57 Artrită

bărbaţi afectaţi de arterioscleroză este mai mare decât cea

de femei.

SIMPTOME Şl EVOLUŢIE. Arterioscleroză nu se

manifestă decât atunci când îngustarea arterei deranjează

circulaţia sangvină. Simptomele sunt atunci aproape

aceleaşi cu cele ale aterosclerozei: crize de angor, vertije,

dureri. Leziunile pot evolua spre infarct al miocardului,

arterită a membrelor inferioare, accident vascular cerebral

sau insuficienţă renală.

EXAMENE. Anumite examene permit să se estimeze

localizarea şi extinderea bolii: radiografia simplă, ecografia

vasculară sau arteriografia atunci când este avut în vedere

un tratament chirurgical sau o angioplastie (dilatarea unei

îngustări arteriale cu ajutorul unei sonde cu balonaş, montată

pe un cateter de ghidare).

TRATAMENT. înainte de toate, tratamentul este preventiv

şi se bazează pe o ameliorare a igienei vieţii (detensionare

psihică, activitate fizică moderată, suprimarea tutunului,

regim alimentar sărac în grăsimi). Tratamentul medicamentos

deţine un rol restrâns: vasodilatatoare şi antiagregante

plachetare.

ARTERIOTOMIE. Incizie a peretelui unei artere.

ARTERITA. Leziune inflamatorie a unei artere.

Prin extensie, acest termen grupează toate leziunile

arteriale, oricare ar fi mecanismul lor de apariţie.

O arterită se poate întinde de o manieră difuză sau se

poate limita la un teritoriu vascular localizat (arterele

membrelor inferioare, arterele coronare sau arterele

carotide). Ea este uneori limitată la un singur vas (artera

temporală în boala lui Horton, artera retiniana în arterita

cu acelaşi nume) sau la porţiuni ale unui vas (periarterită

nodoasă). -• ANGEITA, ARTERIOPATIE.

ARTERITĂ TEMPORALĂ. - HORTON (boală a lui).

ARTICULAŢIE. Ansamblul elementelor prin care

oasele se unesc unele cu altele.

Articulaţiile pot fi afectate de două procese, unul

degenerativ, artroza, celălalt inflamator, artrita, precum şi

de traumatisme şi de tumori.

• Artroza este consecinţa uzurii cartilagiului, care se

subţiază, şi este însoţită de o osteofitoză („ciocuri de

papagal") în vecinătate. Urmează o diminuare a mobilităţii,

o deformare a extremităţilor osoase aflate în contact şi dureri

la cea mai mică mişcare articulară. Articulaţiile cel mai des

afectate de artroză sunt umărul şi genunchiul.

• Artrita, inflamaţia articulaţiei sau a sinovialei, poate fi

de origine inflamatorie sau infecţioasă, microcristalină sau

nervoasă. Puseele de artrită pot preceda sau însoţi artroza.

• Un traumatism al articulaţiei poate provoca o contuzie

sau o plagă. Prima se traduce printr-o durere, uneori printr-o

echimoză sau o hidrartroză (efuziune de lichid seros

intraarticular). Dacă unul sau mai multe ligamente s-au rupt,

este vorba de o entorsă. Dacă articulaţia este separată în

două piese, este vorba de o luxaţie. Mai mult, o plagă aflată

pe o articulaţie expune cartilagiul, care este fragil, şi poate

antrena o infecţie.

• Tumorile pot, de asemenea, să se dezvolte pe articulaţii,

fie pe seama cartilagiului, fie a osului; unele tumori sunt

benigne (condrom, osteom, fibrom), altele maligne

(sarcom).

ARTRALGIE. Durere cu sediul la nivelul articulaţiilor

sau în chiar articulaţii, putând să nu fie însoţită de o

modificare a aspectului exterior al îmbinării.

ARTRITĂ. Orice afecţiune inflamatorie, cronică sau

acută, care afectează articulaţiile. SINONIM: osteoartrită.

Dacă este atinsă o singură articulaţie, se vorbeşte de

monoartrită; când sunt atinse două, trei sau patru articulaţii

e vorba de oligoartrită; mai mult de patru articulaţii, e vorba

de poliartrită. Se numesc acropoliartrite artritele care

afectează articulaţiile distale (mâini, picioare); poliartritele

rizomelice sunt artritele care afectează, în principal,

articulaţiile din care se formează membrele (umăr, şold);

spondilartropatiile sunt artritele membrelor care se asociază

atingerilor inflamatorii ale coloanei vertebrale sau ale

articulaţiilor sacro-iliace. O artrită care durează mai mult

de 3 luni se numeşte cronică.

Artrita se caracterizează prin dureri adesea nocturne care

pot trezi bolnavul. Dimineaţa, articulaţiile îşi regăsesc

mobilitatea doar după o perioadă de încălzire, a cărei durată

constituie un bun martor al gradului de inflamaţie. Local,

epidermul este trandafiriu sau roşu, chiar violaceu.

Articulaţia este adesea umflată, în parte datorită unei

efuziuni de lichid sinovial; analiza acestuia, după prelevarea

prin artrocenteză (puncţionarea articulaţiei), permite

confirmarea caracterului inflamator al bolii şi căutarea

germenelui patogen sau a microcristalelor. La nevoie, poate

fi realizată, sub anestezie locoregională, o biopsie a

membranei sinoviale combinată cu o artroscopie, care

permite controlul vizual.

Artritele inflamatorii aseptice. Artritele inflamatorii

aseptice formează un grup de afecţiuni cu cauze foarte

diverse.

• Reumatismul articular acut sau boala lui Bouillaud este

una dintre principalele artrite inflamatorii aseptice. El

afectează puţin articulaţiile, în principal genunchii, coatele

şi gleznele, iar inflamaţia este foarte dureroasă dar de scurtă

durată, atingerea trecând în câteva zile de la o articulaţie

la alta. Complicaţiile cardiace sunt foarte frecvente (cardita

reumatismală).

• Poliartrită reumatoidd, cea mai frecventă dintre marile

reumatisme inflamatorii, aparţine grupului de boli de sistem

sau conectivitelor. Ea se instalează fără cauză decelabilă,

fiind favorizată de unele circumstanţe (surmenaj, infecţie,

slăbiciune generală). Ea atinge mai multe articulaţii

ARTRITĂ CRONICĂ JUVENILĂ

simultan, mai ales degetele şi încheietura pumnului, şi

evoluează pe mai mulţi ani.

• Artritele reacţionate apar ca reacţie la o infecţie cu sediul

în afara articulaţiei şi care este provocată de numeroase

enterobacterii, transmise, în general, prin alimentaţie sau

în decursul infecţiilor genitale. Aceste artrite intră în

cadrul sindromului oculo-uretro-sinovial (sindromul lui

Fiessinger-Leroy-Reiter). în 1973 s-a descoperit că aceste

artrite se declanşează mai ales la subiecţii purtători ai unui

grup leucocitar ereditar (grupul HLA B27) prezent, de

asemenea, la 90% dintre subiecţii atinşi de spondilartrită

anchilozantă. Este unul dintre motivele care au determinat

gruparea acestor afecţiuni sub denumirea de spondilartropatii.

• Spondilita anchilozantă este o afecţiune cronică frecventă

la bărbaţi, care are sediul la nivelul articulaţiilor sacro-iliacc

şi intervertebrale. Evoluţia sa se întinde pe mai mulţi ani.

• Poliartrila cronica juvenila sau boala lui Still, afectează

mai ales copiii în vârstă sub 4 ani. Este o poliartrită simetrică

asociată cu adenopatii (umflarea unuia sau mai multor

ganglioni limfatici), cu o splenomegalie (creşterea în volum

a splinei) şi cu o erupţie cutanată.

Artritele septice. Artritele septice sau artritele infecţioase

sunt provocate de un germene care a pătruns în articulaţie

fie pe cale sangvină de la un focar infecţios situat la distanţă.

fie accidental, cu ajutorul unei răni deschise, chiar a unei

infiltraţii. Acestea sunt aproape întotdeauna monoartrite.

Umflată, caldă, uneori roşie, articulaţia atinsă devine repede

dureroasă astfel încât face imposibilă orice mişcare.

Bolnavul are febră, însoţită de frisoane.

Când se suspectează o artrită septică la un subiect, acesta

trebuie să fie izolat, iar germenele în cauză să fie

identificat cât mai repede posibil. Această identificare va

fi făcută prin hemocultură dacă germenele a putut fi transmis

pe cale sangvină, prin prelevare ginecologică, urinară, din

gâtlej sau din orice eventual focar infecţios (dentar, sinuzal,

cutanat etc.) şi/sau prin puncţie a articulaţiei pentru a studia

lichidul sinovial şi a-1 pune în cultură.

Artritele microcristaline. în artritele microcristaline,

inflamaţia este declanşată prin acumularea în articulaţii a

microcristalelor de acid uric (gută), de pirofosfat de calciu

(condrocalcinoză) sau de apatită (boala calcificărilor

multiple). Aceste artrite provoacă crize foarte dureroase,

cu umflarea rapidă, dar tranzitorie, a articulaţiei. Ele se

vindecă fără a lăsa sechele.

Artritele nervoase. Artritele nervoase sau artropatiile

nervoase se observă în cursul unor boli ale sistemului nervos

(tabes, siringomielie, diabet, lepră, paraplegie şi tetraplegie

de origine traumatică), provocând o pierdere a sensibilităţii

articulaţiei. Traumatismele şi constrângerile care se

exercită asupra articulaţiei nu mai declanşează atunci contratura

reflexă protectoare a muşchilor din vecinătate, ci antrenează

o mobilitate exagerată, susceptibilă să deterioreze

articulaţia şi să creeze o deformaţie importantă numită

articulaţia lui Charcot (umflarea, chiar distrugerea articulară

mai mult sau mai puţin marcată).

TRATAMENTUL ARTRITELOR. Unele artrite necesită

un tratament specific: antibiotice pentru artritele septice,

uricozurice în cazul gutei, antiinflamatoare şi corticosteroizi

în poliartrită reumatoidă. în majoritatea cazurilor, analgezicele

şi antiinflamatoarele atenuează durerea. Unele

artrite inflamatorii aseptice pot antrena deformaţii sau

distrugeri articulare, necesitând uneori o artroplastie

(înlocuirea articulaţiei cu o proteză), chiar o artrodeză

(fusionarea chirurgicală a oaselor articulaţiei). Tratamentul

artritelor septice trebuie să fie precoce, deoarece leziunile

osului şi cartilagiilor, consecutive acţiunii germenelui, pot

deveni ireversibile în câteva zile. Se poate ca, aşteptând ca

germenele să fie identificat, să se înceapă un tratament cu

antibiotice, care va fi ajustat atunci când germenele va fi

cunoscut şi sensibilitatea sa la diverse antibiotice va fi

precizată. Un repaus de câteva zile, cu imobilizarea articulaţiei

sau articulaţiilor, este recomandabil. Tratamentul

artritelor monocristaline este cel al afecţiunii în cauză (guta,

de exemplu). Deşi sunt importante, deformările ocazionate

de artritele nervoase lasă, în general, largi posibilităţi

funcţionale. O contenţie într-un aparat ortopedic poate fi

necesară pentru a limita mişcările anormale. -• POLIARTRITĂ

REUMATOIDĂ, REUMATISM ARTICULAR, SPONDILARTROPATIE.

ARTRITĂ CRONICĂ JUVENILĂ. - STILL (boală

a lui).

ARTRITĂ DENTARĂ. Inflamatie a ligamentului

alveolodentar.

Artrita dentară este provocată de o compresie exercitată

asupra terminaţiilor nervoase ale ligamentului între două

structuri dure şi inextensibile: osul alveolar şi rădăcina

dentară. Aceasta poate fi cauzată de complicaţii ale bolilor

pulpare sau printr-o reacţie congestivă şi dureroasă a ligamentului

din cauza unui şoc sau unei serii de traumatisme

(strângerea unui croşet, supraînălţarea protetică etc). Artrita

dentară se traduce printr-o mobilitate a dintelui şi o senzaţie

de contact prematur cu dinţii antagonişti (impresia de „dinte

lung").

TRATAMENT. Suprimarea acestor cauze, care este

suficientă adesea pentru a vindeca artrita dentară, poate fi

completată cu luarea de analgezice şi de antiinflamatoare.

ARTROCENTEZĂ. Funcţionare a unei articulaţii în

scopuri diagnostice sau terapeutice.

Artrocenteza se practică sub anestezie locală. Ea permite

prelevarea lichidului sinovial; se introduce în acest scop

un ac destul de lung în cavitatea articulară. Lichidul sinovial

prelevat poate apoi să fie supus unor examene biologice

cu scopul căutării germenilor patogeni sau a celulelor

anormale. După diametrul acului utilizat, este, de asemenea.