59 Artroză

posibil să se introducă un artroscop (sau oricare alt aparat)

pentru a vizualiza articulaţia. în sfârşit, artrocenteza permite

injectarea directă în articulaţie a medicamentelor

necesare pentru tratarea unei afecţiuni articulare (corticosteroizi,

antibiotice).

ARTRODEZA. Intervenţie chirurgicală constând în

blocarea definitivă a unei articulaţii cu scopul de a o face

nedureroasă şi stabilă.

INDICAŢII. Inconvenientul major al unei artrodeze este

limitarea mobilităţii membrului sau a regiunii de corp în

cauză. Chirurgii nu practică această intervenţie decât atunci

când este imposibil să realizezi o artroplastie (refacerea

chirurgicală a articulaţiei) sau în caz de eşecuri repetate ale

acesteia. O artrodeză poate fi practicată, de asemenea, pe

o articulaţie foarte deteriorată sau pentru care pierderea de

mobilitate este puţin deranjantă, sau când protezele

disponibile nu sunt suficient de fiabile.

ARTROGRAFIE. Examen radiologie care permite

vizualizarea interiorului unei articulaţii.

Artrografia necesită o puncţie articulară şi injectarea

unui produs de contrast, care poate fi aerul (artrografie

gazoasă), un produs de contrast iodat (artrografie opacă sau

iodată) sau un amestec al acestor două metode (artrografia

în dublu contrast).

INDICAŢII. Artrografia este utilizată, în principal, pentru

stabilirea unui diagnostic sau pentru a realiza clişee preoperatorii.

La genunchi, ea permite detectarea unei leziuni

a unui menise sau a unui ligament răsucit care provoacă

dureri, blocaje, instabilitate sau umflare. La umăr, examenul

poate confirma ruptura musculară şi complicaţiile prin unele

tendinite care generează dureri şi impotenţă funcţională.

Pentru toate articulaţiile, arteriografia realizează o explorare

de fineţe a suprafeţei articulaţiilor, a învelişului lor cartilaginos,

sau căutarea unui corp străin intraarticular, adesea

de natură cartilaginoasă şi care ar fi invizibil la o radiografie

simplă.

DESFĂŞURARE. O arteriografie nu necesită spitalizare şi

durează în jur de 30 minute. După examen, pacientul poate

să-şi reia activitatea totuşi, fără să solicite prea curând

articulaţia examinată.

EFECTE SECUNDARE. Acestea sunt rare şi, în general,

benigne: greţuri, indispoziţie, hemoragie locală de mică

intensitate. Injectarea produsului de contrast iodat poate

provoca o reacţie alergică. Medicul trebuie deci să se asigure

că bolnavul n-a prezentat vreodată simptomele unei alergii

sau, dacă da, să îi prescrie în prealabil un tratament

antialergic.

ARTROLIZA. Intervenţie chirurgicală vizând redarea

mobilităţii unei articulaţii, limitată în ce priveşte mişcările

sale, prin tăierea ligamentelor şi a capsulei care înconjoară

articulaţia.

Artroliza, practicată sub anestezie locală sau generală,

poate fi chirurgicală, artroscopică sau, pur şi simplu, manuală.

ARTROPATIE. Orice boală reumatismală, indiferent de

cauza sa. SINONIM: osteoartropatie.

ARTROPLASTIE. Intervenţie chirurgicală constând în

restabilirea mobilităţii unei articulaţii prin crearea unui nou

spaţiu articular.

• Artroplastia simplă constă în suprimarea articulaţiei

bolnave fără a pune o proteză în locul ei. Ea este relativ

rară în afara câtorva cazuri particulare (degete de la picioare

în formă de ciocan).

• Artroplastia complexa constă în înlocuirea, în parte sau

în totalitate, a articulaţiei bolnave printr-o proteză. Ea

permite utilizarea sa ulterioară cu o bună mobilitate.

Intervenţia poate fi realizată pe numeroase articulaţii (şold,

genunchi, cot, umăr, degete).

PROGNOSTIC. înţelegerea biomecanicii articulaţiilor şi

evoluţia diferitelor materiale utilizate au permis ameliorarea

duratei de viaţă a protezelor. Din nefericire, aceasta nu este

totuşi nelimitată. Un element se desprinde uneori de suportul

său osos în timp ce pe durată lungă se poate produce o uzură

care antrenează o disfuncţie a pieselor mecanice.

Realizarea unei artroplastii totale de umăr este mult mai

puţin frecventă decât cea a unei artroplastii de şold, deoarece

prima dă rezultate mai puţin satisfăcătoare.

ARTROSCOPIE. Examen endoscopic al interiorului

unei articulaţii ce permite stabilirea unui diagnostic, în

general printr-o biopsie dirijată, şi tratarea leziunilor.

Artroscopia permite examinarea structurilor invizibile

prin radiaţii X: cartilagiu, membrană sinovială, ligamente

încrucişate şi meniscuri. Artroscopia cea mai frecvent

realizată este cea a genunchiului şi umărului, dar toate

celelalte articulaţii pot, de asemenea, să fie examinate şi

operate astfel.

TEHNICĂ. După o deschidere minimă a articulaţiei,

practicată sub anestezie locală, medicul introduce artroscopul,

tubul rigid dotat cu aparatura optică şi instrumentele

care permit realizarea chirurgiei intraarticulare. Majoritatea

componentelor articulaţiei sunt accesibile sub artroscopie:

un corp străin articulaţiei poate fi îndepărtat, un cartilagiu

— remodelat, iar un menise — recusut sau scos. în sfârşit,

ligamentele pot face obiectul unor acte chirurgicale

directe. Avantajul major al chirurgiei sub artroscopie este

acela de a reduce timpul de spitalizare şi răgazul necesar

reluării funcţionalităţii. Cicatricea este, de altfel, foarte mică

în raport cu cea lăsată de chirurgia clasică. Miniaturizarea

materialului, transmiterea imaginilor pe ecran au permis

accesul şi la alte articulaţii decât genunchiul şi umărul.

ARTROZA. Afecţiune articulară, de origine mecanică şi

neinflamatorie, caracterizată prin leziuni degenerative ale

ASBESTOZĂ 60

articulaţiilor, asociate cu o proliferare a ţesutului osos

subiacent.

Localizările cele mai frecvente ale artrozei sunt genunchiul,

mâna, piciorul, şoldul, gâtul şi coloana vertebrală.

Artroza rahidiană intervertebrală, sau discartroza, poate leza

discul intervertebral şi poate fi răspunzătoare de degenerescenta

sa, de herniile discale şi deci de sciatică. Artroza,

care se manifestă mai ales după vârsta de 60 ani, este de

trei ori mai frecventă la femei decât la bărbaţi. Deşi ea nu

este în sens strict o consecinţă a îmbătrânirii, frecvenţa sa

creşte atunci când cartiiagiul nu mai are calităţile sale iniţiale

de supleţe, elasticitate, alunecare. Lezarea cartilagiului

articular este uneori de origine traumatică. Defectele genetice

de fabricaţie sunt, de asemenea, susceptibile să o

favorizeze. Un cartilagiu normal, supus la tensiuni

anormale din cauza unei articulaţii prost constituite sau din

cauza unei activităţi profesionale sau sportive prea intense,

poate să se fisureze şi să favorizeze dezvoltarea unei artroze.

Aceasta explică de ce unele articulaţii, mai expuse la

traumatisme sau la malformaţii, sunt mai des atinse decât

altele, sau încă de ce, în unele familii, artrozele sunt deosebit

de numeroase şi precoce. Artroza trebuie deci să fie considerată

o etapă finală comună a diferitelor cauze (genetice,

traumatice etc.) ale căror combinaţii sunt unele mai variate.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Durerea pe care o ocazionează

o artroză este „mecanică": ea apare după orice efort susţinut

şi dispare în repaus, nederanjând somnul. La trezire, ca este

adesea neplăcută timp de câteva minute (dezmorţire sau,

mai plastic, dezruginire). De altfel, severitatea şi evoluţia

unei artroze se apreciază prin latenţa de apariţie a durerii.

Artroza poate evolua în pusee zise congestive, în cursul

cărora durerea devine mai persistentă. Articulaţia este

înţepenită, umflată printr-o efuziune de lichid sinovial, iar

artrocenteza precizează caracterul „mecanic" şi neinflamator.

Puseele congestive corespund la faze de distrugere

a cartilagiului (condroliză), în decursul cărora, înmuiat, el

este foarte fragil. Poate surveni o subţiere a acestuia cu o

jumătate de milimetru până la câţiva milimetri.

DIAGNOSTIC. Radiografia nu poate revela nimic în timpul

unui prim puseu de artroză.

Semnele radiologice ale artrozei evoluate sunt o pensare

locală a spaţiului articular, o condensare a osului situat

sub cartiJagiu şi prezenţa osteofitelor sau a „ciocurilor de

papagal" (proliferare anormală a ţesutului osos din jurul

cartilagiului bolnav), atestând eforturile de refacere ale

organismului. Situate în afara articulaţiei, aceste osteofite

nu antrenează în sine nici o durere, cel mult o uşoară

diminuare a amplitudinii articulare.

TRATAMENT. în timpul puseelor congestive, punerea în

repaus a articulaţiei este indispensabilă: utilizarea unui

baston pentru artrozele membrelor inferioare, purtarea unui

colier sau a unui lombostat pentru artrozele cervicale sau

lombare. Analgezicele, aspirina, antiinflamatoarele şi

infiltraţiile de corticosteroizi pot uşura durerea, dar nu

protejează faţă de condroliză. O dată criza trecută, articulaţia

îşi regăseşte adesea o funcţionare normală. Trebuie totuşi

să se evite traumatismele şi surmenajul, susceptibile să

declanşeze un nou puseu; tratamentul constă uneori dintr-un

regim alimentar, pentru a diminua greutatea suplimentară

exercitată asupra articulaţiilor. Malformaţiile articulare pot

fi operate chirurgical (osteotomie) în acest stadiu.

întreţinerea unei bune musculaturi compensează, în

parte, proasta stare articulară. Termalismui, fizioterapia pot

fi, de asemenea, utile. Când cartiiagiul este complet distrus

şi artroza antrenează o impotenţă funcţională importantă,

se recurge uneori la o artroplastie (chirurgie de înlocuire

articulară) sau la o artrodeză (sudura chirurgicală a unei

ASBESTOZĂ. Boală pulmonară cronică cauzată de

inhalarea intensă şi prelungită a fibrelor de amiant.

Fibrele de amiant, pătrunzând în plămân, provoacă o

inflamaţie care se transformă treptat în fibroză pulmonară

(îngroşarea ţesutului pulmonar).

Asbestoza este o boală profesională din familia

pneumoconiozelor. între debutul expunerii la pulberile de

amiant şi apariţia bolii trec mai mulţi ani (în general, 1(1 ani).

Gâfâiala, principalul simptom al asbestozei, se agravează

pe măsură ce boala înaintează. Ea este însoţită de o tuse

uscată si de o senzaţie de strângere a pieptului. Ca urmare,

se instalează o insuficienţă respiratorie.

Asbestoza şi inhalarea amiantului cresc riscul de

contractare a tuberculozei sau a unui cancer al plămânilor,

în special la fumători.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul se bazează

pe radiografie, scanografie, explorările funcţionale respiratorii

(care pun în evidenţă o diminuare a funcţiei

respiratorii) şi detectarea corpilor asbestozici în expectoraţii,

în lichidul bronhoalveolar şi în biopsia pulmonară. O dată

declarată, asbestoza nu are un tratament eficace. Boala

antrenează o invaliditate crescândă.

PREVENIRE. Prevenirea este esenţială: controlul normelor

de expunere profesională şi la mediu, supravegherea

radiologică riguroasă a indivizilor expuşi. De altfel, în

ultimii cincizeci de ani, amiantul este înlocuit în industrie

cât de des este posibil prin alte minerale, şi în special prin

fibrele de sticlă.

ASCARIDIAZĂ sau ASCARIDIOZĂ. Boală

parazitară cauzată de infestarea cu ascaris.

Ascaris lumbricoides (limbricul) este un vierme parazit

din clasa nematodelor, de culoare roz şi de 20-30 cm

lungime. El se implantează în cavitatea intestinului subţire

şi se hrăneşte cu chimul intestinal, lichidul care rezultă din

digestia gastrică a alimentelor.

CONTAMINARE. Ascaridiaza se contractează prin ingestia

ouălor de ascaris care murdăresc apa, fructele şi legumele.

După ce au eclozat în tubul digestiv, viermii ajung în ficat,