

degetelor. Sindromul afectează cel mai des femeile în timpul

sarcinii şi la vârsta menopauzei.

Dacă simptomele rezistă la injecţiile cu corticosteroizi

în canalul carpian, poate fi avută în vedere o intervenţie

chirurgicală sub anestezie locoregională cu scopul de a

elibera nervul.

CANALULUI RAHIDIAN (sindrom de îngustare a).

Sindrom provocat de o compresie a rădăcinilor măduvei

spinării (care inervează membrele inferioare) la nivelul

canalului rahidian lombar.

Sindromul de îngustare a canalului rahidian poate avea

o origine congenitală (acrondroplazie), poate fi urmarea

alunecării unei vertebre (spondilolistezis) sau deformării

unui disc intervertebral (protruzie discală). în sfârşit, el este

uneori provocat de o hipertrofiere a ligamentelor sau a

ţesutului gras care înconjoară dura-materul sau de o tumoră

intrarahidiană.

Subiectul suferă puţin în stare de repaus, dar durerea

apare Ia mers: după 100 sau 1000 metri, el trebuie să se

oprească, ţinându-se aplecat în faţă sau cu spatele lipit de

perete sau chiar aşezat; după câteva minute poate să-şi reia

mersul pentru o distanţă echivalenta (claudicaţie intermitentă).

Tratamentul va fi fie medical (reeducare, purtare a unui

lombostat, injectare de corticosteroizi), fie chirurgical, fie

mixt.

CANCER. Boală care are ca mecanism o proliferare

celulară anarhică, necontrolată şi neîntreruptă.

Se menţionează, în Europa şi în America de Nord,

predominanţa cancerelor de plămân, atribuibile în proporţie

de 90% tabagismului, a cancerelor colorectale, legate,

probabil, în parte de alimentaţie, şi a cancerelor de sân, cu

cauze încă puţin clare. în Africa se evidenţiază frecvenţa

cancerelor de ficat în zonele endemice pentru hepatită B

şi cea a cancerelor de col uterin în ţările în care natalitatea

este ridicată şi unde încă igiena este defectuoasă, ceea ce

are drept consecinţă un nivel ridicat al bolilor transmisibile

sexual (papiloma sau herpes), care pot sta la originea acestor

cancere.

CAUZELE. Cancerele sunt cauzate de expunerea la virusuri,

la substanţe naturale sau chimice, la radiaţii. Aceasta

are ca efect inducerea de mutaţii sau de exprimări neadecvate

ale diferitelor gene numite oncogene, implicate în

proliferarea celulelor, în diferenţierea lor şi în reglarea

acestor fenomene. Oncogenele se află în mod normal sub

controlul genelor inhibitoare, antioncogenele, care pot fi

pierdute sau pot suferi ele însele o mutaţie sub acţiunea

agenţilor mai sus enumeraţi, funcţia lor fiind în acest caz

redusă. Dar aceste antioncogene pot lipsi în mod ereditar,

ceea ce explică, în parte, existenţa predispoziţiilor familiale

la cancere.

ALCOOLUL. La bărbat, alcoolul este un factor de risc pentru

cancerele cavităţii bucale, ale faringelui, ale esofagului şi

ale ficatului (creşterea riscului variază între 2 şi 15% după

cantităţile băute şi după organele atinse). în sfârşit, efectul