679 Vertebră

TEHNICĂ Şl DESFĂŞURARE. Practicat în serviciile de

medicină nucleară, examenul durează între o oră şi o oră

şi jumătate. De cele mai multe ori este realizat în repaus,

dar uneori şi în timpul unui efort sau după absorbţia unui

medicament (cardiotonic, de exemplu), el debutează prin

injectarea în sângele subiectului a unui trasor (serumalbumină

sau globule roşii) marcat cu tehneţiu. Apoi, subiectul

fiind plasat în faţa camerei gamma, în general în poziţie

orizontală, se înregistrează în cursul ciclului cardiac variaţia

radioactivităţii ventriculelor.

Această înregistrare, cuplată cu o înregistrare electrocardiografică,

permite calcularea fracţiunii de ejecţie, adică

a procentului de volum sangvin ejectat de inimă la fiecare

contracţie (sistolă). Realizarea de imagini la diferiţi timpi

de concentraţie şi de relaxare a ventriculelor (sistolă, diastolă)

permite analizarea globală şi locală a gradului de

contracţie şi de umplere a fiecăruia dintre ventricule.

VENTUZA. Mic clopot de sticlă cu deschidere largă care

se aplică pe piele după ce aerul din interiorul ei a fost rarefiat

prin arderea unui tampon de vată muiat în alcool.

Ventuzele sunt puse întotdeauna pe toracele sau pe

spatele bolnavului, care stă aşezat sau pe o parte. Pot fi

întrebuinţate două tehnici.

• Ventuzele uscate, întrebuinţate în caz de febră asociată

cu o atingere bronşică, provoacă un aflux local de sânge

şi permit o descongestionare locală.

• Ventuzele scarificate sunt întrebuinţate atunci când

atingerea bronşică este mai importantă. Ele sunt puse pe

pielea, care a fost în prealabil dezinfectată apoi incizată cu

o lanţetă (bisturiu fin destinat scarificării tegumentelor) cu

scopul de a permite o scurgere a sângelui.

VENTUZĂ OBSTETRICALĂ. Cupă de metal sau de

plastic destinată să faciliteze extragerea fătului în caz de

naştere dificilă.

Cu un diametru de 4-6 centimetri, ventuza obstetricală

este plasată pe vârful boitei craniene a copilului. Ea este

dotată în vârf cu un fir sau un lănţişor, care permit o mai

bună rotire a capului fătului pe filiera genitală. Se recurge

la ea atunci când prezentaţia fătului se face cu capul.

Acest procedeu necesită mai mult timp decât extragerea

cu forcepsul, însă ţesuturile materne riscă în mai mică

măsură să fie rupte. Complicaţia cea mai frecventă este

cefalhematomul (hematom benigm al boitei craniene) privind

zona unde a fost pusă ventuza; acesta este totuşi de

cele mai multe ori moderat şi se resoarbe spontan în

2-3 săptămâni.

VERGETURA. Striu fusiform, uneori sinuos, care poate

fi amplasat pe diferite părţi ale corpului.

Vergeturile, provocate de o alterare a fibrelor elastice

ale dermului, sunt mari striuri paralele şi simetrice situate

mai ales pe abdomen, pe flancuri, pe coapse, pe sâni şi pe

fese, mai rar axilar şi în regiunea lombară. Roşii-violacee

la început, ele devin apoi de un alb sidefiu. Se menţin în

mod nedefinit.

Vergeturile apar uneori încă de la pubertate: este cazul

la aproximativ 10% dintre adolescenţi; ele sunt atunci legate

atât de un anume grad de obezitate, cât şi de o uşoară

creştere a nivelului de cortizol sangvin. Vergeturile sunt

prezente adesea în cursul unui sindrom al lui Cushing,

marcat printr-un hipercorticism (hipersecreţie a glandelor

suprarenale); ele mai pot apărea în cursul unui tratament

cu corticosteroizi şi în cadrul sechelelor bolilor infecţioase

ca febra tifoidă. în timpul sarcinii, ele se dezvoltă între a

4-a şi a 6-a lună la 75% dintre femei, adesea de la prima

sarcină, şi predomină pe abdomen din cauza întinderii pielii.

Ele se mai observă şi la persoanele obeze şi pot marca partea

de jos a spatelui la unii sportivi, în special la halterofili.

TRATAMENT. Nu există un tratament curativ. Efectul diferitelor

tratamente preventive (masage cu diferite extracte

placentare sau cu derivaţi de siliciu, creme cu colagen sau

cu elastină) este limitat. Prevenirea apariţiei vergeturilor se

face prin tratarea obezităţii şi hipercorticismului şi limitarea

luării în greutate pe parcursul sarcinii.

VERNER-MORRISON (sindrom al lui). Afecţiune

caracterizată printr-o diaree lichidiană importantă, care poate

depăşi 5 litri pe zi. SINONIM: holera pancreatica.

Sindromul lui Verner-Morrison, o afecţiune rară, se

observă în prezenţa unei tumori endocrine pancreatice.

Tratamentul constă în îndepărtarea chirurgicală a tumorii.

VERNIX CASEOSA. Substanţă alb-cenuşie, de consistenţă

grăsoasă, care acoperă în straturi mai mult sau mai

puţin groase pielea nou-născutului.

Vernix caseosa, formată din secreţii sebacee şi din celule

cutanate descuamate, este foarte aderentă la piele. Substanţa

se formează în cursul celei de a 8-a luni de sarcină şi la

naştere subzistă mai ales în plici. Ea protejează pielea fătului

de contactul cu lichidul amniotic. O coloraţie galben-închis

a acestei unsori poate indica o suferinţă fetală, mai ales în

cazul depăşirii termenului.

VERRUGA PERUANA. Cel de al doilea stadiu eruptiv

al bartonelozei, boală infecţioasă provocată de bacteria

Bartonella bacilliformis.SINONIM: buton de Anzi.

VERSIUNE. Manevră obstetricală destinată deplasării

în uter a unui făt a cărui prezentaţie nu este satisfăcătoare,

cu scopul de a permite o naştere pe căi naturale.

VERTEBRA. Fiecare dintre oasele scurte care constituie

coloana vertebrală sau rachisul.

Există 7 vertebre cervicale, care formează scheletul

gâtului, 12 vertebre dorsale, care participă la scheletul cuştii