669 Vaginitâ

VAGIN. Conduct musculomembranos care se întinde de

la uter la vulva femeii.

STRUCTURĂ. Vaginul măsoară de la 8 la 12 centimetri

lungime. Partea cea mai de sus a cavităţii sale este ocupată

de proeminenţa colului uterin - care este înconjurată de un

manşon, fundul-de-sac vaginal. Extremitatea sa inferioară

este separată de vulvă printr-o membrană, himenul, care

este ruptă în cursul primului raport sexual. Umiditatea sa

este întreţinută de o substanţă onctuoasă şi albicioasă,

secretată de celulele vaginale, şi de mucus care provine din

colul uterin, numit gleră cervicală.

La menopauză, secreţia hormonală, în particular cea a

estrogenilor, se întrerupe, iar pereţii vaginali se usucă şi se

subţiază treptat, antrenând uneori dureri în cursul raporturilor

sexuale. Un tratament hormonal substitutiv, local sau

general, permite remedierea acestui fenomen fiziologic.

PATOLOGIE. Tulburările vaginale sunt foarte frecvente:

pierderile vaginale şi mâncărimile sunt semnele unei infecţii

locale (vaginită), uterine (endometrită) sau vulvare (vulvită).

Mai rar, vaginul poate fi sediul unor chisturi sau unor polipi,

care nu sunt extirpaţi atunci când nu sunt deranjanţi. De

altfel, forţa contractilă a pereţilor este cea care se poate afla

la originea unei reacţii ce face raporturile sexuale dureroase,

vaginismul. în sfârşit, vaginul poate, în mod excepţional,

să fie afectat de un cancer.

VAGIN (cancer de). Cancer care afectează vaginul sub

forma unui carcinom epidermoid (cancer al epiteliului) sau

al unui adenocarcinom (cancer al ţesutului glandular).

O formă particulară a cancerului de vagin a fost semnalată

la fetele ale căror mame, în timpul sarcinii, au luat

dietilsilbestrol (estrogen destinat prevenirii avorturilor şi

hemoragiilor obstetricale). Dietisiibestrolul nu mai este

comercializat începând cu anul 1977.

• Cancerele secundare ale vaginului corespund unor metastaze,

de cele mai multe ori ale unor cancere: al vulvei, al

colului uterin sau al ovarului.

Cancerul vaginului este o tumoră foarte rară, şi este pusă

de cele mai multe ori în evidenţă prin sângerările sau pierderile

vaginale. Atunci când la originea lor se află luarea

de dietilstilbestrol de către mama pacientei, sângerările

importante survin în afara fluxului menstrual în momentl

pubertăţii sau la puţin timp după.

El este depistat pe baza unui frotiu cervicovaginal;

diagnosticul este confirmat prin biopsia fragmentelor din

zonele suspecte, analizate la microscop.

Tratamentul este de cele mai multe ori chirurgical, asociat

cu radioterapia.

PREVENIRE. Femeile care au fost tratate pentru un cancer

al vulvei, al colului uterin sau al ovarului trebuie să se

supună unei supravegheri generale regulate, precum şi unei

supravegheri ginecologice. Fetele ale căror mame au luat

dietilsilbestrol în timpul sarcinii trebuie să fie supravegheate

prin examinare anuală pe plan ginecologic pe toată durata

vieţii lor sexuale.

Vaginal, -ă. Relativ la vagin.

Pierderile vaginale sunt scurgeri de gleră cervicală, fie

fiziologice (în momentul ovulaţiei, de exemplu), fie patologice

(care atestă o infecţie a căilor genitale).

VAGINISM. Afecţiune caracterizată printr-o contractură

spasmodică involuntară a muşchilor vaginali şi perivaginali

în momentul penetrării penisului în vagin, ceea ce face ca

penetrarea să fie imposibilă sau, cel puţin, dureroasă.

Vaginismul se numeşte primar dacă se produce încă de

la primul raport sexual, secundar atunci când survine după

un interval de relaţii sexuale satisfăcătoare.

CAUZE. Ele sunt uneori fizice (inflamaţie, infecţie, malpoziţie

a organelor genitale, prezenţa unui himen rezistent),

uneori psihologice (amintirea unei naşteri dificile, insuficienţa

preliminariilor amoroase, violenţa sau stângăcia

partenerului, absenţa dorinţei, viol). Vaginismul şi frigiditatea

nu se asociază, femeia putând ajunge la orgasm prin

masturbare.

DIAGNOSTIC. Examenul ginecologic trebuie mai întâi să

depisteze o malformaţie sau o infecţie care nu sunt cunoscute,

tuşeul vaginal putând fi realizat sub anestezie. în

absenţa oricărei cauze organice, un bilanţ psihologic, se va

strădui să precizeze dificultăţile prezente sau trecute (educaţie

rigidă) ale pacientei.

TRATAMENT. Tratamentul, care variază după cauze, poate

cuprinde o intervenţie chirurgicală sau un tratament antibiotic

în caz de anomalie fizică sau de infecţie, ori poate

face apel la dilataţia treptată a vaginului, la un ajutor

psihologic specializat, la o educaţie psihosexuală şi/sau la

excerciţii de relaxare.

VAGINITĂ. Inflamaţie a pereţilor vaginali.

CAUZE. O vaginită este provocată de cele mai multe ori

de o infecţie cu bacterii sau cu ciuperci (Candida albicans,

trichomonas, Gardnerella vaginalis), de o reacţie la prezenţa

unui corp străin (obiect introdus de fetiţe, tampon

vaginal uitat), de o alergie (la un produs de menţinere a

igienei) sau de o atrofiere postmenopauzică a vaginului,

cauzată de o micşorare a secreţiei hormonale. în mod normal

, vaginul este sediul unei flore microbiene, care creează

un mediu acid protector împotriva germenilor nocivi. Dacă,

dintr-un motiv oarecare, echilibrul acestei flore este rupt,

se instalează o vaginită.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Inflamaţia se traduce prin pierderi

vaginale anormale (leucoree), uneori sângerânde,

printr-o senzaţie de arsură, prin mâncărimi. Raporturile

sexuale pot fi dureroase (dispareunie).

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. O prelevare de secreţii

vaginale permite să se stabilească germenele în cauză.