91 Bula dermatologica

INDICAŢII. Broşajul este utilizat adesea în repararea

oaselor de mărime mică (mână, picior şi deget) şi pentru

menţinerea reducerii fracturilor extremităţii inferioare a

radiusului (încheietura mâinii). în unele cazuri, broşajul

poate fi utilizat ca mijloc de contenţie temporară a unei

fracturi înaintea instalării unei plăci; broşele au atunci

funcţia de a menţine fragmentele osoase pe loc şi a facilita

astfel osteosinteza.

BRUCELOZA. Boală infecţioasă cauzată de o bacterie

aerobă Gram negativă din genul Brucella, transmisă omului

de către animale. SINONIME: febră de Malta, febră

ondulantă, melitococie.

Bruceloza este o antropozoonoză larg răspândită, mai

ales în regiunile mediteraneene. Ea este transmisă prin

bovine (Brucella abortus bovis), prin caprine (Brucella

melitensis) sau prin porcine (Brucella abortus suiş), pe cale

cutanată (la crescătorii de animale) sau digestivă (consumul

de lapte crud sau de brânzeturi proaspete contaminate).

SIMTPOME Şl SEMNE. Incubaţia poate dura mai multe

săptămâni. Boala se declară printr-o febră prelungită,ondulantă

(de intensitate variabilă), însoţită de transpiraţii şi de

dureri difuze. Această febră se asociază diverselor manifestări

neuromeningeene, osteoarticulare, hepatice sau

genitale, uneori şi manifestărilor septicemice, mai ales

endocarditei.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul se bazează,

la începutul bolii, pe punerea în evidenţă a germenelui prin

hemocultură (cultura biologică a sângelui prelevat de la

bolnav), apoi pe serodiagnosticul lui Wright sau pe intradermoreacţia

lui Burnet.

Bruceloza este tratată prin administrarea de antibiotice,

eficace atunci când două sau trei produse (cicline, chinolone,

aminozide) sunt utilizate în asociere. Tratamentul

trebuie să fie urmat timp de două luni, începând cu faza

acută. Formele cronice ale bolii, în particular cele care

comportă focare osteoarticulare, sunt dificil de îngrijit. Se

poate recurge la o desensibilizare prin injectare de antigene,

la corticoterapie, chiar la psihoterapie atunci când

simptomele invocate sunt amplificate de o notă subiectivă

(„ramolisment brucelos").

BRUXISM. Mişcări repetate şi inconştiente de scrâşnire

a dinţilor. SINONIM: bruxomanie.

Bruxismul este, de obicei, un tic nervos datorat unei stări

de tensiune emoţională sau de stres. Se întâmplă, de asemenea,

să aibă o cauză locală prin existenţa unor contacte

nearmonioase ale dinţilor unii cu alţii.

Bruxismul poate determina o uzură importantă a dinţilor,

provocând o sensibilitate la schimbările de temperatură şi

la alimentele acide; de asemenea, poate ocaziona o oboseală

musculară la nivelul maxilarului şi al cefei.

Tratamentul constă în administrarea de sedative atunci

când tensiunea nervoasă este prea puternică, în restaurarea

şi echilibrarea suprafeţelor dentare şi, uneori, purtarea de

către subiect a unei proteze protectoare în timpul nopţii.

B.T.S. -•>• BOALĂ TRANSMISIBILĂ SEXUAL.

BUBON. Inflamaţie a ganglionilor limfatici, evoluând

spre supuraţie.

Un bubon se dezvoltă îndeosebi în regiunea inghinală.

BUFEU DE CĂLDURĂ. Senzaţie de căldură subită şi

trecătoare (care nu durează decât 1-2 minute) resimţită pe

faţă, gât şi torace, însoţită de transpiraţii şi de frisoane.

Bufeurile de căldură constituie întotdeauna semnele unei

modificări a activităţii hormonale. Cel mai des, ele sunt

consecutive unei diminuări a producţiei de estrogeni în

timpul menopauzei. Uneori, ele survin după o histerectomie

totală cu castrare (ablaţia ambelor ovare). Bufeurile sunt

favorizate de emoţii şi de schimbările temperaturii exterioare.

Apariţia lor este imprevizibilă şi incontrolabilă, iar

intensitatea lor variabilă.

Tratamentul bufeurilor de căldură consecutive menopauzei

sau castrării chirurgicale se bazează pe hormonoterapia

substitutivă. Unele medicamente neuroleptice pot

fi utilizate dacă sunt contraindicaţi hormonii.

BULĂ DERMATOLOGICĂ. Ridicătură cutanată

rotundă, de mărime mare, umplută cu o serozitate care

conţine sau nu sânge. SINONIM: flictenă.

CAUZE. Unele bule sunt provocate de agenţi fizici precum

frecarea (băşică), căldura (arsură), frigul (degerătură) sau

prin contactul cu substanţe chimice caustice. Alte bule

constituie expresia unor anomalii numite dermatoze buloase.

Ele au origini variabile: fotodermatoza (sensibilitatea exagerată

la lumină); toxidermia (reacţia alergică ce poate fi

datorată unor numeroase medicamente, precum sulfamidele,

barbituricele, aspirina etc, una dintre formele ei fiind sindromul

lui Lyell). Impetigo, de origine bacteriană, poate

lua la debutul său aspectul unei bule, ca şi alte boli dermatologice:

pemfigus vulgar, pemfigoida buloasă, unele

eriteme polimorfe, dermatita herpetiformă. Bolile buloase

ereditare, rare, pot să se manifeste din copilărie: incontinentia

pigmenţi, epidermoliza buloasă, porfiriile congenitale.

SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. Bula se deosebeşte de

veziculă, care e foarte mică, şi de pustulă, care conţine puroi.

Ea este fragilă şi ruperea ei nu lasă decât o eroziune a pielii,

acoperindu-se eventual de o crustă, ceea ce face diagnosticarea

mai dificilă.

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. O bulă poate fi simptomul

unei boli grave. Bolile buloase întinse au uneori o prognoză

severă, ca de exemplu sindromul lui Lyell, care impune

un tratament în reanimare. Tratamentul bulelor, foarte

variabil, depinde de cauza lor.

BULB RAHIDIAN 92

BULB RAHIDIAN. Parte inferioară a encefalului, care

constituie un centru nervos important.

Bulbul rahidian este situat între protuberanta inelară —

deasupra — şi măduva spinării — dedesubt. El constituie

sediul centrilor neurovegetativi extrem de importanu Bulbul

rahidian conţine fasciculele piramidale, formate din nervii

motori care coboară ordinele primite de la creier spre

măduvă, precum şi alte fascicule care urcă informaţiile

senzitive către diferite zone ale encefalului. în plus, bulbul

are şi un rol activ mulţumită prezenţei nucleilor (mici centri

de comandă) mai multor nervi cranieni. El intervine, de

asemenea, parţial în sensibilitatea feţei, în sensibilitatea şi

motricitatea limbii, a faringelui, a laringelui şi, prin intermediul

nervului pneumogastric, în cea a viscerelor toracoabdominale.

Afectarea regiunii bulbare cu ocazia traumatismelor

(fractura primei vertebre cervicale) este unul dintre cele mai

grave traumatisme medulare, provocând o tetraplegie (paralizia

tuturor celor patru membre). -• SINDROM BULBAR.

BULIMIE. Tulburare a comportamentului alimentar

caracterizată printr-o necesitate necontrolabilă de a mânca

în mare cantitate, manifestată de un subiect care, în mod

obişnuit, nu este un „mare mâncău". SINONIM: hiperfagie,

hiperorexie, poliorexie.

Comportamentul bulimic are semnificaţii foarte diferite.

El poate fi legat de numeroase probleme psihologice sau

medicale, poate constitui, de exemplu, o variantă a unei alte

tulburări ale conduitelor alimentare, anorexia mintală.

FRECVENŢA. Comportamentul bulimic se instalează adesea

în timpul adolescenţei, poate ceva mai frecvent la fete.

Frecvenţa sa rămâne încă imprecisă.

CAUZE. în afara cazurilor de dereglări metabolice (diabet,

dereglare hormonală) şi a unor leziuni nervoase, principalele

cauze ale bulimiei sunt de ordin psihologic. Foarte des,

comportamentul bulimic apare ca o apărare faţă de depresie

şi stres: faptul de a mânca nu vizează atât nutrirea

subiectului, cât liniştirea angoasei, compensarea frustrării

sau repunerea în valoare a imaginii sale. Ea poate constitui,

de asemenea, un ritual nevrotic sau o compensare a insatisfacţiei

sexuale (la isteric, îndeosebi). în anorexia mintală,

crizele de bulimie cu luarea în greutate întrerup uneori

postul, fără ca celelalte simptome să dispară. Psihic, pacienta

devine o anorexică. Unele devin direct bulimice, fără post

şi fără slăbire prealabile.

SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. Comportamentul bulimic

nu este preocupant atâta vreme cât rămâne ocazional, cum

este cazul la subiecţii care au poftă de alimente cu puternică

încărcătură afectivă şi simbolică; „poftele" femeilor

însărcinate constituie astfel o formă de bulimie fiziologică.

Bulimia depresivă şi nevrotică se manifestă în mod periodic

sub forma unor porniri tiranice. Ea oferă o potolire momentană,

spre deosebire de bulimia anorexicilor. Bulimia

anorexicului se caracterizează prin ingerarea la foarte mici

intervale de timp (în general, mai puţin de două ore) a unor

mari cantităţi de hrană, cu sentimentul că nu-şi mai poate

controla alimentaţia. Pacientul are în plus tendinţa de a-şi

provoca vomatul, de a lua laxative şi de a practica, în restul

timpului, un regim sever cu scopul de a evita luarea în

greutate.

în cazurile cele mai grave, accesele bulimice însoţite

de vomitare provocată pot antrena o deshidratare şi o pierdere

de potasiu (care se manifestă prin stare de slăbiciune şi prin

crampe), leziuni esofagiene şi dentare provocate de aciditatea

lichidului gastric regurgitat.

TRATAMENT. Este orientat de diagnostic şi de un bilanţ

organic prealabil. Pentru a fi eficace şi durabil, tratamentul

trebuie să fie instituit pe bază de încredere reciprocă

pacient-medic, cu scopul de a acţiona asupra cauzelor

psihologice ale bulimiei. Psihoterapia, asociată eventual cu

o prescripţie de antidepresoare, urmăreşte o maturare

emoţională şi o rezolvare a conflictelor afective. Astfel,

pacientul şi medicul cooperează cu scopul de a stabili noi

deprinderi alimentare. Un regim n-ar trebui întreprins fără

aviz medical, iar anorexicilor le este strict interzis un regim.

BURIC. -<• OMBILIC.

BURKITT (limfom al lui). Tumoră ganglionară malignă

a copilului.

Limfomul lui Burkitt, de tip nehodgkinian, se întâlneşte

aproape exclusiv în Africa tropicală, unde reprezintă cea

mai frecventă dintre tumorile copilului. în Europa şi în

America de Nord, limfomul lui Burkitt este foarte rar, dar

constituie totuşi jumătate dintre limfoamele copilului.

CAUZE. în Africa, apariţia tumorii este consecinţa mai

multor infecţii succesive ale subiectului, antrenând o stimulare

a sistemului său imunitar şi, îndeosebi, a limfocitelor B.

Se constată, de exemplu, o infecţie cu virusul lui

Epstein-Barr, contractat, în general, plecând de la mamă,

apoi un paludism cu Plasmodiumfalciparum; în continuare

va surveni tumora, atunci accidente genetice antrenează

translocaţia (schimbul) cromozomilor 8 şi 14.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Forma africană ete caracterizată

printr-o tumefacţie situată, în general, la maxilar; forma din

Europa şi America de Nord este mai degrabă localizată în

abdomen sau în amigdale. Evoluţia este rapidă; creşterea

în volum a tumorii, apoi diseminarea în ganglioni şi, mai

ales, în sistemul nervos central, în măduva osoasă şi în sânge

(leucemie acută).

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Doar biopsia tumorii

permite identificarea unui limfom al lui Burkitt. în ultimii

cincisprezece ani, tratamentele chimioterapice, utilizând un

număr crescând de medicamente anticanceroase, permit să

fie vindecate majoritatea formelor localizate şi mai mult

de jumătate dintre formele întinse. Timp de 5 sau 6 luni,

chimioterapia este administrată pe cale venoasă, dar şi prin

puncţie lombară, pentru a preveni sau vindeca atingerile