81 Bloc de ramură

TRATAMENT. Blenoragia este tratată eficace printr-un

antibiotic (penicilină sau alt antibiotic, dacă gonococul

responsabil de infecţie este rezistent la penicilină). Tratamentul

trebuie să fie precoce, iar subiectul trebuie să se

abţină de la orice raporturi sexuale în perioada tratamentului,

partenerii sexuali fiind trataţi preventiv, chiar dacă nu

prezintă vreun semn al bolii.

BLOC AURICULOVENTRICULAR. Alterare a con

ducţiei electrice în ţesutul nodal (ţesut propriu muşchiului

cardiac) dintre auricule şi ventricule. SINONIM: bloc atrioventricular.

DIFERITE TIPURI DE BLOC AURICULOVENTRICULAR.

Blocurile auriculoventriculare (B.A.V.) sunt

clasate după trei grade de gravitate, fiecare tip putând fi acut

sau cronic:

— simpla alungire a intervalului de contracţie între

auricule şi ventricule, contracţia ventriculelor continuând

să urmeze în mod normal pe cea a auriculelor;

— disocierea completă a contracţiei ventriculului de cea

a auriculului, cu absenţa contracţiei ventriculului după unele

contracţii ale auriculului;

— disocierea completă între contracţiile auriculare şi

contracţiile ventriculare, care sunt încetinite.

CAUZE

• Blocurile auriculoventriculare acute se observă, în principal,

în perioada iniţială a infarctului de miocard. Ele mai

pot interveni şi după o intervenţie de chirurgie cardiacă, în

decursul unei boli infecţioase (endocardită bacteriană) sau

virale, sau pot fi favorizate de anumite medicamente

(anestezice locale, betablocante, amiodaron).

• Blocurile auriculoventriculare cronice sunt legate cel mai

des de o boală degenerativă a căilor de conducţie electrică

la subiecţii trecuţi de 60 ani. Alte cauze sunt miocardiopatiile,

cardiopatiile valvulare, malformaţiile congenitale

sau simplul şoc vagal al sportivilor (hiperactivitatea sistemului

nervos autonom parasimpatic).

SIMPTOME ŞI SEMNE. Un bloc auriculoventricular poate

fi asimptomatic sau se poate manifesta printr-o sincopă sau

printr-un sindrom Adam-Stokes (accident neurologic cauzat

de o bruscă diminuare a irigaţiei cerebrale), cu riscul de

recidivă şi de moarte brutală. Insuficienţa cardiacă este

posibilă în cazul unei disocieri complete, a unei cardiopatii

subiacente şi a unei încetiniri importante a ritmului cardiac.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul se fundamentează

pe o electrocardiogramă, localizarea precisă a

blocului putând apela la o înregistrare a fasciculului lui His

(înregistrarea endocavitară a activităţii electrice cardiace cu

ajutorul unei sonde introduse în inimă).

Unele blocuri, care nu prezintă simptome şi/sau nu

antrenează o încetinire cardiacă importantă, nu necesită

tratament. Tratamentul de bază al blocurilor acute este

antrenarea electrosistolică temporară (sondă intracardiacă

stimulând cordul), cel al blocurilor cronice, implantarea unui

stimulator extracorporal (pacemaker).

BLOC ENZIMATIC SUPRARENALIAN. Anomalia

sau absenţa funcţionării, de origine ereditară, a unei

enzime a glandei corticosuprarenale.

în formele sub care se manifestă chiar imediat după

naştere, boala se traduce printr-o deshidratare acută dacă

există pierdere de săruri. Creşterea este încetinită. în alte

cazuri, se observă o hipertensiune arterială. în sfârşit, la

fetiţe, excesul de androgeni poate antrena un pseudohermafrodism

(virilizare cu masculinizarea organelor

genitale externe).

în formele cu manifestare tardivă (la pubertate, de

exemplu) pot fi constatate: un avans statural, o pubertate

precoce sau o sterilitate la adult.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul se bazează

pe creşterea nivelului sangvin al precursorilor hormonali

ai cortizolului.

Tratamentul constă în înlocuirea secreţiilor absente prin

medicamente a căror prescriere se face pentru toată viaţa.

Un tratament adaptat şi precoce permite prevenirea unui

defect de creştere (talie mică) la copil sau semnele de

virilism la fetiţă.

BLOC ENZIMATIC TIROIDIAN. Tulburare a sin

tezei hormonilor tiroidieni, de origine ereditară.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Acestea constau în asocierea unei

guşe şi unei hipotiroidii, uneori chiar din primele luni de

viaţă, cu răsunet variabil asupra taliei, dezvoltării scheletului

şi mai ales asupra facultăţilor intelectuale.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Depistarea sistematică

a hipotiroidiei la naştere permite stabilirea unui prim

diagnostic. Dozarea hormonilor tiroidieni permite să se

aprecieze gravitatea atingerii. Diagnosticul este facilitat

atunci când există o tulburare cunoscută în familie în ce

priveşte sinteza hormonilor tiroidieni.

Tratamentul constă în toate cazurile în administrarea de

hormoni tiroidieni de substituţie pe toată durata vieţii. Trebuie

să se realizeze regresia guşei şi a compresiei care poate

rezulta de la guşă, şi să se asigure copilului o dezvoltare

psihomotorie şi staturo-ponderală normală. în zilele noastre,

apariţia unei guşe, evoluţia sa şi eventualul tratament pot

fi supravegheate in utero prin ecografie obstetricală.

BLOC OPERATOR. Ansamblu de încăperi şi de

echipamente necesare operaţiilor chirurgicale.

Un bloc operator cuprinde cel puţin o sală de operaţie,

o suprafaţă de circulaţie pentru transferul bolnavilor şi

încăperi destinate păstrării şi întreţinerii materialului.

BLOC DE RAMURĂ. Tulburare cardiacă a conducţiei

influxurilor electrice în ramurile fasciculului lui His, care

r

BOALA

merg de o parte şi de alta a septului interventricular (membrană

musculară care separă ventriculele).

Un bloc de ramură se traduce printr-o încetinire sau chiar

o întrerupere a conducţiei influxului nervos spre unul dintre

cele două ventricule. Cum acest influx electric are drept rol

declanşarea contracţiei musculare cardiace, se observă o

întârziere a contracţiei unui ventricul în raport cu celălalt.

Un bloc de ramură este adesea asociat unei cardiopatii

(hipertrofie ventriculară, cardiopatie ischemică etc). El

poate fi observat şi la pacienţii normali. El nu are nici o

manifestare clinică, aspectul normal al electrocardiogramei

evidenţiază întârzierea activării electrice a ventriculului a

cărui ramură este blocată. Tratamentul blocului de ramură

este cel al cauzei care 1-a determinat.

BOALA. Alterare a sănătăţii unei fiinţe vii.

Orice boală se defineşte printr-o cauză, prin simptome,

prin semne clinice şi paraclinice, printr-o evoluţie, printr-o

prognoză şi printr-un tratament.

BOALĂ ALBASTRĂ. Cardiopatie congenitală cianogenă.

->• CARDIOPATIE, EISENMENGER (sindrom al lui).

BOALĂ AUTOIMUNĂ. Boală caracterizată prmtr-o

agresare a organismului de către propriul său sistem imunitar.

• Bolile specifice de organe sunt diverse: tiroidita lui

Hashimoto, miastenia, diabetul juvenil insulinodependent.

• Bolile nespecifice de organe aparţin grupului conectivitelor

sau bolilor sistemice (de sistem) şi cuprind lupusul

eritematos diseminat, poliartrita reumatoidă şi dermatopolimiozita.

TRATAMENT. Tratamentul majorităţii bolilor autoimune

nu poate acţiona decât asupra simptomelor şi actualmente

face apel, în principal, la corticosteroizi şi la imunosupresoare,

precum şi, uneori, la plasmafereze (schimburi plasmatice

constând în extragerea substanţelor nedorite din sânge).

BOALĂ CELIACĂ. Boală ereditară caracterizată

printr-o atrofiere a vilozităţilor mucoasei intestinului subţire

şi favorizată de absorbţia glutenului (proteină prezentă în

grâu, secară şi orz). SINONIME: atrofie vilozilardprimitiva,

intolerantă la gluten, sprue nostras.

Boala celiacă afectează mai ales copiii.

SIMPTOME Şl SEMNE. La sugar, simptomele apar la

aproximativ 6 luni după introducerea glutenului în alimentaţie:

pierdere în greutate, scaune grăsoase, deschise Ia

culoare şi dezgustătoare, paloarea şi oboseala semnalând

o anemie. La adult, boala se evidenţiază progresiv sub forma

de diaree cronică şi carenţe diverse, provocând o anemie,

dureri osoase (din cauza carenţei în vitamina D şi în calciu),

pierdere în greutate, oboseală, anorexie.

TRATAMENT. Tratamentul este dietetic: regim fără gluten,

excluzându-se făinile de grâu, de secară şi de orz şi toate

alimentele care le conţin (pâine, biscuiţi, paste făinoase etc).

Acest regim, constrângător, trebuie să fie urmat toată viaţa,

dar aduce o ameliorare rapidă: reducerea diareei în decurs

de câteva zile, luarea în greutate în câteva săptămâni. Creşterea

din nou a vilozităţilor, mai lentă, necesită câteva luni.

BOALĂ CORONARIANĂ. -+ INSUFICIENŢĂ CORONARIANĂ.

BOALĂ EREDITARĂ. Alterare a stării de sănătate

transmisibilă descendenţilor prin gârneţi (celulele reproducătoare)

şi rezultând din mutaţia (modificarea patologică)

a uneia sau mai multor gene. -> EREDITATE.

BOALĂ FAMILIALĂ. Orice boală găsită cu o frecvenţă

neobişnuită la membrii diferitelor generaţii ale aceleiaşi

familii.

BOALĂ HEMOLITICĂ A NOU-NĂSCUTULUI.

Distrugerea globulelor roşii ale unui nou-născut cauzată de

o incompatibilitate sangvină între mama sa şi el.

BOALĂ HIPEROSTOZANTĂ. Tendinţă de a fabrica

os în exces la nivelul entezei (zona unui os unde se insera

muşchii, tendoanele şi ligamentele), care se observă cel mai

des la coloana vertebrală, dar şi la şolduri, la umeri, la

genunchi etc.

Boala hiperostozantă afectează cel mai des persoanele

în vârstă, dar poate, de asemenea, să atingă subiecţii încă

relativ tineri. Cauzele acestei boli sunt prost cunoscute. Se

ştie totuşi că o luare prelungită de vitamina A poate favoriza

apariţia sa la subiecţii tineri.

BOALĂ IMUNITARĂ. Boală având drept origine o

disfuncţie a sistemului imunitar.

Dacă răspunsul sistemului imunitar este excesiv, ea

provoacă o reacţie de hipersensibilitate. Când răspunsul

sistemului imunitar este insuficient, se vorbeşte de o

imunodeficienţă. în sfârşit, răspunsul sistemului imunitar

poate să se desfăşoare într-un mod anormal întorcându-se

împotriva individului însuşi.

BOALĂ LIZOZOMIALĂ sau LIZOZOMALĂ.

Boală ereditară rezultând din depunerea în lizozomi (mici

rezervoare de enzime conţinute în celule) de molecule

specifice nedistruse sau de germeni.

Boala lui Gaucher este cea mai frecventă dintre bolile

lizozomiale, printre care mai pot fi citate şi boala lui

Tay-Sachs, mannosidoza şi mucolipidoza.

BOALĂ PERIODICĂ. • FEBRĂ MEDITERANEANĂ

FAMILIALĂ.

BOALĂ POLICHISTICA A FICATULUI. Boală

ereditară a ficatului caracterizată prin prezenţa pe acest

organ a mai multor chisturi. SINONIM: polichistoză a ficatului.