647 Tuberculoză

bacilul lui Koch, fie spontan (primo-infecţie), fie după

vaccinare cu B.C.G. (o reacţie pozitivă atestând în acest caz

succesul vaccinării).

TEHNICĂ. O reacţie pozitivă se traduce printr-o reacţie

dermică specifică (induraţie) Ia locul de aplicare sau de

injectare a tuberculinei.

Intradermoreacţia lui Mantoux este metoda cea mai

sensibilă şi cea mai utilizată, de asemenea, singura

recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.MS).

Ea constă într-o injecţie intradermică pe braţ sau pe coapsă.

Reacţia este citită peste 72 ore. Atunci când reacţia este

pozitivă, se dezvoltă la punctul de injectare o papulă centrală

indurată şi roşie; în caz de reacţie negativă, injecţia este

făcută din nou cu un număr mai mare de unităţi de

tuberculină.

Alte tehnici utilizate sunt: inelul cu puncte impregnate

cu tuberculină, cutireacţia - care constă în efectuarea de

scarificări cu tuberculină pe faţa externă a braţului şi

timbrul-plasture impregnat cu o mică doză de tuberculină

şi aplicat pe piele, în regiunea subclaviculară, timp de 48 ore.

TUBERCULOZĂ. Boală infecţioasă contagioasă

provocată de o bacterie, Mycobaclerium tuberculosis sau

bacilul lui Koch.

Se apreciază că, actualmente, există în lume aproximativ

10 milioane de persoane atinse de tuberculoză - trei sferturi

dintre acestea în ţările lumii a treia -, din care jumătate ar

fi contagioase. începând de prin 1995, se constată o stagnare

în ţările dezvoltate, dacă nu chiar o recrudescenţă a bolii,

cauzată se pare de extinderea SIDA, dar şi de pauperizarea

unui segment crescând al populaţiei.

CONTAMINARE. Omul este în acelaşi timp rezervorul şi

agentul transmisiei bacilului. Doar un pacient la care s-a

identificat prezenţa bacililor, prin examenul direct al

expectoraţiilor, este contagios. El încetează să mai fie

contagios după a treia săptămână de tratament. Contaminarea

se face prin intermediul picăturilor de salivă care conţin

bacilul, propulsate atunci când bolnavul vorbeşte, strănută

sau tuşeşte.

Boală mult mai rară, tuberculoza cu Mycobaclerium

qfricanum, care se observă mai ales pe continentul african,

se transmite într-un mod comparabil celui prin care se

transmite tuberculoza clasică şi dă simptome similare.

MECANISM. Primul contact cu bacilul declanşează o

afecţiune numită primo-infecţie tuberculoasă. în 90% dintre

cazuri, primo-infecţia se vindecă definitiv şi spontan. în 5%

dintre cazuri, bacilul se răspândeşte pe cale sangvină şi se

află la originea focarelor infecţioase care pot rămâne latente

timp de mai mulţi ani apoi, în cazul unei imunodeficienţe,

trecătoare sau nu, putând să se reactiveze. Astfel, imunodeficienţa

cauzată de SIDA explică în parte creşterea recentă

a cazurilor de tuberculoză.

în alte cazuri, bacilul rămâne localizat în plămâni şi în

ţesuturile învecinate (ganglioni); boala se poate traduce

printr-o atingere pulmonară cu tuse, oboseală, febră şi

pierdere în greutate.

SIMPTOME ŞI SEMNE

• Tuberculoza pulmonara obişnuita este consecutivă

reactivării focarului primo-infecţiei pulmonare; ea se traduce

printr-o alterare a stării generale (febră cu predominanţă

seara, oboseală, pierdere în greutate), transpiraţii

nocturne,o tuse mai mult sau mai puţin umedă, expectoraţii

uneori sangvinolente (hemoptizii), o gâfâială la efort.

Radiografia toracică pune în evidenţă noduli (opacităţi) şi

caverne (regiuni luminoase) în părţile posterioară şi superioară

ale plămânului. Diseminarea sangvină a bacilului se

află la originea formelor poliviscerale ca pleurezia, pericardita

tuberculoasă sau tuberculoza miliară.

DIAGNOSTIC. în cazul ideal, acesta se pune pe baza

evidenţierii bacilului. Se examinează expectoraţiile (sau

secreţiile traheobronşice înghiţite de bolnav, prelevate prin

tubaj gastric făcut â jeun, dimineaţa. în caz de atingere

poliviscerală, se analizează lichidul peritoneal, al pericardului,

urinajichidul pleural sau cefalorahidian. Examenul

direct la microscop nefiind întotdeauna pozitiv, trebuie ca

prelevatul să fie pus în mod sistematic în cultură; în acest

ultim caz, rezultatele nu sunt cunoscute decât după un

interval de ~i-A săptămâni.

Atunci când prelevatele obişnuite sunt negative, se pot

realiza prelevări prin fibroscopie (cu ajutorul unui fibroscop,

tub suplu dotat cu un sistem optic, introdus prin nas); uneori,

se mai practică o biopsie (bronşică, osoasă, ganglionară,

pleurală ctc.) pentru a găsi bacilul sau semnele indirecte

ale bolii (granulom,de exemplu). Uneori, toate prelevatele

sunt negative, chiar după cultivare în medii de cultură, şi

se pune un diagnostic prezumptiv - nu unul cert - după

simptome, după rezultatele testelor tuberculinice, după

faptul dacă persoana a fost sau nu în contact cu un subiect

contagios şi după aspectul fotografiilor. Medicul prescrie

atunci tratamentul în pofida absenţei dovezii categorice,

riscul legat de efectele nedorite ale medicamentelor fiind

mult mai mic decât cel antrenat de faptul de a lăsa o

tuberculoză să evolueze. Dacă semnele dispar sub tratament,

diagnosticul este confirmat a posteriori.

TRATAMENT ŞI PROGNOSTIC. Tratamentul necesită

asocierea a trei sau patru antibiotice antituberculoa.se luate

o singură dată dimineaţa pe nemâncate, pe o durată care

este în funcţie de fiecare caz, dar care oricum nu este mai

scurtă de şase luni. Atunci când tratamentul este urmat în

mod corect, se obţine o vindecare în aproape toate cazurile

PREVENIRE. Aceasta constă îndeosebi în vaccinarea cu

B.C.G., a cărei eficacitate este parţială dar care permite

reducerea frecvenţei formelor grave. Alte laturi ale prevenţiei

sunt: tratamentul bolnavilor, izolarea lor timp de cel

puţin 3 săptămâni atunci când sunt contagioşi şi depistarea

subiecţilor contaminaţi cu bacili din anturajul bolnavului.

TUBULONEFRITĂ 648

TUBULONEFRITĂ. - TUBULOPATIE

TUBULOPATIE. Orice boală renală caracterizată printr-o

atingere a tubulilor renali. SINONIME: nefropatie tubulara,

lubulonefrita.

Tubulopatiile acute. Denumite şi necroze tubularc acute,

tubulopatiile acute se caracterizează printr-o distrugere a

celulelor care mărginesc tubulii renali. Ele sunt cauzate de

luarea de anumite medicamente (antibiotice, anticanceroase,

imunosupresoare, de exemplu), de absorbţia unor toxice

(tetraclorură de carbon, mercur, plumb) sau sunt legate de

o stare de şoc (şoc septic, hemoragie sau hipovolemic,

insuficienţă cardiacă acută etc).

SIMPTOME Şl SEMNE. Tubulopatiile acute se manifestă

printr-o insuficienţă renală acută care este pusă în evidenţă

printr-o creştere brutală a nivelului ureei şi creatininei în

sânge şi, adesea, printr-o anurie (oprirea secretarii de urină).

TRATAMENT. Acesta vizează înainte de toate cauza bolii

(oprirea luării de medicamente în cauză, tratarea şocului

etc.). în cazurile cele mai grave,se poate impune o dializă

în aşteptarea vindecării, care survine în câteva zile sau în

câteva săptămâni,odată cu regenerarea spontană a celulelor

tubulare.

Tubulopatiile cronice. Tubulopatiile cronice sunt

dereglări funcţionale şi/sau anatomice ale diferitelor

segmente ale tubulului renal.

Ele pot fi congenitale, iar atunci sunt uneori ereditare

şi mai mult sau mai puţin grave şi complexe, ori pot fi

dobândite, iar atunci sunt izolate sau integrate nefritelor

interstiţiale cronice.

TUBUL RENAL. Cea de a doua parte a nefronului

(unitatea funcţională a rinichiului), în care se elaborează

urina definitivă pornind de la urina primară. SINONIM: tub

urinifer.

TULAREMIE. Boală infecţioasă cauzată de inocularea

sau ingestia unui bacii Gram negativ, Francisella tularensi.s.

Rozătoarele (iepurele sălbatic îndeosebi) constituie

rezervorul bacilului; omul se contaminează de cele mai

multe ori direct, prin contact cutanat al unei plăgi chiar

minime cu un animal infectat.

SIMPTOME SI SEMNE. După o incubaţie silenţioasă de

aproximativ patru zile, infecţia se traduce într-un prim timp

prin dureri de cap, curbaturi, febră şi frisoane. In al doilea

timp, apare, la punctul de inoculare, un şancru. în plus, apar

o inflamaţie a ganglionilor limfatici şi o amigdalită dureroasă,

în absenţa tratamentului, febra persistă mai multe

săptămâni. în mod excepţional survin o atingere respiratorie

şi o septicemie.

TRATAMENT. Boala este tratată prin administrarea de

antibiotice din familia ciclinelor timp de zece zile.

PREVENIRE. Există un vaccin împotriva tularemiei, recomandat

persoanelor expuse prin profesia lor la contaminare

(tăbăcari, vânzători de vânat, bucătari etc).

TUMEFACŢIE. Creştere în volum sau umflare a unui

organ sau a unei părţi a corpului, indiferent de cauza ei.

O tumefacţie a burselor testiculare, de exemplu, poate

fi legată de un hidrocel (efuziune seroasă în tunica vaginalei

care înconjoară testiculul), de o orhită urliană (inflamaţie

a testiculului provocată de virusul oreionului), de o tumoră

testiculară sau de un chist al cordonului spermatic.

TUMORA. Proliferare excesivă de celule anormale care

seamănă mai mult sau mai puţin cu ţesutul în care se

dezvoltă şi sfârşesc prin a dobândi o autonomie biologică.

SINONIM: neoplasm.

CAUZE ŞI FACTORI FAVORIZANŢI. Tumorile au cauze

variate: ereditare, chimice (tabagism), Fizice (radiaţii ale

soarelui), biologice (acţiunea unui virus); acestea se pot

asocia între ele. Se întâmplă ca o tumoră să nu aibă o cauză

cunoscută.

Celulele unei tumori şi-au pierdut sensibilitatea la

mesajele organismului (constituite.de exemplu.de secreţiile

celulelor vecine), care împiedică în mod normal orice

proliferare excesivă. La un individ sănătos, toate celulele

tumorale izolate care apar sunt în mod normal inhibate sau

distruse de către globulele albe ale sistemului imunitar. Deci,

o tumoră adevărată nu se poate dezvolta decât dacă celulele

sale au devenit rezistente la sistemul imunitar.

DIFERITE TIPURI DE TUMORI. Se disting tumorile

benigne şi tumorile maligne (canceroase).

• Tumorile benigne au, de obicei, un volum limitat. Ele

refulează spre ţesuturile vecine fără a le invada, nu dau

metastaze şi, în majoritatea lor, nu au consecinţe grave

asupra bolnavului.

• Tumorile maligne sau cancerele au caracteristici care de

cele mai multe ori pot fi opuse, punct cu punct, precedentelor.

Ele devin adesea voluminoase, sunt prost delimitate,

infiltrează ţesuturile învecinate, recidivează adesea după

ablaţie şi mai ales au tendinţa de a se răspândi la distanţă,

formând metastaze.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Tumorile nu au simptome nici

specifice, nici constante. Ele se semnalează în mod obişnuit,

dar nu sistematic, prin prezenţa unei mase palpabile

sau, atunci când este vorba de un organ din profunzime,

vizibilă pe radiografii. Destul de des, ele nu sunt dureroase.

Simptomele pot fi legate de faptul că ele secretă uneori în

exces anumite substanţe care au o acţiune hormonală, legată

sau nu de organul de origine (secreţie excesivă de hormon

tiroidian, cauzată de o tumoră benignă a glandei tiroide, de

exemplu). Simptomele mai pot fi provocate şi de compresia

ţesuturilor, precum şi a organelor vecine: o tumoră a

creierului poate provoca astfel o hemiplegie.

649 TUSE CONVULSIVĂ

O alterare a stării generale (febră, oboseală, pierdere în

greutate) şi prezenţa unor semne biologice de inflamaţie

sunt indicii importante, dar nu specifice (poate fi vorba de

o infecţie), de tumoră malignă destul de avansată.

TRATAMENT

• Tratamentul tumorilor benigne, dacă este necesar,

constă în îndepărtarea lor chirurgicală.

• Tratamentul tumorilor maligne cuprinde, asociate în

diferite moduri, ablaţia chirurgicală, radioterapia şi chimioterapia.

DEPISTARE. Aceasta constă în căutarea sistematică a

anumitor tumori în cadrul populaţiei în general (palparea

periodică a sânilor la femei, de exemplu) sau în grupele de

risc (coloscopie periodică după vârsta de 40 ani în caz de

antecedente personale sau familiale de polipi sau de cancer

al intestinului) etc.

TUMORĂ GLOMICĂ. Mică tumoră cutanată benignă,

dezvoltată pe seama unui glomus (structură neurovasculară

care asigură comunicarea directă între o arteriolă şi o

venulă).

O tumoră glomică se prezintă sub forma unei mici

tumefacţii rozalii, roşii sau violacee, foarte dureroase, mai

ales sub efectul frigului şi al microtraumatismelor,

amplasată fiind la extremitatea unui deget sau, uneori, sub

o unghie.

TRATAMENT. Tumora glomică trebuie îndepărtată pe cale

chirurgicală.

TURGESCENŢĂ. Umflarea unui organ sau a unui ţesut

prin retenţia sângelui de origine venoasă. SINONIM:

tumescenta.

„TOURISTA". -* DIAREE A CĂLĂTORILOR

TURNER (sindrom al lui). Insuficienţă ovariană cauzată

de o anomalie cromozomică, antrenează malformaţii corporale

uşoare, o înălţime mică, o absenţă a pubertăţii şi o

sterilitate.

La femeia normală, cariotipul (cartografia cromozomilor)

cuprinde doi cromozomi X. La femeile atinse de

sindromul lui Turner nu există decât un singur cromozom

X din cauza pierderii de materiale genetic în cursul primelor

diviziuni celulare care urmează fecundaţiei. Această absenţă

a unuia dintre cei doi cromozomi sexuali antrenează o

anomalie a formării ovarelor în timpul vieţii intrauterine.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Acestea sunt foarte variabile de

la un subiect la altul. Toracele e bombat, mameloanele

depărtate, gâtul uneori palmat (o bandă de piele leagă baza

gâtului de umăr), nevi frecvenţi. Se mai poate întâlni un

cubitus valgus (deviere a antebraţului în afară, în cursul

extensiei sale complete). Nu există o dezvoltare a sânilor,

nici pilozitate pubiană sau axilară, nu apare fluxul menstrual,

înălţimea se stabileşte în final în jur de 1,4(1 metri.

DIAGNOSTIC. Diagnosticul nu este pus întotdeauna

înainte de pubertate din cauza absenţei simptomelor foarte

caracteristice sau deranjante. La vârsta pubertăţii, dozările

hormonale evidenţiază un nivel de gonadotrofine (hormon

l'oliculostimulant |FSH| şi hormon luteinizant |LH| ridicat

şi un nivel de estrogeni deosebit de jos. Ovarele sunt de

obicei atrofice, examinarea făcăndu-se prin celioscopie.

Diagnosticul este confirmat de către cariotip.

Diagnosticul prenatal este posibil prin stabilirea precoce

a cariotipului (efectuat în urma unei biopsii de trofoblast

în a 10-a săptămână de amenoree sau după o aminocenteză

în a 17-a săptămână). Ecografia sistematică în al doilea

trimestru al sarcinii nu permite să se determine cu certitudine

prezenţa anomaliei.

TRATAMENT. în ultimii ani, un tratament cu injecţii de

somathormon de sinteză este propus spre aplicare fetiţelor

cu sindromul lui Turner, urmărind să ducă Ia creşterea

înălţimii lor definitive. Atunci când înălţimea pare să rămână

mică, ori în paralel cu acest tratament, luarea de estrogeni

şi de progestative permite apariţia unui ciclu menstrual

artificial, modifică puţin câte puţin silueta (repartiţia grăsimilor)

şi face să apară caracterele sexuale feminine. în

schimb, sterilitatea este definitivă.

TUSE. Expiraţie bruscă şi zgomotoasă, reflexă sau voluntară,

asigurând expulzia aerului conţinut în plămâni.

CAUZE. O tuse poate avea origini foarte diverse: bronhopulmonare

(bronşită, traheită, astm, cancer bronhopulmonar,

inhalare a unui corp străin, dilataţie a bronhiilor, tuberculoză),

dar şi otorinolaringologice (otită, rinofaringită,

sinuzită), pleurale (pleurczie, pneumotorax), cardiace (insuficienţă

cardiacă stângă) sau digestive (reflux gastroesofagian).

SIMPTOME Şl SEMNE. Se deosebesc două forme de tuse:

tuşea umedă, care este urmată de expectoraţie, şi tuşea

uscată, în care nu există expectoraţie.

TRATAMENT. Tuşea nefiind decât simptomul unei boli,

nu este tratată pentru ea în sine, cu medicamente antitusive,

decât dacă este uscată şi foarte deranjantă. în schimb,

antitusivele sunt contraindicate în caz de tuse umedă,

deoarece, suprimând tuşea, ele pot provoca o acumulare de

secreţii în bronhii şi plămâni şi pot agrava jena respiratorie.

TUSE CONVULSIVĂ. Boală infecţioasă cauzată de

bacilul lui Bordel-Gcngou, Bordetella pertussis.

Tuşea convulsivă a devenit foarte rară în ţările în care

vaccinarea este curentă. Ea atinge îndeosebi copiii sub 5

ani nevaccinaţi şi este periculoasă îndeosebi la sugar. Boala

este mai frecventă în ţările în curs de dezvoltare, unde încă