653 Ultrasunet

multe ori pe un membru inferior, a unei plăgi care lasă

dezgolit epidermul, uneori chiar dcrmul. SINONIME: fagedenism

tropical, ulcer tropical.

TRATAMENT. Acesta constă în luarea de antibiotice şi

curăţarea plăgii (antiseptice), care trebuie apoi să fie

acoperită cu un pansament. Uneori este indicată o grefă de

piele, tn caz de gangrena, este necesar să se procedeze la

o amputaţie a membrului. O cancerizare impune ablaţia

chirurgicală a tumorii, care este uneori asociată cu o

chimioterapie.

ULCER GASTRODUODENAL. Distrugere localizată

a mucoasei stomacului şi duodenului (segmentul iniţial al

intestinului subţire).

DIFERITE TIPURI DE ULCER GASTRODUODENAL

• Ulcerul duodenal este cel mai frecvent şi afectează mai

ales prima parte a duodenului. El survine de preferinţă la

bărbat, iar apariţia sa este favorizată de numeroşi factori:

o secreţie gastrică crescută de acid clorhidric, hipergastrinemie

(nivel excesiv de gastrină în sânge din cauza unei

hipersecreţii de gastrină, hormon secretat de antrul gastric),

infecţie locală cu un germene, Helicobacter pylori, ereditate,

tabagism, stres fizic sau psihic, medicamente (aspirină,

corticosteroizi) etc.

• Ulcerul gastric sau ulcerul stomacal este de trei ori mai

puţin frecvent decât ulcerul duodenal. El este legat mai ales

de o fragilitate a mucoasei gastrice, de cele mai multe ori

consecutivă unor agresiuni, îndeosebi medicamentoase

(antiinflamatoare nesteroidiene, corticosteroizi).

SIMPTOME ŞI SEMNE. Simptomul major al ulcerului

gastroduodenal este o durere asemănătoare cu o crampă sau

cu o arsură, care poate fi deosebit de intensă. Situată în

epigastru (partea de sus a abdomenului), această durere

apare la 2-3 ore după masă şi este calmată prin alimentaţie.

Crizele dureroase care survin într-un interval de câteva

săptămâni lasă locul unor perioade mai mult sau mai puţin

îndelungate de remisiune.

DIAGNOSTIC ŞI EVOLUŢIE. Fibroscopia esogastroduodenală

(examen endoscopic al esofagului, stomacului şi

duodenului, cu ajutorul unui tub dotat cu un sistem optic

şi introdus prin gură) confirmă diagnosticul şi permite să

se facă prelevări de mucoasă cu scopul de a verifica dacă

nu cumva este vorba de un cancer.

Oricare i-ar fi localizarea, ulcerul gastroduodenal evoluează

spre cronicizare: după cicatrizarea ulcerului, reşuta

este frecventă într-un răstimp mergând de la câteva săptămâni

la câteva luni. De altfel, spre deosebire de ulcerul

duodenal,care nu degenerează, ulcerul gastric predispune

la cancer de stomac: pacientul care este atins de un ulcer

gastric trebuie să beneficieze de o supraveghere medicală

regulată. Complicaţiile acute survin mai ales în caz de ulcer

duodenal: hemoragii digestive (hematemeză |emisie de

sânge pe gură|, melenă |emisie de sânge digerat în fecale]),

perforaţie intestinală responsabilă de o peritonită şi stenoză

piloroduodenală, tranzitorie sau ireversibilă.

TRATAMENT. Tratamentul ulcerului gastroduodenal

este mai întâi de toate medicamentos: administrarea de

antisecretoare, asociate eventual cu antiacide, suprimarea

factorilor favorizanţi (oprirea administrării de medicamente

gastrotoxice, a tutunului). în caz de eşec al acestui tratament

sau de apariţie a unor complicaţii acute, este necesară o

intervenţie chirurgicală. Tehnicile sunt, pentru ulcerul duodenal,

vagotomia (secţionarea nervului pneumogastric) şi

pentru ulcerul gastric, gastrectomia parţială (ablaţia unei

părţi a stomacului). Pentru a evita recidivele, este absolut

necesar să se procedeze la eradicarea germenului Helicobacter

pylori printr-un tratament antibiotic adecvat.

ULCER SOLITAR AL RECTULUI. Leziune rectală

cu evoluţie cronică.

Ulcerul solitar al rectului este o afecţiune rară care afectează

adultul tânăr şi ale cărei cauze sunt prost cunoscute.

El ar putea fi un indiciu al unui prolaps al mucoasei rectitle.

Acest ulcer poate fi responsabil de emisia de sânge roşu,

de cele mai multe ori în cantitate moderată, care însoţeşte

scaunele, asociate uneori cu dureri anorectale. Rectoscopia

permite diagnosticarea. Complicaţiile sunt excepţionale:

hemoragie digestivă abundentă, stenoză (îngustare) rectală.

Nu există risc de cancerizare.

TRATAMENT. Acesta constă în reglarea tranzitului, ale

cărui disfuncţii ar risca să agraveze ulcerul (prescriere de

laxative sau de antispasmodice), în administrarea de

corticosteroizi locali şi, uneori, o rectopexie (corectarea

chirurgicală a prolapsului care constă în ridicarea rectului

şi în modificarea orientării sale).

ULCIOR. -• ORGELET.

ULEI ALIMENTAR. Materie grasă de origine vegetală,

animală sau minerală.

Uleiurile alimentare au proprietăţi dietetice diferite după

compoziţia lor în acizi graşi şi după conţinutul în vitamine,

dar valoarea lor energetică este întotdeauna identică:

900 kilocalorii pentru 100 grame. Pentru prevenirea bolilor

cardiovasculare legate de aterom (depunere de colesterol pe

peretele arterelor, responsabilă de ateroscleroză), este

recomandabilă folosirea uleiurilor care conţin acizi graşi

nesaturaţi (ulei de soia, de măsline, de sâmburi de strugure,

de nucă, de floarea soarelui şi de germeni de porumb) şi

uleiurile de peşte zise „omega", de asemenea nesaturate.

ULTRASUNET. Vibraţie sonoră cu o frecvenţă de peste

20 000 hertz, pe care omul nu o poate auzi.

Ultrasunetele sunt utilizate în diagnosticarea şi tratamentul

diferitelor afecţiuni.

ULTRAVIOLET 654

• în scop diagnostic, ultrasunetele sunt întrebuinţate în

ecografie şi în examenul Doppler.

• In scop terapeutic, ultrasunetele sunt exploatate în tratamentul

simptomatic al afecţiunilor ţesuturilor moi (muşchi,

ligamente, tendoane). Această tehnică permite reducerea

inflamaţiei îmbunătăţind circulaţia locală. * LITOTRIPSIE.

ULTRAVIOLETE. Radiaţii electromagnetice cu o lungime

de undă mai mică de 400 nanometri.

Radiaţiile ultraviolete (U.V.) sunt invizibile pentru

ochiul uman; ele există în mod natural în lumina solară.

Se disting radiaţiile ultraviolete A (U.V A.), cu cea mai

mare lungime de undă, principalii factori ai bronzării şi ai

sintetizării vitaminei D; radiaţiile ultraviolete B (U.V.B.),

de lungime de undă intermediară şi radiaţiile ultraviolete

C (U.V.C.), de lungimi de undă cele mai scurte.

Ultravioletele A provoacă, pe termen lung, o îmbătrânire

a pielii şi apariţia de leziuni degenerative cutanate. Ultravioletele

B sunt responsabile de insolaţii, arsuri care survin

în cursul unei expuneri excesive la soare. Lămpile pentru

bronzat, care produc artificial radiaţii ultraviolete, se parc

că nu produc numai U.V.A., ci şi mici cantităţi de U.V.B.

Radiaţiile ultraviolete sunt utilizate în dermatologie.

-+ PUVATERAPIE.

UMĂR. Articulaţie care uneşte braţul de torace.

Prin extensie, termenul umăr acoperă regiunea de corp

care corespunde acestei articulaţii.

PATOLOGIE

• Liixaliile de umăr sunt cele mai frecvente luxaţii. Ele

survin mai ales la adultul tânăr. Cea mai curentă este luxaţia

antero-internă, care rezultă dintr-o mişcare violentă sau

dintr-un traumatism. Partea anterioară a capsulei este lezată

şi capul humeral iese din cavitatea glenoidă ajungând în

axilă. La examenul clinic, umărul este dureros, impotent,

şi prezintă o deformaţie caracteristică. Radiografia confirmă

diagnosticul. Reducerea luxaţiei trebuie făcută de urgenţă

cu sau fără anestezie generală. Umărul este imobilizat prin

purtatul unei eşarfe timp de trei săptămâni. Adesea este

necesară o reeducare.

Alte forme mai rare de luxaţie a umărului mai pot

surveni uneori fiind complicate printr-o fractură a capului

humeral sau a glenei omoplatului.

Toate luxaţiile pot lăsa sechele, îndeosebi aceea numită

de „umăr îngheţat", caracterizată printr-o redoare extremă

a articulaţiei şi printr-o durere uneori intensă, ori aceea de

periartrită a umărului. în plus, uneori se produce o recidivă

a luxaţiei. Ea se observă mai ales la subiecţii tineri survenind

în timpul mişcărilor din ce în ce mai puţin ample; ea poate

deveni, după un timp, invalidantă. O intervenţie chirurgicală

este atunci indispensabilă pentru a stabiliza umărul.

• Fracturile extremităţii superioare a humerusului sunt

frecvente la persoanele în vârstă.

• Periartrita umărului este o afecţiune dureroasă a

umărului cauzată de o lezare a ţesuturilor fibroase şi a

tendoanelor care înconjoară articulaţia.

UMĂR-MÂNĂ (sindrom). Durere şi redoi ire unilaterale

ale umărului şi ale mâinii corespunzătoare.

Sindromul umăr-mână face parte din algodistrofii. De

origine necunoscută, el poate surveni după un infarct

miocardic (el se declanşează atunci pe partea stângă), în

cursul unei zona zoster a membrului superior sau al unui

traumatism important al umărului; sindromul este mai

frecvent la diabetici.

Mâna afectată devine caldă, umedă, roşie şi umflată;

într-un stadiu mai tardiv, ea poate înţepeni în semiflexie şi

poate lua un aspect violaceu şi rece. Umărul este adesea

foarte blocat. Sindromul dispare în majoritatea cazurilor de

la sine după un an sau doi; acest interval poate fi scurtat

prin fizioterapie, asociată uneori cu infiltraţii de corticostcroizi

în umăr. -• ALGODISTROFIE.

UMOARE APOASĂ. Lichid fiziologic conţinut în

camera anterioară a ochiului (între cornee şi cristalin).

O creştere a secreţiei de umoare apoasă sau o piedică

în excreţia ei pot provoca o creştere a presiunii intraoculare

(în caz de uveită, de glaucom cu unghi deschis, de afecţiune

venoasă orbitară). Pentru a face să scadă presiunea intraoculară,

se poate acţiona fie micşorând secreţia cu ajutorul

unor colire betablocante, de exemplu, fie uşurând scurgerea

prin apelarea la chirurgie sau la laser.

UNGHIE. Lamă tare care acoperă spatele ultimei

falange a degetelor de la mâini şi picioare.

Unghia este formată dintr-o rădăcină, posterioară,

ascunsă sub un pliu cutanat, şi de o parte anterioară vizibilă.

PATOLOGIE. Modificările de culoare a unghiilor sunt de

cele mai multe ori cauzate de o infecţie cu o ciupercă

microscopică (dermatofit, drojdii sau mucegaiuri), de o

proastă circulaţie sangvină, de luarea unor medicamente

(neuroleptice, antibiotice, sulfamide, antiinflamatoare nesteroidiene),

chiar de nicotină sau de unele lacuri de unghii. în

plus, unghiile pot fi anormal de bombate (hipocratism) sau

concave (koilonichie), se pot desprinde de patul lor (onicoliză),

se pot decolora (leuconichii), pot prezenta ridicaturi

sau şanţuri longitudinale cauzate de îmbătrânire sau de

unele boli dermatologice, şanţuri tranversale legate de un

trumatism al matricii sau de o boală generală, mici depresiuni

de mărimea unui cap de ac cu gămălie, caracteristice

psoriazisului, eczemei sau lichenului. Unghiile uscate şi

casante sunt o consecinţă a unei manechiuri agresive sau prea

frecvente, a unor traumatisme fizice sau chimice (lucrări

menajere sau profesionale), ori a unor carenţe alimentare

(în vitamina C şi în fier, îndeosebi). Micile pete albe care

se observă uneori sub o unghie sunt cauzate de o tulburare